"Cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!"

Nivelul desăvârşirii cerut pentru ca cei 144.000 să reflecte slava caracterului lui Hristos este unul neatins de nici un alt om sfânt al lui Dumnezeu care a trăit şi a murit pe acest pământ, din timpul lui Adam!! Nici măcar cei care au fost înălţaţi la cer, precum Enoh, Moise şi Ilie, ori sfinţii înviaţi când Hristos a înviat, nu au avut în momentul înălţării la cer acest nivel de perfecţiune. Că aşa stau lucrurile, că aceasta este realitatea, rămâne să descoperim în continuare pentru a vedea acea latură a adevărului Evangheliei care nu a fost înţeleasă de mulţi studenţi ai Bibliei de-a lungul timpului, şi mă refer în special la timpul sfârşitului, acela care începe în 1798 o dată cu căderea papalităţii.

Dintre întrebările puse în urmă cu două episoade, am răspuns la trei dintre ele, care făceau referire la felul cum vor fi treziţi cei răi pentru a înţelege corect caracterul lui Dumnezeu şi al păcatului în timpul lipsit de har. A mai rămas, însă, o întrebare foarte importantă căreia trebuie să-i găsim răspunsul. Iar Biblia ni-l va oferi din plin. Această întrebare sună astfel: "De ce Dumnezeu îşi descoperă caracterul prin cei 144.000 în timpul strâmtorării lui Iacov, şi nu o face în timpul de har?" Răspunsul nu va fi greu de găsit, după cum vom vedea.

În primul rând, în timpul de har, când oamenii ultimei generaţii au putut să se bucure de el, fiindcă îi avem în vedere doar pe ei acum, avertizarea dată de Dumnezeu prin mişcarea îngerului al patrulea este respinsă la nivel global, singurii care o primesc şi preferă să rămână în neprihănirea lui Hristos fiind fecioarele înţelepte, adică majoritatea bisericii lui Hristos din lumea protestantă şi, într-o măsură ceva mai mică, din lumea necreştină. Cu toate că slava îngerului al patrulea luminează tot pământul, caracterul lui Dumnezeu şi al păcatului nu sunt văzute astfel încât să nu mai existe nici un semn de întrebare din partea oamenilor nelegiuiţi cu privire la Dumnezeu şi nelegiuire. Mai mult decât atât, nici măcar mişcarea îngerului al cincilea, adică cei 144.000, nu ajunge să scape până la plaga a cincea de simpatia dintre ei şi Satana!!! Ceea ce înseamnă în mod precis că în acest interval de timp, un timp lipsit cu totul de harul binecuvântat al lui Dumnezeu, procesul de curăţire trebuie să continue mai departe!!!

Pentru unii cititori sinceri acest lucru poate părea straniu. Cum să mai continue procesul de curăţire după ce a avut loc sigilarea? Dacă sigilarea are în vedere stabilirea în adevăr şi neprihănire, din punct de vedere intelectual şi spiritual, ceea ce înseamnă curăţirea şi eliminarea păcatului definitiv din sufletul credinciosului sigilat, atunci ce rost mai are o continuare a procesului de curăţire? Curăţirea de ce anume? Dacă păcatul a fost eliminat în întregime, nemaiexistând sub nici o formă posibilitatea alegerii lui sau întoarcerii lui înapoi asupra sfântului lui Dumnezeu, atunci ce sens ar mai avea o continuare a curăţirii omului sfânt sigilat deja?

Din nefericire, prea mulţi credincioşi nu înţeleg că procesul de rafinare descoperit în Maleahi 3,2-4 este un proces care are în vedere nu numai curăţirea de păcat, ci şi curăţirea de simpatia pentru Satana!!! (Nu este vorba despre o simpatie pentru persoana diavolului, ci mai degrabă de însuşirea unei încrederi în lucrurile vizibile ca ancoră pentru suflet, pentru scăparea din situaţiile limită şi de presiunile externe, de altfel o încredere falsă pe care a dezvoltat-o Satana prin răzvrătirea sa. Primul care şi-a pus încrederea în darurile lui Dumnezeu mai degrabă decât în Dumnezeu ca Dătător al darurilor a fost Lucifer. Aşa a început decăderea lui. Din această perspectiva trebuie privită această simpatie, despre care voi scrie mai mult în episodul următor). Eliminarea definitivă a păcatului şi sigilarea sufletului în adevăr şi neprihănire, nu înseamnă automat şi eliminarea simpatiei faţă de Satana!!! Puritatea la care trebuie să ajungă cei 144.000, nişte oameni muritori, cu trupuri muritoare şi păcătoase, în sensul slăbiciunilor şi degradării la care a fost supus trupul uman ca urmare a nemiloasei acţiuni a păcatului adus asupra lui timp de şase mii de ani de păcătuire încontinuu, trebuie să fie de aşa fel, încât să poată fi reflectat chipul lui Isus în mod perfect. Aceşti oameni speciali trebuie să fie pur şi simplu replica lui Hristos, când El se afla întrupat pe pământ, în ce priveşte calitatea caracterului moral!!!

A nu se înţelege că devin Dumnezeu, căci ar fi o gravă greşeală. Ci în ei chipul moral al lui Dumnezeu va fi aidoma caracterului lui Dumnezeu, aşa cum Hristos l-a descoperit oamenilor şi îngerilor pe pământul blestemat de păcat şi aşa cum tot El îl descoperă clipă de clipă în cer şi pretutindeni. Fiindcă Hristos nu se mai poate întrupa încă o dată pentru a veni pe acest pământ ca să descopere taina caracterului Tatălui oamenilor ultimei generaţii, atunci această lucrare de descoperire a caracterului lui Dumnezeu revine celor 144.000. În sanctuarul ceresc, în sfânta sfintelor, Hristos săvârşeşte o lucrare prin care va putea face posibilă existenţa unor oameni sfinţi, fără să vadă moartea, în care să fie descoperită iubirea lui Dumnezeu la acelaşi nivel cum a fost descoperită prin Hristos la cruce!!! Prin urmare, lucrarea primelor roade trebuie repetată nu în Hristos, ci prin Hristos în cei 144.000!!!

Profeţia spune astfel: "El va şedea, va topi şi va curăţa argintul; va curăţa pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite". Maleahi 3,3. Oamenii care pot să aducă daruri neprihănite, potrivit profeţiei respective, sunt singurii oameni care o pot face fără existenţa unui Mijlocitor între ei şi Dumnezeu în timpul lipsit de har!!! Nimeni pe pământul acesta, în timpul de har, nici un muritor, sfânt sau păcătos, nu a putut şi nu va putea trăi fără Mijlocitor! În timp de har, Mijlocitorul Isus Hristos stă la dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru toţi oamenii, indiferent că sunt păcătoşi sau sfinţi. Însă, în timpul fără har, numit şi timpul strâmtorării lui Iacov, toţi oamenii de pe pământ, cei răi şi cei 144.000, vor rămâne fără Mijlocitor deoarece Hristos şi-a încheiat lucrarea în sanctuar, pe care-l şi părăseşte pentru a veni pe pământ!

     "Când se încheie solia îngerului al treilea, harul nu mai mijloceşte pentru locuitorii vinovaţi ai pământului. Oamenii lui Dumnezeu şi-au îndeplinit lucrarea. Ei au primit >ploaia târzie<, >înviorarea de la faţa Domnului<, şi sunt pregătiţi pentru ceasul încercării care le stă înainte. Îngerii se grăbesc încoace şi încolo, în ceruri. Un înger care vine de pe pământ anunţă că şi-a terminat lucrarea; încercarea finală a fost adusă asupra lumii, şi toţi aceia care s-au dovedit credincioşi faţă de preceptele divine au primit >sigiliul viului Dumnezeu<. Atunci Isus îşi încetează mijlocirea în Sanctuarul de sus...
     Când El părăseşte Sanctuarul, întunericul îi acoperă pe locuitorii pământului. În acest timp grozav, cel neprihănit trebuie să trăiască înaintea unui Dumnezeu sfânt, fără mijlocire." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 1, 2.

În timpul de har, toţi cei sfinţi au beneficiat de toate binecuvântările sanctuarului, prin slujirea lui Hristos, şi primesc sigiliul viului Dumnezeu, sigiliu care păstrează neprihănirea înăuntru şi ţine păcatul în afara sufletului pentru totdeauna. Dar, în acest stadiu sufletul neprihănit încă nu poate aduce daruri neprihănite!!! De ce? Din cauza faptului că procesul de rafinare continuă mai departe. A aduce daruri neprihănite lui Dumnezeu, fără mijlocirea lui Hristos, presupune un lucru nemaiîntâlnit şi nemaifăcut niciodată de vreun om sfânt muritor de pe pământ. Desigur, îl excludem ca de obicei pe Isus. Darurile respective nu sunt propria lor neprihănire, nici propriile lor merite!!! Ci sunt credinţa curată şi încrederea deplină, ce scot la iveală un caracter desăvârşit, fără pată, în meritele unui Mântuitor viu şi prin sângele vărsat pe Golgota, pe care ei le prezintă lui Dumnezeu fără intervenţia lui Hristos, din moment ce El a părăsit sanctuarul şi se îndreaptă spre pământ!!!

Ei pot face acest lucru deoarece devin preoţi şi împăraţi după rânduiala lui Melhisedec pe pământ, înainte de a ajunge în cer!!! Ei se califică în aceeaşi manieră în care s-a calificat Hristos pe pământ, numai că El a făcut-o ca Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec. Ceea ce vreau să reţinem este faptul că aceste daruri neprihănite pot fi aduse numai după ce procesul de rafinare se încheie. Punctul încheierii lui este plaga a cincea. Deci, acest proces de curăţire continuă după sigilare până când are loc plaga a cincea, referitoare la acel întuneric fizic negru ca smoala.

Biblia ne vorbeşte despre acest proces de curăţire în termeni foarte clari, dar probabil fără să fie înţeleşi potrivit intenţiei divine. "Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!" Apocalipsa 22,11. Acest verset, de fapt această profeţie aruncă o mai mare lumină asupra profeţiei din Maleahi 3, referitoare la procesul de rafinare a fiilor lui Levi. Este o profeţie care are de a face numai cu timpul lipsit de har sau timpul strâmtorării lui Iacov. Nu are în vedere un timp când Isus mai mijloceşte pentru oameni. Trebuie reţinut bine acest aspect, pentru a nu se crea confuzii şi pentru a nu se ajunge astfel la concluzii eronate.

Versetul descoperă două categorii de oameni: cei nedrepţi şi întinaţi, şi cei fără prihană şi sfinţi. Versetul este atât de clar, încât ne spune singur că acţiunea despre care vorbeşte se petrece în timpul fără har, întrucât cei care au rămas nedrepţi, deci păcătoşi, vor rămâne mai departe în starea aceasta; cei întinaţi se vor întina şi mai departe căutând să ia viaţa celor 144.000. Pe când, prin contrast, cei fără prihană, deci sfinţii lui Dumnezeu din acel timp, vor trăi mai departe aşa cum sunt, fără prihană. Ba mai mult, ei trebuie să se sfinţească mai departe, căci sfinţirea lucrată înainte de sigilare nu-i suficientă pentru eradicarea oricărei simpatii pentru Satana!! Că aşa stau lucrurile, şi că acţiunea se petrece după încheierea timpului de har, ne este descoperit în următoarea declaraţie inspirată:

     "Când Hristos va înceta lucrarea Sa de Mijlocitor în favoarea omului, atunci va începe acest timp de strâmtorare. Atunci cazul fiecărui suflet va fi hotărât şi nu va mai fi nici un sânge ispăşitor care să curăţească de păcat. Când Isus părăseşte poziţia Sa de Mijlocitor al omului înaintea lui Dumnezeu, atunci se face solemna declaraţie: >Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe< (Apocalipsa 22,11). Apoi Duhul lui Dumnezeu, care ţinea lucrurile în frâu, este retras de pe pământ." Patriarhi şi profeţi, cap. Noaptea luptei, par. 16.
     "Când se încheie solia îngerului al treilea, harul nu mai mijloceşte pentru locuitorii vinovaţi ai pământului... Atunci Isus îşi încetează mijlocirea în Sanctuarul de sus... El îşi ridică mâinile şi... face acest anunţ solemn: >Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!< (Apocalipsa 22,11). Fiecare caz a fost hotărât pentru viaţă sau pentru moarte. Hristos a făcut ispăşire pentru poporul Său şi i-a şters păcatele. Numărul supuşilor Săi este hotărât; >împărăţia, stăpânirea, măreţia şi domnia de sub cerul întreg< sunt gata să fie date moştenitorilor mântuirii, iar Isus va domni ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 1.

Partea care ne interesează a acestei profeţii este legată de cuvintele: "Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!" Întrucât sfinţirea este un proces dinamic şi implică o lucrare de curăţire, atunci devine limpede, potrivit acestui text, că cei 144.000 trebuie să se sfinţească şi mai departe, adică trebuie să beneficieze de o lucrare de curăţire şi după încheierea timpului de har. Ei nu se pot sfinţi spre desăvârşire de unii singuri, căci nici un om nu poate face aşa ceva. Mai mult decât atât, acest proces de curăţire nu implică prezenţa lui Hristos în sanctuar şi, deci, nici sânge ispăşitor!!! (Din moment ce Isus nu se mai află în sanctuarul ceresc, devine limpede că nu mai stă înaintea Tatălui pentru a prezenta sângele Său în favoarea celor 144.000).

Este nevoie de prezentarea sângelui ispăşitor din partea lui Isus numai când este vorba despre curăţirea păcatului din credincios sau din sanctuarul ceresc, aşa după cum este descoperit în serviciile sanctuarului pământesc. Asta înseamnă în mod indubitabil că acest proces de sfinţire sau de curăţire nu implică, nu are în vedere păcatul sau păcatele, vinovăţia şi faptele celor 144.000, întrucât toate aceste probleme sau problema păcatului cu tot ce conţine el a fost rezolvată în timpul harului, făcându-se posibilă astfel lucrarea de sigilare a celor 144.000!!! Încă o dată, această curăţire nu are în vedere păcatul, ci altceva care nu-i păcat, adică simpatia dintre om şi Satana, aceeaşi simpatie dintre îngeri şi Satana înainte de cruce!!!

Curăţirea aceasta sau sfinţirea după cum spune versetul luat în discuţie din Apocalipsa 22, are loc în timpul când Hristos se îndreaptă spre pământ!!! Întrebarea care se ridică e următoarea: Cum este posibilă o astfel de curăţire? Dacă avem în vedere împrejurările şi credinţa solicitată acestor sfinţi ai lui Dumnezeu, atunci vom înţelege cum pot fi curăţiţi. Curăţirea aceasta înseamnă dezrădăcinarea din mintea celor 144.000 a oricărei simpatii pentru diavolul şi a căilor lui!!! Ei nu pot ajunge să manifeste pe deplin slava cerului, atunci când se arată curcubeul, dacă mai întâi nu sunt curăţiţi de această simpatie. Numai în acest moment, când s-a produs, s-a încheiat curăţirea implicată, pot aduce daruri neprihănite, o credinţă vie şi curată şi un caracter asemenea celui al lui Hristos la cruce, de o puritate fără seamăn!!! De fapt, slava caracterului ce răzbate prin natura lor omenească este darul neprihănit pe care-l aduc cei sfinţiţi prin meritele lui Hristos, înaintea lui Dumnezeu. Este cel mai pur dar prezentat vreodată de un om muritor, sfinţit de Hristos, în baza unui nivel al desăvârşirii necunoscut celorlalţi sfinţi adormiţi în Domnul!!

Este aşa pentru că toţi ceilalţi sfinţi adormiţi nu au cunoscut şi nu au trecut niciodată prin acest proces de curăţire de orice urmă de simpatie pentru diavolul şi căile lui, câtă vreme s-au aflat în viaţă!!! Împrejurările prin care trec cei 144.000 în timpul strâmtorării lui Iacov le procură o credinţă care-i aduce în situaţia de a renunţa definitiv la orice verigă de simpatie pentru diavolul. Pentru ei, înainte de a-şi face Hristos apariţia pe norii cerului, trebuie săvârşită aceeaşi lucrare ca şi pentru îngerii sfinţi la cruce!!!

     "Satana a văzut că masca sa a fost smulsă. Guvernarea sa fusese descoperită înaintea îngerilor necăzuţi şi înaintea universului ceresc. El se descoperise ca ucigaş. Vărsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el se dezrădăcinase de simpatia fiinţelor cereşti. De aici înainte, lucrarea lui avea să fie restrânsă. Indiferent de atitudinea pe care avea s-o ia, el nu-i mai putea întâmpina pe îngerii ce veneau din curţile cereşti şi înaintea lor să-i acuze pe fraţii lui Hristos că sunt îmbrăcaţi în hainele întunecate şi murdare ale păcatului. Ultima verigă a simpatiei dintre Satana şi lumea cerească a fost ruptă." Hristos Lumina Lumii, cap. S-a sfârşit!, par. 15.

Aşadar, acest proces de curăţire trebuie să aibă loc deoarece sfinţii lui Dumnezeu, cei 144.000, au nevoie să fie aduşi până acolo încât să renunţe singuri, cu mintea întreagă şi în mod deplin şi conştient, ca şi îngerii sfinţi, la orice urmă de simpatie pentru diavolul!!! Iar acest proces nu necesită un timp de har, ci dimpotrivă unul lipsit de har, fiindcă numai într-un asemenea timp este posibilă curăţirea lor. Împrejurările formate în acest timp, când viaţa le este ameninţată, şi când cei răi sunt aproape gata să-i anihileze, dezvoltă în ei o credinţă care n-ar fi fost posibilă în nici o altă circumstanţă în timp de har, o credinţă ce trebuie să-i conducă să se prindă doar de Dumnezeu şi de absolut nimic vizibil, aşa cum tinde să facă natura omenească, astfel încât mintea să ajungă la acel nivel al siguranţei şi al încrederii depline în lucrurile care nu se văd, fapt care o aduce în situaţia de a renunţa singură, de bună voie, la orice verigă de simpatie pentru diavolul şi căile lui!!! Numai în felul acesta poate fi dezrădăcinată această simpatie din mintea lor.

Ei vor rămâne absolut curaţi în Hristos, fără păcat şi fără simpatie pentru diavolul. Când întunericul plăgii a cincea se aşterne peste tot pământul, atunci cei 144.000 au obţinut curăţirea şi de această simpatie şi sunt apţi pentru descoperirea caracterului lui Dumnezeu înaintea celor nelegiuiţi, care trebuie să-l înţeleagă şi să se vadă prin lumina slavei lui aşa cum sunt. Această descoperire nu poate avea loc mai înainte de a se fi încheiat acest ultim stadiul al procesului curăţirii în cei 144.000. Această curăţire îi face unici în tot Universul, întrucât are menirea de a le procura o experienţă necunoscută înainte de absolut nici un muritor. În baza acestei experienţe sunt şi singurii care pot cânta o cântare nouă numai de ei şi de Hristos cunoscută. Este cântarea experienţei lor. Aşa se face că din rândurile celor 144.000 nu pot face parte alţi oameni sfinţi care au murit de-a lungul timpului sau care au murit în credinţa soliei îngerului al treilea, adică din 1844 şi până la încheierea timpului de har. Dar, despre acest aspect voi vorbi pe îndelete în alt episod viitor, fiindcă mai întâi trebuie să continuăm temeinic cu mişcarea îngerului al cincilea, pentru a pregăti terenul în vederea înţelegerii misiunii îngerului al şaselea şi apoi al şaptelea. Apocalipsa 14 este cu adevărat plină de farmec în lumina Evangheliei Celui ce ne-a oferit-o.

Voi dezvolta mai mult şi mai amplu acest adevăr al curăţirii în episodul următor, când voi scoate la iveală alte dovezi biblice cu privire la realitatea acestei curăţiri. Cel care înţelege cu adevărat lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc, va înţelege tot ce este cuprins în aceste adevăruri frumoase. Fără cunoaşterea sanctuarului şi a serviciilor lui, nu va fi cu putinţă o înţelegere adecvată a lucrării lui Hristos din adevăratul sanctuar ceresc. De aceea, este scopul lui Satana să distrugă adevărul despre sanctuar, căci fără acest adevăr nu mai este cu putinţă de înţeles lucrarea lui Hristos de sus şi nu va fi posibilă nici discernerea adevărului prezentat sub forma mesajului marii strigări. Acest mesaj este fundamentat întru totul pe neprihănirea lui Hristos descoperită în lucrarea Sa din sfânta sfintelor sanctuarului ceresc!