"Locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon"

     "Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon." Apocalipsa 16,16.

Din textul biblic de mai sus reiese în mod clar că scopul duhurilor rele, prin minunile pe care au puterea să le săvârşească, este acela de a strânge "pe împăraţii întregului pământ" "în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon". Noi am învăţat deja că în descrierea plăgii a şasea se foloseşte un limbaj simbolic şi că, din acest motiv, interpretarea geografică nu-şi are sensul în acest context. Ca atare, locul pomenit în versetul de mai sus nu poate face referire la un anumit loc sau o anumită regiune geografică de pe pământ, căci oricât de mare ar fi nu ar putea cuprinde deloc toată omenirea!!

Războiul Armaghedonului cuprinde întregul pământ; la el iau parte fiecare bărbat, femeie şi copil de pe pământ, indiferent de zona geografică. Armaghedonul nu este un război între două armate de oameni, din moment ce duhurile rele reuşesc, prin spiritism, să unească întreaga planetă într-o singură confederaţie mondială a răului!! Un întreg nu poate fi împotriva lui însuşi, ci mai degrabă împotriva cuiva străin de interesele sale. Prin urmare, războiul Armaghedonului este un război îndreptat doar împotriva lui Dumnezeu, reprezentat pe pământ de biserica celor 144.000. Este războiul nelegiuirii împotriva neprihănirii, a lui Satana împotriva lui Hristos. Deci, acest război se va da pe tot uscatul planetei noastre; va cuprinde absolut toate continentele.

     "Sunt numai două grupări în lumea noastră: cei care sunt ascultători de Dumnezeu, şi cei care stau sub steagul prinţului întunericului. Satana şi îngerii lui se vor coborî cu putere, cu semne şi cu minuni mincinoase ca să înşele pe cei care locuiesc pe pământ şi. dacă e cu putinţă, pe cei aleşi. Criza ne stă chiar în faţă." The S.D.A. Bible Commentary, vol. 7, pag. 982.

     "Două mari puteri adverse vor lua parte în ultima mare bătălie. De o parte stă Creatorul cerului şi al pământului. Toţi cei de partea Sa poartă sigiliul Său. Ei sunt ascultători de poruncile Sale. De cealaltă parte stă prinţul întunericului împreună cu aceia care au ales apostazia şi răzvrătirea." The S.D.A. Bible Commentary, vol. 7, pag. 982.

Acest adevăr este întărit de altminteri şi prin următorul text biblic: "Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui". Apocalipsa 17,14. Aşadar, ultima mare bătălie, din cadrul Armaghedonului, îl vizează în mod direct pe Dumnezeu. Ca atare, locul despre care vorbesc Scripturile, deşi ar da aparenţa că ar fi o zonă geografică, nu trebuie înţeles sau luat literal ca un loc aflat undeva pe pământ, în cazul nostru valea Meghido sau Câmpia Esdraelonului din Palestina. Termenul implică mult mai mult decât se bănuieşte.

Pentru a înţelege corect semnificaţia textului pe care îl analizăm, cu precădere termenul "locul", ar fi bine să avem în vedere un alt amănunt deosebit de important, strecurat înadins de Duhul Sfânt în text. Acest amănunt este cel referitor la faptul că locul respectiv se cheamă Armaghedon "pe evreieşte"! Majoritatea interpreţilor au încercat, aşadar, să înţeleagă semnificaţia termenului "Armaghedon", traducând pur şi simplu cuvântul respectiv. Au vrut să înţeleagă semnificaţia lui ebraică. Chiar dacă se poate ajunge la un anumit sens, totuşi nu acest fapt l-a avut în vedere Dumnezeu când l-a inspirat pe apostolul Ioan să scrie respectivul verset!

O înţelegere corectă survine doar atunci când avem în vedere contextul plăgii a şasea. Ea ne descoperă că în războiul Armaghedonului Satana şi coaliţia tuturor împărăţiilor lumii vor fi înfrânţi pe vecie. Chiar dacă Lucifer reuşeşte să adune întreaga lume nelegiuită sub steagul său, totuşi intenţia sa prin acest război nu se materializează, fiind înfrânt de către biserica lui Hristos, sfântă şi neprihănită. Asta înseamnă că Inspiraţia divină ne direcţionează atenţia către intenţia primordială a lui Satana prin lucrarea demonilor săi. Observaţi, vă rog, că nu este îndeajuns că duhurile rele fac semne nemaipomenite, şi nici măcar că reuşesc să strângă întregul pământ de partea prinţului întunericului, ci ceea ce este mai important, după cum ne descoperă textul în analiză, este că aceste duhuri este musai să-i strângă pe toţi împăraţii pământului într-un anumit loc. Nu în orice loc, ci doar într-un anumit loc, de care depinde soarta întregului război Armaghedon şi soarta lui Lucifer!!! Este extraordinar Duhul Sfânt, la fel ca şi adevărul divin ascuns în limbajul simbolic al Scripturii.

Duhul Sfânt ţine neapărat să ne precizeze că duhurile necurate au o intenţie bine determinată, hotărâtă şi precisă. Ele reuşesc în definitiv să strângă împărăţiile lumii în acel loc, numai ca să constate că sunt înfrânte, că intenţia lor este zdrobită şi că Armaghedonul s-a întors împotriva lor!!! Acum, urmând logica aceasta, înseamnă că, dacă intenţia demonilor este aceea de a-i strânge pe împăraţii pământului într-un anumit loc, în ultima fază a războiului Armaghedon, înseamnă că aceeaşi intenţie trebuie să fi existat şi la începutul războiului, o intenţie, un plan care a pus bazele marelui şi îndelungatului război Armaghedon. Nici că se poate altfel! Satana nu s-a schimbat în planurile sale în războiul împotriva lui Dumnezeu, după cum nici Dumnezeu nu s-a schimbat în principiile Sale de abordare a acestui război.

Cum aflăm, fără să greşim, ce ascunde această intenţie pentru a descoperi care este acel loc, unde Satana ţine înadins să fie strânsă toată planeta? Aflăm doar dacă ţinem seama că ea este descoperită deja în "evreieşte"!!! Ceea ce trebuie să înţelegem, în primul rând, este faptul că Armaghedonul este un război multimilenar. El a început în cer, prin răzvrătirea fără motiv a lui Lucifer, şi se va sfârşi pe pământul nostru, când caracterul lui va fi demascat înaintea tuturor oamenilor, ce refuză să mai dea sprijin Babilonului cel mare sau elementului religios! Cum cea mai mare parte a istoriei acestui război este consemnată pe paginile Vechiului Testament, atunci devine limpede de ce locul unde se străduiesc să-i adune duhurile cele rele pe împăraţii pământului are un înţeles precis doar "pe evreieşte"!

Întrucât limba folosită la scrierea Vechiului Testament, partea cea mai consistentă a Bibliei, a fost ebraica şi doar într-o mică măsură aramaica, în cartea lui Daniel, atunci este firesc ca Dumnezeu să specifice de ce doar "pe evreieşte" putem să înţelegem corect intenţia diavolului de a-şi strânge supuşii neascultători într-un loc precis, la care el ţine cu tot înadinsul, altfel Armaghedonul în ansamblul lui nu şi-ar fi avut sensul pentru el, şi nici măcar nu l-ar fi început. Aşadar, în Vechiul Testament trebuie că este descoperită intenţia lui Lucifer de a ţine neapărat să se posteze doar într-un anumit loc şi numai în acela, căci acela este singurul loc care pentru el are un unic sens!!

Prin urmare, să mergem la originile războiului Armaghedon. Despre revolta lui Lucifer în cer am scris deja, aşa că nu voi repeta ceea ce deja am afirmat, întrucât nu este scopul acestui studiu. Voi urmări doar să arăt pe temeiul Scripturii, care este propriul ei interpret, cum să înţelegem corect sensul sau semnificaţia textului biblic analizat de noi. Relatările cele mai bune, de-a dreptul lămuritoare cu privire la începutul Armaghedonului, sunt consemnate în cărţile a doi profeţi de marcă: Isaia şi Ezechiel. În Ezechiel 28 ni se spune că Lucifer a avut o poziţie privilegiată în cer datorită aptitudinilor sale, fiind mai destoinic decât orice alt înger creat. El a ajuns astfel prin destoinicie, muncă şi perseverenţă, dezvoltând prin ascultare şi trăire a principiilor legii sfinte toate darurile personale la un nivel greu de egalat de către alţi îngeri. Ţinta lui era de a fi aşa cum a intenţionat Dumnezeu să fie orice făptură. A adunat cunoştinţă berechet, formându-şi un caracter extraordinar. A ajuns pe poziţia imediat următoare de lângă Hristos Arhanghelul.

Dar, acum survine următoarea întrebare logică: Unde era localizată această poziţie? Iată ce ne descoperă Scripturile: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: >Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare<." Ezechiel 28,12-14.

În cetatea lui Dumnezeu din cer, poziţia cea mai înaltă la care putea accede vreo făptură creată, un înger, era poziţia aflată "pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu". Aici se află practic scaunul de domnie al lui Dumnezeu Tatăl. Slava Lui îl înconjoară, astfel încât făptura Lui să poată fi deosebită totuşi de ochii celor ce îl înconjoară, dar faţa Lui nu poate fi privită decât prin slava lui Hristos. Hristos este mijlocitorul care face posibilă prezenţa tuturor inteligenţelor create chiar lângă Tatăl. Dacă Hristos nu ar fi devenit înger, prin naşterea în sânul Tatălui în acest sens, atunci nu ar fi existat sub nici o formă mijlocul necesar pentru a face posibilă viaţa creată şi deci existenţa unor inteligenţe chiar lângă slava lui Dumnezeu Tatăl. Slava Lui este atât de puternică încât, fără un mijlocitor, mijlocitorul Isus Hristos, care o facă accesibilă tuturor îngerilor, ar nimici de îndată orice formă de viaţă creată!

Imediat lângă Tatăl şi Fiul, căci Hristos are acces nestingherit înăuntrul slavei Tatălui, deoarece este Dumnezeu deplin, care a acceptat să ia forma făpturii create de dragul creării posibilităţii existenţei şi perpetuării vieţii inteligenţelor create, se află poziţia cea mai înaltă pe care putea accede îngerii. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi implicit locul lui Hristos sunt numite în Scripturile Vechiului Testament "muntele cel sfânt al lui Dumnezeu". Lângă Hristos se afla locul privilegiat al lui Lucifer. Ei bine, de aici, de pe această poziţie a slujirii a plecat Lucifer să-şi împrăştie otrava mortală a revoltei, nemulţumit fiind de faptul că nu era lăsat să intre în sânul Tatălui, în sfatul Dumnezeirii, acolo unde are acces Fiul lui Dumnezeu.

     "Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese foarte mult onorat de către Dumnezeu şi care era, printre locuitorii cerurilor, în poziţia cea mai înaltă în ceea ce priveşte puterea şi slava. Lucifer, >fiul zorilor<, a fost întâiul între heruvimii ocrotitori, sfânt şi fără prihană. El stătea în prezenţa marelui Creator şi razele nesfârşite ale slavei ce înconjurau pe veşnicul Dumnezeu se odihneau asupra lui...
     Părăsindu-şi locul din prezenţa nemijlocită a Tatălui, Lucifer a plecat să împrăştie spiritul nemulţumirii printre îngeri." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 7, 13.

Problema lui Lucifer a fost aceea că devenise nemulţumit cu poziţia pe care se afla. El voia de fapt mai sus, râvnea la poziţia lui Isus Hristos. Voia să fie egal cu El în absolut toate privinţele, ca să poată avea acces înăuntrul slavei Dumnezeirii, acolo unde s-a plănuit taina ascunsă din veşnicie în ce priveşte rezolvarea păcatului, prin întruparea lui Hristos în lumea celor păcătoşi!!! Profetului Isaia i s-a descoperit intenţia şi o dată cu aceasta chiar locul pe care-l râvnea cu atâta patimă Lucifer. "Tu ziceai în inima ta: >Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt<." Isaia 14,13.14.

Aici este descoperită intenţia lui Lucifer, cu care a şi pus bazele războiului Armaghedon, prin care urmărea să ia locul lui Hristos, ca să fie ca Cel Preaînalt, ca Dumnezeu Tatăl. "Puţin câte puţin, Lucifer a început să se hrănească cu dorinţa înălţării de sine. Scriptura ne spune: >Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta< (Ezechiel 28,17). >Tu ziceai în inima ta... îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu... voi fi ca Cel Preaînalt< (Isaia14,13.14). Deşi toată slava lui era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns s-o considere ca aparţinându-i. Nemulţumit cu poziţia sa, deşi onorat mai presus de oştile cereşti, el s-a aventurat să poftească închinarea cuvenită numai Creatorului. În loc de a căuta să facă din Dumnezeu obiectul suprem al sentimentelor şi ascultării tuturor fiinţelor create, strădania sa era aceea de a-şi asigura pentru el slujirea şi credincioşia lor. Şi, poftind slava cu care Tatăl cel veşnic L-a învestit pe Fiul Său, acest prinţ al îngerilor aspira la puterea ce constituia în exclusivitate una din prerogativele lui Hristos...
     Disputarea supremaţiei Fiului lui Dumnezeu şi, în acest fel, discreditarea înţelepciunii şi iubirii Creatorului au devenit scopul acestui prinţ al îngerilor." Patriarhi şi profeţi, cap. De ce a fost îngăduit păcatul?, par. 8, 10.

Intenţia lui Satana, se arată lămurit a fi disputarea supremaţiei Fiului lui Dumnezeu, în care nu mai vedea decât un înger, după cum şi era la înfăţişare, deci râvnirea poziţiei sau a locului lui Hristos, căci numai astfel, considera el, poate fi ca Dumnezeu Tatăl!! Aşadar, unde dorea el să-şi pună scaunul de domnie? Să urmărim cu atenţie maximă: "îmi voi ridica scaunul de domnie... pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei". Aici iarăşi apare sintagma "muntele adunării dumnezeilor", prin munte desemnându-se practic poziţia cea mai înaltă din Univers, poziţia lui Dumnezeu, chiar a lui Isus Hristos!!! Astfel, acest război îngrozitor, numit în Scripturile adevărului Armaghedon, a pornit cu intenţia precisă a lui Satana de a ocupa locul lui Isus. Dar de ce? Iată motivul: "... el s-a aventurat să poftească închinarea cuvenită numai Creatorului... aspira la puterea ce constituia în exclusivitate una din prerogativele lui Hristos". Acesta este adevărul.

Ca să primească închinarea semenilor săi, trebuia să deţină poziţia lui Hristos, dar şi puterea Sa creatoare, căci în accepţiunea lui numai astfel putea fi ca Dumnezeu. Şi avea dreptate. Dar, pentru a deţine această poziţie înseamnă a avea o dublă natură: natura divină necreată, neîmprumutată şi nederivată de la Dumnezeu Tatăl, şi natura creată, aceea pe care o avea el. Or, el nu deţinea decât o singură natură, cea creată, neavând cum să primească de la Dumnezeu natura divină decât dacă ar fi acceptat să se nască din nou. Însă el a refuzat aşa ceva. I se părea umilitor, iar dacă ar fi acceptat să se nască din nou, ar fi însemnat că acceptă implicit că este păcătos, deci răzvrătit, un nevoiaş care are nevoie să devină alt înger şi care recunoaşte că fără ascultarea strictă de principiile legii morale a lui Dumnezeu nu are cum să trăiască şi implicit nu are cum să fie neprihănit, curat.

Locul acesta pe care-l dorea el în cer îl râvneşte în continuare. Chiar şi alungat din cer, el nu a renunţat niciodată la această dorinţă înfocată, la această intenţie, căci el ştie una şi bună: poate fi ca Dumnezeu doar dacă îşi plasează scaunul său de domnie pe muntele adunării de la capătul miazănoaptei. Or, asta se traduce cu primirea închinării din partea semenilor. Cu alte cuvinte, dacă ajunge să primească închinarea din partea semenilor creaţi, indiferent că sunt îngeri sau oameni, atunci se poate considera că scaunul său de domnie îşi merită locul râvnit. Ca să primească închinarea acestora, el trebuie să-i amăgească, să le propună tot timpul o contrafacere a principiilor lui Dumnezeu, pentru ca oamenii să creadă că aduc închinare lui Dumnezeu. Aşadar, am descoperit că miza uriaşă a războiului Armaghedon este în realitate, dincolo de celelalte lucruri, închinarea.

Dacă Satana reuşeşte să-i amăgească pe toţi locuitorii pământului că el este adevăratul Dumnezeu, primind astfel închinarea care numai lui Dumnezeu i se cuvine, se poate spune pe bună dreptate că şi-a ridicat scaunul de domnie pe muntele adunării dumnezeilor, făcând dovada că principiile împărăţiei sale, acceptate prin vicleniile lui de supuşii săi, sunt demne de recunoaştere din partea lui Dumnezeu şi, deci, şi de acceptare a poziţiei mult râvnite. Ideea este că Lucifer caută de mai bine de şase mii de ani să demonstreze că merită locul cerut de el, care presupune primirea închinării, aşa cum Hristos o primeşte din partea celor creaţi.

Până acum, timp de şase mii de ani, el nu a făcut dovada că întregul pământ, fiecare om în parte, îl acceptă întru totul. Din acest motiv, pregăteşte capodopera amăgirii sale, în ultima fază a Armaghedonului, prin minuni nemaivăzute de muritorii de rând, ca să-i poată strânge laolaltă împotriva lui Hristos, încercând să arate în felul acesta că el primeşte închinarea din partea lor. Asta înseamnă că locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon descoperă intenţia ascunsă a lui Satana de a se aşeza între oameni şi Dumnezeu ca unul care primeşte închinarea, prin uzurparea locului lui Hristos în calitate de Dumnezeu şi Creator!!! Acest gând formidabil este descoperit foarte limpede în cartea lui Daniel, care ne spune astfel: "Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt". Daniel 11,45.

Cel ce reuşeşte să facă acest lucru, cu majoritatea covârşitoare a lumii, este împăratul nordului sau de la miazănoapte. El este instrumentul prin care Satana încearcă să câştige închinarea pentru a fi ca Dumnezeu, după cum de-atâta timp îşi doreşte. Iar acest instrument monstruos nu este altcineva decât icoana fiarei, adică întruchiparea tuturor realizărilor satanice, cea care defineşte cel mai bine principiile, caracterul şi spiritul războiului Armaghedonului. Observaţi, vă rog, ce limbaj plastic foloseşte Duhul Sfânt în încercarea de a descrie cel mai bine intenţia lui Lucifer, balaurul care stă în spatele tuturor operaţiunilor întreprinse de icoana fiarei. Spune că îşi întinde corturile palatului său între mare şi, uluitor, muntele cel slăvit şi sfânt!!!

La modul cel mai cert cu putinţă putem spune că palatul său, sau corturile palatului său, reprezintă sau este unul şi acelaşi lucru cu cetatea cea mare, Babilonul spiritual, sau Babilonul cel mare, dacă vorbim de ultima fază a Armaghedonului. Sunt pur şi simplu unul şi acelaşi lucru. Marea este simbolul folosit în Scripturi pentru descrierea oamenilor, în speţă a naţiunilor pământului, iar muntele cel slăvit şi sfânt este simbolul împărăţiei lui Dumnezeu de pe pământ, biserica sfântă, fără pată şi curată, în cazul nostru biserica celor 144.000 dacă ne referim strict la înţelesul textului biblic.

În cer, Lucifer dorea să îşi pună scaunul de domnie pe muntele adunării dumnezeilor, adică pe locul cel mai de sus, singurul care i-ar fi asigurat primirea şi cinstea închinării din partea "dumnezeilor", adică a făpturilor create!!! Acest loc îi aparţine de drept doar lui Hristos şi lui Dumnezeu Tatăl. Pe pământ, intenţia lui Satana este exact aceeaşi; el a căutat timp de şase mii de ani să-şi ridice, să-şi întroneze definitiv, dacă se putea, scaunul de domnie pe muntele cel slăvit şi sfânt, adică în mijlocul bisericii adevărate a lui Dumnezeu din toate timpurile, biserica celor întâi născuţi, care au ieşit învingători în lupta cu el şi despre care Hristos a spus că porţile iadului nu o vor putea birui niciodată!!! Acesta este pur şi simplu adevărul.

De aceea, atunci când citim că "Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon", noi trebuie să înţelegem intenţia de milenii a diavolului de a-şi asigura închinarea îngerilor şi, pentru că nu a reuşit în totalitate cu ei, a oamenilor, căci numai în felul acesta îşi poate ridica scaunul de domnie pe muntele adunării dumnezeilor. Prin urmare, înţeles corect, "locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon" înseamnă poziţionarea diavolului între oameni şi Dumnezeu, ca să poată primi închinarea. Poziţionarea aceasta se face doar prin amăgire, fiindcă nu se descoperă niciodată ca fiind diavolul, ba dimpotrivă se deghizează şi ia chipul lui Isus în timpul strâmtorării, lipsit de har, ca să primească închinarea muritorilor astfel înşelaţi. Acest lucru îl urmăreşte diavolul în ultima fază a Armaghedonului, câştigarea închinării tuturor oamenilor prin înşelarea acestora.

Babilonul cel mare, palatul sau cetatea spirituală unde îşi află scaunul de domnie diavolul, călăreşte apele, Eufratul, marea de oameni, toate naţiunile pământului, pe care le câştigă de partea sa prin amăgire, cu singura intenţie de a stabili pe pământ o singură închinare mondială, unde duminica va fi declarată semnul acesteia. În felul acesta, diavolul se aşază între Dumnezeu şi toţi aceia care refuză o asemenea închinare impusă conştiinţei prin legi omeneşti nelegiuite. Toţi aceia care refuză această închinare a fărădelegii constituie muntele adunării dumnezeilor, muntele cel slăvit şi sfânt, muntele lui Dumnezeu, potrivit limbajului profeţiei, sau în traducere Ierusalimul spiritual, biserica celor 144.000 de sfinţi neprihăniţi. Doar aceştia vor fi adevărata biserică a lui Hristos, stâlpul şi temelia adevărului. Ei sunt plini de puterea Duhului Sfânt şi vor refuza să se plece înaintea icoanei fiarei. Aşadar, Armaghedon înseamnă încercarea zadarnică a lui Lucifer de a câştiga închinarea tuturor oamenilor de pe pământ prin înşelăciune şi mai apoi prin prigoană şi forţă, stabilind închinarea pe baza principiilor specifice împărăţiei sale.

Pentru a înţelege şi mai bine ce am scris până acum, ar fi de folos să vorbesc puţin despre contrafacerea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ de către Satana, o operă de-a dreptul ieşită din comun, pentru care şi-a cheltuit toată energia sa diabolică. Acesta va fi subiectul studiului următor.

Spiritismul - capodopera amăgirii satanice

     "Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic." Apocalipsa 16,13.14. "Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei." Apocalipsa 13,12-17. ">Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.<" Apocalipsa 17,12-14.

Acesta este în sine tabloul referitor la războiul Armaghedonului în ultima lui fază, dacă avem în vedere doar cartea Apocalipsei. Acest război nu poate începe decât prin nişte minuni extraordinare, scopul lor fiind acela de a aduce la un numitor comun toate forţele pământului, biserica şi statul, practic toţi locuitorii Terrei, în războiul lor pe faţă împotriva lui Dumnezeu! Pentru a ajunge aici, Satana a depus un efort imens, mai ales după înfrângerea suferită de el pe Golgota, din partea prinţului Emanuel. A gândit în amănunt acest plan strategic, aşa cum nici un alt strateg uman nu ar fi fost în stare s-o facă. Gândiţi-vă numai la faptul uluitor că va reuşi să strângă laolaltă majoritatea covârşitoare a omenirii, cu excepţia celor neprihăniţi, a celor 144.000, împotriva lui Dumnezeu.

Nu a reuşit aşa ceva niciodată în istoria omenirii, cu excepţia antediluvienilor, pe care i-a orbit într-atât de mult, încât n-au realizat că vor muri aşa după cum le spusese Noe, prin apă, prin apa despre care nu credeau că e cu putinţă să curgă din cer, întrucât la vremea aceea legile naturii nu permiteau aşa ceva!!! Ei au fost amăgiţi, dar nu prin miracole, ci prin încrederea excesivă în natură, în nişte legi despre care credeau că nu se schimbă în ruptul capului, uitând că Dumnezeul care le-a creat este cel care le face să fie stabile, iar alungarea Lui din conştiinţă şi din suflet conduce la rezultate de neimaginat! Distrugerea lor a venit exact de acolo de unde nu se aşteptau, de la natură!!!

Având experienţă uriaşă şi fiind maestru expert în arta tuturor înşelăciunilor şi deghizărilor, Satana a pregătit terenul pentru ultima generaţie, în aşa fel încât amăgirea ei să fie perfectă, fără cusur, aproape fără putinţă de a fi dibuită ca fiind falsă sau văzută ca ceea ce este. Va merge până acolo încât oamenii religioşi vor crede despre Lucifer că este Isus Hristos. Singurii care vor ieşi teferi din această capodoperă a amăgirii vor fi doar cei 144.000. Va fi ceva ce lumea nici măcar nu bănuieşte. Este dincolo de puterea de pricepere a minţii omeneşti, nesfinţite prin harul lui Dumnezeu şi nefamiliarizată cu adevărul sfânt al Scripturilor, singurul scut sigur în faţa acestui tăvălug inimaginabil!

     "Satana s-a pregătit îndelung pentru efortul final de a amăgi lumea. Temelia acestei lucrări a fost pusă o dată cu asigurarea dată Evei în Eden: >Hotărât că nu veţi muri. În ziua când veţi mânca din el vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul< (Geneza 3,4.5). Puţin câte puţin, a pregătit calea pentru capodopera amăgirii în dezvoltarea spiritismului. El nu şi-a împlinit încă pe deplin planurile, dar o va face în timpul care a mai rămas. Profetul spune: >Am văzut trei duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic< (Apocalipsa 16,13-14). În afară de aceia care sunt păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţa în Cuvântul Său, întreaga lume va fi atrasă de partea acestei amăgiri. Oamenii sunt legănaţi într-o siguranţă fatală numai pentru a se trezi la revărsarea mâniei lui Dumnezeu." Tragedia veacurilor, cap. Pot oare morţii să ne vorbească? (Spiritismul, în alte ediţii), paragraful al doilea de la sfârşit.

Ştim că după răstignirea şi învierea lui Isus, toţi îngerii loiali lui Dumnezeu din cer au rupt orice simpatie pentru diavolul, acesta din urmă fiind silit să-şi restrângă la minimum terenul ispitirilor sale doar la pământul nostru. "Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme." Apocalipsa 12,12. De atunci încoace lucrează neobosit la cel mai măreţ plan de unificare a întregii lumii sub sceptrul puterii sale, în războiul său declarat împotriva lui Isus Hristos. El ştie cum să vină în întâmpinarea acestei nevoi, ştie cum îi va convinge pe oameni, mai ales pentru faptul că a studiat creierul uman şase mii de ani. Aşadar, ştie ce răspunsuri dă mintea când este ispitită într-un anumit fel, sau când îi sunt propuse lucruri pentru care are deja înclinaţii.

Pe oamenii ultimei generaţii, ai zilelor noastre, nu-i mai poate ispiti precum pe antediluvieni. Mintea noastră este predispusă mai mult ca oricând la aşteptări măreţe, la miracole, care până mai deunăzi nu erau cu putinţă. De pildă, vindecarea bolilor, apariţia spiritelor morţilor şi comunicarea reală a acestora cu cei vii, multele mărturii cu privire la existenţa extratereştrilor, etc. De când cu explozia invenţiilor, oamenii se aşteaptă la lucruri care până mai ieri erau cu neputinţă. Adică, dacă a fost posibilă aselenizarea şi trimiterea în spaţiul cosmic a oamenilor, atunci de ce să nu fie posibile şi vindecările miraculoase sau comunicarea cu lumea nevăzută a spiritelor, despre care oamenii nici nu au habar cine sunt, privindu-le drept biete spirite inofensive!

Oamenii generaţiei de astăzi sunt mult mai predispuşi la acceptarea de minuni, pe care sunt pregătiţi să le considere drept dovezi în favoarea credinţei că sunt acceptaţi de Dumnezeu, indiferent de starea lor spirituală!! Cu alte cuvinte, astăzi este posibil orice şi, ca atare, trebuie să ne aşteptăm la orice, inclusiv la minuni supranaturale. Însă, fără reperul moral al legii lui Dumnezeu, ca standard al conduitei umane, atunci e uşor de înţeles că oamenii vor avea fel şi fel de credinţe şi de aşteptări false. Dar, Scripturile sunt clare. Ele ne avertizează la modul cel mai serios cu privire la aceste aşteptări ale celor mai mulţi: "Vai de voi, pământ şi mare!"

     "Apostolul Ioan a auzit în viziune un glas tare în cer, zicând: >Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme< (Apocalipsa 12,12). Teribile sunt scenele care provoacă această exclamaţie din partea glasului ceresc. Mânia lui Satana creşte pe măsură ce timpul i se scurtează, iar lucrarea lui de amăgire şi de distrugere va atinge apogeul în timpul strâmtorării." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 28.

Aşadar, apogeul capodoperei amăgirii va fi atins în timpul strâmtorării, adică în timpul când harul se încheie, locuitorii pământului fiind atunci total lipsiţi de ajutorul lui Dumnezeu pe care l-au refuzat cu vehemenţă pe toată durata marii avertizări mondiale. Dar ce face Satana până atunci? Cum încearcă el să contracareze marea vestire mondială simbolizată prin îngerul din Apocalipsa 18,1-4? Trebuie să ştim că întotdeauna contrafacerea precede autenticul, vine înainte de lucrarea adevărată a lui Dumnezeu pentru biserică şi pentru lume!

Textul biblic ne spune că fiara a doua din Apocalipsa 13, care iese din pământ, va lucra cu toată puterea fiarei dintâi, adică a papalităţii. Cum puterea papalităţii provine de la balaur, Satana, vezi Apocalipsa 13,2, înseamnă că aceeaşi putere va avea şi protestantismul american. Deci, această putere a lui Satana trebuie să cuprindă mai întâi bisericile protestante, fiindcă numai în felul acesta, prin această putere amăgitoare, poate biserica să înduplece statul să-i confere puterea lui legislativă!! Prin fiara a doua noi nu trebuie să înţelegem doar statul american, latura civilă şi politică, ci în primul rând protestantismul ce caracterizează societatea americană, în speţă biserica, înainte de a cere unirea cu statul. Când se ajunge la această unire nelegiuită, abia atunci putem vorbi despre icoana fiarei!! "Profeţia înfăţişează protestantismul ca având coarne ca ale unui miel, dar care vorbeşte ca un balaur." The S.D.A. Bible Commentary, vol. 7, pag. 975.

Dacă această fiară lucrează cu toată puterea papalităţii înseamnă că are acelaşi spirit ca al ei, că a dezvoltat în decursul timpului, între etapa când avea înfăţişarea de miel şi cea în care vorbeşte ca un balaur, acelaşi caracter, ceea ce ne îndrituieşte să credem că va folosi aceleaşi metode ca ale papalităţii: persuasiunea prin minuni, ameninţarea şi prigoana în cele din urmă! Când biserica protestantă americană va ajunge plină de această putere, atunci pe bună dreptate se poate spune că a fost în mod deplin amăgită, spiritismul fiind acea manifestare în mijlocul ei prin care toţi cei înşelaţi ajung să creadă că au de-a face cu bunăvoinţa lui Dumnezeu!! Mai întâi, trebuie coruptă biserica într-un stat, pentru ca societatea să fie pregătită să înfrunte un val masiv de nelegiuiri, unele greu de descris în cuvinte. Trebuie ca atmosfera din mijlocul ei să pară plină de adevărata evlavie, care este percepută a fi cu mult mai preţioasă decât respectarea şi trăirea principiilor legii morale a lui Dumnezeu!!!

Când biserica a ajuns coruptă definitiv, atunci statul, prin instrumentele sale, nu mai poate opri sub nici o formă valul nelegiuirilor, neavând practic nici un fel de soluţie în stoparea puhoiului oribil. Când biserica, ce ar fi trebuit să fi fost bastionul neprihănirii şi citadela morală într-un stat, cade, atunci societatea decade moral, iar statul se luptă din greu pentru potolirea răului, care nu mai poate fi oprit. Oamenii devin tot mai turbulenţi, căci nu mai au nici o oprelişte. În mijlocul bisericii apar minunile, lucru care face să pară că ea are puterea lui Dumnezeu. Pe fondul acesta, Satana încearcă să-i convingă pe oameni că biserica amăgită este demnă de încredere, că ea are soluţia pentru problemele globale. Prin ea îşi arată el lumii puterea făcătoare de minuni!

Diavolul ştie că Dumnezeu pregăteşte ultima ofensivă pentru avertizarea lumii, pentru care El are nevoie de oameni sfinţi. Din acest motiv, Satana corupe toată biserica creştină, o trage de partea sa prin toate vicleniile posibile. Două mari rătăciri au fost introduse de multă vreme în bisericile protestante: credinţa în nemurirea naturală a sufletului şi cinstirea duminicii. Acestea au pus practic bazele spiritismului şi a copierii spiritului papal. În biserici au loc tot mai multe minuni tocmai din cauza acestor două credinţe. Aceste două elemente vor conduce la alianţa dintre biserică şi stat mai întâi pe teritoriul Statelor Unite! "Prin cele două rătăciri mari, nemurirea sufletului şi sacralitatea duminicii, Satana va aduce pe oameni în robia amăgirilor sale. În timp ce prima pune temelia pentru spiritism, ultima creează o legătură de simpatie cu Roma. Protestanţii din Statele Unite se vor afla în primele rânduri pentru a întinde mâna peste abis şi a prinde mâna spiritismului, ei vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea romană; şi sub influenţa acestei uniri întreite, această ţară va merge pe urmele Romei pentru a călca în picioare drepturile conştiinţei." Tragedia veacurilor, cap. Conflictul care se apropie, par. 13.

Când biserica protestantă ajunge în stadiul acesta, putem spune că deja dospeşte de amăgirea cea mai perfidă. Astfel, nu numai că ea este gata să dea mâna cu statul, ci este pregătită pentru a primi contrafacerea manifestării Duhului Sfânt!!! Satana revarsă o mare putere din energia sa şi face să pară că o mare binecuvântare a cuprins biserica, sub forma unei presupuse evlavii, sub forma multor vindecări fizice, a vorbirii în limbi nedesluşite zice-se doar de către cei plini de Duhul Sfânt şi, desigur, a multor alte miracole. Numai în felul acesta Satana poate crea aparenţa manifestării Duhului Sfânt în mijlocul acelora care resping legea morală a lui Dumnezeu, ce este miezul Evangheliei! Toate aceste lucruri uimitoare vor avea loc înainte, dar mai ales după declanşarea marii avertizări mondiale.

     "Vrăjmaşul sufletelor doreşte să împiedice această lucrare: şi înainte ca să vină timpul pentru o astfel de lucrare, el va încerca să o împiedice, introducând o contrafacere. În bisericile pe care va reuşi să le aducă sub puterea lui amăgitoare, va face să pară că s-a revărsat o binecuvântare deosebită a lui Dumnezeu; se va manifesta ceea ce se crede a fi un mare interes religios. Mulţimile se vor bucura că Dumnezeu lucrează în mod minunat pentru ei, când de fapt aceasta este lucrarea altui spirit. Sub o aparenţă religioasă, Satana va căuta să-şi întindă influenţa peste lumea creştină." Tragedia veacurilor, cap. Redeşteptări moderne, par. 9.

     "Semne îngrozitoare, cu un caracter supranatural, se vor descoperi în curând în ceruri, ca dovadă a puterii făcătoare de minuni a demonilor. Duhuri de demoni vor merge la împăraţii pământului şi în lumea întreagă, pentru a-i întări în amăgire şi pentru a-i îndemna să se alieze cu Satana în lupta lui împotriva conducerii cerului. Prin aceste mijloace, vor fi amăgiţi deopotrivă conducătorii şi supuşii. Se vor ridica persoane care vor pretinde că sunt chiar hristoşi şi vor pretinde titlul şi închinarea care aparţin Răscumpărătorului lumii. Ei vor face minuni uimitoare de vindecare şi vor declara că au descoperiri din cer care vor contrazice mărturia Scripturilor." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 29.

Aceste minuni vor culmina cu coborârea focului din cer. Aceasta va fi o minune reală, se va petrece sub privirile a mii şi mii de credincioşi în diverse locuri de pe pământ. Scripturile ne spun în acest fel că, prin această lucrare, va fi contrafăcută revărsarea abundentă a Duhului Sfânt peste adevăraţii credincioşi ai lui Dumnezeu, sub forma ploii târzii, căci numai astfel poate fi lansată marea avertizare mondială. Mai înainte de a avea loc manifestarea adevăratei evlavii în mijlocul poporului adevărat al lui Hristos, Satana va contraface revărsarea Duhului Sfânt. Aceasta este capodopera amăgirii de veacuri gândită de Satana, punctul ei culminant fiind acela când Lucifer va lua chipul lui Hristos apărând în diverse locuri pe pământ. Această încoronare a amăgirii sale, când Lucifer se dă drept Hristos, va avea loc însă doar în timpul strâmtorării, ca să ofere convingerea mai departe că Babilonul cel mare, susţinut de Eufratul naţiunilor pământului, este adevărata biserică a lui Hristos!!

     "Cu toată decăderea larg răspândită a credinţei şi a evlaviei, în aceste biserici sunt şi urmaşi adevăraţi ai lui Hristos. Înainte de revărsarea finală a judecăţilor lui Dumnezeu peste pământ, în mijlocul poporului lui Dumnezeu va avea loc o aşa reînviorare a evlaviei de la început, cum nu s-a mai văzut din timpurile apostolice. Duhul şi puterea lui Dumnezeu vor fi revărsate peste copiii Săi. În vremea aceea, mulţi se vor despărţi de bisericile acelea în care dragostea pentru lume a luat locul iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de Cuvântul Său. Mulţi, atât slujitori, cât şi laici, vor primi cu bucurie acele adevăruri mari pe care Dumnezeu le-a rânduit să fie vestite în vremea aceea, pentru a pregăti un popor pentru a doua venire a Domnului." Tragedia veacurilor, cap. Redeşteptări moderne, par. 9.

     "Ca o încoronare a marii drame de amăgire, însuşi Satana va lua chipul lui Hristos. Biserica a mărturisit timp îndelungat că aşteaptă venirea Mântuitorului ca împlinire a nădejdii ei. Acum, marele amăgitor va face să se arate ca şi când Hristos ar fi venit. În diferite părţi ale pământului, Satana se va prezenta, între oameni, ca o fiinţă maiestuoasă, de o strălucire orbitoare, care se aseamănă cu descrierea Fiului lui Dumnezeu dată de Ioan în Apocalipsa (Apocalipsa 1,13.15). Slava care-l înconjoară nu este întrecută cu nimic de ceea ce ochii omeneşti au văzut vreodată. În văzduh răsună strigătul de biruinţă: >A venit Hristos! A venit Hristos!< Oamenii se aruncă la pământ în adorare înaintea lui, în timp ce el îşi ridică mâinile şi pronunţă asupra lor o binecuvântare, aşa cum Hristos îi binecuvânta pe ucenicii Săi când era pe pământ. Glasul lui este plăcut, mieros şi melodios. Într-un ton amabil şi plin de simpatie, el prezintă unele dintre adevărurile cereşti pline de har, pe care Mântuitorul le-a rostit; vindecă bolile din popor şi apoi, în asemănarea caracterului lui Hristos pe care şi-a asumat-o, pretinde că a schimbat Sabatul în duminică şi porunceşte tuturor să sfinţească ziua pe care el a binecuvântat-o. El declară că aceia care stăruie să sfinţească ziua a şaptea hulesc numele lui, refuzând să asculte de îngerii trimişi la ei cu lumină şi adevăr. Aceasta este amăgirea cea mai puternică, aproape copleşitoare. Ca şi samaritenii care au fost amăgiţi de Simon Magul, mulţimile, de la cel mai mic până la cel mai mare, vor da atenţie acestor vrăjitorii, zicând: >Aceasta este 'puterea cea mare a lui Dumnezeu'< (Fapte 8,10)." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 30.

Punctul cel mai important pe care trebuie să-l reţinem până aici este că diavolul va reuşi, prin spiritism, să adune întreaga lume, biserica şi statul, cu excepţia adevăraţilor credincioşi ai lui Dumnezeu, sub steagul său pentru războiul zilei celei mari îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Spiritismul va fi liantul care va lega biserica de stat, rezultând în felul acesta cea mai mare şi mai compactă confederaţie a oamenilor care a existat vreodată pe pământ! Puterea spiritismului va amăgi această mare de oameni cu gândul că sunt adevărata biserică şi că aduc un serviciu lui Dumnezeu prin încercarea de a omorî pe toţi cei ce i se opun. Duminica va fi semnul acestei confederaţii, pe când puterea Evangheliei, al cărei semn indubitabil este Sabatul, ziua a şaptea a săptămânii, va fi marca celor ce vor deveni cei 144.000 de sfinţi neprihăniţi, sigilaţi în sfinţenie pentru totdeauna.

     ">Toţi au acelaşi gând<. Va fi o unire universală, o mare armonie, o confederaţie a forţelor lui Satana." The S.D.A. Bible Commentary, vol. 7, pag. 983.

În urma celor spuse, trebuie să remarcăm câteva elemente cheie, şi anume: războiul Armaghedon începe doar prin cea mai mare amăgire pusă la cale vreodată de Satana. Armaghedonul în sine reprezintă efortul lui Satana de a distruge biserica lui Hristos de pe pământ, aceasta fiind singura lui şansă care i-a mai rămas după cruce, prin care încearcă să împiedice, dacă ar putea, şi învierea neprihăniţilor morţi ai lui Hristos, dar şi venirea lui Hristos, lucru care desigur nu se va întâmpla niciodată. Semnele şi minunile au rolul de a contraface revărsarea Duhului Sfânt, cea mai mare din istoria omenirii şi a bisericii. Ne aducem aminte că semnul revărsării Duhului Sfânt între ucenicii Domnului, în biserica apostolică, au fost nişte limbi de foc. Ele în sine nu erau Duhul Sfânt, ci doar reprezentau sau înfăţişau lucrarea revărsării Duhului Sfânt peste ucenicii Domnului. Odată contrafăcând această manifestare a revărsării Duhului Sfânt în mijlocul bisericii, Satana va avea control deplin asupra întregii biserici creştine amăgite, căci înşelăciunea aceasta va fi primită cu braţele deschise de toţi cei ce nu-l cunosc pe Hristos, precum şi modul de a gândi al Duhului Sfânt!

Ia naştere astfel icoana fiarei, care impune prin edictele duminicale închinarea pe care o cerea cândva şi Roma papală. Icoana fiarei este doar chipul, întruchiparea a tot ce înseamnă Armaghedon!! Ea este instrumentul prin care Satana va încerca distrugerea celor 144.000. Este chiar capodopera realizărilor satanice, după cruce, în încercarea diavolului de a câştiga războiul împotriva lui Hristos, măcar în al doisprezecelea ceas, prin anihilarea bisericii lui Dumnezeu de pe pământ. Dacă ar reuşi, ar putea demonstra că, în pofida faptului că Hristos l-a învins şi a arătat că se poate trăi curat, neprihănit, într-o lume păcătoasă, deci ascultând permanent de legea lui Dumnezeu, totuşi nu poate exista o biserică neprihănită pentru că nici un om nu poate să trăiască aşa cum a trăit el, cu atât mai mult o biserică întreagă de sfinţi, care pe deasupra nici să nu mai poată fi ispitiţi de diavolul, în ei nemaigăsindu-se nimic care să răspundă ademenirilor sale!!!

Ne putem închipui miza uriaşă a acestui război? Armaghedonul reprezintă efortul mamut al lui Satana de a arăta Universului inteligent că pe pământ nu se poate forma şi nu poate exista niciodată o biserică întreagă, care să fie în stare să trăiască aşa cum a trăit Hristos în sfera Lui umană!!! Aceasta este miza acestui război. Dacă o astfel de biserică nu ar ieşi la iveală în timpul vestirii Evangheliei, prin marea revărsarea a Duhului Sfânt, atunci diavolul va avea câştig de cauză şi şi-ar întemeia definitiv o împărăţie rivală pe pământul nostru!! El ar dovedi că neprihănirea nu poate fi ilustrată în viaţa unui corp de oameni, a unui număr de oameni care să poată trăi fără păcat aşa cum a trăit Hristos, prin credinţa în Cuvântul scris şi în Cel pironit pe cruce!!! Dar, un asemenea popor, o asemenea biserică va exista. Ea va şti ce înseamnă Armaghedonul şi cum să-l înfrunte, aşa cum nici un alt sfânt mântuit nu a ştiut vreodată. Este singura biserică, singurul corp de oameni sfinţi care au credinţa lui Isus şi o încrederea neclintită în Cuvântul lui Dumnezeu pe care-l înţeleg aşa cum a intenţionat Dumnezeu. Există o împletire tainică între principiile Cuvântului scris şi viaţa lor. Sunt asemenea lui Isus cel întrupat în ce priveşte caracterul, viaţa morală.

     "Chiar în faţa noastră este >ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe toţi locuitorii pământului< (Apocalipsa 3,10). Toţi aceia a căror credinţă nu este întemeiată puternic pe Cuvântul lui Dumnezeu vor fi amăgiţi şi învinşi. Satana >lucrează cu toată amăgirea nelegiuirii< pentru a pune stăpânire pe fiii oamenilor, iar amăgirile lui vor creşte mereu. Dar îşi va atinge ţinta numai atunci când oamenii se vor supune de bunăvoie ispitirilor sale. Aceia care caută cu stăruinţă cunoaşterea adevărului şi se luptă să-şi cureţe sufletul prin ascultare, făcând astfel tot ce pot pentru a se pregăti în vederea luptei, vor găsi în Dumnezeul adevărului o apărare sigură. >Fiindcă ai păzit Cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu< (vers. 10) este făgăduinţa Mântuitorului. El i-ar trimite mai degrabă pe toţi îngerii din cer să păzească pe poporul Său decât să lase un singur suflet care se încrede în El să fie biruit de Satana." Tragedia veacurilor, cap. Pot oare morţii să ne vorbească? (Spiritismul, în alte ediţii), par. 23.

     ">'La Lege şi la mărturie!' Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta< (Isaia 8,20). Poporul lui Dumnezeu este îndreptat către Scripturi, ca fiind scutul lui împotriva influenţei învăţătorilor rătăciţi şi a puterii amăgitoare a duhurilor întunericului. Satana foloseşte orice plan posibil pentru a-i împiedica pe oameni să câştige o cunoaştere a Bibliei, deoarece declaraţiile ei lămurite îi demască amăgirile. Ori de câte ori are loc o redeşteptare a lucrării lui Dumnezeu, prinţul răului se trezeşte la o activitate mai intensă; acum el îşi adună toate puterile pentru o luptă finală împotriva lui Hristos şi a urmaşilor Lui. Ultima mare amăgire este pe punctul de a se descoperi înaintea noastră. Antihristul trebuie să-şi desfăşoare lucrările miraculoase înaintea ochilor noştri. Atât de mult se va asemăna contrafacerea cu adevărul, încât va fi peste putinţă să se facă deosebirea între ele, cu excepţia faptului că avem Sfintele Scripturi. Prin mărturia lor trebuie probate toate declaraţiile şi orice minune.
     Toţi aceia care încearcă să asculte de toate poruncile lui Dumnezeu vor întâlni împotriviri şi vor fi luaţi în râs. Ei vor putea să reziste numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Pentru a putea suporta încercarea din faţa lor, trebuie să înţeleagă voia lui Dumnezeu aşa cum a fost descoperită în Cuvântul Său; ei Îl pot cinsti numai dacă au o concepţie corectă cu privire la caracterul Său, la cârmuirea şi la planurile Sale şi dacă lucrează în armonie cu ele. Numai aceia care şi-au întărit mintea cu adevărurile Bibliei vor rezista în ultimul mare conflict. Fiecărui suflet i se va pune problema cercetătoare: >Să ascult mai mult de Dumnezeu decât de oameni?< Ora hotărâtoare este chiar acum la uşi. Sunt picioarele noastre întemeiate pe stânca de neclintit a Cuvântului lui Dumnezeu? Suntem pregătiţi să stăm hotărâţi în apărarea poruncilor lui Dumnezeu şi a credinţei lui Isus?" Tragedia veacurilor, cap. Scripturile, o apărare sigură, par. 1, 2.

Icoana fiarei şi Armaghedonul

Până acum am înţeles că Eufratul se însoţeşte permanent cu Babilonul, că practic sunt de nedespărţit după căderea omului în păcat. De asemenea, am văzut că apele şi fiara stacojie pe care şade Babilonul cel mare sunt totuna cu Eufratul din Apocalipsa 16,12. Totodată, nu trebuie omis şi faptul adevărat că împărăţia fiarei din Apocalipsa 16,10 este de asemenea o expresie prin care este desemnat Eufratul, pentru că împărăţia fiarei nu este altceva decât Eufratul pe care este clădit Babilonul cel mare! Fiara amintită în versetul 10, femeia desfrânată din Apocalipsa 17,1-4, Babilonul cel mare, numele adevărat al femeii desfrânate, sau elementul religios, biserica apostată, formată din papalitate şi protestantismul decăzut, toate aceste simboluri vorbesc despre unul şi acelaşi lucru. Sursa puterii Babilonului cel mare este Eufratul, înfăţişat şi prin împăraţii pământului din Apocalipsa 17,18. Cu alte cuvinte, Inspiraţia divină doreşte să ne atragă atenţia asupra formării unei coaliţii sau a unei confederaţii mondiale unde amestecul dintre biserică şi stat predomină, căci atrocităţile Evului Mediu nu pot fi reînviate decât printr-un asemenea amestec nelegiuit, de altfel scos în evidenţă şi în Daniel 2,40-43, prin fier şi lut. Când bisericii apostate i se va conferi toată autoritatea legislativă şi politică a statului, atunci pe bună dreptate se poate spune că biserica desfrânată călăreşte fiara statului, că lutul, reprezentat prin biserică, este amestecat cu fierul, simbolizat prin stat!!!

Doresc să reamintesc încă o dată faptul că studiem Armaghedonul din perspectiva tipului şi antetipului, a trecutului, care la modul cel mai cert se va repeta în viitorul apropiat la o scară mai întinsă decât s-a întâmplat în trecut. Duhul Sfânt foloseşte multe simboluri uneori pentru a descrie acelaşi lucru, în dorinţa de a scoate în evidenţă mai viu acţiunile subiectului descris de simboluri. De pildă, cele descrise de Daniel în capitolul 2, când vorbeşte despre amestecul dintre fier şi lut, nu trebuie înţelese şi aplicate doar la istoria trecutului, întrucât aceasta se va repeta, iar fierul şi lutul sunt în primul rând simboluri prin care Dumnezeu indică în mod lămurit statul şi biserica!!!

     "Noi am ajuns la timpul când lucrarea sfântă a lui Dumnezeu este reprezentată prin picioarele chipului în care fierul era amestecat cu lutul... Amestecul dintre lucrarea bisericii şi lucrarea statului este reprezentat prin fier şi lut. Această unire slăbeşte toată puterea bisericilor. Acest lucru conferă bisericii puterea statului, care aduce cu sine rezultate rele." Manuscript 63, 1899.

Acum, pentru ca noi să putem înţelege în mod corect cum se ajunge la punctul în care Eufratul seacă, pentru a fi pregătită calea pentru a doua venire a Mântuitorului, Duhul Sfânt strecoară încă un tablou, unul important, care să vină în ajutorul înţelegerii plăgii a şasea, sau a evenimentelor care culminează cu înfrângerea definitivă a Babilonului cel mare. Este vorba desigur despre războiul Armaghedonului. Acest război colosal nu este plaga a şasea în sine, ci plaga a şasea subliniază doar modul cum ia sfârşit războiul cel mare dintre Hristos, reprezentat prin cei 144.000, şi Satana, reprezentat prin Babilonul cel mare şi Eufratul spiritual, adică naţiunile lumii peste care stăpâneşte în mod deplin prin retragerea harului lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt.

Aceast lucru înseamnă că războiul Armaghedonului nu-şi găseşte începutul în timpul plăgii a şasea, din moment ce Babilonul cel mare are deja stăpânire peste toţi împăraţii pământului!!! De vreme ce Eufratul în timpul plăgii a şasea deja este sprijinul Babilonului cel mare, ceea ce înseamnă că avem de-a face cu o confederaţie mondială, adică faptul că toţi sunt strâns uniţi şi coalizaţi pentru distrugerea bisericii lui Hristos, cei 144.000, atunci este uşor de înţeles că timpul la care se face referire prin lucrarea celor trei duhuri necurate, ca să strângă pe toţi împăraţii pământului pentru ultimul război, cu alte cuvinte ca Babilonul şi Eufratul să devină un singur tot, unul ajungând să-l călărească pe celălalt, care-i dă tot sprijinul lui, nu este acelaşi timp când are loc plaga a şasea!!!

     "Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic." Apocalipsa 16,13.14.

Când duhurile acestea necurate se duc la împăraţii pământului, scopul lor este mai întâi acela de a-i uni, pe când în timpul plăgii a şasea ei deja sunt uniţi, căci numai din postura aceasta pot fi despărţiţi prin secarea Eufratului!! Asta înseamnă că aceste versete ne vorbesc despre o cu totul altă acţiune, în afara celei care se petrece chiar pe durata plăgii a şasea! Una, plaga a şasea, ne vorbeşte despre sfârşitul Armaghedonului, pe când versetele de mai sus ne introduc la începutul acestui război, de fapt mai precis la începutul sfârşitului acestui război multimilenar!

Acţiunea de unire a guvernelor statelor lumii şi a bisericii creştine corupte este săvârşită de trei duhuri necurate care ies din gura balaurului, a fiarei şi a prorocului mincinos. Este foarte semnificativ faptul că ele ies din gura acestora. Evident, limbajul este unul simbolic, dar foarte sugestiv. Gura acestor trei entităţi este aceeaşi gură ca cea a cornului care a smuls trei alte coarne, fiindcă n-avea loc de ele. Acest corn este papalitatea care a vorbit cu trufie împotriva Domnului domnilor mai bine de un mileniu. Vezi Daniel 7,8.20. Apoi, aceeaşi gură a celor trei este şi gura fiarei din Apocalipsa 13,11, prin care va vorbi în curând ca un balaur!! Aceste indicii ne conduc la identificarea precisă a celor trei entităţi. Balaurul nu poate fi decât diavolul, căci el este iniţiatorul de facto al întregului război Armaghedon împotriva Cerului. "Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui." Apocalipsa 12,7-9.

Întrucât gura lui denotă spiritul său, atunci cu ajutorul ei insuflă pe reprezentanţii săi de pe pământ să rostească chiar hule la adresa lui Hristos. Unealta diavolului cea mai perfidă şi nimicitoare, pe care a folosit-o în scopul distrugerii bisericii lui Dumnezeu de pe pământ, este fără doar şi poate papalitatea, simbolizată în textul pe care-l analizăm prin fiară! "Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: >Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?< I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer." Apocalipsa 13,2-6.

Fiara din acest text simbolizează mai întâi Roma păgână, iar după aceea papalitatea. Textul ne spune că unul din capetele ei părea rănit de moarte, cu referire la elementul religios, papalitatea. Asta mai înseamnă că această fiară nu avea să dispară întru totul. Cu alte cuvinte, Roma păgână şi-a lăsat amprenta asupra papalităţii, care a dat pe faţă caracterul, spiritul şi metodele ei, ce ulterior se vor regăsi cu siguranţă şi la icoana fiarei!!! Apoi, ultima entitate, prorocul mincinos, foloseşte şi el gura pentru a vorbi ca un balaur, căci în definitiv balaurul este acela care le insuflă şi fiarei, deci papalităţii, şi prorocului mincinos, toate cuvintele şi spiritul lui. Prorocul mincinos sau protestantismul apostaziat sunt unul şi acelaşi lucru. Aşa mărturisesc Scripturile. "Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată." Apocalipsa 13,11.12.

Aşadar, balaurul, fiara şi prorocul mincinos, potrivit Scripturilor, care sunt propriul lor interpret, şi nu pot să greşească deloc, sunt diavolul, papalitatea şi protestantismul decăzut, ce trebuie localizat în speţă în Statele Unite, pentru că de aici începe Armaghedonul, aşa după cum vom vedea. Gura este elementul care descoperă identitatea acestora, fiindcă este îndreptată împotriva Cerului şi a adevăratei bisericii a lui Dumnezeu. Prin ea rostesc vorbe de hulă împotriva lui Hristos, ceea ce presupune că cele trei entităţi de mai sus nu au nimic de-a face cu neprihănirea lui Hristos!!

Din gura acestor trei entităţi ies trei duhuri necurate, ceea ce descoperă intenţiile lor. Sunt asemănate cu broasca pentru că denotă răutatea spiritului şi chiar caracterul lor, pe care Satana, cu ajutorul demonilor, va reuşi să-i unească împotriva Dumnezeului cel mare. Versetul 14 ne descoperă când începe războiul Armaghedonului. Aş dori să remarcaţi un fapt foarte interesant. Duhurile rele sau demonii se duc la "împăraţii pământului întreg". Ei nu se duc în biserici pentru a le pregăti în vederea Armaghedonului, ci se duc la toţi împăraţii pământului, adică la reprezentanţii statului, prin guvernele lor!!! Nu se duc în biserici pentru că demonii deja le au în stăpânire. Da, biserica creştină, orice biserică organizată va deveni, dacă nu chiar este la timpul prezent, o cloacă a Satanei, un locaş al demonilor. Biserica organizată este deja teritoriul unde Hristos nu mai domneşte, întocmai ca şi în timpul Său, când templul naţiunii iudaice devenise de mulţi ani o peşteră de tâlhari, acest lucru scoţând în evidenţă starea spirituală a naţiunii iudaice!!! (Nu doresc să sugerez că este rău ca o biserică să fie organizată, mai ales în condiţiile lipsei Evangheliei. Ci doresc să indic doar spre starea ei spirituală, căci ori de câte ori o biserică a pierdut Evanghelia, a devenit imperios necesar să se organizeze într-un fel asemenea societăţii, a statului, omul jucând rolul cheie în administrarea lucrării bisericii).

De fapt, avem de-a face cu o ofensivă de convingere a statelor, a guvernelor lumii, atât din partea demonilor, cât şi din partea papalităţii şi a protestantismului apostaziat de foarte multă vreme. De ce astfel? Deoarece biserica are nevoie de autoritate, de putere legislativă în vederea încercării de a rezolva problemele tot mai acute cu care se confruntă omenirea, probleme pe care guvernanţii, oamenii politici şi politologii nu le pot rezolva!! Dar, ce mijloc folosesc pentru a convinge statul să le confere toată puterea sa? Nu există decât un singur mijloc, iar acesta este spiritismul!!! Exact acest lucru ne spune textul biblic dezbătut. "Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic." Apocalipsa 16,14.

Fac semne nemaipomenite, minuni ce fără îndoială trebuie să aibă un caracter uimitor, astfel încât să constituie dovada suficientă pentru ca guvernanţii să ofere bisericii toată puterea statului!!! Pentru a înţelege corect acest tablou, avem nevoie de mai multe informaţii, pe care bineînţeles le găsim în Scripturile adevărului. Şi pentru că războiul Armaghedonului este descris cel mai amplu în Apocalipsa 12, 13, 14, 16-19, chiar dacă este numit cu numele acesta doar în Apocalipsa 16, atunci trebuie că aici vom găsi informaţiile suplimentare, prin care să putem înţelege versetul analizat. Aceste informaţii preţioase, referitoare la rolul spiritismului în convingerea guvernanţilor care au pe mâini puterea politică şi juridică, le găsim în Apocalipsa 13,11-18. Practic în Apocalipsa 16,14, avem de-a face cu o descriere succintă, foarte pe scurt, a evenimentelor mai pe larg relatate în Apocalipsa 13,11-18. Este unul şi acelaşi tablou descris în cuvinte asemănătoare, atunci când vorbim despre semnele şi minunile pe care le fac duhurile de draci, mai întâi prin protestantismul apostat în America. Atenţie, mare atenţie, protestantismul apostat devine şi este icoana fiarei numai în legătură cu statul, numai când statul american îşi dă toată puterea bisericilor protestante apostaziate din America!! Numai atunci când biserica este unită cu statul, numai atunci putem vorbi în mod cert despre icoana fiarei!!! Iar exemplul pe care-l vor da Statele Unite în această privinţă va fi urmat de toate naţiunile pământului, indiferent de regimul lor, căci spiritismul are aşa mare putere de convingere, încât se trece peste orice ca să se ajungă la unirea statului şi bisericii în vederea rezolvării marilor probleme cu care se confruntă omenirea, şi la care nu există soluţii!!! (Ceea ce se întâmplă astăzi în lume conduce către aşa ceva mai repede decât ne aşteptăm).

Care este în primul rând scopul acestor minuni? Să amăgească pe locuitorii pământului! Amăgirea aceasta, la rândul ei, are drept ţel făurirea chipului sau icoanei fiarei!!! Pentru acest lucru diavolul va face chiar să se coboare foc din cer, despre care voi vorbi ulterior. Nu poţi să strângi pe toţi împăraţii pământului în vederea unui război, decât dacă le oferi un model în acest sens, după care ei înşişi să facă fiecare la fel în ţara lor!!! Ca atare, fiara din a doua jumătate a Apocalipsei 13, care deja vorbeşte ca un balaur, fiindcă are puterea acestuia în săvârşirea de minuni, lucrează cu toată puterea papalităţii. Or, asta înseamnă că prin această fiară noi trebuie să deosebim în primul rând protestantismul american, înainte de a se uni cu statul american!!

Cel ce săvârşeşete semnele uluitoare pentru simţurile oamenilor amăgiţi este diavolul deghizat sub mantia bisericilor protestante apostaziate americane. Puterea făcătoare de minuni vine direct de la el. Se spune că lucrează cu toată puterea fiarei dintâi, adică a papalităţii, tocmai pentru a scoate în relief tărâmul pe care mai întâi se fabrică aceste minuni reale, nu imaginare: tărâmul religios, pentru că papalitatea a fost întotdeauna o împărăţie religioasă. Pretenţia că poate rezolva problemele lumii plus puterea de a săvârşi minuni extraordinare, drept dovadă a susţinerilor ei, face ca biserica protestantă din America să aibă câştig de cauză înaintea locuitorilor ei şi a guvernului american, care-şi oferă toată puterea legislativă acestui protestantism apostaziat din cale afară. Când s-a ajuns aici, atunci putem spune cu toată convingerea că s-a făurit, s-a format icoana fiarei sau icoana modernă a papalităţii medievale. Iar icoana fiarei, unirea sau amestecul dintre biserică şi stat, este în sine chiar Armaghedonul, în ultima lui fază!!! "Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia." Apocalipsa 13,14.

     "Pentru ca Statele Unite să facă un chip fiarei, puterea religioasă trebuie să stăpânească asupra guvernului civil, astfel încât însăşi autoritatea statului să fie folosită de biserică pentru a-şi ajunge scopurile ei...
     Atunci când bisericile principale din Statele Unite se vor uni asupra unor puncte de doctrină care le sunt comune, vor influenţa statul pentru a impune decretele lor şi pentru a susţine instituţiile lor, atunci America protestantă va face o icoană bisericii Romei, iar aplicarea pedepselor civile asupra disidenţilor va fi rezultatul inevitabil al acestor acţiuni...
     >Chipul fiarei< reprezintă acea formă a protestantismului decăzut, care se va dezvolta atunci când bisericile protestante vor căuta ajutorul puterii civile pentru impunerea dogmelor lor." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 26, 32, 33.

Mare atenţie însă, căci făurirea icoanei fiarei este Armaghedonul în ultima lui fază, şi nu în ansamblul lui, căci punctul de început al Armaghedonului este debutul răzvrătirii lui Satana în ceruri!!! Când s-a format şi s-a ridicat, să-i spunem aşa, această icoană, atunci putem spune cu siguranţa cea mai deplină că a început ultima fază a războiului împotriva Dumnezeului cel viu - Armaghedon. Aşadar, începutul sfârşitului războiului Armaghedon, deci ultima lui fază, este punctul acela din timp care marchează formarea icoanei fiarei, care în traducere înseamnă unirea statului cu biserica decăzută, sau unirea puterii legislative şi politice uriaşe a Statelor Unite cu protestantismul american decăzut!!! Această lucrare uriaşă o va face diavolul prin intermediul spiritismului, care bântuie şi umple bisericile creştine, din moment ce devin un locaş al dracilor. Modelul oferit de Statele Unite va fi copiat de toate naţiunile lumii, fără deosebire. Este modelul pe care Satana îl oferă tuturor naţiunilor lumii. Prin urmare, icoana fiarei va deveni caracteristică fiecărei naţiuni, deoarece toate popoarele lumii vor urma exemplul Statelor Unite ale Americii.

     "Oştirile lui Dumnezeu ocupă poziţie. Avem nevoie să studiem revărsarea potirului al şaptelea. Puterile răului nu vor ceda lupta fără o încăierare disperată. Dar Providenţa are o parte de îndeplinit în războiul Armaghedonului. Când pământul va fi luminat de slava îngerului din Apocalipsa 18, elementele religioase, bune şi rele, se vor trezi din amorţeală şi oştirile viului Dumnezeu vor ocupa poziţie." Manuscript 175, 1899.

     "Semne îngrozitoare, cu un caracter supranatural, se vor descoperi în curând în ceruri, ca dovadă a puterii făcătoare de minuni a demonilor. Duhuri de demoni vor merge la împăraţii pământului şi în lumea întreagă, pentru a-i întări în amăgire şi pentru a-i îndemna să se alieze cu Satana în lupta lui împotriva conducerii cerului. Prin aceste mijloace, vor fi amăgiţi deopotrivă conducătorii şi supuşii. Se vor ridica persoane care vor pretinde că sunt chiar hristoşi şi vor pretinde titlul şi închinarea care aparţin Răscumpărătorului lumii. Ei vor face minuni uimitoare de vindecare şi vor declara că au descoperiri din cer care vor contrazice mărturia Scripturilor." Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării, par. 30.

În concluzie, tabloul din Apocalipsa 16,13,14 îl avem descris mai amplu în Apocalipsa 13,11-18. Deci, am aflat că începutul războiului Armaghedon, în ultima lui fază, debutează cu formarea chipului fiarei. Iar acest fapt deschide drumul către marea avertizare mondială dată prin mişcarea îngerului al patrulea, potrivit Apocalipsei 18,1-4, fapt care conduce implicit la trezirea elementelor religioase bune şi rele. Ca atare, Armaghedonul şi formarea icoanei fiare sunt unul şi acelaşi lucru, fapt care prefigurează actul final în ce priveşte "războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic". Apocalipsa 16,14. Când icoana fiarei s-a format, când Babilonul cel mare a ajuns să călărească puterea statului, atunci a început şi războiul Armaghedonului îndreptat împotriva lui Hristos în persoana copiilor Săi credincioşi.

Secarea Eufratului

Dacă biserica lui Hristos ar fi fost ascultătoare şi ar fi iubit neprihănirea, atunci conţinutul Bibliei ar fi fost altul şi nu ar mai fi vorbit niciodată despre Babilon ca despre opresorul poporului lui Dumnezeu! Nici Hristos n-ar mai fi fost răstignit din cauza bisericii, chiar a miresei Sale, ci ar fi murit doar zdrobit din cauza vinovăţiei şi suferinţelor provocate de păcatele omenirii luate asupra Lui însuşi! Altul ar fi fost cursul istoriei, alta ar fi fost viaţa oamenilor. Desigur, acesta este un scenariu care s-ar fi putut petrece doar dacă neprihănirea ar fi fost iubită mai mult decât păcatul. Dar, fiindcă neprihănirea şi sfinţenia lui Dumnezeu nu gâdilă simţurile noastre şi nu satisfac plăcerile cărnii, ele sunt puţin de dorit, întrucât oamenii apreciază din ce în ce mai puţin făurirea unui caracter moral de excepţie. Calitatea morală este detronată de plăcerile senzuale. Eul predomină; este dumnezeul înaintea căruia se închină aproape orice făptură omenească. Păcatul, din nefericire, a degradat inteligenţa umană într-o măsură greu de imaginat. Viciile sunt situate la rang de virtute, degradarea morală este lacul în care se scaldă omenirea!

Este de ajuns, bunăoară, să vedem un om inteligent cu o ţigară în gură, care scoate fum. Nu există nici un motiv oricât de infim, nici o raţiune pentru un asemenea act, pentru un asemenea viciu, dar inteligenţa umană îl acceptă ca pe o virtute!!! E de mirare cum se poate înjosi o minte inteligentă până acolo încât să introducă ceva în gură care scoate fum!!! Este aşa pentru că simţurile, plăcerile pervertite ale cărnii deţin supremaţia şi stăpânesc mintea şi voinţa. În felul acesta, omul acceptă să se degradeze pentru nişte plăceri trecătoare, care în realitate nu-i satisfac niciodată nevoile sufletului!!

De ce se întâmplă toate aceste lucruri între oameni? Pentru că biserica nu are nimic de oferit oamenilor!!! Îi lipseşte cu desăvârşire Evanghelia ei înseşi, şi lipsindu-i chiar puterea prin care pot fi transformaţi din temelii oamenii, atunci ea chiar nu are nimic de oferit oamenilor!!! Biserica organizată asemenea societăţii, indiferent de numele ei, a pierdut mereu puterea Evangheliei, iar când a pierdut-o a făcut următorul pas: apelarea la braţul puterii statului!!! Aşa a rezultat papalitatea, şi aşa se va forma icoana fiarei, exact pe acelaşi baze care au condus la făurirea papalităţii medievale!!!

     "Biserica era pe deplin conştientă de pierderea puterii lui Dumnezeu, înainte ca ea să caute puterea statului. Dacă nu ar fi fost conştientă, atunci niciodată nu ar fi făcut propuneri oficiale autorităţii imperiale şi nici n-ar fi primit cu bunăvoinţă avansuri din partea acesteia. Există o putere care ţine de Evanghelia lui Hristos, şi este inseparabilă de adevărul Evangheliei; adică puterea lui Dumnezeu. De fapt, Evanghelia este doar manifestarea acelei puteri, pentru că Evanghelia >este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede<. Prin urmare, atâta timp cât un sistem sau o organizaţie de oameni, care au ca profesiune de credinţă Evanghelia lui Isus Hristos, apără cu sinceritate principiul acelei Evanghelii, atâta vreme cât puterea lui Dumnezeu va fi cu ei, ei nu vor avea nevoie de nici o altă putere pentru a-şi face simţită influenţa lor în favoarea binelui, oriunde ar fi cazul. Însă, de îndată ce vreo persoană sau asociaţie, care are ca profesiune de credinţă Evanghelia, pierde spiritul ei, curând va pierde şi puterea ei. Atunci şi numai atunci, o asemenea organizaţie caută un alt gen de putere care va lua locul aceleia pe care a pierdut-o.
     Aşa s-a întâmplat cu biserica la acea vreme. Ea căzuse, decăzuse într-un mod deplorabil de la curăţie şi de la adevăr şi, de aceea, de la puterea Evangheliei. Şi, întrucât a pierdut puterea lui Dumnezeu şi a evlaviei, ea a înhăţat cu aviditate puterea statului şi a nelegiuirii. Scopul hotărât pe care îl avusese în vedere episcopatul, atunci când a încheiat acea tocmeală cu Constantin, şi i-a dat cu împrumut influenţa bisericii în aspiraţiile sale imperiale, a fost acela de a-şi asigura legi prin care să poată impune disciplina şi dogmele lui asupra acelora faţă de care îşi pierduse puterea de a-i convinge sau îndupleca." Great Empires of Prophecy, pag. 472.

Femeia desfrânată din cale afară, care dă vinul curviei ei otrăvit tuturor locuitorilor pământului, este văzută de către profetul de pe Patmos călare pe o fiară, un alt simbol prin care se arată mai clar cine va fi susţinătorul ei în distrugerea poporului lui Dumnezeu. Ea este văzută în primă fază şezând pe nişte ape mari, pentru ca mai apoi să fie văzută călărind o fiară monstruoasă. Deşi simbolurile sunt diferite, lucrul definit de ele este unul şi acelaşi, lucru ce indică spre izvorul puterii ei, adică oamenii, toate naţiunile pământului!! "Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: >Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari<... Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne... Apoi mi-a zis: >Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi;<... >Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.<" Apocalipsa 17,1.3.15.18.

Atunci când biserica decăzută, papalitatea şi protestantismul apostat, va solicita puterea statului ca să-i vină în ajutor să-şi pună în practică edictele blestemate, şi se va ajunge la un amestec între lut şi fier, care orice i-ai face, nu ţine, nu se leagă, în chiar acel moment Babilonul a devenit cel mare, şi este călare pe fiară, pe puterea împăraţilor pământului, a guvernelor civile, chiar puterea statului, devenind astfel un locaş al demonilor! "El a strigat cu glas tare şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei<." Apocalipsa 18,2.3.

Numai astfel poate să aibă Babilonul cel mare stăpânire asupra statului, reprezentat în profeţie prin împăraţii pământului! Prin urmare, noi trebuie să ştim că, la vremea când se întâmplă acest fenomen, a sosit timpul începutului vestirii marii avertizări mondiale. De vreme ce biserica creştină, cu tot ce ţine de ea, este apostată, deci nu mai are puterea Evangheliei, atunci este lesne de observat că ea nu poate fi biserica lui Hristos, întrucât Scripturile o numesc un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat!!! Evanghelia îi va fi prezentată de adevărata biserică a lui Hristos, care se găseşte în interiorul ei, mai cu seamă în interiorul laodiceanismului şi protestantismului decăzut! Prin laodiceanism trebuie înţeles în mod corect întregul mediu adventist, aşa fragmentat cum este el, căci este singurul mediu care a beneficiat prin mişcarea adventistă, încă din sec. al XIX-lea, de soliile celor trei îngeri din Apocalipsa 14. De aceea, laodiceanismul nu trebuie asociat numai cu biserica adventistă de ziua a şaptea!

Atunci, în virtutea tuturor celor spuse până acum, Eufratul poate fi văzut şi înţeles încă o dată ca fiind marea de oameni, naţiunile pământului şi în speţă guvernele lumii, care susţin cu tărie cererile papalităţii, dar mai ales ale icoanei fiarei, care dă mâna cu papalitatea, în promulgarea edictelor lor de natură eclesiastică! Lipsa Evangheliei face ca Babilonul cel mare să ajungă să călărească puterea statului, reprezentată foarte bine în Scripturi prin împăraţii pământului, cei care au autoritatea politică, civilă, financiară şi juridică în mâinile lor, căci numai astfel poate începe ultima fază a războiului Armaghedonului!!!

Respingerea Evangheliei în timpul marii avertizări mondiale, face ca biserica să se alipească de stat, cerându-i ajutorul, rezultând astfel o unire mondială cu singurul scop de a dicta modul de închinare. Când statul, a se înţelege statele lumii cu guvernele lor, îşi întinde mâna pentru făurirea acestei alianţe nesfinte, atunci el devine sursa puterii colosale a Babilonului cel mare, a bisericii apostate. Are la îndemână absolut totul, toate instrumentele omeneşti pentru anihilarea oricărui opozant. Într-un asemenea cadru, numai cine este plin de neprihănirea lui Hristos, de puterea creatoare a Evangheliei, de prezenţa inestimabilă a Duhului adevărului poate rezista şi poate fi unul dintre cei 144.000! Doar cunoaşterea teoriei adevărului, cu argumente biblice, nu va fi suficientă pentru salvarea sufletului. Condiţiile şi împrejurările în acest caz vor face ca ademenirile, ispitele şi puterea presiunilor să devină de-a dreptul îngrozitoare!! Fără sigiliul Duhului Sfânt şi fără sigiliul Marelui nostru Preot, Isus Hristos, nimeni, dar absolut nimeni nu va rezista puterii colosale a icoanei fiarei, papalităţii, statului şi spiritismului, ultimul fiind liantul care leagă, uneşte aceste trei entităţi, după cum vom vedea când vom aborda Armaghedonul.

Acum, trebuie să observăm cu mare atenţie un fenomen bizar, şi anume că, în loc ca prezentarea Evangheliei, care descoperă, dă pe faţă nelegiuirile acestei alianţe nesfinte, să o destrame, dimpotrivă o întăreşte mai mult, împietrind inimile acelora care o compun!!! Menirea prezentării Evangheliei este de a-l descoperi pe Dumnezeu, bunătatea şi dragostea Lui, pe care Babilonul cel mare le refuză, căci prezentarea vine prin nişte oameni prea puţin cunoscuţi alianţei!! Ei nu pot crede că altcineva prezintă cu adevărat Evanghelia lui Hristos, din moment ce cred că alianţa, sau mai bine zis această confederaţie mondială, este singura biserică prin care se descoperă Dumnezeu!

Ca atare, respingerea Evangheliei pe calea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru oameni, ca să fie auzită, aduce cu sine şi consecinţa groaznică a sigilării Babilonului cel mare şi a Eufratului în păcat, păcatul împotriva Duhului Sfânt!!! (Respingerea Evangheliei are loc în intervalul cuprins între promulgarea edictului duminical şi încheierea timpului de har, când este aprobat decretul morţii). Odată ajunşi aici, încep să aibă loc plăgile! Şapte la număr. Deci, prezentarea Evangheliei nu a putut conduce la secarea Eufratului, (de fapt scopul ei este să salveze din păcat, nu să împietrească), respingerea Evangheliei a întărit împietrirea minţilor lor, dar, în primă fază, tot nu duce la secarea Eufratului, la ruperea alianţei, la despărţirea lutului de fier, a bisericii de stat!! Apoi, vin plăgile, o consecinţă firească a respingerii Evangheliei. Dar nici măcar primele cinci plăgi nu reuşesc să destrame alianţa monstruoasă!

De ce Evanghelia nu a condus de prima dată la secarea Eufratului? Deoarece a fost respinsă. Ajutorul trimis de Cer în favoarea întregii omeniri este respins cu totul. Atunci cum seacă Eufratul? Care este elementul ce duce la secarea definitivă a Eufratului? (Ne amintim că prin secarea Eufratului spiritual trebuie să înţelegem în mod corect refuzul oamenilor de a mai oferi sprijin bisericii în acţiunile ei). Primele cinci plăgi nu conduc la secarea Eufratului, fluviul puterii omeneşti şi financiare a lumii. Însă, plaga a cincea pregăteşte terenul. Un mare întuneric literal, fizic acoperă întreaga împărăţie a fiarei. Scaunul de domnie al fiarei nu se află la Roma în acest timp, aşa după cum în mod eronat se crede. Plaga a cincea are loc într-un moment cheie al marii lupte, al războiului Armaghedonului, menirea ei fiind aceea de a-i ascunde pe copii credincioşi ai lui Dumnezeu de ochii celor răi, reprezentaţi prin fiară, pentru că sunt gata-gata să-i ucidă. "Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere." Apocalipsa 16.10.

Prin urmare, scaunul fiarei nu indică un loc sau o regiune, ci întregul pământ, de vreme ce femeia desfrânată are stăpânire asupra tuturor împăraţilor pământului! Prin asta ni se spune că ea domneşte peste tot pământul, nu numai într-un anumit ţinut sau loc!! Să ne aducem aminte că tot pământul se mira după fiară, că toţi mici şi mari i se închină, cu ajutorul icoanei fiarei. Aşadar, scaunul de domnie al fiarei are înţelesul de stăpânire a pământului, de domnie globală, căci are putere peste toţi şi toate, mai puţin peste adevărata biserică a lui Hristos.

Spuneam că această plagă pregăteşte calea pentru secarea Eufratului. Şi exact acest lucru se întâmplă prin plaga a şasea. Acum a venit momentul acela din timp când suportul Babilonului cel mare, împăraţii pământului cu puterea lor financiară şi mai ales politică şi juridică, este retras, fiindcă sunt treziţi la realitate, realitatea zguduitoare că Dumnezeu este cu acea sectă urâtă de ei încă de la începutul vestirii Evangheliei, după ce are loc promulgarea edictului duminical!!! Abia acum îşi dau seama în mod viu că Dumnezeu nu este cu ei şi că toate acţiunile lor le-au făcut sub imboldul femeii desfrânate, a Babilonului cel mare, pe care nu o mai percep ca adevărata biserică a lui Dumnezeu, aşa cum pretindea ea într-un mod mincinos, ci ca pe ceea ce este, adică o închisoare a oricărui duh necurat. Realizează ca niciodată mai înainte că sunt pierduţi, că nu mai au nici o şansă la mântuire!!!

Dacă prezentarea Evangheliei nu i-a trezit la realitate, dacă toate cuvintele rostite sub puterea Duhului Sfânt în timpul de har n-au avut decât efectul împietririi inimii lor, atunci cum are loc secarea Eufratului? Foarte simplu. Respingerea Evangheliei, deşi îi conduce la păcatul împotriva Duhului Sfânt, pregăteşte terenul pentru descoperirea caracterului lui Dumnezeu, prin cei 144.000, aşa cum în timpul de har nu ar fi putut avea loc nicicum!!! Da, ceea ce conduce la secarea Eufratului este descoperirea caracterului lui Dumnezeu în timpul plăgii a şasea, fapt care conduce mulţimile să realizeze, prea târziu, că sunt pierdute, că au acordat sprijin într-un mod greşit Babilonului cel mare, despre care i se spusese că este mâna dreaptă a lui Dumnezeu pe pământ, biserica infailibilă, ce nu poate greşi niciodată în nici o împrejurare. Aceasta este esenţa vinului Babilonului, din care beau toate bisericile organizate, căci orice biserică ce susţine astăzi că este singura adevărată prin care Dumnezeu va încheia lucrarea, susţine implicit că este infailibilă şi că mântuirea nu vine decât prin ea!!! Acesta este adevărul, din păcate.

Iată cât de frumos este descris în mărturia Duhului Sfânt această realitate înfricoşătoare, cu privire la secarea Eufratului:

     "Acum este ceasul încordării extreme, când Dumnezeul lui Israel va interveni pentru eliberarea celor aleşi ai Săi...
     Cu strigăte de biruinţă, cu batjocuri şi blesteme, mulţimile de oameni răi sunt gata să se arunce asupra prăzii, când, iată, un întuneric des, mai adânc decât întunericul nopţii, cade peste pământ. Apoi, un curcubeu strălucind de slavă de la tronul lui Dumnezeu se arată pe cer şi pare să înconjoare fiecare grupă de rugători. Mulţimile înfuriate se opresc deodată. Strigătele lor batjocoritoare se sting. Obiectele urii lor criminale sunt uitate. Cu presimţiri înfricoşate privesc la simbolul legământului lui Dumnezeu şi doresc să fie ocrotiţi de strălucirea lui orbitoare." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 2, 3.

Aş dori să menţionez că toate cele şapte plăgi din Apocalipsa 16 sunt descrise în cartea Tragedia veacurilor, în capitolele "Timpul strâmtorării" şi "Poporul lui Dumnezeu salvat". Nu lipseşte nici una. În paragraful citat mai sus sunt descrise plaga a cincea şi a şasea. Când cei răi, reuniţi sub alianţa nesfântă a bisericii şi statului, reprezentaţi în Apocalipsa prin Babilonul cel mare şi Eufratul, căci Eufratul sau toţi împăraţii pământului sunt unul şi acelaşi lucru, sau prin femeia desfrânată şi apele pe care şade, sunt gata să ia viaţa sfinţilor lui Dumnezeu, a celor 144.000, deodată survine un întuneric mai negru decât smoala! În această scenă a întunericului dens, de nepătruns, pe cer se arată curcubeul lui Dumnezeu, simbolul iubirii şi neprihănirii sale. Curcubeul înconjoară doar pe cei 144.000, şi astfel slava de sus întâlneşte slava de jos!

Pe acest fond, marele Eufrat, "mulţimile înfuriate se opresc deodată". Aceasta este plaga a şasea, aşa cum este descrisă de profet prin cuvintele lui Dumnezeu, în mărturiile Duhului Sfânt!!! Caracterul lui Dumnezeu în cei 144.000 le este descoperit acestor mulţimi sau Eufratului spiritual, prin unicul mijloc ce-i mai rămâne la dispoziţie lui Dumnezeu: curcubeul. Acesta este doar semnul aprobării divine pentru poziţia adoptată şi credincioşia celor 144.000 în favoarea neprihănirii, preţuind-o mai mult decât propriile lor vieţi!!! Neprihănirea celor 144.000 străluceşte în afară, fapt care-i determină pe cei răi să realizeze cine sunt cu adevărat copii lui Dumnezeu, şi cine este cu adevărat Dumnezeu. Abia acum înţeleg că Dumnezeu este dragoste şi că toate nenorocirile puse la cale de oameni şi-au găsit izvorul în inima aceluia care s-a răzvrătit întâiaşi dată în cer, Lucifer. Acum pricep că sunt de partea greşită.

Apoi, se face auzit glasul lui Dumnezeu, care introduce plaga a şaptea, marele cutremur de pământ, urmează apoi învierea specială, când vor învia cei ce l-au răstignit pe Isus, dar şi credincioşii care au murit în credinţa îngerului al treilea, după care apare pe cer mâna care ţine tablele legii. În timp ce pentru cei 144.000 toate aceste evenimente sunt viaţă, pentru cei răi sunt moarte veşnică. Pe cei din urmă îi apucă groaza. În final, la răsărit apare un mic nor negru, care mai apoi devine strălucitor, nor care-i poartă pe împăraţii de la răsărit, Hristos şi mântuiţii împreună cu îngerii sfinţi. "Îndată se arată la răsărit un nor mic, negru, cam cât o jumătate de palmă. Este norul care îl înconjoară pe Mântuitorul şi care din depărtare pare înconjurat de întuneric. Poporul lui Dumnezeu ştie că acesta este semnul Fiului omului." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 16.

Secarea Eufratului are loc numai pe fondul descoperirii caracterului lui Dumnezeu sau a neprihănirii lui Isus, prin cei 144.000, adevărata biserică a lui Hristos, când în cer se arată curcubeul slavei lui Dumnezeu, căci slava lui Dumnezeu este însăşi neprihănirea Sa, curcubeu care se identifică cu şi străluceşte peste cei 144.000! Tot atunci, cei 144.000 sunt curăţiţi de pământescul lor, căci nu mai au nici o simpatie pentru Satana, dezrădăcinându-l pentru totdeauna din mintea lor, împreună cu căile şi metodele lui. Babilonul cel mare este pe cale să fie nimicit, şi va fi nimicit chiar de către susţinătorii săi!

Împăraţii de la răsărit

Aşadar, râul cel mare, Eufrat, trebuie să sece pentru a fi pregătită astfel calea pentru venirea împăraţilor de la răsărit. "Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit." Apocalipsa 16,12. Textul este cât se poate de simplu, accentuând faptul că venirea acestor împăraţi nu poate avea loc niciodată decât dacă mai întâi seacă Eufratul! Este un amănunt semnificativ peste care nu trebuie să trecem cu uşurinţă. Ei bine, pentru a înţelege în mod corect, fără greşeală acest tablou simbolic, noi trebuie să avem în vedere tipul lui vechi-testamentar. Metoda de învăţare a lui Dumnezeu pentru noi este aceea de a ne pune la dispoziţie istorisiri şi întâmplări care au avut loc la un moment dat în istoria biblică, cu ajutorul cărora să putem înţelege principiile neprihănirii în evenimentele viitoare, care repetă oarecum cele întâmplate în trecut.

Întâmplările vechi-testamentare trebuie să constituie pentru noi nişte tipare sau modele de lucru pe baza cărora să putem înţelege modul de manifestare al lui Dumnezeu, precum şi modul de manifestare al diavolului. Biblia nu-i o carte cu povestiri frumoase şi tumultoase totodată, ci Biblia este în întregime cartea tipurilor şi antitipurilor. Bunăoară, istoria lipsei de credinţă a lui Avraam, care nu s-a bizuit cu totul pe făgăduinţa lui Dumnezeu că Sara, chiar Sara cea bătrână, soţia lui, va avea un fiu, din a cărui linie genealogică urma să se nască Mesia, se repetă aproape în viaţa fiecărui creştin, care nu se încrede cu totul în făgăduinţele lui Dumnezeu adresate tocmai lui însuşi. La credinţă trebuie adăugată încredere totală în Dumnezeu, dacă vrem să dăm dovadă de credinţa mântuitoare!

Tot astfel, tablourile simbolice prezentate lui Daniel în viziune trebuie să constituie şi chiar constituie baza de lucru a lui Dumnezeu pentru inspiraţia lui Ioan cel iubit, când se afla pe insula Patmos. Interesul lui Dumnezeu nu este doar de a ne prezenta o panoramă a istoriei lumii, ci este acela de a ne prezenta lupta cea mare dintre bine şi rău, contrastul dintre metoda lui Dumnezeu de lucru şi cea a diavolului, precum şi faptul că această luptă se reeditează continuu, mai ales pentru generaţia din urmă, la scară planetară, când acest război trebuie să ia sfârşit.

În tot Vechiul Testament trebuie să vedem cele două principii antagonice, neprihănirea şi păcatul, care se luptă pentru supremaţia minţii umane şi a câştigării luptei de veacuri. În absolut toate întâmplările vechi-testamentare trebuie să vedem cum aceste două principii se luptă pentru binecuvântarea omului, ca în cazul neprihănirii, sau pentru distrugerea lui definitivă, ca în cazul nelegiuirii, a răului, ca armă de atac a diavolului. Dacă, de exemplu, în apariţia celor patru mari imperii mondiale vedem doar o istorie a lumii, a unor evenimente care trebuiau să-şi urmeze cursul, atunci noi pierdem din vedere scopul pentru care Dumnezeu i-a inspirat pe profeţi să scrie despre ele!! În apariţia lor trebuie să vedem eşecul bisericii iudaice de a trăi în neprihănire, în armonie cu principiile sublime ale legii lui Dumnezeu. Da, ivirea acestor mari imperii pe scena istoriei îşi găseşte sorgintea în decăderea şi apostazia bisericii iudaice de la planul iniţial al lui Dumnezeu de a popula lumea cu neprihănire prin intermediul lor, dacă ar fi rămas ascultători zi de zi faţă de Iahweh.

În virtutea acestei înţelegeri, fiindcă Dumnezeu ne-a furnizat modele de lucru pe baza cărora să putem înţelege evenimentele viitoare, atunci, fără să greşim câtuşi de puţin, putem spune că înţelegerea venirii împăraţilor de la răsărit este extrem de uşoară, deoarece Vechiul Testament ne oferă un tablou al acestui eveniment, o întâmplare care s-a desfăşurat la vremea aceea, ea fiind în acest fel chiar tipul secării Eufratului modern şi al venirii împăraţilor de la răsărit!! Cu alte cuvinte, venirea împăraţilor de la răsărit, potrivit Apocalipsei 16,12, are un corespondent biblic într-o întâmplare reală din Vechiul Testament! Ei bine, această întâmplare este folosită de Dumnezeu ca model, când transmite lui Ioan, pe Patmos, adevărul cel crud cu privire la Babilonul modern şi la Eufratul spiritual pe care se sprijină şi care răsfaţă astfel cetatea spirituală nelegiuită!! El ştia că numai astfel putem să tragem învăţămintele corecte cu privire la principiile Sale!!! Vom înţelege ca niciodată mai bine cum tipul întâlneşte antitipul, cum cele întâmplate în mod real cu o cetate antică, se vor repeta pur şi simplu la scară planetară de astă dată cu Babilonul şi Eufratul modern!!

Această întâmplare îi are drept protagonişti chiar pe Babilonul antic şi râul Eufrat, cetatea aparent de necucerit a Babilonului ce cade practic într-o singură noapte, prin secarea râului Eufrat, fiind pregătită astfel calea pentru venirea sau intrarea triumfală a lui Cirus Persanul, împăratul de la răsărit, în cetatea Babilonului antic!!! În cartea lui Daniel se află toate cele privitoare la această întâmplare. Vezi Daniel 5.

Cetatea antică a Babilonului, aşa cum am afirmat şi în episodul trecut, a fost construită în mod strategic chiar pe râul Eufrat. În acest fel, cetatea era asigurată permanent cu resurse de ape, care nu secau niciodată, şi care permiteau cetăţii să reziste oricărui asediu, indiferent cât de lung ar fi fost acesta. A fost în aşa manieră gândită această construcţie impunătoare, o adevărată minune antică între minunile lumii, încât râul şi zidurile masive o făceau de-a dreptul imposibil de învins. Avea două rânduri de ziduri masive, extrem de înalte, despărţite fiind de un şanţ foarte adânc, alimentat încontinuu de apele Eufratului, care intra pe sub aceste ziduri şi ieşea în partea opusă. La intrarea râului pe sub aceste ziduri enorme, erau prevăzute nişte porţi grele din fier masiv, în formă de gratii, pentru ca apa să poată curge nestingherită prin ele. Aşa că o încercare de a pătrunde pe aici, cu bărci, era din start sortită eşecului.

Această capodoperă a antichităţii a fost gândită de cel mai ilustru şi unul dintre cei mai mari strategi şi constructori ai lumii, Nabucodonosor al II-lea, bineînţeles împreună cu arhitecţii străluciţi ai imperiului său. El de fapt a reconstruit Babilonul, nu l-a ridicat de la zero. În această cetate se aflau cele mai strălucite universităţi din lumea aceea, tinerii studenţi de talent şi extrem de promiţători provenind dintre toate popoarele subjugate, inclusiv din poporul evreu.

Fără a intra în prea multe detalii, cert este că Babilonul antic şi-a făcut un renume mondial în toate privinţele, dar mai ales în cel al religiei şi al astrologiei. Avea de toate, nu-i mai păsa de nimeni şi de nimic. Cucerise aproape întreaga lume cunoscută, iar acum şedea ca împărăteasă, neducând lipsă de nimic şi neînspăimântând-o de asemenea nimic. "Tu ziceai: >În veci voi fi împărăteasă!<" Isaia 47,7. Astfel, o dată cu trecerea timpului şi ajungând la apogeul puterii ei, pe vremea lui Nebucadneţar, nici nu se gândea că pieirea ei va veni tocmai de acolo de unde nu se aştepta: Eufratul!!! A sfidat pe Dumnezeul cerului, tocmai ea, cetatea cea mare a lumii antice, căci i se dăduse din plin ocazia de a-l cunoaşte, mai întâi la nivel înalt, prin cei patru tineri minunaţi ai neprihănirii, Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria, şi mai apoi, la nivelul populaţiei, prin cei neprihăniţi dar neamintiţi în Scripturi din poporul evreu adus ca rob în Babilonia!

Ultimul pas în această sfidare grosolană, deşi lui Nebucadneţar i se înfăţişase istoria omenirii sub forma acelei statui alcătuită din diferite metale, este cel făcut de nepotul său, Belşaţar, care a dat un mare ospăţ în care a poruncit să fie folosite vasele de la templul din Ierusalim, pe care Nebucadneţar le confiscase cu ocazia uneia dintre invaziile sale, dar care a avut decenţa şi respectul cuvenit de a nu le folosi niciodată. Capul de mână care a început să scrie pe unul din pereţii camerei de ospăţ, avea să pună capăt dezmăţului şi totodată să arate care va fi soarta Babilonului: chiar în acea noapte avea să fie cucerit, fără multe eforturi şi practic fără o luptă. Ce s-a întâmplat, este un fapt bine cunoscut celor pasionaţi de istorie. Cirus a ordonat armatei sale să devieze cursul râului Eufrat pentru ca să poată intra nestingherit pe sub zidurile cetăţii, în inima imperiului. Ştia că acolo se află nişte porţi imense din fier, dar probabil a mizat pe lipsa de discernământ a soldaţilor deja beţi. Şi exact acest lucru s-a întâmplat. Acele porţi nu au mai fost ferecate ca de obicei, rămânând deschise, parcă aşteptându-i pe noii autoinvitaţi!!! Astfel, într-o singură noapte a căzut Babilonul cel în aparenţă inexpugnabil, exact aşa cum au profetizat cuvintele scrise de capul de mână pe acel zid, tâlcuite fiind mai apoi de Daniel care fusese chemat în acest scop.

Întrebarea este următoarea: De ce căderea Babilonului antic a avut loc într-un fel mai puţin aşteptat? De ce Eufratul a fost arma principală care a asigurat doar într-o singură noapte prăbuşirea marelui imperiu? Din simplul motiv că Eufratul era mijlocul de susţinere a vieţii şi al apărării cetăţii respective, iar fără acesta, dacă era curmat, cetatea rămânea descoperită, fără apărare şi fără susţinătorul vieţii!!! Încrederea în Dumnezeul cerului a fost schimbată cu încrederea în ei înşişi şi-ntr-un mare râu! Ajunseseră pur şi simplu dependenţi de el. Dacă babilonienii ar fi luat seama la adevărul lui Dumnezeu, descoperit prin conduita celor patru tineri destoinici, dacă ar fi dorit să-l cunoască pe Dumnezeul cerului şi să decidă să trăiască în armonie cu principiile legii cerului, atunci, cu adevărat, se poate spune că Babilonul ar fi devenit un bastion al neprihănirii, adevărata biserică a lui Dumnezeu!!

Dumnezeu a venit în mod special în ajutorul Babilonului prin adevărata Sa biserică, nu biserica iudaică, fiindcă ea deja era apostaziată ca organizaţie, şi se afla şi în robie, ci prin adevărata biserică a neprihănirii alcătuită din toţi cei neprihăniţi dintre iudei, şi mai cu seamă a celor patru tineri evrei extraordinari! (Robia fizică era doar semnul robiei spirituale a poporului evreu faţă de păcat!) Aici avem iară un alt tablou demn de luat în seamă, căci se va repeta întocmai. Stăpâna lumii era Babilonul acelor vremuri. Biserica cu numele, biserica iudaică, cea care credea mai departe că este biserica prin care Dumnezeu va încheia lucrarea, singura biserică adevărată de pe pământ, aşa cum credea cu toată puterea ei, se găsea atunci în robia acelui Babilon. Şi mai exista adevărata biserică a lui Dumnezeu, prin care împrăştia lumina Sa preţioasă, prin oamenii Săi neprihăniţi, cei ca Daniel, Azaria, Mişael şi Hanania. Aceasta era adevărata biserică în care nepărihănirea caracteriza viaţa ei. Adevărul a fost vestit prin cuvinte şi mai ales prin comportament, prin această biserică, nu prin cea iudaică, ce în marea ei majoritate, atunci când a venit vremea reîntoarcerii în ţara lor, a ales să rămână în Babilon!!!

Această situaţie se va repeta. Babilonul cel mare va stăpâni lumea întreagă, în speţă după aprobarea şi punerea în aplicare a edictului duminical, asemenea Babilonului antic; biserica laodiceană, ca şi biserica iudaică, crede că este singura biserică adevărată, singura prin care Dumnezeu va încheia lucrarea, fără să conştientizeze că îi lipseşte puterea Evangheliei, ea aflându-se chiar în robia Babilonului cel mare, fiindcă mai întâi şi de toate este în robia păcatului. Laodicea este sclava propriilor păcate!! Este rezultatul înspăimântător al respingerii chemării Mirelui divin la nuntă, sub forma celor două invitaţii sau chemări!! Dar, Dumnezeu are o biserică neprihănită prin care va vesti Babilonului modern, pentru ultima oară în istoria pământului, Evanghelia cea preţioasă a salvării. Această biserică este alcătuită doar din leviţi şi fecioare înţelepte, adică din acei credincioşi, bărbaţi, femei şi copii, care şi-au însuşit solia neprihănirii lui Hristos, aşa cum a fost vestită lumii moderne prin intermediul celor trei îngeri simbolici din Apocalipsa 14!

Ei se aseamănă cu cei patru tineri evrei care au refuzat închinarea impusă de Nebucadneţar, de Babilon de fapt, preferând să stea de partea neprihănirii, fiind prea adânc înrădăcinaţi în adevărul Evangheliei ca să poată da greş. Evanghelia prezentată de ei, precum şi respingerea ei de către Babilonul cel mare, va aduce cu sine căderea definitivă a acestuia, premergătoare secării Eufratului, căci acest eveniment are loc în imediata aproiere a lui Isus, când nu mai există timp de har pentru nimeni.

De reţinut că sursa puterii Babilonului modern, Eufratul, este atât puterea oamenilor, cât şi puterea colosală a banilor, puterea financiară a lumii, a guvernelor, aşa cum sursa puterii Babilonului antic a fost Eufratul acelor zile. Eufratul le asigură putere, apărare, sprijin şi, desigur, o nădejde falsă, căci Eufratul nu este niciodată Dumnezeu! Prin urmare, Babilonul nu poate fi nimicit dacă mai întâi nu seacă izvorul puterii sale. Ce a condus la secarea Eufratului antic? Adevărul Evangheliei respins cu bună ştiinţă de babilonieni! Ce va conduce la secarea Eufratului spiritual modern? Acelaşi adevăr al puterii creatoare a Evangheliei, respins de către babilonienii moderni!! Consecinţa respingerii Evangheliei salvării a condus la secarea Eufratului fizic şi, de asemenea, va conduce implicit şi la secarea Eufratului modern, spiritual!!

Dacă ne întoarcem la istoria Babilonului antic, care stă ca tip al învăţămintelor pe care trebuie să ni le însuşim, pentru a înţelege corect evenimentele viitoare privitoare la Babilonul modern, ce este un tablou fidel al evenimentelor ce urmează să aibă loc, atunci secarea Eufratului putem spune cu certitudine, aşa cum afirmam în debutul acestui episod, introduce împăratul de la răsărit, care în cazul nostru este împăratul Cirus. Scripturile vorbesc în aceşti termeni despre Cirus, nu numai ca împărat de la răsărit, ci şi ca prototip al Mântuitorului!! Prin el, Dumnezeu a dat lovitura de graţie Babilonului antic, şi tot prin el avea să elibere pe iudei şi să le ofere posibilitatea reclădirii Ierusalimului vechi şi a templului!

     "Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul, o pleavă luată de vânt?... Am sculat pe cineva de la miazănoapte, şi vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voievozi ca pe noroi şi-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul." Isaia 42,2,25. "Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care-l ţine de mână ca să doboare neamurile înaintea lui şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă: >Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă şi voi rupe zăvoarele de fier. Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel. Din dragoste pentru robul Meu, Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti<... >Eu am ridicat pe Cirus, în dreptatea Mea, şi voi netezi toate cărările lui. El îmi va zidi iarăşi cetatea şi va da drumul prinşilor Mei de război, fără preţ de răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul oştirilor.<" Isaia 45,1-4.13. "Eu zic despre Cirus: >El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: 'Să fie zidit iarăşi!', şi despre Templu: 'Să i se pună temeliile!'<" Isaia 44,28.

     "Când împăratul a văzut cuvintele care profetizaseră cu peste o sută de ani înainte naşterea lui, modul în care Babilonul avea să fie luat; când a citit solia adresată lui de Conducătorul Universului: >Eu te-am încins înainte ca tu să Mă cunoşti. Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui că afară de Mine nu este Dumnezeu<; când a văzut înaintea ochilor lui declaraţia Dumnezeului cel veşnic: >Din dragoste pentru robul Meu Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti" ; când a urmărit cuvintele inspirate: >Eu am ridicat pe Cir, în dreptatea Mea, şi voi netezi toate cărările lui. El îmi va zidi iarăşi cetatea, şi va da drumul prinşilor Mei de război, fără preţ de răscumpărare< (Isaia 45,5.6.4.13), inima i-a fost mişcată profund şi s-a hotărât să împlinească misiunea încredinţată de cer. Va lăsa pe robii iudei şi va ajuta să reclădească templul lui Iehova." Profeţi şi regi, cap. Întoarcerea din robie, par. 19.

Cirus este împăratul de la răsărit, fiindcă de acolo a venit eliberarea sau izbăvirea evreilor. El este asemănat cu Hristos, nu pentru că ar fi fost neprihănit, fără păcat, căci până la urmă era doar în păgân care nu a acceptat niciodată Evanghelia, ci pentru că săvârşeşte eliberarea evreilor prin puterea lui Dumnezeu, motiv pentru care este numit în Scripturi "unsul Său" şi chiar "păstorul Meu", şi de asemenea pentru că permite poporului iudeu să construiască templul şi să reclădească Ierusalimul. Acum, din moment ce Cirus este asemănat cu Hristos, înseamnă că el nu este decât un tip al lui Hristos, în acele privinţe subliniate mai sus. Asta mai înseamnă că adevăratul Împărat de la răsărit este doar Hristos însuşi.

Ajungând la acest gând deosebit, atunci devine limpede că toţi împăraţii "care au să vină din răsărit", potrivit Apocalipsei 16,12, sunt Hristos împreună cu toţi mântuiţii prezenţi în cer la ora actuală!!! Acesta este adevărul, confirmat de altminteri şi prin următoarele texte biblice: "Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă >Cel credincios< şi >Cel adevărat<, şi El judecă şi se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: >Cuvântul lui Dumnezeu<. Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: >Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor<." Apocalipsa 19,11-16.

     "Îndată se arată la răsărit un nor mic, negru, cam cât o jumătate de palmă. Este norul care îl înconjoară pe Mântuitorul şi care din depărtare pare înconjurat de întuneric. Poporul lui Dumnezeu ştie că acesta este semnul Fiului omului. Într-o tăcere solemnă, îl privesc cum se apropie de pământ, devenind din ce în ce mai luminos şi mai glorios, până ce se face un nor mare, alb, având la bază o slavă asemănătoare unui foc mistuitor, iar deasupra, curcubeul legământului. Isus vine ca un cuceritor puternic. Acum nu mai este >Omul durerii<, ca să bea paharul amar al ruşinii şi al durerii, ci El vine biruitor în cer şi pe pământ, să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi. >Cel credincios şi adevărat<, >în dreptate va judeca şi va face război<. >Şi oştile din ceruri îl vor urma< (Apocalipsa 19,11-14). O dată cu acordurile melodiei cereşti a îngerilor sfinţi, o mulţime nenumărată îl însoţeşte pe drumul Său. Firmamentul pare plin de forme strălucitoare - >zeci de mii de ori zece mii şi mii de mii<. Nici o pană omenească nu poate descrie scena; nici o minte muritoare nu este în stare să-i înţeleagă splendoarea. >Măreţia Lui acoperă cerurile şi slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina< (Habacuc 3,3.4). Când norul cel viu se apropie mai mult, orice ochi îl priveşte pe Prinţul vieţii. Nici o coroană de spini nu mai răneşte capul acela sfânt; ci o diademă de slavă se odihneşte pe sfânta Sa frunte. Faţa Sa străluceşte de lumina orbitoare a soarelui de amiază: >Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor< (Apocalipsa 19,16)." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 16.

Aşadar, împăraţii de la răsărit sunt Hristos şi suita regală a celor răscumpăraţi, în primul rând, căci numai răscumpăraţii sunt preoţi şi împăraţi pentru Dumnezeul cel viu, nu îngerii, care nu au cunoscut păcatul! Desigur, sunt şi o mulţime de îngeri, însă textul biblic scoate în evidenţă faptul că izbăvirea poporului lui Dumnezeu, adevărata biserică, ce nu a acceptat să rămână în robia Babilonului cel mare, aşa cum aveau să accepte cei mai mulţi evrei în timpul lui Ezra, pe un pământ blestemat de păcat, vine numai atunci când are loc secarea Eufratului spiritual, adică a puterii oamenilor şi a banilor prin care este susţinută papalitatea şi protestantismul apostaziat!

Deci, versetul: "Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit", este înţeles în mod corect doar atunci când avem în vedere istoria trecutului privitoare la Babilonul antic, secarea Eufratului de atunci şi distrugerea cetăţii vechi prin împăratul de la răsărit, adică Cirus Persanul. Babilonul cel mare este clădit pe Eufratul simbolic, căci aici este sursa celor două mari puteri ale sale: omul şi banii, până la plaga a şasea, când Eufraul seacă definitiv, adică bisericii desfrânate şi apostaziate i se retrage tot spirijnul omenesc şi financiar. Numai aşa poate avea loc venirea literală a lui Isus Hristos şi a oştilor Sale de răscumpăraţi pe norii cerului! De reţinut că izbăvirea adevăratei biserici a lui Hristos vine de la răsărit, căci Hristos este adevăratul Împărat de la răsărit.