Mireasa din parabola celor zece fecioare

Până acum am învăţat că parabola celor zece fecioare este o parabolă profetică; că cele zece fecioare reprezintă biserica din timpul sfârşitului, de fapt numai o anumită categorie de creştini, după cum vom vedea, care-şi zic că sunt ultima biserică prin care Dumnezeu va încheia lucrarea, aceasta fiind de fapt numai o pretenţie; că Mirele este Hristos însuşi; şi că venirea Mirelui e considerată ca fiind, din punct de vedere biblic, începutul judecăţii de cercetare prin care se va duce la bun sfârşit lucrarea de curăţire a sanctuarului ceresc. Toate aceste realităţi au drept cadru o nuntă.

Fiindcă vorbim despre o nuntă, atunci trebuie să vorbim şi despre o mireasă. Am aflat, de asemenea, că mireasa lui Hristos trebuie să fie biserica, în calitate de trup spiritual. Potrivit parabolei profetice din Matei 22, cei poftiţi la nunta fiului de împărat sunt biserica, trupul spiritual chemat de Dumnezeu să intre în legătură de căsătorie cu Mântuitorul, Isus Hristos. În acest context, căsătoria reprezintă cu certitudine unirea lui Dumnezeu cu omul. Condiţiile intrării în unire deplină cu Hristos sunt cele descrise în Daniel 9,24, în rezumat fiind: încetarea fărădelegilor, ispăşirea păcatelor, ispăşirea nelegiuirii şi aducerea neprihănirii veşnice în inima fiecărui credincios care doreşte să intre în această căsătorie cu Mântuitorul!

Mai trebuie să ştim că legea lui Dumnezeu este fundamentul căsătoriei. Când aceasta a devenit legea Duhului de viaţă în inima celui credincios, atunci acest credincios a ajuns literalmente ucenicul lui Hristos, iar Hristos a devenit Dumnezeul lui mântuitor. Acum, dacă biserica va fi alcătuită numai din aceşti ucenici, după cum şi caută Dumnezeu de aproape şase mii de ani, atunci se poate spune fără putinţă de tăgadă că ea a devenit poporul lui Dumnezeu, soţia Mielului, fiind gata de strămutare la cer. "Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu." Ieremia 31.33.

Dar, nunta pe care o face Dumnezeu Tatăl Fiului Său, nu are în vedere doar aspectul deosebit de important al unirii sau căsătoriei dintre Dumnezeu şi om, aşa cum ne este descoperit în Matei 22. Prin această căsătorie Dumnezeu urmăreşte să pună punct definitiv păcatului în inimile credincioşilor Săi, a bisericii, pentru a facilita astfel venirea Mirelui pe pământ ca să-şi ia mireasa acasă, acolo unde de drept îi e locul! Toţi aceia care respectă cerinţele lui Dumnezeu fac dovada că poartă haina albă a neprihănirii, care este oferită în dar tuturor celor ce voiesc să devină moştenitori împreună cu Isus Hristos. Aceştia intră la nuntă, participă deci la căsătorie, prin credinţă mai întâi, căci lucrarea de judecată are loc în ceruri în timp ce mireasa, biserica, se află aici pe pământ. Judecata aceasta de cercetare are menirea de a arăta cine este îndreptăţit să moştenească viaţa veşnică, iar dacă ne referim strict doar la aceia dintre oameni care vor deveni cei 144.000, atunci această judecată îi va dovedi ca fiind primele roade fiind vrednici să primească al doilea sigiliu, al Marelui Preot, prin care se va arăta înaintea universului spectator şi oamenilor cine este mireasa cea vie de pe pământ, care a ştiut să se folosească de toate beneficiile puse la dispoziţie în sanctuarul ceresc pentru ele de Mirele ceresc!!

     "Judecata de cercetare are loc în curţile cereşti, în timp ce oamenii locuiesc încă aici pe pământ. Viaţa tuturor acelora care mărturisesc a fi urmaşi ai Săi trece prin faţa lui Dumnezeu. Toţi sunt cercetaţi după cele ce sunt scrise în cărţile din ceruri şi destinul fiecăruia este hotărât pentru totdeauna, după faptele sale." Parabolele Domnului Hristos, cap. Fără haină de nuntă, par. 12.

Ideea centrală a parabolei nunţii fiului de împărat cât şi a parabolei celor zece fecioare este că Dumnezeu va încheia lucrarea Sa pe pământ printr-o biserică ce deţine haina neprihănirii lui Hristos, o biserică fără pată, curată, desăvârşită, deci fără păcat. Ea va fi dovada vie că pe pământ este posibilă trăirea unei vieţi de biruinţă asupra păcatului în absolut orice împrejurări, ba chiar mai mult, chiar şi în împrejurări care nu mai necesită mijlocirea lui Hristos în sanctuarul ceresc, dacă ne referim la timpul lipsit de har, cunoscut şi ca timpul strâmtorării lui Iacov.

     "Prin haina de nuntă din parabolă, este reprezentat caracterul cel curat, fără pată, pe care îl vor avea adevăraţii urmaşi ai Domnului Hristos. Bisericii îi este dat >să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat< fără să aibă vreo >pată, vreo zbârcitură sau altceva de felul acesta<. Efeseni 5,27. Sfânta Scriptură ne spune că >inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor<. Apocalipsa 19,8. Tuturor acelora care, prin credinţă, îl primesc ca Mântuitor personal, le este dată neprihănirea Domnului Hristos, caracterul Său cel nepătat." Parabolele Domnului Hristos, cap. Fără haină de nuntă, par. 13.

     "Aceia care vor trăi pe pământ atunci când Domnul Hristos va mijloci în Sanctuarul de sus va trebui să stea în faţa unui Dumnezeu sfânt fără mijlocitor. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuie să fie curăţite de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu şi prin eforturile lor stăruitoare, trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău. În timp ce judecata de cercetare se continuă în cer, în timp ce păcatele credincioşilor pocăiţi sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curăţire, de îndepărtare a păcatelor. Această lucrare este mai clar prezentată în soliile din Apocalipsa capitolul 14.
     Când această lucrare se va fi împlinit, urmaşii lui Hristos vor fi gata pentru venirea Sa. >Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară< (Maleahi 3,4). Atunci, biserica pe care Domnul, la venirea Sa, o va lua la Sine va fi >o biserică slăvită, fără pată sau zbârcitură, sau altceva de felul acesta< (Efeseni 5,27). Atunci ea va arăta >ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele şi cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor< (Cântarea Cântărilor 6,10)." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 6, 7.

Este un lucru stabilit, deci, că mireasa lui Hristos este simbolul bisericii de pe pământ, aceea cu care trebuie să încheie lucrarea în neprihănire şi desăvârşire. În Apocalipsa ni se spune lămurit că mireasa Mielului este biserica Sa. "Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat." (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)" Apocalipsa 19,7.8. Profeţia din Matei 22 scoate în evidenţă cel mai bine această realitate indubitabilă. Dar, cine este mireasa lui Hristos din Matei 25? Aici, biserica este înfăţişată sub simbolul a zece fecioare, care aşteaptă venirea Mirelui. Ele aşteaptă să se alăture alaiul nupţial, al miresei, potrivit specificului nunţii din anumite părţi ale Orientului!! Din acest motiv, devine clar ca lumina zilei că nu pot fi mireasa din parabola celor zece fecioare!!! (Din păcate, în traducerea cărţii Parabolele Domnului Hristos s-a strecurat o greşeală de traducere, în sensul că fecioarele sunt văzute ca aflându-se în apropierea casei mirelui, ceea ce nu este în conformitate cu originalul).

Intenţia lui Hristos prin parabola din Matei 25 nu este de a scoate în evidenţă atât de mult mireasa, care cade în plan secund, cât pregătirea şi experienţa pe care trebuie să o aibă cele zece fecioare, în calitatea lor de participante la nunta Mielului. Dar, pe de altă parte în Matei 22 se arată lămurit, întărit şi prin Apocalipsa 19,7.8, că biserica este mireasa lui Hristos! De ce în parabola celor zece fecioare biserica nu este reprezentată ca fiind tot mireasa? Din simplul motiv că nunta nu implică numai ideea de căsătorie între Dumnezeu şi om, în cazul nostru biserica Sa, ci şi primirea împărăţiei slavei Sale!!! Pur şi simplu acesta este adevărul. Nunta în accepţiunea Cerului înseamnă mai întâi unirea dintre Dumnezeu şi om, iar după ce această unire s-a săvârşit şi biserica a ajuns în starea prevăzută în profeţie, adică sfântă, fără păcat, fără pată sau vreo zbârcitură, deci desăvârşită în plan moral, se face posibilă primirea de către Hristos a împărăţiei slavei Sale, împărăţie pe care a predat-o provizoriu în mâinile Tatălui din momentul întrupării Sale în lumea păcatului!!

Astăzi, Tatăl este cel care administrează împărăţia slavei până când Hristos îşi va dezbrăca hainele preoţeşti şi le va îmbrăca pe cele împărăteşti, după ce va fi isprăvit judecata de cercetare şi îşi va fi încheiat lucrarea de slujire în sanctuarul ceresc! Ca să se facă posibil acest lucru, ca să devină realitate, Hristos trebuie să ajungă mai întâi în legătură de căsătorie, deci în unire desăvârşită cu biserica Sa de pe pământ, care este necesar să deţină haina nepărihănirii Sale, pentru că după ce prezintă această mireasă curată şi desăvârşită, prin judecată, Tatălui din cer, El să poată primi din nou din mâinile Tatălui împărăţia slavei ce i se cuvine de drept, în calitate de Creator şi Dumnezeu veşnic.

Aşadar, în parabola celor zece fecioare mireasa, de astă dată, nu este biserica reprezentată prin cele zece fecioare, şi nu că nu ar fi în realitate, căci biserica tocmai această calitate de mireasă o are după cum singuri am văzut în Matei 22, ci Ierusalimul ceresc, cetatea de sus ca simbol al întregii împărăţii a slavei!! Această realitate nemaipomenită o învaţă chiar Scripturile în Apocalipsa. Nunta se desfăşoară sus chiar în templul lui Dumnezeu, unde biserica de pe pământ trebuie să participe prin credinţă vie, prin credinţa lui Isus, şi să devină astfel una cu Mirele în tot ce săvârşeşte El în templul ceresc, adică în cetatea Ierusalimului ceresc!! Când biserica de pe pământ, în cazul nostru doar fecioarele înţelepte sau cei 144.000, a devenit una în chip desăvârşit cu Isus, atunci este pregătită calea pentru primirea împărăţiei Sale din mâinile Tatălui, a cărei reprezentată de onoare este chiar cetatea cerească a Ierusalimului, patria tuturor celor mântuiţi.

Astfel, Ierusalimul ceresc este mireasa din parabola celor zece fecioare, ca simbol pentru împărăţia slavei veşnice a lui Dumnezeu. Asta pentru că nunta trebuie să aibă o finalizare definitivă, finalizare care se încheie cu primirea de către Hristos a acestei împărăţii a slavei, numai după ce, şi subliniez din nou, biserica cea vie de pe pământ, primele roade sau cei 144.000, a ajuns în unire desăvârşită cu Mirele ceresc, în felul acesta făcându-se posibilă şi învierea secerişului veacurilor, adică a tuturor mântuiţilor lui Dumnezeu din toate erele. La ospăţul nunţii, acolo sus, după ce biserica sau mireasa vie de pe pământ va fi înalţată la cer, chiar în cetate, vor participa toţi mântuiţii din toate veacurile, fiind aşezaţi la o masă întinsă; o masă despre care Mântuitorul le-a vorbit iudeilor necredincioşi ca despre o realitate incontestabilă. "Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor." Matei 8,11.

Ca dovadă de netăgăduit că Ierusalimul ceresc este mireasa din parabola celor zece fecioare, avem mărturia Scripturilor, care spun: "Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei... Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: >Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!< Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu." Apocalipsa 21,2.9-11.

Acest adevăr inspirat este confirmat prin mărturia Duhului Sfânt pentru ultimele generaţii: "În parabolă, când a venit mirele, >cele care au fost gata au intrat cu el la nuntă<. Venirea mirelui, arătată aici, are loc înainte de nuntă. Nunta reprezintă primirea de către Hristos a Împărăţiei Sale. Sfânta cetate, Noul Ierusalim, care este capitala şi reprezentanta Împărăţiei, este numită >mireasa, soţia Mielului<. Îngerul i-a spus lui Ioan: >Vino aici, şi-ţi voi arăta mireasa, soţia Mielului<. >El m-a dus în Duhul, zice profetul, şi mi-a arătat cetatea cea mare, Ierusalimul cel sfânt, coborând din cer de la Dumnezeu< (Apocalipsa 21,9.10). Atunci este clar că mireasa reprezintă Cetatea cea sfântă, iar fecioarele care merg în întâmpinarea Mirelui sunt simbolul bisericii. În Apocalipsa, se spune despre poporul lui Dumnezeu că este oaspete la masa de nuntă (Apocalipsa 19,9). Dacă sunt oaspeţi, nu pot fi reprezentaţi şi prin mireasă. Hristos, aşa cum declarase profetul Daniel, va primi de la Cel Îmbătrânit de zile în ceruri >stăpânirea, slava şi împărăţia<; El va primi Noul Ierusalim, capitala Împărăţiei Sale, >pregătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei< (Daniel 7,14; Apocalipsa 21,2). După ce a primit Împărăţia, va veni în slava Sa, ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, pentru mântuirea poporului Său, care trebuie să >stea cu Avraam, Isaac şi Iacov<, la masă în Împărăţia Sa (Matei 8,11; Luca 22,30), pentru a participa la masa nunţii Mielului." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 10.

În urma tuturor celor afirmate este corect să conchidem că, în parabola din Matei 25, nunta nu are în vedere numai unirea deplină între Dumnezeu şi biserica Sa cea vie de pe pământ, ci şi primirea Noului Ierusalim de către Hristos, ca semn că istoria păcatului s-a încheiat prin biruinţa unei biserici curate şi desăvârşite, reprezentate numai prin fecioare înţelepte, singurele în măsură să aibă statutul şi privilegiile celor 144.000! Trebuie să pricepem că nunta, o dată începută în 22 octombrie 1844, căci atunci a intrat Fiul la Tatăl în sfânta sfintelor, trebuie să se termine cu biruinţa bisericii, singura care facilitează finalizarea nunţii, adică primirea împărăţiei slavei de către Mântuitorul nostru drag. Dacă nunta din Matei 22 priveşte doar aspectul căsătoriei dintre Dumnezeu şi biserică, nunta din Matei 25 scoate în evidenţă întregul tablou al nunţii, în care se adaugă şi primirea împărăţiei şi ospăţul în cetatea Noul Ierusalim. Acest ospăţ este unul adevărat şi trebuie luat în sens literal. Duhul Sfânt ne confirmă prin profet acest fapt.

     "După ce am privit slava templului, am ieşit şi Isus ne-a lăsat acolo şi a mers la cetate. După puţin timp, i-am auzit din nou glasul minunat care spunea: >Veniţi poporul Meu, voi aţi ieşit din necazul cel mare şi aţi făcut voia Mea; aţi suferit pentru Mine; veniţi la cină, căci Mă voi încinge şi vă voi sluji<. Noi am strigat: >Aleluia! Slavă!<, şi am intrat în cetate. Şi am văzut o masă de argint curat; era lungă de mai mulţi kilometri şi, cu toate acestea, ochii noştri o puteau vedea pe toată. Am văzut roadele pomului vieţii, mana, migdalele, smochinele, rodiile, strugurii şi multe alte feluri de fructe." Scrieri timpurii, cap. Prima mea viziune, par. 12.

Prin parabola celor zece fecioare, Isus doreşte să ne transmită că primirea împărăţiei Sale este în strânsă legătură cu biserica Sa de pe pământ. De biruinţa acesteia, în neprihănire, depinde şi primirea acestei împărăţii a slavei. Păcatul va continua până când se va forma o biserică, un trup spiritual, o mireasă, curată şi desăvârşită, fără nici un fel de păcat în inimile credincioşilor, care să ilustreze în vieţile lor caracterul lui Dumnezeu în mod perfect. Când această biserică se va fi format, atunci se poate spune cu certitudine că este pregătită calea pentru finalizarea nunţii, adică pentru primirea împărţiei slavei de către Hristos din partea Tatălui Său. Când acest eveniment are loc, atunci Isus este gata să vină a doua oară pe pământ pentru a-şi lua acasă biserica celor vii şi a celor înviaţi, în vederea cinei, a ospăţului, Isus însuşi slujindu-le la acea masă lungă, kilometrică. "După ce a primit Împărăţia, va veni în slava Sa, ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, pentru mântuirea poporului Său, care trebuie să >stea cu Avraam, Isaac şi Iacov<, la masă în Împărăţia Sa (Matei 8,11; Luca 22,30), pentru a participa la masa nunţii Mielului." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 10.

     "Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa." Matei 25,10.