Am înţeles că nunta este o necesitate indispensabilă în planul divin pentru salvarea unei biserici, ca trup spiritual, ca întreg, din robia păcatului, fiindcă prin nuntă, mai întâi, se are în vedere căsătoria dintre Dumnezeu şi om, sau altfel spus dintre natura divină fără păcat şi natura omenească decăzută, slabă, păcătoasă şi muritoare. Această unire între cele două naturi oferă singura posibilitate pentru ca omul să poată trăi mai presus de orice păcat şi ispită, ca un biruitor, asemenea Mântuitorului. În parabola nunţii fiului de împărat, din Matei 22, Isus ne descoperă o realitate ce are legătură cu nunta, care nu trebuie ignorată. Aceasta se referă la judecată.
Nunta, în planul divin, despre care vorbim, nu poate avea loc fără această lucrare de judecată, care devine necesară spre a ne arăta că în odaia de nuntă nu intră decât aceia care au darul special al lui Dumnezeu în acest scop, adică haina de nuntă! Această haină - neprihănirea lui Hristos - trebuie păstrată până când are loc judecata, pentru ca după ce aceasta s-a încheiat, cel ce a făcut dovada că o poartă să fie sigilat în neprihănire pentru totdeauna. Ceea ce doresc să înţelegem este că în cadrul nunţii, sau pe durata desfăşurării ei, trebuie să aibă loc o lucrare de judecată sau de verificare a caracterului oaspeţilor. Se poate observa cu uşurinţă, în parabola mai sus amintită, că o dată ce robii împăratului au isprăvit cu strângerea tuturor celor pe care i-au găsit "la răspântii", buni şi răi, în odaia de nuntă, care s-a umplut, urmează imediat cercetarea sau verificarea oaspeţilor chiar de către împăratul însuşi. "Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi
răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii..." Matei 22,10.11.
De ce este considerată intrarea împăratului în odaia de nuntă ca fiind o lucrare de judecată? Din simplul motiv că acţiunea pe care o întreprinde este în sine o lucrare de verificare, de investigare amănunţită a hainei tuturor oaspeţilor. Ei sunt strânşi în odaia de nuntă şi ar trebui să urmeze ospăţul, numai că înainte de ospăţ trebuie să se vadă cine este vrednic de acesta, întrucât participarea la bucuria ospăţului este condiţionată de deţinerea hainei dăruită de împărat. Observaţi că nu este suficient să fii prezent în odaia de nuntă, ci trebuie să ai în mod obligatoriu haina oferită în dar chiar de către împăratul însuşi!!
"Prin cercetarea de către împărat a oaspeţilor veniţi la nuntă, este înfăţişată
lucrarea judecăţii. Oaspeţii veniţi la ospăţul Evangheliei sunt aceia care
mărturisesc a sluji lui Dumnezeu, aceia ale căror nume sunt scrise în cartea
vieţii. Dar nu toţi aceia, care mărturisesc a fi creştini, sunt şi adevăraţi
ucenici. Mai înainte ca răsplătirea finală să fie acordată, trebuie să se
hotărască cine dintre aceştia este pregătit să ia parte la moştenirea celor
drepţi. Această hotărâre trebuie luată mai înainte de a doua venire a Domnului
Hristos pe norii cerului; căci atunci când El vine, răsplata Sa este cu Sine, >ca să dea fiecăruia după fapta lui< Apocalipsa 22,12. Deci, caracterul lucrării
fiecărui om va fi hotărât mai înainte de venirea Sa, şi fiecăruia dintre urmaşii
Domnului Hristos, răsplata îi va fi dată după faptele sale." Parabolele Domnului Hristos, cap. Fără haină de nuntă, par. 11.
Nunta, însă, nu s-a putut desfăşura aşa cum a intenţionat Dumnezeu. De la căderea bisericii iudaice şi până la vremea sfârşitului, nu a mai avut loc nunta cu biserica. Trebuie să avem în minte că nunta care face subiectul ambelor profeţii din Matei 22 şi 25 este menită dă aibă loc cu biserica în calitate de trup spiritual, de întreg. Nu se are în vedere persoane separate. Nu discutăm din acest punct de vedere, ci discutăm doar despre nuntă cu biserica în calitate de mireasă. Apostazia bisericii iudaice şi apoi taina fărădelegii au oprit nunta, căci aceasta poate avea loc doar dacă biserica beneficiază de cele trei elemente esenţiale: libertatea faţă de robie, sanctuarul şi o ţară liberă.
Asta înseamnă că lucrarea de judecată simbolizată prin intrarea împăratului în odaia de nuntă nu a putut avea loc niciodată până la vremea sfârşitului, când trebuiau puse din nou bazele pentru facerea nunţii! Această nuntă trebuie să înceapă şi să se termine, dar în neprihănire, nu altfel!! Aşa că Isus, fiind un adevărat vizionar şi cunoscând fiecare faţetă a adevărului Evangheliei, rosteşte pilda celor zece fecioare în care urmăreşte să surprindă o anumită categorie, fecioarele, precum şi experienţa lor, în contextul unei nunţi. El are în vedere, aşa după cum am învăţat, biserica din timpul sfârşitului, care beneficiază ca şi biserica iudaică de aceeaşi nuntă în aceleaşi condiţii ale neprihănirii.
Dacă în Matei 22 se are în vedere nunta cu cele două invitaţii a celor poftiţi pentru a veni la nuntă, mai înainte de a se face posibilă lucrarea de judecată, în Matei 25 accentul cade în mod special pe lucrarea de judecată şi pe atitudinea şi experienţa pe care o au cele două categorii de fecioare, reprezentative pentru biserica sfârşitului!! Există o serie de profeţii vechi-testamentare pe baza cărora Hristos a construit pilda celor celor zece fecioare, în afara nunţii orientale care se desfăşura cumva sub ochii Săi, când stătea cu ucenicii pe Muntele Măslinilor. Nunta respectivă a fost doar cadrul pe care Hristos la umplut cu adevărurile profetice din Vechiul Testament!
Am arătat că Isus a plasat această parabolă imediat după ce au loc ultimele evenimente, semnele în soare, în lună şi în stele, care introduc vremea sfârşitului. Numai aşa putem înţelege că El are în vedere în mod special biserica din timpul sfârşitului şi din timpul prezent. Prima profeţie pe care s-a bazat Mântuitorul în ascunderea adevărului ei în cadrul nunţii, a fost fără îndoială profeţia care viza lucrarea de curăţire a sanctuarului ceresc! Este vorba desigur despre profeţia celor 2300 de seri şi dimineţi sau altfel spus a celor 2300 de ani literali. În profeţie se spune că la sfârşitul acestei perioade cartea lui Daniel va fi desigilată şi o mare lumină se va revărsa din ea prin înţelegerea descoperirii ei în cartea Descoperirii sau Apocalipsa. "Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la
vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte." Daniel 12,4.
În acelaşi timp, în profeţia din Daniel 8 se spune foarte clar că atât sanctuarul, cât şi oştirea lui sau biserica lui Hristos de pe pământ, aveau să fie călcate în picioare sau zdrobite timp de 2300 de ani. Când Hristos le descrie ucenicilor evenimentele prin care urma să treacă biserica, după înălţarea Sa, în speţă după căderea bisericii apostolice, El a avut în vedere profeţia lui Daniel din capitolul al optulea. El face o descriere succintă a călcării în picioare a bisericii şi sanctuarului ceresc, întocmai cum scrie în profeţia menţionată, dar are în vedere căderea Ierusalimului, persecuţia ucenicilor lui Hristos din biserica apostolică şi mai ales timpul de persecuţie papală din cadrul marii profeţii a celor 2300 de ani. Apoi, strecoară în această descriere din Matei 24 elemente specifice profeţiei lui Ioel din capitolul 2, versetele 30 şi 31. "Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge,
înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată." Isus spune, potrivit lui Matei: "Îndată după acele zile de necaz >soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da
lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate<." Matei 24,29.
Toate aceste semne se întâmplă "după acele zile de necaz" specificate mai înainte în descrierea Mântuitorului, adică după perioada de persecuţie. În acest fel, suntem făcuţi să înţelegem că toate semnele cu pricina au loc "înainte de a veni ziua Domnului". Acum, Isus şi profeţii ne ajută să pricepem că după ce au loc aceste semne nemaipomenite trebuie să se întâmple un mare eveniment, căci ziua Domnului nu poate veni fără să aibă loc acest eveniment de maximă importanţă. În Daniel 8,14 se specifică limpede că la sfârşitul celor 2300 de ani, adică după ce se împlinesc toate semnele despre care am vorbit mai sus, va avea loc curăţirea sanctuarului. Cum această curăţire sau curăţare a sanctuarului ceresc nu se poate desfăşura decât printr-o lucrare de judecată, când caracterele tuturor celor ce au numele scrise în cartea vieţii trebuie să fie verificate cu minuţiozitate, atunci înseamnă că acel eveniment de maximă importanţă, ce este necesar să înceapă îndată după ce au loc semnele specificate în profeţia Mântuitorului, care-l citează pe Ioel, este judecata de cercetare a caracterului bisericii lui Dumnezeu din toate veacurile!!
Prin urmare, curăţirea sanctuarului ceresc de păcatele acumulate acolo, prin mărturisire, implică şi înseamnă totodată o lucrare de judecată reală. În Daniel 7 se vorbeşte despre această judecată cât şi despre timpul când urma să înceapă, timp pe care Isus îl menţionează prin ieşirea sau venirea Mirelui în parabola celor zece fecioare!! Isus a avut în minte, de asemenea, şi această profeţie când le-a prezentat ucenicilor istoria evenimentelor prin care urma să treacă biserica Sa de pe pământ. Trebuie să fim foarte atenţi şi deosebit de profunzi când studiem profeţia lui Daniel din capitolul al şaptelea despre judecată. Aici se arată cât se poate de limpede, astfel încât orice minte să poată înţelege, că judecata vine sau începe numai după ce cornul cel mic avea să stăpânească prin persecuţie, timp de "o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme", Daniel 7,25, adică 1260 de ani, peste lume.
Noi ştim că la sfârşitul celor 1260 de ani papalitatea, alias cornul cel mic din această profeţie, avea să primească rana de moarte prin ateismul francez; ceea ce înseamnă că judecata vine după ce are loc acest eveniment. Vezi Apocalipsa 11 şi 13,1-10. Dar ce fel de judecată este aceasta? Este judecata prin care se face curăţirea sanctuarului ceresc de toate păcatele acumulate acolo, de la Adam şi până la ultimul sfânt al lui Dumnezeu viu de pe pământ. Ea nu este judecata care are loc în timpul mileniului, aşa cum este profetizat în Apocalipsa 20. Trebuie că Marele nostru Preot intră la Tatăl pentru a săvârşi această judecată de cercetare, după care va primi în stăpânire împărăţia ce de drept i se cuvine. Tabloul din Daniel 7 întocmai această judecată ne-o prezintă, numai că nu ne precizează timpul începerii ei, aşa cum o face Daniel 8,14, ci ne-o prezintă ca începând după isprăvile pline de trufie ale cornului cel mic.
"Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un
Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului
Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc,
şi roţile lui ca un foc aprins.Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de
slujitori îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a
ţinut judecata şi s-au deschis cărţile... M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a
venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost
adus înaintea Lui." Daniel 7,9.10.13.
Observăm că Isus, potrivit limbajului profetic, al Bibliei, intră la Tatăl, cu scopul de a ţine judecata după anumite cărţi care sunt deschise. Devine clar, deci, că judecata de curăţire a sanctuarului ceresc trebuie să preceadă a doua venire a lui Hristos. Dacă sunt deschise anumite cărţi, înseamnă că în acele cărţi trebuie să fie trecute toate numele credincioşilor care au făcut parte din biserica lui Hristos de-a lungul timpului. Între ele se află la loc de frunte Cartea vieţii. Unele nume vor fi scoase din ea, iar altele vor fi trecute cu credincioşie în locul celor scoase. Asta înseamnă în mod precis că cercetarea sau judecata în sine are de-a face cu caracterul tuturor celor ce s-au declarat de-a lungul timpului credincioşi.
Acest aspect deosebit de important al judecăţii este consemnat în cartea lui Maleahi, unde ni se spune ce face Isus în templul Său din ceruri. "Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului
pe care-L doriţi; iată că vine - zice Domnul oştirilor. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne
în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia
înălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţa argintul; va curăţa pe fiii
lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului
daruri neprihănite." Maleahi 3,1-3. Aici, intrarea în templul Său trebuie înţeleasă ca fiind intrarea lui Isus la Tatăl, potrivit lui Daniel 7,13. Sunt practic unul şi acelaşi eveniment doar că în Maleahi ni se spune explicit ce face Isus în templul Său. El "va şedea, va topi şi va curăţa argintul; va curăţa pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul". Care este scopul acestei judecăţi cu fiii lui Levi, simbolul tuturor credincioşilor Săi adevăraţi? Acela de a "aduce Domnului daruri neprihănite". Sub acest simbol ne sunt prezentaţi în speţă toţi acei credincioşi care vor deveni cei 144.000. Sunt simbolul potrivit, cel mai potrivit pentru toate fecioarele înţelepte şi, deci, pentru biserica cea vie prin care Hristos îşi va descoperi lumii caracterul şi cu care va încheia lucrarea!!! (Judecata de cercetare se desfăşoară în două etape succesive: una pentru cei morţi în Hristos, iar alta, care nu a început încă, pentru cei vii, care nu vor muri niciodată, ei fiind cei mai reprezentativi pentru "fiii lui Levi", adevăratele fecioare înţelepte).
Un lucru trebuie să ne fie clar, şi anume că judecata trebuie pusă în strânsă legătură cu sanctuarul ceresc. Dacă ceva urma să se întâmple în cer, în templul lui Dumnezeu, atunci acest lucru trebuia să fie fără doar şi poate lucrarea de curăţire a acestuia. Or, Isus prin parabola celor zece fecioare doreşte să ne înveţe importanţa lucrării de judecată pentru şi în experienţa fecioarelor, lucrare despre care ele trebuie să ştie că are loc chiar la vremea sfârşitului, din moment ce pilda celor zece fecioare reprezintă sau simbolizează biserica de la timpul sfârşitului. Observăm că Dumnezeu ne spune în cartea lui Daniel că Isus a intrat sau a venit înaintea Tatălui, în prezenţa căruia trebuie să se ţină judecata! Această acţiune se petrece doar în cer. Iar în Daniel 8,14, ni se spune limpede că lucrarea de curăţire a templului ceresc începe numai după ce se sfârşesc cei 2300 de ani. Acum, intrarea lui Hristos înaintea Tatălui trebuie să se facă doar la sfârşitul acestei lungi perioade, care pune început pentru vremea sfârşitului, în care ne aflăm şi astăzi. Aceasta trebuie că este vremea în care din cartea lui Daniel trebuie să strălucească razele luminoase ale Evangheliei veşnice, prin înţelegerea profeţiilor din Apocalipsa, Evanghelie ce trebuie vestită cu glas tare şi limpede, şi în care accentul trebuie să se pună în mod deosebit pe judecata lui Dumnezeu. Ne amintim că această carte trebuia desigilată la vremea sfârşitului, iar acest lucru trebuia vestit sau făcut cunoscut de voci care înţeleseseră că a început judecata.
Ei bine, Hristos a învelit toate aceste comori ale adevărului Evangheliei veşnice despre judecată şi ce cuprinde ea în unele pilde rostite de El, printre care şi parabola celor zece fecioare. Aici, în această magnifică parabolă ni se spune că fecioarele şi-au luat candelele, adică Bibliile, cu ajutorul cărora au înţeles ce trebuie să vestească, şi au ieşit în întâmpinarea Mirelui. Asta înseamnă în mod precis că ele ajunseseră la concluzia, chiar dacă, după cum vom vedea, au trecut printr-o cruntă dezamăgire, că cei 2300 de ani se sfârşesc în data de 22 octombrie 1844, dată când Isus intră la Tatăl în a doua încăpere a sanctuarului, în sfânta sfintelor, pentru a începe curăţirea templului ceresc printr-o amplă lucrare de judecată a caracterelor tuturor copiilor Săi de-a lungul timpului.
Această ieşire a tuturor fecioarelor în întâmpinarea mirelui este frumos întărită şi bine zugrăvită în cartea lui Ioan, Apocalipsa. "Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: >Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor<" Apocalipsa 14,6.7. Evanghelia cea veşnică cuprinde în întregime şi este neprihănirea lui Hristos, care de astă dată trebuia pusă în legătură cu judecata de cercetare, prin care se aduce la îndeplinire curăţirea fecioarelor şi o dată cu aceasta şi curăţirea templului ceresc, căci mai întâi păcatul trebuie întrerupt chiar de la izvorul lui - inima omenească. Curăţirea templului ceresc nu se poate face decât dacă se pune capăt fărădelegii şi păcatului în inima credincioşilor.
Aşadar, ieşirea tuturor fecioarelor înseamnă vestirea ceasului judecăţii lui Dumnezeu, care trebuia să înceapă chiar la finele celor 2300 de ani, după cum ne spune profetul Daniel. Această judecată începe cu intrarea lui Isus chiar la Tatăl în sfânta sfintelor, intrare care coincide în mod precis cu venirea Mirelui la nuntă!! (Vom înţelege mai bine acest aspect al adevărului când voi aborda prima împlinire a parabolei). Următoarele cuvinte întăresc tot ceea ce am spus până acum: "Intrarea lui Hristos ca Mare Preot în Locul Preasfânt pentru curăţirea sanctuarului, aşa cum a fost scoasă în evidenţă în Daniel 8,14; venirea Fiului omului înaintea Celui Îmbătrânit de zile, aşa cum ni se prezintă în Daniel 7,13; şi venirea Domnului în templul Său, profetizată de Maleahi, sunt descrieri ale aceluiaşi eveniment; şi lucrul acesta mai este reprezentat şi prin venirea mirelui la nuntă, descrisă de Hristos în parabola celor zece fecioare, din Matei capitolul 25." Tragedia veacurilor, cap. În Sfânta Sfintelor, par. 9.
Mai este un aspect deosebit de important peste care nu trebuie să trecem, în contextul tuturor celor afirmate în acest studiu. El este legat de nuntă. Observăm că tabloul prezentat de Isus sub forma celor zece fecioare are drept cadru o nuntă. Ele aşteaptă mirele. Nu voi intra în multe detalii acum, căci ne interesează doar nunta. Arătam că în parabola nunţii fiului de împărat Dumnezeu a făcut nuntă Fiului Său. La această nuntă trebuia să participe Dumnezeu şi biserica Sa de pe pământ, adică mireasa Sa, biserica iudaică. Dacă evreii ar fi intrat la nuntă, atunci unirea divinului cu omenescul s-ar fi realizat în biserica Sa, iar întruparea lui Isus n-ar mai fi fost subiect de dispută şi nici pricină de poticnire pentru evrei, ci Isus ar fi trebuit să fie primit cu braţele deschise şi apoi să moară doar din cauza poverii uriaşe a tuturor păcatelor noastre luate de bunăvoie asupra Lui, fără să fie răstignit de ei. Dar, pentru că această biserică a refuzat invitaţiile Evangheliei, şi pentru că biserica apostolică avea să devină taina fărădelegii, atunci nunta cu o biserică liberă de robie, care se bucură de privilegiile serviciilor sanctuarului şi de o ţară liberă, a fost amânată pentru mai bine de o mie cinci sute de ani.
Cum taina fărădelegii a primit o rană de moarte la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi cum biserica lui Dumnezeu deja beneficia de o ţară liberă, în Lumea nouă, se pregătise terenul pentru facerea nunţii a doua oară. Bisericii i se dăduse din nou privilegiile pierdute odinioară, iar acum, la vremea sfârşitului, beneficia de cele trei elemente esenţiale: libertatea, sanctuarul şi o ţară liberă. Ei bine, acestei biserici i se făcuse propunerea să vină la nuntă, să fie mireasă, pentru ca lucrarea Evangheliei să fie sfârşită pe pământ. Ceea ce urmăresc să înţelegem este că judecata de cercetare sau curăţirea templului din cer au loc doar dacă sunt puse bazele nunţii, a căsătoriei dintre Dumnezeu şi omul păcătos iertat şi făcut neprihănit. Sfârşitul celor 2300 de ani trebuia să fie totodată şi începutul nunţii. Fecioarele ştiu că trebuie să-l aştepte pe mire, ceea ce înseamnă că ele sunt participante cumva la evenimentul nunţii.
Ca mărturie a acestei realităţi, avem toate profeţiile despre care am discutat, şi care sunt întărite printr-o mărturie vie oferită profetului care la timpul când a început nunta, deci la finele celor 2300 de ani, făcea parte din categoria fecioarelor înţelepte. I se oferă o viziune în cadrul căreia i se prezintă ceea ce i se arătase şi lui Daniel despre venirea Fiului înaintea Tatălui, numai că informaţiile sunt mult mai bogate. Aici ni se spune că are loc o nuntă. Să urmărim cu atenţie descoperirea.
"Am văzut un tron şi pe el stăteau Tatăl şi Fiul...
L-am văzut pe Tatăl ridicându-se de pe scaunul de domnie, mergând cu un car de foc în Sfânta Sfintelor, dincolo de cea de-a doua despărţitură şi aşezându-se. Apoi, Isus s-a ridicat de pe tron şi cei mai mulţi dintre cei care erau aplecaţi s-au ridicat împreună cu El. Din momentul în care s-a ridicat, nu am văzut nci o rază de lumină căzând de la Isus peste mulţimea nepăsătoare, şi aceasta a fost lăsată în întuneric total. Cei care s-au ridicat o dată cu Isus şi-au păstrat privirile aţintite asupra Sa când a părăsit tronul şi i-a condus o mică bucată de drum. Apoi, şi-a ridicat braţul drept şi l-am auzit spunând cu glasul Său încântător: >Aşteptaţi aici; Mă duc la Tatăl Meu să primesc Împărăţia; păstraţi-vă veşmintele nepătate, iar Eu Mă voi întoarce după puţină vreme de la nuntă şi vă voi primi<." Scrieri timpurii, cap. Sfârşitul celor 2300 de zile, par. 1, 2.
Se observă clar că Isus face referire la nuntă ca la ceva în care a intrat, al cărui protagonist este în realitate, căci El este Mirele. El se va întoarce pe pământ pentru a-şi lua fecioarele înţelepte şi pe toţi mântuiţii veacurilor înviaţi, numai după ce se va isprăvi nunta, Iar nunta isprăveşte la rândul ei taina lui Dumnezeu, căci sfârşitul tainei lui Dumnezeu reprezintă încheierea căsătoriei, a nunţii. Putem conchide fără să greşim că începutul nunţii, al facerii ei a doua oară, şi sfârşitul celor 2300 de ani sunt unul şi acelaşi lucru. Iar nunta debutează şi cu începutul judecăţii de cercetare prin care trebuie să se facă curăţirea sanctuarului ceresc. Aşadar, venirea Mirelui la nuntă, ce trebuie înţeleasă ca fiind venirea Fiului omului înaintea Celui Îmbătrânit de zile, înseamnă debutul judecăţii de cercetare şi al facerii nunţii pentru ultima oară. În continuare vom aprofunda mai mult această parabolă pentru a înţelege cum se cuvine cine este totuşi mireasa din tabloul prezentat de Isus în Matei 25 şi de asemenea când s-a împlinit prima oară această nespus de frumoasă pildă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu