Problema pe care o vom dezbate în acest studiu este legată de marile neînţelegeri cu privire la eu şi vrăjmăşia ca păcat stăpânitor. Cu toate că apostolul Pavel ne spune limpede că această vrăjmăşie din noi, cu care ne naştem, nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici măcar nu poate fi supusă vreodată şi cu nici un chip nici chiar de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că ea trebuie îndepărtată, dezrădăcinată şi nimicită, totuşi atât de mulţi creştini nu înţeleg Evanghelia despre care vorbeşte Pavel cu privire la această vrăjmăşie. Mai mult decât atât, ei pun semn de egalitate între vrăjmăşia stăpânitoare şi eu ca sine al nostru. Fiindcă în mărturiile Duhului Sfânt se accentuează foarte clar faptul că noi trebuie să fim biruitori asupra eului, pentru a putea deveni realmente credincioşi în Isus sau pentru a putea intra în împărăţia lui Isus, cei mai mulţi consideră că aceasta ar trebui să fie lupta vieţii lor, şi anume cum să supună permanent eul.
Se străduiesc astfel să depună eforturi zi de zi pentru a birui eul, pe care majoritatea îl consideră a fi chiar păcatul cu care ne naştem!! Aşa ajung aceşti creştini majoritari să creadă că experienţa omului din Romani 7 este tocmai experienţa care se repetă şi în viaţa lor. În atare condiţii, ajung să creadă cu adevărat că experienţa omului din Romani 7 este adevărata experienţă creştină!! Îmi amintesc de o experienţă pe care am trăit-o nu cu mult timp în urmă. Încercam să explic pe un forum ce este cu adevărat vrăjmăşia precum şi faptul că omul din Romani 7 nu este născut din nou, ci se bucură doar de o convertire intelectuală, că înţelege doar teoretic adevărul fără ca el să devină sau să fie un om nou în Isus Hristos. Starea de spirit prin cele scrise a celor ce au răspuns la postările mele a dat în vileag adevărul cu privire la înţelegerea lor asupra Evangheliei din Romani 7. Poziţia tuturor, fără excepţie, a fost că experienţa omului din Romani 7 este aceea a unui creştin născut din nou, care se luptă zi de zi pentru a birui eul său sau păcatul!!!
Din cauza acestor încurcături şi neînţelegeri grave, pe care le cunosc foarte bine, m-am gândit cu foarte serioasă rugăciune şi credinţă să deschid blogul pe care, de aproape doi ani, postez seria de studii privitoare la Evanghelia naşterii din nou şi a reformei sau sfinţirii, istoria bisericii, cum se formează şi cum decade biserica chemată, profeţiile uimitoare din cărţile Apocalipsa şi Daniel, etc. Cred că o minte stimulată să studieze fără idei preconcepute este un câştig imens în comparaţie cu mintea care preferă să rămână la cele cunoscute din moşi-strămoşi. Daca va exista o detaşare a minţii, pe cât posibil, de toată tradiţia, de toate obiceiurile şi de toate învăţăturile statornicite ale bisericii, indiferent care este aceea, atunci acea minte are calea deschisă spre cunoaşterea reală a lui Isus Hristos.
Să învăţăm de la Hristos! El nu a fost învăţat să depindă de filozofia vremii Sale, nici de gândirea bisericii din care făcea parte şi nici măcar nu socotea învăţăturile rabinilor ca fiind literă de lege pentru mântuirea sufletului. El a studiat şi a verificat cu atenţie totul cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu. Cu toate că era plin de respect faţă de toţi, totuşi mintea Lui era ancorată doar în Cuvânt. Singurul mare Învăţător pe care l-a acceptat pentru mintea Sa a fost Dumnezeul Sfintelor Scripturi!! Sursa puterii Lui spirituale era Biblia! Atât de clare erau adevărurile Evangheliei pentru mintea Lui, încât printr-un limbaj simplu şi direct le făcea uşor de înţeles pentru toţi cei ce voiau să cunoască înţelepciunea. Pildele au constituit mijlocul Său favorit pentru a oferi şi explica marile adevăruri ale Evangheliei! Era plin de putere şi vorbea aşa cum nici un învăţat al vremii nu putea s-o facă.
Cum a fost cu Hristos, tot astfel trebuie să fie şi cu noi. Dacă numai Scriptura l-a ajutat să înţeleagă limpede Evanghelia, atunci aceeaşi Scriptură trebuie că are aceeaşi putere să ne înveţe şi pe noi exact aceleaşi lucruri necesare pentru mântuirea sufletului! "În Proroci este scris: >Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu<." Ioan 6,45. Cine sunt aceia care vor fi învăţaţi de Dumnezeu? Iată răspunsul pe care chiar Isus ni-l oferă: "... oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui..." Ioan 6,45. Dacă Dumnezeu este Învăţătorul nostru cu adevărat, atunci problema referitoare la eu şi vrăjmăşie trebuia să îşi găsească rezolvarea în Cuvântul adevărului.
În primul rând, probabil prea puţini şi-au pus întrebarea dacă cele două lucruri sunt totuşi ceva diferit unul de altul! Faptul că tot timpul se spune că trebuie să murim faţă de eu, deşi nimeni nu ştie cum cu adevărat, a condus la credinţa populară, adânc înrădăcinată, că învăţătura respectivă are în vizor moartea omului faţă de păcat şi învierea lui la o viaţă nouă! Dar, chiar şi după ce respectivul creştin ajunge să creadă că a căpătat naşterea din nou, tot trebuie să se confrunte cu învăţătura că trebuie să moară zilnic faţă de eu, sau că eul trebuie răstignit, pentru că altfel nu poate vedea împărăţia cerului!! Cu alte cuvinte, prin aceasta am dorit să subliniez că, pentru a fi creştin, eul trebuie să moară. Aşa s-a împământenit învăţătura că acest eu este de fapt păcatul cu care ne naştem şi pe care trebuie să-l dăm morţii pentru ca apoi, când scoate capul, să-l supunem iară!!!
Drept argument la cele de mai sus, promotorii acestei învăţături îl citează pe Pavel care spune: "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci
Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în
credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru
mine". Galateni 2,20. Apoi, întăresc acest argument cu un altul. "Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar
nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu
cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat." 1Corinteni 9,26.27.
Deci, eul trebuie răstignit pentru a putea trăi pentru Hristos. Mai mult, dacă scoate iar capul atunci trebuie să ne luptăm pentru a-l supune, după cum trag concluzia creştinii respectivi că ar spune Pavel! Pentru a încurca şi mai mult lucrurile, am să citez câteva declaraţii referitoare la eu, care ne spun aproximativ acelaşi lucru.
"Noi putem primi lumina cerească dacă suntem gata să fim goliţi de eul nostru." Hristos Lumina Lumii, cap. El trebuie să crească, par. 9.
"Omul trebuie să fie golit de eu înainte de a putea fi, în înţelesul deplin al cuvântului, un credincios în Isus. Când s-a renunţat la eu, Domnul poate face din om o făptură nou." Hristos Lumina Lumii, cap. Levi-Matei, ultimul paragraf.
"Nu putem să păstrăm eul şi totuşi să sperăm că intrăm în împărăţia lui Dumnezeu. Dacă vom ajunge vreodată la sfinţenie, aceasta va fi cu putinţă prin renunţarea la eu şi prin primirea minţii lui Hristos." Cugetări de pe Muntele Fericirilor, cap. Nu judecând, ci lucrând, subcap. Nevoiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, par. 6.
"Biruinţa nu este câştigată fără multă rugăciune stăruitoare, fără îngenuncherea eului la fiecare pas." Cugetări de pe Muntele Fericirilor, cap. Nu judecând, ci lucrând, subcap. Nevoiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, par. 4.
"Atâta vreme cât domneşte Satana, va trebui să supunem eul, să biruim atacurile la care suntem supuşi, neexistând loc de oprire." The S.D.A. Bible Commentary, vol. 7, pag. 947.
"Sunt puţini oameni printre noi care sunt în mod real consacraţi, puţini care au luptat şi au biruit în lupta cu eul." Mărturii, vol. 5, cap. Mărturiile desconsidearte, paragraful al patrulea de la sfârşit.
E clar că în toate aceste declaraţii se vorbeşte despre o luptă, aşa după cum spune şi Pavel, iar această luptă este cu eul, care pe deasupra mai trebuie să renunţăm la el dacă vrem să trăim veşnic împreună cu Tatăl şi cu Fiul. Date fiind aceste dovezi, atunci este drept să ne întrebăm dacă nu cumva eul este unul şi acelaşi lucru cu vrăjmăşia păcătoasă, care şi ea trebuie să moară şi să fie îndepărtată pentru a putea fi copii născuţi din Dumnezeu!
În primul rând, Scripturile ne învaţă la modul cel mai grăitor că vrăjmăşia care ne caracterizează şi este prezentă în noi încă de la naşterea noastră în lume, nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu poate fi supusă de Dumnezeu. "Fiindcă mintea pământească este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu; căci ea nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici măcar nu poate fi supusă." Romani 8,7. K.J.V. Bible. Prin urmare, orice încercare din partea lui Dumnezeu de a o supune este o imposibilitate, pentru că Dumnezeu nu foloseşte forţa, iar această vrăjmăşie nu este ceva fizic pe care să-l poţi omorî şi scăpa de el!! Vrăjmăşia cu pricina este natura spirituală pe care o primim chiar de la tatăl nostru spiritual, diavolul, cel care pretinde cu emfază că acest pământ îi aparţine! Ea este însăşi puterea păcatului, ceea ce-l face să existe, trăind pe spinarea fiecărui om care nu este născut din Dumnezeu. Este un parazit invizibil, dar tot atât de real ca şi prezenţa întunericului.
Singura alternativă pentru a scăpa de ea este ca noi să murim din punct de vedere spiritual, tot atât de real ca şi cum am muri fizic!! Pavel este foarte categoric în această privinţă. El ne învaţă că omul nostru cel vechi, adică vrăjmăşia, natura spirituală rea şi păcătoasă dinăuntrul nostru, inima de piatră sau mintea pământească (firea pământească în traducerea lui Cornilescu) trebuie răstignit pentru ca trupul păcatului sau puterea stăpânitoare a păcatului să fie nimicită, eradicată, dezrădăcinată, aşa încât să nu mai fim robi ai păcatului, ci robi ai neprihănirii!! "Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca
trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim
robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat." Romani 6,6.7.
Izbăvirea din păcat survine doar după ce a avut loc moartea şi îndepărtarea vrăjmăşiei, altfel nimeni nu poate fi liber în Hristos, sperând la viaţa veşnică!! De aceea a trebuit să moară Hristos, ca prin moartea Lui să nimicească vrăjmăşia aceasta, fiindcă era singura alternativă ca noi să scăpăm în mod real de ea. Aşadar, moartea lui Hristos a adus cu sine şi moartea vrăjmăşiei din oricine acceptă moartea şi învierea lui Hristos ca pe o realitate vie pentru sine, prin credinţă goală!!! "Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la
mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea
poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un
singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup,
prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia." Efeseni 2,14-16.
Acum, însă, Dumnezeu doreşte să ne înveţe ceva foarte important, de care poate atârna destinul oricărui suflet. O face foarte frumos prin apostolul Pavel. El ne spune astfel: "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine." Aici, Pavel subliniază două lucruri de cea mai mare importanţă. În primul rând, ne vorbeşte despre experienţa naşterii sale din nou. El vorbeşte la timpul trecut; ne spune că a fost răstignit împreună cu Hristos, ceea ce înseamnă în mod precis că omul lui cel vechi, vrăjmăşia păcătoasă, a fost nimicit, fiindcă numai în felul acesta este posibil ca Hristos să trăiască în mod real în cineva!!! Nu pot locui laolaltă niciodată şi în nici o împrejurare păcatul şi neprihănirea, Hristos şi Satana. Aşa ceva este imposibil. Nu există nici o mărturie că în sanctuarul din pustie sau în templul lui Solomon ar fi locuit împreună în sfânta sfintelor şekina, slava prezenţei lui Dumnezeu, şi întunericul sau prezenţa lui Satana. Fie era una, fie alta; dar niciodată amândouă împreună!! Trebuie să fie limpede ca lumina zilei acest adevăr pentru orice creştin care gândeşte pentru sine şi vrea să îşi folosească mintea, darul lui Dumnezeu pentru el!!
Trebuie să observăm, şi accentuez acest fapt, că răstignirea lui Pavel este împreună cu Hristos, căci numai o astfel de răstignire poate aduce cu sine darul naşterii din nou. O astfel de răstignire totdeauna implică o moarte reală, căci este vorba despre răstignirea lui Isus, cea care i-a adus moartea pentru ca prin ea noi să putem învia la o nouă viaţă în Isus Hristos, exact aşa cum El a înviat din mormânt duminică dis-de-dimineaţă. Fiind născut din nou este drept să susţină că nu mai trăieşte el, ci că Hristos trăieşte în el prin viaţa căpătată de sus, pe care Hristos a făurit-o pentru noi în trupul Său omenesc, când a devenit în mod real unul dintre noi! "Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine". Galateni 2,20.
Cu alte cuvinte, nu mai trăieşte Saul din Tars, persecutorul creştinilor, care înfăptuia totul după lege, pentru că acesta a murit, nu mai există. Locul său a fost luat de Pavel, viaţa lui fiind de fapt viaţa lui Isus Hristos. Saul a murit doar pentru ca să învieze Pavel; vechiul s-a dus, noul a luat locul vechiului. Acum, intervine o altă problemă despre care atât de puţini creştini au habar, fapt care face ca experienţa naşterii din nou să fie o raritate în zilele noastre! Această problemă este legată de eu. Vom descoperi adevărul teribil că fără tăgăduirea eului, fără renunţarea la el, naşterea din nou nu va deveni niciodată experienţa autentică şi reală a celui ce şi-o doreşte, indiferent cât de mult râvneşte după ea!!! Observaţi cu atenţie ce spune Pavel. "... dar nu mai trăiesc eu..." El, ca persoană, ca om, este acelaşi ca mai înainte. În structura moleculară a cărnii şi sângelui său nu s-a întâmplat nimic, căci naşterea din nou este de natură spirituală! Dar, cu toate acestea, trebuie că s-a întâmplat ceva cu eul său în momentul naşterii sale din nou!!! Aici este punctul pe care nu-l deosebesc atât de mulţi creştini!
Înainte de a explica ce este eul, ar fi bine să luăm seama la învăţătura adevărată şi plină de putere a Duhului Sfânt, dăruită generaţiilor din timpul din urmă. El ne spune astfel în legătură cu eul: ""Sunt puţini oameni printre noi care sunt în mod real consacraţi, puţini care au luptat şi au biruit în lupta cu eul." Mărturii, vol. 5, cap. Mărturiile desconsiderate, paragraful al patrulea de la sfârşit. Asta înseamnă că experienţa naşterii din nou este prea puţin cunoscută creştinilor din zilele noastre. Dar, de ce se întâmplă aceasta? Fiindcă "Omul trebuie să fie golit de eu înainte de a putea fi, în înţelesul deplin al cuvântului, un credincios în Isus. Când s-a renunţat la eu, Domnul poate face din om o făptură nou." Hristos Lumina Lumii, cap. Levi-Matei, ultimul paragraf.
Acum începe să se facă lumină. Experienţa naşterii din nou, care are loc doar dacă vrăjmăşia este nimicită şi îndepărtată, nu poate deveni realitate şi bucuria sufletului dacă acesta nu s-a golit mai întâi de eu!!! "Când s-a renunţat la eu, Domnul poate face din om o făptură nou." Acesta este adevărul. Voi deveni o făptură nouă, un creştin născut din nou în care trăieşte Isus Hristos prin natura Lui divină, cu ajutorul Duhului Sfânt, numai atunci când am înţeles că trebuie să renunţ mai întâi la eul meu. Când m-am golit de eu, atunci deschid posibilitatea reală a distrugerii şi dezrădăcinării vrăjmăşiei care mă ţinea în robia ei umilitoare şi degradatoare!! Deci, învăţătura corectă a Evangheliei lui Hristos în această problemă vitală pentru mântuire este că tăgăduirea eului e totdeauna preliminară şi totodată condiţia obligatorie pentru răstignirea sau distrugerea vrăjmăşiei, a puterii păcatului, a firii sau minţii pământeşti, a inimii da piatră, toate însemnând acelaşi lucru: omul cel vechi!!! (Aşadar, prin omul cel vechi nu înţelegem trupul biologic al omului, ci natura spirituală rea şi păcătoasă din mintea noastră, acolo unde-şi află sălaşul până la distrugerea ei).
Acum putem înţelege clar faptul că eul şi vrăjmăşia păcătoasă nu sunt unul şi acelaşi lucru, chiar dacă amândouă trebuie să moară sau să fie răstignite: una prin tăgăduire sau golire, cealaltă prin nimicire şi îndepărtare! Prin urmare, în urma tuturor celor afirmate, putem spune că naşterea din nou are loc doar dacă suntem dispuşi să renunţăm la eu pentru a oferi posibilitatea Duhului Sfânt să nimicească vrăjmăşia! "Cei reprezentaţi prin fecioarele nechibzuite, nu sunt ipocriţi. Ei au
consideraţie faţă de adevăr, l-au apărat şi l-au susţinut. unii ca aceştia se
simt atraşi către cei care cred adevărul, dar nu s-au supus cu totul lucrării
Duhului Sfânt. Ei n-au căzut pe Stânca, Isus Hristos, şi n-au lăsat ca firea lor
cea veche să fie sfărâmată. Această clasă de credincioşi sunt înfăţişaţi de
asemenea prin auzitorii reprezentaţi prin pământul stâncos. Ei primesc foarte
repede Cuvântul dar dau greş în asimilarea principiilor lui. Influenţa
Cuvântului nu este durabilă Duhul lucrează asupra inimii omului, în măsura în
care acesta doreşte şi consimte ca Duhul să sădească în el o natură nouă, dar
cei reprezentaţi prin fecioarele neînţelepte au fost mulţumiţi cu o lucrare
superficială. Ei nu cunosc pe Dumnezeu. N-au studiat caracterul Lui, n-au avut
comuniunea cu El, deci ei nu cunosc, nu ştiu cum să se încreadă în El, cum să
privească la El şi să trăiască." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 10.
Să observăm cu maximă atenţie ce se spune în această declaraţie extraordinară. Creştinul cu numele, indiferent cine este el, poate cunoaşte tot adevărul, poate avea mintea plină de toată teoria frumoasă a adevărului, dar aceasta nu constituie dovada că el este supus lucrării Duhului Sfânt, sau că Duhul Sfânt se află în el!! De ce? Pentru că nu a căzut pe Stâncă, pe Isus Hristos, iar acest fapt nu a adus cu sine, după cum ar fi de aşteptat, experienţa naşterii din nou deoarece pur şi simplu el nu a lăsat ca firea sau natura lui cea veche, adică vrăjmăşia, să fie sfârâmată!!! Necăzând pe Stâncă, atunci în mod cert el nu s-a supus cu totul lucrării Duhului Sfânt. De acest gen de creştini sunt pline absolut toate bisericile, cultele, sectele şi grupările religioase!! Nimeni nu poate tăgădui acest adevăr indubitabil.
Acum, ce înseamnă că nu a căzut pe Stâncă acest creştin cu numele? Înseamnă pur şi simplu că nu a vrut să renunţe la eu sau să se golească de eu!!! Atunci, ce reprezintă eul? Ce este eul în mod concret? El nu este vrăjmăşia sau firea ce veche după cum atestă declaraţia de mai sus, căci dacă ar fi, atunci nu ar mai fi necesară tăgăduirea lui mai întâi pentru a oferi posibilitatea nimicirii sau sfărâmării vrăjmăşiei!! Să reţinem o dată şi pentru totdeauna că mintea lui Hristos, sau natura Sa divină, se primeşte doar prin renunţarea la eu. "Dacă vom ajunge vreodată la sfinţenie, aceasta va fi cu putinţă prin renunţarea la eu şi prin primirea minţii lui Hristos." Cugetări de pe Muntele Fericirilor, cap. Nu judecând, ci lucrând, subcap. Nevoiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, par. 6.
Ei bine, eul cuprinde tot ceea ce ţine de interesul personal, de avantajele pe care le poate obţine o persoană pentru sine. Este acea parte din noi, şi care de fapt ne caracterizează întru totul pe noi şi natura noastră umană, care cântăreşte mereu preţul sacrificiului, care pune în balanţă preţul renunţării la căile vechi ale vieţii, la ce ştim noi că este mai bine, şi la păcat!! De fapt este chiar natura eului să se agaţe de ceea ce este vizibil şi palpabil, de orice formă de susţinere a vieţii, şi caută să păstreze tot ceea ce este spre binele lui şi pentru plăcerile simţurilor! Din acest motiv, eul are vederea scurtă, nu mizează pe credinţă, pe ceea ce nu se vede şi nu se simte; se gândeşte la prezent şi tinde să respingă valorile durabile ale viitorului. În cazurile extreme îl respinge pe faţă pe Dumnezeu, de pildă exemplul lăsat de faraonul Egiptului din timpul lui Moise; alteori îşi plânge singur de milă, că nu este înţeles şi acceptat cu capriciile şi neajunsurile lui neplăcute.
Având în vedere această realitate cruntă, putem spune cu certitudine că eul este o putere formidabilă, atât de mare încât prea puţini oameni au reuşit să câştige biruinţa asupra lui şi, din această pricină, cei mai mulţi şi-au pierdut şi îşi vor pierde în continuare viaţa veşnică. Dacă eul ne caracterizează şi ne defineşte, atunci e corect să înţelegem prin el carnea sau natura noastră omenească! Da, eul sau natura noastră omenească sunt unul şi acelaşi lucru. Păcatul a deformat într-atât natura noastră umană, încât tendinţa ei este aplecată doar spre egoism, spre propriul interes personal neţinând cont de interesele sau nevoile altora, ale semenilor. Face totul pentru sine.
Când omul ajunge să cunoască adevărul, nu înseamnă neapărat că el a renunţat şi la eu. Într-adevăr, el poate renunţa la fumat, dependenţa de alcool, prostituţie, ş.a.m.d., dar asta nu înseamnă că el a ajuns să se golească în întregime de eul lui. Cine ajunge să se predea cu totul lui Hristos, fără nici un fel de reţinere, cine este dispus să renunţe cu desăvârşire la căile lui vechi, la totul, de dragul lui Hristos, aşa cum Hristos a renunţat la Cer pentru noi, ca să ne salveze, cine cade pe Stânca mântuirii pentru că înţelege că este singura alternativă să pună mai presus mântuirea sufletului său, fără condiţii, fără reţineri, dar cu credinţă vie, şi cine vine la Hristos exact aşa cum este şi îşi predă mintea şi trupul deopotrivă lui Hristos, din care face interesul său personal în viaţă, acela este omul care a renunţat la eu, s-a golit de eu, şi care a devenit un credincios autentic în Isus Hristos. Într-un astfel de om vrăjmăşia a fost distrusă şi înlocuită cu viaţa veşnică sau natura divină a lui Hristos, chiar cu caracterul Lui; nu mai trăieşte el, ci Hristos trăieşte în el!!
A te goli de eu înseamnă a renunţa la tine pentru Hristos şi neprihănirea Lui, întocmai după cum Hristos a renunţat la slava Cerului pentru a veni în lumea noastră, acceptând despărţirea de Tatăl pentru ca noi să avem singura şansă reală la mântuire!! "S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea
oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut
ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce." Filipeni 2,7.8.
Când înţeleg că în trupul meu, în mintea mea locuieşte vrăjmăşia, atunci înţeleg că singura posibilitate pentru a scăpa pentru totdeauna de ea, fără să mă mai aştept că ar putea scoate capul în fiecare zi ca să mă necăjească, după cum cred în mod eronat atât de mulţi creştini, este să mă predau, să mă arunc cu totul în braţele Aceluia care, mai întâi, ca să mă poată salva, s-a dezbrăcat pe Sine, s-a golit de eu, pentru a veni în lumea mea şi a fi exact ca mine, şi pentru a muri ca eu să pot fi eliberat de puterea păcatului!! Cine este izbăvit de puterea păcatului din el, devine stăpân al eului, cu condiţia să-l supună zi de zi lui Hristos. Eul, sau natura omenească, este guvernat de acum de o minte în care sălăşluieşte Duhul Sfânt şi natura divină a lui Hristos, liberă să decidă cui vrea să servească, lui Hristos sau lui Belial!!! De aceea spunea Pavel: "Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu (eul meu) şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat". 1Corinteni 9,26.27.
Ca o concluzie: eul şi vrăjmăşia nu sunt unul şi acelaşi lucru. Eul trebuie negat, tăgăduit, pentru a ne putea bucura de experienţa naşterii din nou prin îndepărtarea vrăjmăşiei din noi. Când vrăjmăşia este îndepărtată şi locul ei este luat de natura divină a lui Hristos, atunci eul rămâne mai departe, căci este al nostru. Cu alte cuvinte, rămânem mai departe noi în pielea noastră, doar că eul trebuie predat zilnic lui Hristos în experienţa sfinţirii. De fapt eul reprezintă chiar individualitatea nostră, numai că natura noastră omenească, sau eul, liberă de-acum de puterea stăpânitoare şi crudă a vrăjmăşiei, trebuie supusă, iar aceasta necesită o luptă zi de zi, numită în Scripturi lupta cea bună a credinţei. Dar, despre aceasta vom discuta în episodul următor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu