Daniel 11,40-45

Ultimele şase versete descriu evenimentele specifice timpului scurs de la 1798, de când începe practic "vremea sfârşitului", şi până la venirea lui Mihail pe norii cerului, potrivit Daniel 12.1. De la versetul 41 până la finalul capitolului avem descris foarte succint războiul Armaghedon, care după cum ştim se va încheia prin secarea marelui râu Eufrat, când acesta din urmă, reprezentat foarte bine prin oamenii de pe întreg pământul, care vor mai fi rămas după căderea primelor cinci plăgi, se va întoarce împotriva Babilonului cel mare, a femeii desfrânate, nimicind-o. De fapt, distrugerea va fi reciprocă.

Un aspect deosebit de important îl reprezintă faptul că în această ultimă parte a profeţiei spiritul laodicean este surprins ca fiind asemănător în caracter şi manifestare, fiindcă împrejurările îl forţează să se descopere astfel, cu spiritul Babilonului cel mare, ca împărat al nordului, atunci când acesta din urmă intră în "ţara cea minunată"!! Din cauza acestui fapt "zeci de mii vor cădea". Toate fecioarele nechibzuite care declară că sunt biserica adevărată, fiindcă s-au bucurat de solia îngerului al treilea, vor trebui să descopere cu durere că simpla declaraţie verbală sau de credinţă, botezul şi apartenenţa la o biserică nu fac din ele creştini veritabili. Vor trebui să constate, din cauza fricii şi a presiunii colosale a împrejurărilor şi ispitelor, că spiritul laodicean care le caracterizează nu are puterea de a le păstra curate şi integre în mijlocul furtunii!!

40. La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca. 

"La vremea sfârşitului".  Aici "vremea sfârşitului" este o repetare clară a aceleaşi expresii pe care o întâlnim şi în versetul 35. Este vorba de sfârşitul celor 1260 de ani de supremaţie papală. Când acest timp profetic se încheie, atunci promisiunea lui Gabriel este că are loc desigilarea cărţii lui Daniel când "mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte". Este vorba despre cunoştinţa pe tărâmul profetic. Vezi Daniel 12,4-7; 7,25; Apocalipsa 13,5-7; 12,6.14.15; Tragedia veacurilor, cap. O mare redeşteptare religioasă, par. 3-5. Această vreme a sfârşitului va aduce cu ea sfârşitul robiei spirituale a poporului lui Dumnezeu, când i se redă Căpetenia sanctuarului, necurmata şi sanctuarul, şi inclusiv o ţară fără papalitate! Toate aceste binecuvântări devin realitate prin refugiul puritanilor în Lumea Nouă şi mai apoi prin întreita solie îngerească. Apocalipsa 12,16; 14,6-12.

     "Astăzi biserica lui Dumnezeu este liberă să ducă mai departe împlinirea planului divin pentru mântuirea neamului omenesc pierdut. Timp de multe secole, copiii lui Dumnezeu au suferit o restrângere a libertăţilor lor. Predicarea Evangheliei în curăţirea ei a fost interzisă şi asupra acelora care au îndrăznit să nu asculte de poruncile oamenilor au fost trimise cele mai aspre pedepse. Ca urmare, marea vie morală a Domnului a fost aproape în întregime nefolosită. Oamenii au fost lipsiţi de lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Întunericul rătăcirii şi al superstiţiei ameninţa să şteargă cunoaşterea religiei adevărate. Biserica lui Dumnezeu de pe pământ a fost într-o adevărată robie în timpul acestei perioade lungi de prigoană neîntreruptă, aşa cum copiii lui Israel au fost robi în Babilon în timpul exilului.

     Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, biserica Sa nu mai este în robie. Israelului spiritual i-au fost restatornicite privilegiile acordate poporului lui Dumnezeu la vremea eliberării din Babilon. În toate părţile pământului, bărbaţi şi femei răspund soliei trimise de cer, despre care Ioan descoperitorul a prorocit că va fi vestită înainte de a doua venire a lui Hristos : >Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-l slavă, căci a sosit ceasul judecăţii Lui< (Apocalipsa 14,7)." Profeţi şi regi, cap. "Casa lui Israel", par. 30, 31.

Aşadar, această vreme a sfârşitului este vremea speranţei îndelung nutrite de poporul lui Dumnezeu de a fi liber şi de a-l cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum este.

"Împăratul de la miazăzi se va împunge cu el". Cine este împăratul sudului? Acest împărat trebuie să fie cineva care vine împotriva Romei papale sau a împăratului nordului cu un spirit rău şi împotrivitor, din moment ce se împunge cu el. Nu uităm că aceste evenimente se petrec în dispensaţiunea creştină şi, în acest caz, nu mai putem vorbi despre Roma antică sau Egiptul antic, ci despre Roma papală care devine împăratul nordului, şi despre Egiptul spiritual care devine împăratul sudului. Împăratul sudului, Egiptul spiritual, este fără doar şi poate reprezentarea cea mai clară a ateismului manifestat în timpul Revoluţiei franceze. De aceea, la vremea sfârşitului, când se vor fi împlinit cei 1260 de supremaţie papală, ce se sfârşesc în anul 1798, împotriva ei, a papalităţii, va veni şi o va împunge ateismul francez, care-i administrează o rană de moarte. Că aşa stau lucrurile este arătat în Apocalipsa 11,8. De fapt, Apocalipsa 11,7-11 descrie pe larg evenimentele expuse de înger în Daniel 11,40, prima parte. În Apocalipsa 11,8 ni se spune că cei doi martori, Vechiul şi Noul Testament, vor fi suprimaţi în "piaţa cetăţii celei mari, care în înţeles duhovnicesc (spiritual), se cheamă >Sodoma< şi >Egipt<". 

     ">Cetatea cea mare<, pe ale cărei străzi au fost omorâţi martorii şi unde zac trupurile lor, este Egiptul >spiritual<. Dintre toate popoarele prezentate în istoria biblică, Egiptul a negat cu cea mai mare îndrăzneală existenţa viului Dumnezeu şi s-a împotrivit poruncilor Lui. Nici un monarh nu s-a aventurat într-o răzvrătire mai deschisă şi mai arogantă împotriva autorităţii Cerului cum a făcut-o regele Egiptului. Când i-a fost adusă solia de către Moise, în numele Domnului, Faraon a răspuns cu mândrie: >Cine este Domnul ca să iau seama la glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece<. (Exod 5,2). Aceasta înseamnă ateism, iar poporul reprezentat prin Egipt urma să dea glas unei respingeri asemănătoare a pretenţiilor viului Dumnezeu şi urma să manifeste un spirit asemănător de necredinţă şi dispreţ. >Cetatea cea mare< mai este comparată spiritual şi cu Sodoma. Stricăciunea Sodomei în călcarea Legii lui Dumnezeu s-a manifestat îndeosebi în imoralitate. Şi acest păcat urma să fie o caracteristică proeminentă a naţiunii care trebuia să împlinească specificările acestei profeţii.

     După cuvintele profetului, cu puţin înainte de anul 1798, o putere de origine şi caracter satanic urma să se ridice pentru a face război împotriva Bibliei. Şi în ţara în care mărturia celor doi martori avea să fie adusă astfel la tăcere, urma să se manifeste ateismul lui Faraon şi destrăbălarea Sodomei.

     Această profeţie şi-a găsit împlinirea cea mai exactă şi mai izbitoare în istoria Franţei. În timpul Revoluţiei, în anul 1793, >lumea a auzit pentru prima dată despre o adunare de bărbaţi, născuţi şi educaţi în mijlocul civilizaţiei, care-şi asumau dreptul de a conduce una dintre naţiunile cele mai nobile ale Europei, că îşi uneau cu toţii glasul pentru a nega cel mai solemn adevăr pe care îl primeşte sufletul omenesc şi că au renunţat în unanimitate la credinţa şi adorarea lui Dumnezeu<. (Sir Walter Scott, Life of Napoleon, vol.I, cap.17). >Franţa este singura naţiune în dreptul căreia se păstrează raportul autentic că un popor şi-a ridicat mâna în răzvrătire deschisă împotriva Autorului universului. Au existat şi continuă să existe mulţi alţi hulitori, mulţi necredincioşi, în Anglia, în Germania, în Spania şi peste tot; dar Franţa rămâne deosebită în istoria lumii ca fiind singurul stat care, prin hotărârea adunării ei legislative, s-a pronunţat că Dumnezeu nu există şi la auzirea acestei veşti toată populaţia capitalei şi o mare majoritate din alte părţi, atât femei, cât şi bărbaţi, au dansat şi au cântat de bucurie acceptând declaraţia. (Blackwood's Magazine, November 1870).<

     Franţa a prezentat şi caracteristicile care s-au manifestat îndeosebi în Sodoma. În timpul Revoluţiei, s-a manifestat o stricăciune şi o decădere a moralităţii asemănătoare cu aceea care a adus distrugerea asupra cetăţilor din câmpie. Un istoric prezintă laolaltă ateismul şi depravarea Franţei, aşa cum sunt redate în profeţie: >Strâns legată de aceste legi care afectau religia, era aceea care desfiinţa legătura de căsătorie - cel mai sfânt angajament pe care-l pot face fiinţele omeneşti, a cărui durabilitate duce cu toată puterea la consolidarea societăţii - reducând-o la un simplu contract civil cu un caracter trecător, în care cei doi se pot angaja şi pe care îl pot părăsi după bunul lor plac... Dacă demonii s-ar fi apucat să descopere o cale de a distruge cu cel mai mare efect tot ce este venerabil, plăcut, sau permanent în viaţa conjugală şi să obţină în acelaşi timp asigurarea că paguba morală pe care avea de gând să o producă va fi perpetuată de la o generaţie la alta, ei n-ar fi inventat un plan mai cu efect decât degradarea legământului căsătoriei... Sophie Arnoult, o actriţă vestită pentru spiritul ei batjocoritor, a descris căsătoria republicană liberă ca fiind 'sacramentul adulterului'.< (Scott, vol. I, cap. 17). Franţa a prezentat şi caracteristicile care s-au manifestat îndeosebi în Sodoma. În timpul Revoluţiei, s-a manifestat o stricăciune şi o decădere a moralităţii asemănătoare cu aceea care a adus distrugerea asupra cetăţilor din câmpie." Tragedia veacurilor, cap. 15, par. 13-17.

Aşadar, Franţa revoluţionară este împăratul sudului care se împunge cu împăratul nordului sau papalitatea. Napoleon Bonaparte, care la vremea aceea era împăratul Franţei, îl trimite pe generalul Berthier la Vatican şi îl ia prizonier pe papa. Acest lucru se întâmpla în anul 1798. Astfel, papalitatea primeşte rana de moarte după cum ni se spune în Apocalipsa 13,3.

Totodată, ateismul francez a pavat drumul către apariţia comunismului, în fapt o prelungire a ateismului. Esenţa comunismului este că pune statul în locul lui Dumnezeu. Esenţa papalităţii este că aşază instituţia bisericii în locul lui Dumnezeu. Ateismul nu a venit decât ca o reacţie la stricăciunea papalităţii sau a tainei fărădelegii. Satana ştia că nu mai putea continua cu papalitatea, aşa că a pregătit din timp o altă forţă, ateismul, prin care urma să penetreze cel puţin jumătate din Europa. Când stricăciunea morală din interiorul unei puteri îşi ajunge apogeul, atunci din ruinele ei Satana va forma o altă putere prin care va lucra mai departe potrivit ţelurilor lui. Papalitatea devenise emblema creştinismului apostaziat, dar din păcate şi imaginea extrem de deformată, pervertită întru totul despre cum este caracterul lui Dumnezeu! 

Ateismul comunist pune accentul pe câteva principii creştine, printre care ideea proprietăţii comune, dar îl exclude cu totul pe Dumnezeu din societatea în care statul devine ceea ce biserica era pentru papalitate - dumnezeu. Infidelitatea, intelectualismul şi liberalismul, ca forme ale filozofiei ateiste, au ajuns să caracterizeze gândirea răsăriteană, cu accente foarte evidente în cultura şi gândirea occidentală. Astăzi asistăm la un amalgam între filozofia creştină şi cea ateistă, în speţă evoluţionismul, în încercarea capetelor iluminate de a împăca şi capra şi varza!

"Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca." Această parte a versetului are de-a face cu vremurile de după anul 1798, în special cu acea perioadă când rana de moarte a papalităţii se vindecă. Cu alte cuvinte, evenimentele descrise în partea a doua a versetului au început să se împlinească, însă împlinirea lor deplină va fi în viitorul apropiat. Motivul este acela că papalitatea, împreună cu statul american şi celelalte state care se vor alia cu papalitatea, nu au ajuns Babilonul cel mare - împăratul nordului - care să lovească definitiv pe împăratul sudului, adică acele forţe împotrivitoare sistemului papal, mai precis ateismul islamic şi orice formă de comunism sau orice spirit de rezistenţă împotriva Babilonului cel mare. 

Ceea ce dă formă Babilonului cel mare este spiritul papalităţii, un spirit de răzbunare, vrăjmăşie şi mândrie. Dar astăzi papalitatea este încă în reconstrucţie a forţelor sale. Ea trebuie să-şi vindece deplin rana înainte de a ataca ateismul sub toate formele, sau mai precis pe oricine şi orice este în opoziţie cu spiritul papal. De reţinut faptul că biserica lui Dumnezeu care va înfrânge Babilonul cel mare, nu este nici împăratul nordului, nici împăratul sudului. De asemenea trebuie să se observe că Babilonul cel mare nu-şi îndreaptă mai întâi atacul împotriva bisericii lui Dumnezeu, care este doar o minoritate, ci se îndreaptă spre împăratul sudului. Babilonul va deveni Babilonul cel mare prin instaurarea chipului fiarei. Unirea dintre protestantismul decăzut, catolicism şi spiritism reprezintă chipul fiarei. O dată cu ridicarea chipului fiarei, care nu este decât o imagine în oglindă sau o reproducere a papalităţii cu caracterul, spiritul şi metodele ei de odinioară, începe şi bătălia Armaghedonului.

Cum a început să se împlinească această a doua parte a versetului astăzi, ca o etapă premergătoare pentru împlinirea ei deplină în viitorul apropiat? Totul a început o dată cu căderea comunismului la sfârşitul anilor '80 în ţările din Europa de Est. Spiritul Babilonului, ce se află în opoziţie făţişă cu cel al ateismului comunist şi islamic, s-a prăvălit ca o furtună peste Europa de Est spulberând comunismul. Termenul "furtună" arată aviditatea Babilonului de a-şi însuşi puterea politică a împăratului sudului - ţările comuniste - pe calea armelor sau prin forţă, sau prin lovitură de stat. Exemplul României este elocvent în acest sens. Următorul pas pentru acapararea lumii şi aducerea ei sub stăpânire papală a fost incursiunea armată a Statelor Unite, ca putere politică şi militară de excepţie ce în viitor va sprijini fără echivoc papalitatea, în lumea islamică. Singurul ţepuş ce se mai află în coasta împăratului nordului este islamul. Astfel, Babilonul se pregăteşte pentru bătălia Armaghedonului, pentru hegemonie mondială. Carele, călăreţii şi corăbiile reprezinte prea bine, pentru început, armele de atac, de război, aşa cum s-a văzut la căderea comunismului şi aşa cum observăm la cucerirea islamului. Mai întâi se folosesc armele de război pentru anihilarea spiritului de rezistenţă al împăratului sudului. Apoi, pentru supunerea lui eficientă vor fi folosite minunile prin puterea spiritismului. Acest lucru va da putere bisericilor care vor acapara puterea statului. Când vor începe aceste minuni, atunci se va cunoaşte că Babilonul cel mare a fost făurit. Apocalipsa 13,13.14. 

Este de aşteptat, deci, ca în viitorul apropiat să vedem cum toate ţările islamice, dar şi China, Rusia, Cuba, Vietnam, Coreea de Nord, etc. să joace după politica Babilonului. Acest adevăr trebuie luat ca o realitate care chiar va avea loc, în pofida "ameninţărilor" de tot soiul ale Rusiei, Coreei de Nord sau Statului Islamic. Rusia ca şi islamul fundamentalist vor fi îngenuncheate şi vor deveni parte a Babilonului cel mare. Profeţia este cât se poate de clară în această privinţă şi se va împlini întocmai. Influenţa mondială a Statelor Unite, ca putere politică, economică şi militară, exact ce are nevoie papalitatea pentru a-şi vindeca pe deplin rana primită prin ateismul francez, va juca un rol decisiv în aducerea pe aceeaşi linie a tuturor ţărilor de pe mapamond, fără excepţie, astfel încât "toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor". Apocalipsa 17,13. Aducerea la îndeplinire a acestui deziderat are loc în două moduri: prin eliminarea ori supunerea tuturor acelora care se împotrivesc autorităţii omului fărădelegii, şi prin unirea tuturor puterilor de pe pământ, civile, religioase, etc., într-un singur gând. ">Toţi au acelaşi gând<. Va fi o unire mondială, o mare armonie, o confederaţie a forţelor lui Satana. >Şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor<. Astfel se dă pe faţă aceeaşi putere arbitrară şi opresivă împotriva libertăţii religioase, a libertăţii de a aduce închinare lui Dumnezeu potrivit dictatelor conştiinţei, aşa cum a fost manifestată de papalitate când, în trecut, a persecutat pe aceia care au îndrăznit să refuze în a se conforma riturilor religioase şi ceremoniilor romanismului." SDA Bible Commentary, vol. 7, pag. 983.

41. Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui. 

Următorul pas pe care-l face Babilonul spiritual, ca împărat al nordului, este acela că intră "şi în ţara cea minunată". Întrebarea este: Pe cine reprezintă ţara cea minunată? În nici un caz nu poate fi Israelul fizic deoarece conform profeţiei este despărţit de favoarea lui Dumnezeu încă din anul 34 d.Hr., invadat fiind de către urâciunea pustiirii care-l ţine sub stăpânire şi astăzi. Daniel 9,26.27. Nu putem interpreta geografic elementele cuprinse între versetele 40 şi 45, ci mai degrabă trebuie să folosim metoda interpretării simbolice sau spirituale. Ea este metoda corectă. De aceea, ţara cea minunată nu poate fi alta decât poporul spiritual al lui Dumnezeu, biserica Sa din vremea din urmă. Ţara cea minunată este minunată doar prin prezenţa Dumnezeirii, or Israel nu mai are o astfel de prezenţă astăzi şi nu va beneficia de ea nici în viitor pentru a deveni iarăşi poporul fizic al lui Dumnezeu. Doar acolo unde se află prezenţa lui Dumnezeu găsim şi ţara cea minunată. Această ţară, după cum am spus, este biserica Sa de pe pământ care beneficiază de prezenţa lui Dumnezeu.

Dar profeţia spune că Babilonul va intra în ţara minunată. Ce înseamnă acest lucru? Babilonul are o capacitate formidabilă de a penetra totul cu spiritul său pustiitor. De aceea, Babilonul spiritual prin spiritul şi prin învăţăturile rătăcite şi stricăcioase se infiltrează în biserica lui Dumnezeu. Aliatul de seamă al diavolului, deşi fără ştiinţa lor, sunt fecioarele neînţelepte. Timpul când au loc toate aceste evenimente cuprinse în acest verset este perioada laodiceană. Întotdeauna spiritul şi învăţăturile Babilonului infiltrate în biserica adevărată au condus-o de-a lungul veacurilor la apostazie şi cădere. Până şi învăţăturile clare adventiste au fost pângărite şi lipsite de orice putere de către spiritul Babilonului, fapt care a condus Biserica Adventistă la o cădere spirituală gravă, marca laodiceanismului. Această decădere evidentă s-a accentuat o dată cu trecerea timpului până astăzi. Cu toate acestea, apostazia încă nu este deplină. Intrarea Babilonului cel mare în "ţara cea minunată" va fi simţită cel mai deplin în cadrul ploii târzii, când îşi îndreaptă atacul numai înspre adevărata biserică a lui Hristos - fecioarele înţelepte care au credinţa lui Hristos, neprihănirea Sa, ca principiu viu şi activ în viaţa lor, şi prezenţa Duhului Sfânt.

"… şi zeci de mii vor cădea." Este un adevăr care ne descoperă căderea fecioarelor nechibzuite, care nu pot trece încercările impuse de icoana fiarei în timpul ploii târzii! Această profeţie ia în vizor mediul adventist cu totul, întrucât chiar aici, în interiorul adventismului, se află ţara cea minunată, mai înainte de a fi întregită prin majoritatea credincioşilor adevăraţi şi vii ai lui Dumnezeu care se află încă în Babilon şi care se vor alătura fecioarelor înţelepte, rezultând astfel faimoasa biserică a celor 144.000 de credincioşi fără păcat!! Întreg adventismul va fi zguduit aşa cum prea puţini credincioşi adventişti îşi imaginează astăzi! Mai întâi, prin glasul marii strigări auzit de pe buzele celor mai umili credincioşi aşteptători, plini de Duhul Sfânt, şi mai apoi prin ameninţările îngrozitoare ale icoanei fiarei la adresa glasului mustrător. Când icoana fiarei va sufla ameninţare peste tot, toţi acei adventişti care nu au haina neprihănirii lui Hristos, vor întări rândurile Babilonului cel mare. Aceştia vor fi o majoritate covârşitoare, şi vor deveni totodată trădătorii cauzei lui Dumnezeu şi cei mai aprigi duşmani ai fecioarelor înţelepte, pe care le cunosc foarte bine. Dar, locul lor va fi luat de edomiţii, moabiţii şi amoniţii spirituali!!!

Deci, pe cine reprezintă Edomul, Moabul şi Amon în această profeţie? Edomiţii au fost descendenţii lui Avraam. De fapt, erau copiii lui Esau, fiul lui Isaac. Moab şi Amon au fost fiii lui Lot născuţi cu fiicele sale, după distrugerea Sodomei. Vezi Geneza 19,31-38. Fiindcă Edom, Moab şi Amon se trag din aceeaşi familie, a lui Avraam, înseamnă că replica sau copia lor spirituală trebuie să aibă aceeaşi moştenire comună spirituală cu adevărata biserică a lui Dumnezeu de astăzi, dar care au apostaziat cândva de la adevărul cel viu, devenind aprigi duşmani ai acelora care au rămas loiali lui Dumnezeu. De aceea, şi pe baza acestui fapt, Edom, Moab şi Amon îi reprezintă pe protestanţi. Când ploaia târzie cade şi se face simţită în lume prin biserica lui Dumnezeu, mulţi dintre protestanţi şi chiar dintre "fruntaşii" lor, adică pastorii şi învăţătorii lor, vor ieşi din rândurile apostaziei şi vor veni de partea adevăratului popor al lui Dumnezeu. Aceştia formează majoritatea bisericii lui Hristos aflată în Babilon, iar împreună cu fecioarele înţelepte, adevăraţii aşteptători ai lui Dumnezeu, aceia care sunt văzuţi mergând pe cărăruia aşteptătorilor, vor alcătui biserica triumfătoare - cei 144.000. Pe frunţile lor scrie: Desăvârşire, cele dintâi roade ale lui Dumnezeu!, căci ei vor face dovada că în cele mai neprielnice condiţii se poate trăi fără păcat, că legea cea sfântă şi dreaptă a lui Dumnezeu poate fi respectată şi trăită în orice condiţii!

     "Cu toată decăderea larg răspândită a credinţei şi a evlaviei, în aceste biserici sunt şi urmaşi adevăraţi ai lui Hristos. Înainte de revărsarea finală a judecăţilor lui Dumnezeu peste pământ, în mijlocul poporului lui Dumnezeu va avea loc o aşa reînviorare a evlaviei de la început, cum nu s-a mai văzut din timpurile apostolice. Duhul şi puterea lui Dumnezeu vor fi revărsate peste copiii Săi. În vremea aceea, mulţi se vor despărţi de bisericile acelea în care dragostea pentru lume a luat locul iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de Cuvântul Său. Mulţi, atât slujitori, cât şi laici, vor primi cu bucurie acele adevăruri mari pe care Dumnezeu le-a rânduit să fie vestite în vremea aceea, pentru a pregăti un popor pentru a doua venire a Domnului." Tragedia veacurilor, cap. 27, par. 8.

     "Cu tot întunericul spiritual şi îndepărtarea de Dumnezeu care există în bisericile care compun Babilonul, majoritatea adevăraţilor urmaşi ai lui Hristos se găsesc încă în ele. Sunt mulţi dintre ei care n-au auzit niciodată adevărurile deosebite pentru acest timp. Nu puţini sunt aceia care sunt nemulţumiţi de starea lor actuală şi doresc după o lumină mai clară. Ei caută în zadar chipul lui Hristos în bisericile din care fac parte. Când aceste biserici se vor depărta din ce în ce mai mult de adevăr şi se vor uni mai strâns cu lumea, deosebirea dintre cele două clase se va mări şi se va încheia în cele din urmă cu despărţirea. Va veni vremea când aceia care îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice nu vor mai putea rămâne în legătură cu unii care sunt >iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu; având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.<" Tragedia veacurilor, cap. 21, paragraful 2 de la sfârşit.

42. Îşi va întinde mâna peste felurite ţări şi nici ţara Egiptului nu va scăpa.

43. Ci se va face stăpân pe vistieriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi etiopienii vor veni în alai după el. 

Aceste două versete vorbesc despre puterea extraordinară pe care o are Babilonul asupra lumii. Spiritul Babilonului şi învăţăturile lui sunt răspândite în lumea întreagă; nimeni nu scapă, cu excepţia "celor aleşi". Egiptul după cum am văzut este simbol pentru puterea ateismului, comorile de aur şi de argint înseamnă orice formă de bogăţie cunoscută de către oameni, iar libienii şi etiopienii, ca fraţi de sânge ai Egiptului antic, reprezintă în era creştină ţările idolatre păgâne care nu au auzit şi nu cunosc Evanghelia lui Isus Hristos. Dar şi aici va deveni stăpân prin influenţă şi politică Babilonul sau papalitatea. De aceea, versetele respective ne vorbesc despre o stăpânire globală a Babilonului.

Absolut toţi oamenii de pe mapamond, cu excepţia fecioarelor înţelepte şi a majorităţii copiilor lui Dumnezeu care încă sunt în Babilon, i se vor închina. "Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris în cartea vieţii Mielului, junghiat de la întemeierea lumii." Apocalipsa 13,8. (K.J.V. Bible). Pe de altă parte, se poate spune că mamona este zeul înaintea căruia se închină împăratul nordului. Puterea banilor este formidabilă; ea va fi folosită împotriva poporului lui Dumnezeu. Toate resursele Egiptului spiritual vor fi puse la dispoziţia Babilonului cel mare, căci şi Egiptul cu tot ceea ce-l reprezintă va intra în componenţa marelui Babilon apostat. Profeţia este foarte clară în acest sens. Vezi Apocalipsa 18. Ce mijloace va folosi împăratul nordului pentru a se face stăpân pe întregul pământ? El va folosi, după cum am văzut, puterea militară, apoi va face uz de puterea persecuţiei, va folosi puterea amăgirii sau spiritismul o dată cu decretul duminical, şi-n ultimă instanţă se foloseşte de puterea marilor bogăţii, precum şi de poziţie, putere pe care de altfel a folosit-o ca mijloc de ispitire a lui Isus în pustie. Acolo unde poate, Babilonul cumpără cinstea şi integritatea oamenilor cu mulţi bani şi cu poziţii.

Acum, demn de remarcat este un adevăr extraordinar. În timpul lui Nebucadneţar, Babilonul a atacat mai întâi Egiptul, după care s-a întors împotriva Israelului apostaziat, apoi a atacat toate celelalte ţări pe care le-a integrat în vastul imperiu, şi abia la urmă Babilonul s-a confruntat direct cu biserica adevărată a lui Dumnezeu - Daniel, cei trei prieteni şi alţi iudei, adevăraţi copii ai lui Dumnezeu. Acest model de lucru al Babilonului se repetă în versetele 40 la 45. Babilonul nu se dezminte. Mai întâi, atacă pe împăratul sudului sau Egiptul spiritual - ateismul, comunismul şi islamul, după care se va îndrepta asupra Israelului apostaziat - protestantismul şi adventismul apostaziat, apoi se îndreaptă spre toate ţările păgâne de pe glob unde predomină idolatria, şi abia apoi urmează adevărata biserică a lui Dumnezeu - rămăşiţa. De aici înţelegem că preocuparea principală a Babilonului în distrugerea împăratului sudului este aceea de a ataca pe toate flancurile, erodând încetul cu încetul, dar sigur, tot ce ţine de ateism şi idolatrie. Apoi când va deveni stăpân pe pământ prin câştigarea protestantismului şi adventismului contrafăcut de partea sa, toţi i se vor închina "mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi" (Apocalipsa 13,16), mai puţin copiii lui Dumnezeu. 

Ca şi Nebucadneţar, Babilonul modern nu are habar de existenţa adevăratei biserici a lui Dumnezeu, sau îi este prea puţin cunoscută. 

     "Am văzut că biserica cu numele şi adventiştii cu numele, asemenea lui Iuda, ne vor trăda catolicilor pentru a căpăta influenţă împotriva adevărului. Sfinţii vor fi la vremea aceea un popor obscur, prea puţin cunoscut catolicilor; însă bisericile şi adventiştii cu numele care cunosc credinţa şi obiceiurile noastre (deoarece ne-au urât din cauza Sabatului, pentru că nu-l puteau combate ca netemeinic) îi vor trăda pe cei sfinţi şi-i vor turna catolicilor ca fiind aceia care nesocotesc instituţiile oamenilor; adică faptul că ei păzesc Sabatul şi nesocotesc duminica.

     Atunci, catolicii ordonă protestanţilor să înainteze în lucrarea lor, şi emit un decret ca toţi cei care nu păzesc ziua întâi a săptămânii, în locul zilei a şaptea, să fie omorâţi. Şi catolicii, al căror număr este foarte mare, îi vor sprijini pe protestanţi. Catolicii îşi vor oferi puterea icoanei fiarei. Iar protestanţii se vor munci, după cum s-a muncit şi mama lor înainte, să-i distrugă pe cei sfinţi. Dar înainte ca decretul lor să aducă rod, sfinţii vor fi eliberaţi prin vocea lui Dumnezeu." Spalding and Magan Collection, pag. 1. 

Nebucadneţar spunea despre Babilon: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?" Daniel 4,30. Aproape aceleaşi cuvinte sunt repetate de către Babilonul cel mare, când devine cel mare, o dată cu emiterea decretului duminical: "Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!" Apocalipsa 18,7. După cum Babilonul antic a căzut pentru totdeauna, tot astfel şi Babilonul cel mare se va prăbuşi pentru totdeauna, pentru ca niciodată să nu se mai ridice. "Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi, şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: >Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!< Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: >Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!" Apocalipsa 18,7-10.

După cum putem vedea, împăratul nordului atacă frontal astăzi, chiar prin arme şi prin politică, ateismul islamic, deoarece comunismul aproape că deja a fost înglobat de către Babilon. În paralel cu aceasta ofensiva împotriva protestantismului şi adventismului apostaziat continuă până la alipirea lor definitivă de Babilon. Mijlocul folosit nu este forţa, ci vinul Babilonului, amăgirea şi banii. Spiritul laodicean este puntea de legătură cu acestea! Se va vedea mai bine în viitorul apropiat. Influenţa ecumenică cu spiritul ei pretins creştin, la care se adaugă învăţăturile false, babiloniene, a pătruns deja în protestantism şi adventism de multă vreme. Însă nu se poate vorbi deocamdată de unire mondială, de o confederaţie a forţelor lui Satana. În acelaşi timp, se acţionează şi pe alt front, şi anume stăpânirea tuturor ţărilor idolatre prin forţă, sau prin învăţăturile rătăcite ale religiei Babilonului. Apoi va urma biserica lui Dumnezeu, dar numai după ce va fi emis decretul duminical, atunci când începe să se facă auzită marea strigare.

44. Dar nişte zvonuri venite de la răsărit şi de la miazănoapte îl vor înspăimânta, şi atunci va porni cu o mare mânie ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi. 

Cum pot nişte zvonuri să înspăimânte Babilonul? După cum glasul lui Dumnezeu i-a vorbit lui Nebucadneţar înştiinţându-l despre luarea din mâinile sale a împărăţiei vreme de şapte ani, tot astfel marea strigare sau glasul lui Dumnezeu prin biserica Sa adevărată va înştiinţa Babilonul cel mare de toate nelegiuirile lui. Zvonurile "de la răsărit şi de la miazănoapte" reprezintă marea strigare în puterea ploii târzii. Mesajul acesta vine din sanctuarul ceresc, ca şi întreita solie îngerească. Cu alte cuvinte, poartă amprenta lui Dumnezeu şi este cel mai puternic mesaj adresat vreodată de Dumnezeu oamenilor de pe pământ! Doar marea strigare poate înspăimânta Babilonul cel mare sau împăratul nordului. Apocalipsa 18,1-5; 14,8-12. Acest verset arată cum împăratul nordului conştientizează faptul că o mică rămăşiţă îi stă împotrivă prin alt Spirit, Duhul Sfânt, şi prin Evanghelia lui Isus Hristos, Sabatul fiind acela care face net deosebirea. Acest lucru obligă Babilonul cel mare să recurgă la forţă, la persecuţie, exact aşa cum a făcut Nebucadneţar cu cei trei tineri evrei şi papalitatea prin cruciade şi Inchiziţie în Evul Mediu. De aceea se spune că "va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi". Marea strigare are caracter mondial, ea vine "de la răsărit şi de la miazănoapte". Ceea ce s-a petrecut cu Babilonul când Cir cel Mare l-a cucerit, tot la fel se va întâmpla cu Babilonul cel mare când Hristos va veni de la răsărit. Cum va încerca să contracareze împăratul nordului marea strigare? Ne-o spune ultimul verset al capitolului.

45. Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor.

Din cauza marii strigări sau a prezentării Evangheliei prin puterea colosală a Duhului Sfânt în puterea ploii târzii, Babilonul cel mare "îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel sfânt". Ce înţeles are acest lucru? În primul rând, limbajul este simbolic. Pe pământ nu se află nici un munte slăvit şi sfânt. Totuşi despre acest munte ne vorbeşte Dumnezeu în Daniel 2,35.44. Muntele în simbolistica Bibliei înseamnă o împărăţie. Versetul 44 nu este decât traducerea versetului 35 din Daniel. Acum, o împărăţie poate fi neprihănită sau coruptă, stricată. În Daniel 11 împărăţia este sfântă, slăvită sau glorioasă, ceea ce înseamnă că se aplică împărăţiei lui Dumnezeu. De aceea, "muntele cel slăvit şi sfânt" este împărăţia veşnică a lui Dumnezeu.

Biserica lui Dumnezeu de pe pământ la vremea aceea este parte a acestei împărăţii şi o reprezintă. Ce reprezintă marea sau apele conform Bibliei? Apele sau marea reprezintă o mulţime mare de oameni. "Apoi mi-a zis: >Apele pe care le-ai văzut pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi." Apocalipsa 17,15.

"…corturile palatului său" înseamnă împărăţia Babilonului cel mare spiritual. Prin urmare, Babilonul cel mare depune ultimul efort de a se interpune între împărăţia lui Dumnezeu, reprezentată de biserica rămăşiţei, şi oameni. O paralelă a acestei profeţii o găsim în Apocalipsa 13,15-18. Acest lucru înseamnă că Babilonul cel mare, prin icoana fiarei, doreşte să combată pe Dumnezeul prezentat de către mica rămăşiţă loială lui Dumnezeu folosind toate amăgirile, dar nu în ultimul rând şi ameninţări, amenzi, închisoare, şi ultima şi cea mai teribilă armă - prigoana. Dumnezeul prezentat de către copiii lui Dumnezeu este Isus Hristos cel răstignit, Sabatul cel viu, care se află în contrast cu dumnezeul lumii acesteia înaintea căruia se închină Babilonul cel mare. De aceea Lucifer depune tot efortul să distrugă mica rămăşiţă, să anihileze cumva marea strigare şi să se declare dumnezeu pe pământ, care primeşte închinare de la toţi oamenii. Ţinta dintotdeauna a lui Lucifer, după căderea sa, a fost aceea de a lua locul lui Hristos în minţile tuturor oamenilor. Acest ultim verset nu este practic decât descoperirea unui adevăr extraordinar, şi anume efortul final al diavolului prin papalitate de a înlocui în minţile oamenilor pe Dumnezeul cerului, Creatorul universului. Armaghedonul este înfăţişat foarte bine în acest ultim verset. Întinderea corturilor presupune şi este de fapt o mare luptă, titanică, Armaghedonul. Apocalipsa 13-19; Tragedia veacurilor, cap. Timpul strâmtorării.

"Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor." Cum îşi va ajunge sfârşitul? "În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte." Daniel 12,1.