Icoana fiarei în profeţia din Daniel 11,40-45

Nu putem trece cu uşurinţă peste această parte a profeţiei, aşa cum este descoperită în ultimele şase versete ale capitolului al unsprezecelea din cartea lui Daniel, întrucât sunt mult prea multe lucruri de spus. Chiar dacă s-a făcut o abordare a profeţiei acesteia verset cu verset, încă nu s-a spus totul, ci au fost atinse doar punctele principale, reperele care ne ajută să înţelegem cum se cuvine Evanghelia în această profeţie fabuloasă.

În primul rând, absolut toate evenimentele descrise de Gabriel au loc începând cu "vremea sfârşitului", cea care pune capăt tuturor evenimentelor petrecute până la momentul începerii ei, evenimente în urma cărora puterea poporului sfânt avea să fie zdrobită de tot. Acest timp începe numai atunci când apare puterea ateismului care face rana de moarte papalităţii. Din cauza stricăciunii fără pereche a papalităţii, ia naştere, după cum e firesc în astfel de situaţii, un alt monstru - ateismul francez, care se răsfiră apoi în comunism şi în alte forme subtile de negare a existenţei lui Dumnezeu! Deoarece cornul papal este puterea care a oprimat cel mai mult pe poporul lui Dumnezeu şi deoarece are un cuvânt greu de spus în ultima bătălie a Armaghedonului, atunci este lesne de priceput de ce este subliniată în profeţii perioada celor 1260 de ani.

Ceea ce ştim precis este că la încheierea acestei lungi perioade profetice va începe "vremea sfârşitului". "Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: >Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?< Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că va mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot." Daniel 12,6.7. "Minunile" trebuie luate şi înţelese cu sens negativ, pentru că ele fac referire la toate isprăvile cornului papal, de la apariţia sa şi până la primirea rănii de moarte, adică exact perioada de timp scoasă în evidenţă prin expresia "o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme", şi care însumează 1260 de ani.

Apoi, "vremea sfârşitului" capătă însemnătate doar dacă o punem laolaltă cu desigilarea cărţii lui Daniel. Altfel evenimentele care se întâmplă în această perioadă de timp, desemnată ca fiind vremea sfârşitului, nu ar putea fi înţelese de nimeni. Înseamnă, deci, că toate aceste evenimente care au loc de la începutul ei şi până la a doua venire a lui Mihail se găsesc descrise în acelaşi limbaj profetic în cartea Apocalipsa!! Prin urmare, Apocalipsa devine cheia pentru descifrarea şi înţelegerea corectă a profeţiei din Daniel 11,40-45! Există trei mari profeţii în Apocalipsa care dezvoltă prorocia din Daniel ce face obiectul studiului de faţă, iar acestea le găsim frumos expuse, cu ample detalii, în Apocalipsa 11-13. În fiecare dintre cele trei capitole întâlnim perioada celor 1260 de ani, dar pusă în contexte puţin diferite, deoarece Inspiraţia divină doreşte să scoată în evidenţă de fiecare dată altceva demn de luat în atenţie.

Bunăoară, în Apocalipsa 11, în contextul celor 1260 de ani sunt puşi cei doi martori ai lui Dumnezeu care nu au putut să prorocească decât "îmbrăcaţi în saci". Cei doi martori sunt de astă dată simbolul Sfintelor Scripturi, Vechiul şi Noul Testament. Biblia nu poate vorbi singură, în schimb adevărul ei poate fi făcut cunoscut doar prin acele glasuri de oameni care au avut o experienţă vie cu adevărul lor, fiind transformaţi prin puterea Duhului Sfânt. Prin urmare, adevărul Bibliei s-a putut face auzit în acest interval de timp mare doar prin adevăraţii copii ai lui Dumnezeu. Adevărul ei a fost prorocit doar în saci, potrivit simbolisticii Bibliei, deoarece Biblia a fost ascunsă de popor, fiind tradusă într-o limbă necunoscută, fapt care a făcut ca sute de ani adevărul ei să fie prea puţin înţeles până şi de cei care s-au lăsat călăuziţi de ea. Chiar dacă a fost o secetă mare de cunoaştere a Cuvântului cel viu al lui Dumnezeu, totuşi, puţinul adevăr descoperit şi înţeles a putut fi transmis generaţie de generaţie până la "vremea sfârşitului", când cei doi martori aveau să fie ucişi prin ateismul francez!

Sfintele Scripturi şi-au isprăvit "mărturisirea lor" doar atunci când Reforma începută în realitate la sfârşitul sec. al XIV-lea, prin glasul Luceafărului Reformei, John Wycliffe, a fost respinsă cu totul de papalitate, fapt care a condus la o accentuare a stricăciunii ei până acolo că a luat naştere ateismul, care i-a administrat o rană de moarte!! "Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî." Apocalipsa 11,7. Aşadar, în contextul celor 1260 de ani din Apocalipsa 11 sunt puşi laolaltă, nu papalitatea, ci Sfintele Scripturi şi ateismul care avea să le aducă la tăcere pentru scurtă vreme. De aici trebuie să înţelegem un lucru foarte, foarte important, şi anume că toate răutăţile săvârşite de papalitate în intervalul de timp amintit au condus la finele acestei perioade la apariţia unui alt monstru - ateismul. Răul naşte rău totodeauna. El nu dispare, ci doar se disipă, iar la momentul oportun iese la iveală cu o forţă irezistibilă. Satana ştie acest lucru şi acţionează ca atare, potrivit desfăşurării fireşti a legii acţiunii şi reacţiunii. De astă dată răul produs de papalitate, dar mai ales din cauza respingerii Evangheliei prezentate prin Reformă, s-a întors asupra papalităţii, însă şi cu repercusiuni în toată Europa, căci ateismul a fost dus mai departe prin comunism. Aşa a devenit realitate, la sfârşitul celor 1260 de ani de oprimare papală, apariţia ateismului francez, bine simbolizat ca fiind împăratul sudului, care s-a împuns cu papalitatea administrându-i o rană aproape mortală. "La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el." Daniel 11,40.

În Apocalipsa 12 ne întâlnim iară cu perioada celor 1260 de ani, dar de astă dată aceasta este pusă în contextul adevăratului instigator la rebeliune şi la orice formă de rău din lume - balaurul sau diavolul! El este acela care se află în spatele tuturor puterilor politice, militare şi religioase prin care a lucrat în scopul nimicirii adevărului de pe pământ şi a bisericii lui Hristos. El este acela care a iniţiat războiul Armaghedon, pe care l-a început chiar în cer. "Şi în cer s-a făcut un război." Apocalipsa 12,7. Durata celor 1260 de ani trebuie că are de-a face cu diavolul cel mai mult fiindcă în acest interval de timp a căutat să distrugă biserica adevărată a lui Hristos, cea care este întruchipată prin femeia curată, "învăluită în soare, cu luna sub picioare". Acest capitol foarte important nu are în vedere biserica apostaziată, ci numai pe adevăraţii credincioşi, vii şi neprihăniţi ai lui Hristos, căci doar ei au fost şi sunt mereu obiectul principal al urii lui Satana. Credincioşii cu numele, fecioarele nechibzuite sau falşii creştini, îi aparţin şi i se închină, căci amăgirea este mediul în care se scaldă respectivii. Problema este că aceştia nu ştiu că sunt amăgiţi sau că dorm pe nădejdi false!! Indiciul adevăratei credincioşii şi apartenenţe la biserica adevărată, cea care este unită cu biserica de sus, este biruinţa permanentă "prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor" asupra diavolului, ispitelor şi păcatului. Apocalipsa 12,11.

Despre aceşti adevăraţi creştini se spune că au fost duşi în pustie, adică în locuri mai izolate, mai ferite de furia Izabelei nelegiuite, iar aici au fost hrăniţi "o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi", adică exact 1260 de ani. Vezi Apocalipsa 12,6. Ei au fost hrăniţi cu ajutorul "celor doi martori ai Mei", cu pâinea vieţii, cu adevărul puternic şi viu al Sfintelor Scripturi, căci cum altfel ar fi putut proroci biserica lui Dumnezeu în pustie pe durata acestui timp, şi totodată cum altfel ar fi putut lua naştere Reforma binecuvântată? Profeţia ne spune mai departe că şarpele "a aruncat din gură apă" asupra sfinţilor lui Dumnezeu pe toată durata acestui timp îndelungat. Asta înseamnă că diavolul deghizat în papalitate, a folosit toate mijloacele timpului şi mai ales forţă armată, oameni, pentru căutarea şi anihilarea credincioşilor lui Dumnezeu "îmbrăcaţi în saci" din cauza prigoanei ticăloase. Instrumentul papal a fost acela prin care a lucrat diavolul. Numai că "femeia" este ajutată de "pământ" pentru a scăpa de distrugere şi moarte.

Dacă Apocalipsa 11 introduce ateismul la finalul celor 1260 de ani, Apocalipsa 12 vine cu un alt tablou; ne spune ce s-a întâmplat cu biserica adevărată. În timp ce Apocalipsa 11 ne spune ce s-a întâmplat cu "pâinea" bisericii din pustie, ea fiind omorâtă prin ateismul francez pentru scurtă vreme, pentru că acesta a alungat cu desăvârşire din societate şi pe Dumnezeu şi Biblia, Apocalipsa 12 doreşte să ne arate ce s-a întâmplat cu adevăraţii credincioşi la sfârşitul celor 1260 de ani!!! Ei sunt ajutaţi de "pământ". Europa neospitalieră şi prigonitoare îi sileşte pe puritani să fugă pe un nou pământ, unde vor întemeia Lumea Nouă şi cel mai puternic stat de pe glob! Este adevărat că ei fug înainte de anul 1798, dar intenţia profeţiei din Apocalipsa 12 este aceea de a ne ajuta să pricepem unde a găsit adăpost biserica din pustie. "Pământul" care a dat ajutor femeii este exact acelaşi pământ din care avea să iasă "o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur". Apocalipsa 13.11.

Ceea aş dori să remarcăm este că răul care a venit de astă dată la sfârşitul sau chiar puţin timp înainte de sfârşitul celor 1260 de ani, în contextul din Apocalipsa 12, este acela că Europa, tărâmul populat, alungă biserica adevărată şi implicit adevărul pe un alt continent, pe un "pământ" nepopulat, lipsindu-se de ceea ce ar fi avut nevoie cel mai mult pentru dezvoltarea şi iluminarea ei, cel puţin din punct de vedere moral şi spiritual!!! Un alt fapt ce trebuie remarcat de studentul serios este că balaurul, după ce biserica găseşte un pământ ospitalier, ba chiar fără prezenţa papalităţii, se duce pe acest tărâm şi nu face război cu femeia, deşi e mâniat pe ea, ci cu "rămăşiţa seminţei ei"!!! Este evident că din această femeie care fuge acolo, va mai rămâne cu timpul doar o rămăşiţă a seminţei ei! Este cât se poate de semnificativ acest amănunt. Întrebarea este de ce? Apocalipsa 13 ne răspunde la această întrebare.

Până acum, în cele înfăţişate, trebuie să înţelegem că răul provocat în perioada celor 1260 de ani, în ambele contexte din Apocalipsa 11 şi 12, este incalculabil. Dar mai urmează ceva cât se poate de groaznic, ceva care nu poate fi cuprins şi închipuit nici de cea mai vie şi profundă imaginaţie sau minte!!! În Apocalipsa 13, perioada celor 1260 de ani este pusă în contextul prezenţei fiarei care avea un cap ce părea rănit, nimeni alta decât simbolul papalităţii! Este perioada supremaţiei ei, a instrumentului lui Satana. În Apocalipsa 12 este înfăţişată mai întâi eminenţa cenuşie, diavolul, care se află înapoia papalităţii şi, de fapt, a tuturor marilor imperii mondiale care au luptat împotriva lui Hristos şi a bisericii Sale de pe pământ.

Accentul cade asupra papalităţii şi a distrugerilor săvârşite împotriva bisericii lui Hristos în intervalul celor patruzeci şi două de luni, adică 1260 de ani. Dar, potrivit profeţiei din Apocalipsa 11, ateismul avea să facă o rană de moarte papalităţii, aceasta dispărând pentru câtăva vreme şi nefiind importantă pentru "vremea sfârşitului", dar numai până la formarea icoanei fiarei. Acum, ce se întâmplă după ce se sfârşesc cei 1260 de ani? Dacă în Apocalipsa 11 apare ateismul, iar în Apocalipsa 12 răul făcut este prin alungarea bisericii pe un alt "pământ", atunci devine evident că Apocalipsa 13 trebuie să ne spună ce s-a întâmplat cu femeia şi ce a ajuns ea când a fost alungată pe acel pământ nepopulat!!! Observăm cu claritate, fără greşeală, că în toate profeţiile din Apocalipsa 11-13 nu lipseşte niciodată perioada celor 1260 de ani. Aceasta pentru ca noi să fim făcuţi să înţelegem puterea care a acţionat în acest interval de timp împotriva lui Hristos şi totodată rezultatele care au urmat răului săvârşit şi acumult pe parcursul ei!

De astă dată, în Apocalipsa 13, după ce ne sunt înfăţişate fiara cu capul rănit şi grozăviile pe care le săvârşeşte, ne este prezentată o altă fiară. Însă, atenţie, ea apare ca putere după perioada celor 1260 de ani, şi nu înainte. Este un fapt ce trebuie reţinut. De existenţa acestei fiare trebuie legaţi cei 1260 de ani doar în sensul că, din cauza nelegiuirilor şi a răului săvârşit ce au condus la o anumită stare de lucruri, la anumite împrejurări nefavorabile prezenţei bisericii lui Dumnezeu mai departe în Europa, toate acestea au forţat biserica adevărată, puritanii, să fugă pe un alt pământ, pe un continent liber de papalitate! Dar ei nu au fost o fiară, ci, după cum am văzut, Duhul Sfânt îi înfăţişează în Apocalipsa 12 printr-o femeie curată, simbolul purităţii morale!!! Această femeie a fugit în Lumea nouă, şi nu o fiară. Şi totuşi, Apocalipsa 13 ne vorbeşte despre o fiară, nu despre o femeie! De ce astfel?

Din simplul motiv că femeia, o dată cu trecerea anilor, în cadrul timpului sfârşitului, ajunge o fiară care pe deasupra vorbeşte ca un balaur, exact aşa cum vorbea papalitatea în timpul celor 1260 de ani!! Femeia curată ajunge o fiară. Şi încă asta nu-i destul. Să luăm aminte la felul cum se sfârşeşte Apocalipsa 12: "Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos". Apocalispa 12,17. Observăm că balaurul, alias Satana, face război pe pământul nou, căci şi aici ajunge, nu cu femeia care odinioară a reuşit să scape de el, datorită ospitalităţii acestui pământ nepopulat, ci cu rămăşiţa seminţei ei, cu ceea ce mai rămâne din ea!!! Aceasta este ideea pe care trebuie să o reţinem. De aceea, Inspiraţia trebuie să aloce timp şi spaţiu pentru a ne explica ce s-a făcut cu femeia aceasta, din moment ce diavolul ajunge să se lupte doar cu ce mai rămâne din ea, cu rămăşiţa seminţei ei! Iar acest spaţiu este alocat în Apocalipsa 13, care ne explică acţiunile împăratului nordului din Daniel 11,40-45. Acesta este pur şi simplu adevărul.

Ei bine, femeia despre care discutăm ne este prezentată în Apocalipsa 13 sub forma fiarei a doua, cea care iese din pământ, exact din acel "pământ" care i-a dat ajutorul în fuga ei de balaur!!! Cu alte cuvinte, răul inimaginabil săvârşit de papalitate în decursul celor 1260 de ani avea să aibă şi o altă consecinţă absolut nefastă, ultima care va aduce şi sfârşitul lumii, şi anume transformarea chiar a acelei biserici persecutate, femeia curată ca soarele, într-o altă fiară care va deveni chipul şi asemănarea papalităţii chiar în vremea sfârşitului!!! Femeia care a fugit de cruzimile papalităţii şi ale surorii ei gemene Biserica Anglicană, va deveni icoana fiarei!!! Minunează-te cerule şi rămâi încremenit pământule!

Atenţie, mare atenţie! Vorbim doar despre femeia care a fugit pe un pământ primitor, nu despre rămăşiţa seminţei ei!! Această femeie ajunge Statele Unite, cu puterea ei civilă şi puterea ei religioasă protestantă. Ei bine, protestantismul american devine împăratul nordului în tot intervalul de timp cât papalitatea a suferit rana de moarte prin ateism. Ştim că papalitatea este împăratul nordului în profeţia din Daniel 11,40, dar fiindcă ea este "împunsă" de ateism, dispare pentru multă vreme ca împărat al nordului, aşa că Satana trebuie să se folosească de o armă ca împărat al nordului. Fiindcă femeia curată îşi întemeiază un stat al ei pe un nou tărâm, tărâmul tuturor libertăţilor, despărţind puterile în stat, religia neavând nimic de spus în ce priveşte treburile statului civil, fiind respectat totodată şi dreptul conştiinţei fiecărui cetăţean de a se închina după cum voieşte, fără să-şi impună religia cuiva, atunci Satana se duce pe acest nou tărâm, cum spune profeţia din Apocalipsa 12, şi aduce femeia aceasta într-o stare de fiară, o transformă pur şi simplu într-o fiară, fiara din Apocalipsa 13, care devine împăratul nordului!

Când această "femeie" a fugit în Lumea Nouă, ea avea să devină biserica protestantă americană formată din metodişti, prezbiterieni, congregaţionalişti, baptişti, etc. Faptul că era diversificată, formată din mai multe biserici, arată către starea ei spirituală, una de plafonare, bine zugrăvită de Dumnezeu prin biserica Sardes, despre care spune: "Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort". Apocalipsa 3,1. Cu alte cuvinte, ea pierduse Evanghelia, tocmai puterea care dă viaţă bisericii. Pentru a o trezi la viaţă, Dumnezeu oferă acestei biserici Evanghelia veşnică prin mesajul primilor trei îngeri din Apocalipsa 14,6-12. Dar, această Evanghelie este respinsă iar biserica protestantă din Statele Unite, deci toate acele biserici enumerate mai sus, decade spiritual şi rămâne într-o stare de apostazie care se va accentua grozav cu trecere timpului până ajunge la apogeul ei - formarea icoanei fiarei, aşa după cum vom fi martorii ivirii sale în viitorul extrem de apropiat!

Aşa a reuşit Satana să transforme sau să aducă această femeie frumoasă în starea de decădere morală şi spirituală, devenind practic o fiară care va ajunge să vorbească asemenea balaurului!! Ea nici măcar nu ştie, astăzi, că este aşa ceva, şi nici n-ar accepta un asemenea adevăr usturător, pentru că-i lipseşte discernământul spiritual, prezenţa Duhului Sfânt. Mai mult decât atât, această femeie va ajunge, potrivit profeţiei, chiar icoana papalităţii, fiindcă va face exact ceea ce a făcut papalitatea în cei 1260 de ani. Asta ne arată că răul săvârşit în acel interval de timp nu a dispărut, ci s-a camuflat mai întâi în ateism iar mai apoi va deveni principiul activ care stă la baza formării şi lucrării icoanei fiarei!!! Astfel, şi pe baza acestei realităţi certe, în Daniel 11,40-45, împăratul nordului care se năpusteşte ca o furtună asupra împăratului sudului, adică asupra oricăror forme de ateism existente în lume, fie că vorbim despre comunism, fie că vorbim despre islamul fundamentalist, sau orice altceva care nu intră sub căciula împăratului nordului, este mai întâi puterea civilă a Statelor Unite, iar mai apoi, de la versetele 41 la 45, icoana fiarei, prin care trebuie să înţelegem puterea statului unită cu puterea protestantismului decăzut, bineînţeles sprijinită şi de papalitate, căruia i se vindecă rana în interiorul vremii sfârşitului, adică în zilele noastre!!! "... dar rana de moarte fusese vindecată." Apocalipsa 13,3.

Totuşi, profeţia ne spune clar că diavolul se războieşte cu rămăşiţa seminţei femeii. Sămânţa femeii se formează sau rezultă doar după ce femeia cu pricina devine fiară, protestantism apostat. Această rămăşiţă prinde chip prin acceptarea mesajului Evangheliei veşnice deţinut în mod simbolic de trei îngeri din Apocalipsa 14. Aşa a rezultat biserica aşteptătorilor, în 1844, când se face auzit acest puternic mesaj, chiar la sfârşitul marii preofeţii a celor 2300 de ani. Ei sunt înfăţişaţi în profeţie, cel puţin la început, sub simbolul bisericii Filadelfia. Numai că, din cauza pierderii Evangheliei, această rămăşiţă ajunge să fie caracterizată până astăzi de starea laodiceană!! Dacă n-ar fi aşa, atunci prezentarea bisericii Laodicea în Scripturi nu ar fi trebuit să existe. Acolo se arată limpede ca lumina zilei că acestei rămăşiţe îi lipsesc trei elemente de bază, vitale pentru încheierea lucrării: credinţa lui Isus, neprihănirea vie a lui Hristos ca experienţă de viaţă şi prezenţa Duhului Sfânt, simbolizată prin alifia pentru ochi.

Ce trebuie reţinut este faptul că perioada laodiceană subliniază şi scoate în evidenţă condiţia spirituală a rămăşiţei seminţei acestei femei, şi nu a femeii întrucât ea ajunge fiara care vorbeşte ca un balaur, adică protestantism apostat!!! Acum, se spune că balaurul este "mâniat pe femeie", pricină pentru care reuşeşte să o amăgească şi să o facă să devină o fiară, asemănătoare în spirit cu el; dar războiul îl duce cu rămăşiţa ei. Asta înseamnă în mod precis că instrumentul cu care va lucra împotriva acestei rămăşiţe este tocmai femeia din care provine această rămăşiţă. Pentru că papalitatea nu are nici un cuvânt de spus, ca forţă politică şi nici religioasă deocamdată, în Statele Unite, atunci devine evident că pentru amăgirea rămăşiţei trebuie să folosească ce are la îndemână. Iar această putere, fiindcă rana de moarte a papalităţii nu este încă pe deplin vindecată şi nu are putere în această ţară, este protestantismul american, adică tocmai femeia amăgită care urmează să vorbească asemenea unui balaur furios!! Cum s-ar spune, ea luptă împotriva ei înseşi într-o anumită privinţă, întrucât rămăşiţa seminţei ei provine chiar din ea!

Aşa se face că împăratul nordului, protestantismul decăzut, "va intra şi în ţara cea minunată". Daniel 11,41. Această parte a profeţiei are o dublă aplicaţie. Mai întâi, acest tip de protestantism intră în ceea ce până la vremea acestei intrări era definit şi simbolizat prin "ţara cea minunată". Dacă femeia a devenit fiară, iar Satana a pornit războiul împotriva rămăşiţei ei, caracterizată prin faptul că păzeşte poruncile lui Dumnezeu, atunci "ţara cea minunată" nu poate fi decât tărâmul pe care se află această rămăşiţă!!! Acest tărâm este adventismul de ziua a şaptea, căci el este singurul care s-a format din "femeia" care a fugit pe un pământul primitor!!! Când bisericile protestante americane au respins solia celor trei îngeri, atunci cei care au primit şi au vestit această solie au devenit biserica adventistă.

"Intrarea" în această biserică s-a făcut prima oară în anii 1950, când doctrina adventistă avea să sufere modificări. Avea să fie modificat adevărul referitor la natura umană a lui Hristos. Adventiştii nu erau socotiţi la vremea aceea drept biserică creştină de către protestanţi, ci mai degrabă un fel de sectă. Totul s-a petrecut pe fondul celei de a doua chemări a bisericii înapoi la Evanghelie, adresată prin Wieland şi Short. Pentru a fi acceptaţi de protestanţi şi văzuţi ca creştini şi nu sectanţi, adventiştii au renunţat cu bună ştiinţă la adevărul despre natura umană păcătoasă luată de Hristos asupra Lui prin întrupare, şi au respins totodată şi a doua chemare la nuntă pierzând astfel statutul de biserică favorizată de Dumnezeu pentru împlinirea planului Său, ca şi predecesoarele ei. Doctrina adventistă, din păcate, este doar o simplă doctrină, şi nu puterea plină de viaţă, Evanghelia care dă viaţă sufletului însetat după neprihănire.

Aşadar, a fost afectată chiar rămăşiţa femeii, căci diavolul are ca ţintă chiar această rămăşiţă. Dar, în cadrul acestei rămăşiţe există şi va există până la a doua venire a lui Hristos o categorie numită de El "fecioare înţelepte"! Ele au ulei în candele şi de rezervă, pentru că îl cunosc pe Hristos. Această categorie de fecioare există până la sfârşitul timpului datorită acestei profeţii uimitoare: "Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie". Apocalipsa 3,20.21. Ele sunt întruchiparea vie a adevăratului adventism, a aşteptătorilor care ştiu cum să-l aştepte pe Mirele aflat în odaia de nuntă. Fecioarele înţelepte sunt doar acelea care au credinţa lui Isus, neprihănirea vie a lui Hristos care devine caracterul lor, şi prezenţa mângâietoare a Duhului Sfânt. Mesajul adresat bisericii adventiste în 1888 conţine toate ingredientele pentru trăirea unei vieţi de biruinţă asupra păcatului. Acest mesaj va deveni marea strigare şi va zgudui întreg adventismul şi lumea prin puterea lui de neegalat.

O a doua împlinire a profeţiei referitoare la intrarea în ţara minunată este atunci când icoana fiarei suflă ameninţare asupra acelora care, la vremea aceea, în viitor, sub puterea ploii târzii, alcătuiesc această veritabilă rămăşiţă credincioasă reprezentată prin fecioarele înţelepte, la care se va alipi majoritatea bisericii lui Dumnezeu din Babilon. Atunci "zeci de mii vor cădea". Daniel 11,41. Prin plecarea sau mai bine zis prin căderea tuturor fecioarelor nechibzuite, rămăşiţa se distinge doar ca adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, cei ce păzesc cu adevărat poruncile lui Dumnezeu, fiindcă legea celor zece porunci a devenit legea Duhului de viaţă în ei, şi au şi exprimă cu putere credinţa lui Isus, adică credinţa biruinţei asupra păcatului şi tuturor puterilor iadului, şi care sunt în stare să ţină piept icoanei fiarei. Prin urmare, cel ce intră în ţara cea minunată la vremea respectivă este icoana fiarei. Ea este împăratul nordului în această profeţie. Dar este susţinută puternic de papalitate, a cărei rană se moarte este vindecată, prin faptul că protestantismul american îi redă autoritatea pierdută odinioară. Apocalipsa 13,12-17 devine în felul acesta explicaţia şi mai amănunţită a lui Daniel 11,41-45. Aici, în Apocalipsa 13, ni se spune desluşit că icoana fiarei este cea care lucrează prin puterea fiarei dintâi, a papalităţii, această putere fiind puterea balaurului, puterea tuturor amăgirilor posibile şi puterea spiritismului aflat la apogeul lui. "Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată." Apocalipsa 13,12.

Ca o concluzie la cele afirmate până acum, trebuie ţinut minte că "ţara cea minunată" reprezintă biserica adventistă înainte de respingerea celei de a doua chemări, despre care am scris cu mult timp în urmă. Ea s-a bucurat de prezenţa lui Dumnezeu în timpul celor două chemări, ambele adresate în timpuri diferite: prima în perioada 1888-1893, iar a doua între 1950-1962. Dat fiind faptul că această biserică profetică a respins cu totul, în mod oficial, prin organul conducerii ei, Conferinţa Generală, Evanghelia veşnică prin solia Martorului Credincios, atunci "ţara cea minunată" devine un simbol care se aplică doar fecioarelor înţelepte, a tuturor acelora care trăiesc în neprihănire şi înţeleg puterea Evangheliei mântuitoare.

Pilda celor zece fecioare este cea mai vie dovadă în această privinţă. Hristos descrie prin ea starea spirituală a întregului mediu adventist, a bisericii laodicene, până la încheierea harului. În interiorul acestuia sunt fecioare nechibzuite, majoritare, caracterizate de starea laodiceană, şi fecioare înţelepte, minoritare, caracterizate prin prezenţa Duhului Sfânt, reprezentative pentru a fi "ţara cea minunată". Reamintesc că această "ţară" este minunată doar prin prezenţa reală a lui Dumnezeu în mijlocul ei şi în inimile celor ce o compun, altminteri nu ar avea de ce să poarte acest nume! Aşadar, Hristos va încheia lucrarea doar cu fecioarele înţelepte, care sunt deja prezente prin credinţă în sanctuarul ceresc, acolo unde are loc nunta - unirea divinului cu natura omenească slabă şi păcătoasă.

Profeţia spune mai departe, dacă ne întoarcem la Daniel 11, că icoana fiarei "îşi va întinde mâna peste felurite ţări şi nici ţara Egiptului nu va scăpa. Ci se va face stăpân pe vistieriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi etiopienii vor veni în alai după el". Daniel 11,42.43. Această parte a profeţiei este desluşită printr-o alta din Apocalipsa 13, unde se spune: "Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei". Apocalipsa 13,16.17. Prin aceste cuvinte profetice, care se vor împlini tot atât de sigur ca şi lumina zilei, Duhul Sfânt ne indică spre hegemonia mondială a icoanei fiarei, o stăpânire mondială a acesteia prin puterea papalităţii. Fără această putere a papalităţii, icoana fiarei nu ar avea niciodată putere în ţările în care predomină elementul catolic! Este prin puterea papalităţii deoarece profeţia ne învaţă acest lucru. "Ea (icoana fiarei sau a doua fiară) lucra cu toată puterea fiarei dintâi (papalitatea) înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată." Apocalipsa 13,12.

Religia va câştiga ascendent în minţile oamenilor, sătui de politica stricată a guvernelor, de promisiunile deşarte şi de imposibilitatea rezolvării problemelor globale care asaltează ţările. Mai mult, spiritismul intră în scenă şi va da o greutate considerabilă minunilor şi semnelor uluitoare care au loc în bisericile creştine şi nu numai!! Este timpul pentru împlinirea acestor profeţii: "Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic... Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei". Apocalipsa 16,13.14; 13,13-15.

Icoana fiarei va fi instaurată la nivel global, nici o ţară, nici o insulă şi nici un loc ascuns de pe pământ nu scapă. Toţi oamenii de pe glob vor fi puşi la încercare. Chiar dacă astăzi vedem diviziuni şi frecuşuri între state, cum ar fi Rusia şi Statele Unite, acestea vor dispărea ca aburul. Va fi o confederaţie mondială a tuturor forţelor de pe pământ. Iar această confederaţie va fi pornită împotriva bisericii lui Hristos, compusă doar din fecioare înţelepte, şi împotriva lui Hristos, căci a început Armaghedonul!!! Este vremea împlinirii acestor profeţii uluitoare: "Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor." Astfel, icoana fiarei (împreună cu papalitatea) "se va face stăpân(ă) pe vistieriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi etiopienii vor veni în alai după el." Şi "Ei se vor război cu Mielul..." Apocalipsa 17,13; Daniel 11,43; Apocalipsa 17,14.

Toate aceste lucruri se vor întâmpla pe fondul celei mai mari manifestări a Duhului Sfânt în mijlocul fecioarelor înţelepte, în "ţara cea minunată", care vor înspăimânta icoana fiarei, dar şi papalitatea. Astfel glăsuie profeţia: "Dar nişte zvonuri venite de la răsărit şi de la miazănoapte îl vor înspăimânta..." Daniel 11,44. Dacă, pe de o parte, în mijlocul Babilonului cel mare au loc manifestări spectaculoase spiritiste, care au rolul de a amăgi orice minte lipsită de cunoaşterea caracterului lui Dumnezeu, pentru a-i face pe cei înşelaţi să sprijine cu totul Babilonul nelegiuit, pe de altă parte, în mijlocul adevăratei biserici a lui Hristos se va manifesta cu cea mai mare putere cunoscută vreodată Duhul Sfânt! Se vor împlini profeţiile următoare:

     "După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea". Ioel 2,28.29. "După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei<. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: >Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei<." Apocalipsa 18,1-5. "Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: >Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!< Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!< Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: >Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus<." Apocalipsa 14,6-12.

Aceste evenimente au loc în noaptea cea mai întunecată a pământului, când întunericul necunoaşterii lui Dumnezeu învăluie ca un giulgiu negru, de nepătruns, toţi locuitorii pământului. Chiar în acest miez de noapte spirituală, se aude o strigare; este timpul marii avertizări mondiale, când laodiceanismul şi mai cu seamă Babilonul cel mare vor fi zguduite din temelii. Profeţia următoare ne vorbeşte despre acest eveniment. "La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: >Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!<. Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: >Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele<. Cele înţelepte le-au răspuns: >Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă<." Matei 25,6.

     "Venirea mirelui a avut loc la miezul nopţii - ceasul cel mai întunecat. Tot astfel, venirea Domnului Hristos va avea loc în perioada cea mai întunecată a istoriei acestui pământ. Zilele lui Noe şi Lot ne înfăţişează un tablou al condiţiilor lumii chiar înaintea venirii Fiului omului. Arătând spre acest timp, Scripturile arată că Satana va lucra cu toată puterea, cu >toate amăgirile nelegiuirii<. 2Tesaloniceni 2,9-10. Lucrarea lui este foarte desluşit arătată de creşterea rapidă a întunericului, de mulţimea rătăcirilor, a ereziilor şi a amăgirilor din zilele din urmă. Nu numai că Satana duce în robia sa lumea, dar amăgirile lui dospesc, sunt prezente în bisericile ce mărturisesc a fi ale Domnului Isus Hristos. Marea apostazie se va transforma într-un întuneric adânc, ca la miezul nopţii, un întuneric de nepătruns, nesigur, ca un sac de păr. Pentru poporul lui Dumnezeu va fi o noapte a încercării, a plânsului, o noapte a prigonirii din cauza adevărului. Dar în această noapte întunecoasă, va străluci lumina lui Dumnezeu...
     Întunericul necunoaşterii lui Dumnezeu a cuprins lumea. Oamenii pierd cunoştinţa despre caracterul Său. El a fost înţeles greşit şi interpretat în mod greşit. În acest timp trebuie vestită o solie de la Dumnezeu, o solie iluminatoare în influenţa ei şi mântuitoare prin puterea ei. Caracterul Său trebuie să fie făcut cunoscut. În întunericul acestei lumi trebuie să strălucească lumina slavei Sale, lumina bunătăţii, a milei şi a adevărului Său." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 19, 21.

Icoana fiarei nu va sta cu mâinile în sân, ci va acţiona folosind cea mai veche armă - persecuţia. Înainte de aceasta, vine cu ameninţări, amenzi, promisiunea unor poziţii favorizate pentru aceia care se împotrivesc şi abia după aceea vine persecuţia. "... şi atunci va porni cu o mare mânie ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi." Daniel 11,44. Cele doua arme grele, absolut nimicitoare, folosite de icoana fiarei vor fi decretul prin care se interzice vânzarea şi cumpărarea, şi necruţătorul decret al morţii care va curăţa rândurile credincioşilor de absolut toate fecioarele nechibzuite. Următoarele profeţii vorbesc de la sine: "Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei... I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei". Apocalipsa 13.16.15.

În felul acesta, prin aceste acţiuni nimicitoare, icoana fiarei (împreună cu papalitatea) "îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt". Daniel 11,45. Toată puterea de a nimici se află în mâinile Babilonului cel mare. Biserica credincioasă este ameninţată cu dispariţia, întrucât în decretul morţii este stipulată data şi ora când toţi credincioşii trebuie omorâţi. Dar, Babilonul cel mare "îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor". Daniel 11,45. Timpul de har este încheiat, credincioşii sunt sigilaţi cu sigiliul Marelui Preot, fiind asiguraţi împotriva morţii!

Icoana fiarei şi papalitatea îşi vor ajunge sfârşitul prin secarea Eufratului spiritual, când ambele pierd definitiv suportul oamenilor care le-au susţinut în toate acţiunile lor. Cei amăgiţi abia acum îşi dau seama că au fost înşelaţi şi se răzbună crunt pe pastorii, preoţii şi învăţătorii religioşi. "Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit... Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc... Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor... Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii." Apocalipsa 16,12; 17,16; 19,20.21; 14,19.20.

Aşa va lua sfârşit nelegiuirea împreună cu Babilonul cel mare, alcătuit din papalitate, icoana fiarei sau protestantismul apostat şi toţi oamenii nelegiuiţi, care vor fi primit semnul fiarei şi al icoanei fiarei, simbolizaţi prin fiara din Apocalipsa 17. Nimeni nu le va veni în ajutor fiindcă l-au respins pe Isus, Mijlocitorul harului divin. Ei nu mai au Apărător şi sunt lăsaţi în seama propriei lor răutăţi incontrolabile, de aceea moartea lor groaznică va veni de la ei înşişi.