Acesta este un sfat înţelept scris de un om înţelept şi chibzuit. O analiză atentă şi minuţioasă a acestei parabole ne conduce să înţelegem că, astăzi, ea este de cea mai mare actualitate. Este deosebit de importantă şi pentru faptul că, spre deosebire de multe alte parabole rostite de Isus, aceasta este o parabolă profetică. Este în sine o profeţie care ne descoperă viitorul ultimei biserici din şirul celor şapte amintite în Apocalipsa, starea de spirit şi spiritualitatea celor ce o compun de-a lungul timpului sfârşitului şi mai ales în răstimpul evenimentelor care se întâmplă în perioada de dinaintea venirii lui Hristos pe norii cerului, precum şi atitudinea ambelor categorii de fecioare faţă de adevărul descoperit! Acest ultim aspect este mai bine reliefat în pilda despre robul înţelept şi cel rău din Matei 24.
Isus a urmărit prin această parabolă să ne arate şi locul unde se află adevărul descoperit, mai ales acel adevăr specific timpului sfârşitului, adică adevărul care trebuia să fie descoperit la sfârşitul celor 2300 de ani, potrivit profeţiilor lui Daniel din capitolele 8 şi 12, adevăr ce devine o caracteristică a unui mediu creştin alcătuit din două categorii de fecioare, înţelepte şi nechibzuite. Hristos ne oferă de fapt imaginea de ansamblu a unui anumit tip de mediu creştin, căci El nu are în vedere prin această parabolă toată creştinătatea de-a lungul timpului. Acest aspect trebuie remarcat pe măsură ce vom studia această extraordinară parabolă.
Mai întâi, trebuie să înţelegem că este cu adevărat o parabolă profetică, o profeţie în toată regula, dar rostită sub formă de parabolă, aşa după cum îi plăcea lui Hristos să prezinte diferitele faţete ale adevărului. "M-am referit adesea la parabola celor zece fecioare, dintre care cinci erau înţelepte iar cinci nechibzuite. Această parabolă s-a împlinit şi se va mai împlini ad litteram, pentru că are o aplicaţie deosebită pentru acest timp, şi, asemenea mesajului îngerului al treilea, s-a împlinit şi va continua să fie adevăr prezent până la sfârşitul timpului." The Review and Herald, 19 august 1890.
Trebuie să remarcăm faptul că parabola celor zece fecioare s-a împlinit, se va mai împlini întocmai şi continuă, de la data primei sale împliniri, să fie adevăr prezent până la sfârşitul timpului!! Această parabolă, după cum vom vedea, cuprinde evenimente care au de-a face doar cu timpul sfârşitului, până la sfârşitul timpului de har! A nu se confunda timpul sfârşitului cu sfârşitul timpului. Prima expresie defineşte o anumită perioadă de timp care începe cu primirea rănii de moarte de către papalitate, ce face loc împlinirii evenimentului judecăţii de cercetare care trebuie să aibă loc la sfârşitul celor 2300 de zile profetice, în 1844, pe când sfârşitul timpului are în vedere chiar sfârşitul sau încheierea acestei perioade numită "vremea sfârşitului", potrivit terminologiei biblice din Daniel 12,4.9, care coincide în mod precis cu încheierea harului pentru toţi muritorii de pe pământ.
Este foarte interesant şi faptul că această parabolă a fost spusă de Isus ucenicilor în contextul dorinţei lor de a şti care va fi sfârşitul lumii. După ce Isus înşiră anumite evenimente din tumultul acestei lumi, descoperă şi suferinţele prin care urma să treacă biserica adevărată în timpul domniei îngrozitoare a papalităţii, domnie care dacă n-ar fi fost scurtată prin rana de moarte venită ca urmare a respingerii Reformei din sec. al XVI-lea, ar fi condus la alt final al bisericii şi implicit a lumii noastre, după care El oferă câteva indicii prin care oamenii din generaţia timpului când se întâmplă acestea să ştie că s-a apropiat vremea sfârşitului. Toate acele evenimente, ca întunecarea soarelui şi a lunii şi căderea stelelor, prevestesc marele eveniment al debutului judecăţii de cercetare a credincioşilor morţi din toate timpurile şi totodată anunţă că timpul sosirii lui Hristos a doua oară este aproape. "Îndată după acele zile de necaz >soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate<. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă." Matei 24,29.30.
Dar, parcă Isus trece prea repede în descrierea Sa de la împlinirea acelor semne şi revenirea Sa pe pământ, în slavă şi mărire. Ca să ne ajute să înţelegem corect ce are să se întâmple între aceste două mari evenimente, cel al semnelor prevestitoare, despre care am scris deja când am abordat profeţia despre biserica Sardes, şi venirea Sa literală pe norii cerului, Isus descoperă ucenicilor Săi, şi cu aceasta chiar nouă, starea de fapt a omenirii în aceste zile în care trăim! Trăim o vreme aidoma timpului în care trăiau antediluvienii, a oamenilor de dinainte de potop. Oamenii nu sunt interesaţi de venirea lui Hristos, şi oricum îl percep ca pe un personaj istoric. Dar, asta nu înseamnă că ei nu se pretind religioşi!! Aceasta este starea de fapt ce predomină în lume. Dar ce se întâmplă în biserica sfârşitului?
După ce Isus face o incursiune în istorie, descoperind evenimente ce au loc până la sfârşitul lumii şi care au legătură cu biserica Sa de-a lungul veacurilor, după înălţarea Sa, El îşi concentrează apoi toată atenţia asupra bisericii în interiorul căreia se află adevărul descoperit, deşi, cu toate această mare binecuvântare, aţipirea este caracteristica predominantă în rândurile tuturor credincioşilor, fie născuţi din nou, fie lipsiţi de această experienţă. Pentru că starea de lucruri din lume degenerează tot mai mult, fără putinţa ca ea să se mai îndrepte vreodată, Hristos îndeamnă pe ucenicii isteţi şi ascultători, cei care vor să ia aminte şi să priceapă ştiinţa mântuirii, la veghere, la o sporire a atenţiei în zilele din urmă!! Ştim că Isus se concentrează asupra bisericii sfârşitului, în ultima parte a discursului Său de pe Muntele Măslinilor relatat în Matei 24, deoarece sub simbolul unei nunţi orientale prezintă experienţa bisericii Sale care va trăi chiar înainte de venirea Sa în mare slavă!
Ca să fie sigur că înţelegem corect Evanghelia din această pildă nemaipomenită, şi că ea se referă strict la un anumit tip de biserică, El foloseşte expresia "Împărăţia cerurilor". Împărăţia cerurilor nu poate fi asemănată cu nimic de pe pământul nostru blestemat de păcat. Acesta ar trebuie să fie un lucru foarte clar pentru toţi. Şi totuşi, Isus foloseşte adesea această sintagmă în aproape toate pildele Sale, pentru a încerca să ne prezinte frumos diferitele faţete ale adevărului, bunăoară experienţa naşterii din nou şi sfinţirea, de altfel acestea fiind şi tema principală în multe din pildele Sale, dar ea este şi o expresie prin care Isus încearcă să ne prezinte corect condiţia spirituală, cum este parabola celor zece fecioare, precum şi experienţa bisericii care îl aşteaptă pe Mirele său!
Încă o dată, este demn de observat pentru studentul atent că Isus plasează această parabolă în contextul zilelor din urmă, adică în era vremii sfârşitului, conform profeţiilor lui Daniel, un timp când Hristos trebuie să-şi facă apariţia pe norii cerului. Din acest motiv, parabola nu are aplicaţie la biserica de dinaintea timpului sfârşitului, căci ea nu s-a împlinit, ca profeţie, niciodată cu biserica lui Dumnezeu de la înălţarea Sa şi până la 1844. În contextul venirii sale iminente, Isus rosteşte parabola fecioarelor pentru ca noi să înţelegem care va fi experienţa bisericii Sale în perioada timpului sfârşitului şi cine va încheia definitiv lucrarea Evangheliei pe pământ! A se citi cu maximă atenţie Matei 24, care este în fapt baza înţelegerii corecte a pildei celor zece fecioare.
Un al doilea punct de interes este acela că Isus, după cum am subliniat deja, nu are în vedere creştinismul în general. Pentru acesta Biblia foloseşte termenul "Babilon", iar pentru creştinismul apostaziat chiar de dinaintea venirii lui Hristos, "Babilonul cel mare". Babilonul nu este niciodată asemănat în Scripturi cu o fecioară curată, ci numai cu o femeie rău famată, prostituată, curvă, sau dacă vreţi deşucheată. "Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!... Pe frunte purta scris un nume, o taină: "Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului." Apocalipsa 17,1.2.5. Iar atunci când îşi atinge apogeul tuturor curviilor sale, Babilonul este prezentat ca fiind un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat. "A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte." Apocalipsa 18,2.
Biserica adevărată a lui Dumnezeu nu este şi nu a fost niciodată Babilon. Ea este reprezentată printr-o femeie aleasă, deosebit de frumoasă. "În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap." Apocalipsa 12,1. "... o, tu, cea mai frumoasă dintre femei... Ce frumoasă eşti, iubito, uite ce frumoasă eşti cu ochii tăi de porumbiţă!... Cine este aceea care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor?" Cântarea cântărilor 1,8.15; 6.10. Pe de altă parte, simbolul unei femei, a unei fecioare este folosit şi pentru reprezentarea unor popoare, în Sfintele Scripturi.
"Suie-te în Galaad şi adu leac alinător, fecioară, fiica Egiptului! Degeaba întrebuinţezi atâtea leacuri, căci nu este vindecare pentru tine! Neamurile aud de ruşinea ta şi este plin pământul de strigătele tale." Ieremia 46,11.12. "De aceea, aşa vorbeşte Domnul: >Întrebaţi pe neamuri! Cine a auzit vreodată asemenea lucruri? Fecioara lui Israel a făcut grozave blestemăţii<." Ieremia 18,13. "De acum nu te vei mai bucura, fecioară necinstită, fiica Sidonului! Scoală-te şi treci în ţara Chitim; dar nici acolo nu vei avea odihnă." Isaia 23.12. "Coboară-te şi şezi în ţărână, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pământ, fără scaun de domnie, fiica haldeilor; căci nu te vor mai numi subţirică şi plăcută." Isaia 47,1. "A căzut, şi nu se va mai scula, fecioara lui Israel, stă trântită la pământ, şi nimeni n-o ridică." Amos 5,2. "Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda." Plângeri 1,15.
Deosebirea între această categorie de fecioare sau de femei, aşa după cum este arătat mai sus în versetele citate, şi fecioara ca biserică adevărată a lui Dumnezeu este că, femeia din prima categorie e neascultătoare şi nelegiuită, chiar necinstită din punct de vedere moral şi spiritual, iar fecioara reprezentativă numai pentru biserica aleasă este curată, nobilă, frumoasă, ascultătoare şi castă din punct de vedere moral, fiind chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în ce priveşte caracterul moral. Israel şi Iuda, bunăoară, sunt închipuite ca femei, dar necinstite din cauza neascultării constante faţă de Mirele lor ceresc, Isus Hristos.
Biserica sfârşitului sau din timpul sfârşitului este asemănată cu zece fecioare. Expresia folosită de Hristos, "Împărăţia cerurilor", corespunde cu biserica adevărată!! În felul acesta, El indică precis spre biserica Sa, aleasa Sa. "Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui." Matei 25,1. Ceea ce este interesant, e faptul că Isus ţine să precizeze că această biserică este alcătuită din două categorii de fecioare: cinci înţelepte şi cinci nechibzuite. Ceea ce înseamnă că în această biserică există un amestec de creştini, unii care se bucură şi trăiesc experienţa naşterii din nou şi a sfinţirii zi de zi, iar alţii care nu-l cunosc din experienţă personală pe Isus, ci din teorie şi cu ajutorul teoriei adevărului.
Fecioarele nechibzuite au candele, dar n-au ulei în vase, pe când cele înţelepte au candele şi au şi untdelemn în vasele lor. Apoi, ambele categorii de fecioare aşteaptă un eveniment măreţ, şi anume venirea mirelui. "Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase." Matei 25,3.4. Acum, cum e posibil ca în această biserică să se afle laolaltă două grupe de fecioare? Cum ar trebui să definim termenul "fecioară", pentru a înţelege corect ce a urmărit să ne transmită Hristos? Un lucru este cert, iar acesta ne va ajuta cel mai mult în înţelegerea expresiei "fecioară", şi anume că ambele categorii de creştini, înţelepţi şi nechibzuiţi, sunt simbolizaţi prin fecioare!! De ce astfel? Nu înseamnă oare termenul "fecioară" ceva cast, curat, nobil? Da, din punct de vedere moral. Fecioara este fecioară atâta vreme cât îşi păstrează castitatea.
Ei bine, Hristos a căutat să ne descopere faptul că aceste două categorii de creştini sunt fecioare în primul rând din punct de vedere al credinţei personale. Ambele categorii au o credinţă curată. Asta a dorit Hristos să sublinieze când a folosit termenul "fecioară" pentru ambele categorii de creştini. A avut în vedere, în primul rând, natura credinţei lor. Dar, pentru a da o notă aparte termenului "fecioară", în dorinţa de a sublinia caracterul şi experienţa religioasă a fiecărei categorii, Hristos adaugă alt termen, ce-i drept diferit pentru fiecare categorie. Iar acest termen este definitoriu pentru întreaga lor experienţă religioasă. Unul este "înţelepte", iar celălalt "nechibzuite". Acum, tabloul şi înţelegerea lui corectă este acesta: o singură biserică, două categorii de fecioare: unele înţelepte, adică credincioşi care au credinţă curată bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu plus experienţa naşterii din nou şi prezenţa interioară a Duhului Sfânt, simbolizat prin untdelemnul din vase, şi altele nechibzuite, adică credincioşi care au de asemenea o credinţă curată bazată tot pe Cuvântul lui Dumnezeu, dar cărora le lipseşte cu desăvârşire prezenţa inestimabilă a Duhului Sfânt, deoarece Hristos îi prezintă ca neavând ulei în vase!!!
Având în vedere acest fapt, atunci ar trebui să fie lesne de priceput că fecioare se găsesc doar în această biserică a aşteptătorilor. În toată creştinătatea nu vom găsi nicicum fecioare înţelepte a căror credinţă să fie curată, adică să se bazeze întru totul doar pe Cuvântul lui Dumnezeu!! Hristos a fost foarte atent când a rostit această parabolă, fiindcă a dorit să aibă în vedere doar un singur mediu creştin din interiorul creştinismului ultimelor zile, din timpul sfârşitului în care trăim. La fel, fecioarele nechibzuite sunt acea categorie de creştini care se găsesc doar în biserica aşteptătorilor şi nicăieri în altă parte. De ce? Pentru că Hristos ne spune că au credinţă curată, chiar dacă nu au experienţa naşterii din nou. În Babilonul religios nu există credinţă curată, o credinţă care să se întemeieze întru totul doar pe Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu!! Învăţăturile oamenilor, filozofia deşartă şi tradiţia sunt caracteristica principală a Babilonului, iar ceea ce a mai rămas din puţinul adevăr descoperit cândva prin pionierii bisericilor ce îl compun, a fost mânjit şi lipsit de putere prin duhul neascultării.
Credinţa curată înseamnă o credinţă bazată pe Biblie şi pe toată teoria adevărului lui Dumnezeu!! Ea are în centrul ei, după cum voi arăta, şi se axează în principal pe solia primilor trei îngeri din Apocalipsa 14. Pentru fecioarele înţelepte credinţa curată este plină de Duh, iar pentru cele nechibzuite este lipsită de puterea Duhului Sfânt. În această teorie a adevărului se află toată Evanghelia descoperită până astăzi! Numai că îi lipseşte puterea de viaţă - Duhul Sfânt. În acest caz, adevărul nu a devenit un principiu viu şi activ, deci viaţă reală, în sufletul primitorului, ci adevărul s-a localizat doar la nivel intelectual, fără să pătrundă în conştiinţă şi să treacă în suflet. Aceasta este realitatea.
Acum, într-un anumit sens, dar foarte restrâns, putem spune că în interiorul Babilonului spiritual se găsesc fecioare înţelepte. Parabola însă nu ne vorbeşte despre aşa ceva, fiindcă nu are drept obiect această categorie de credincioşi. Sunt fecioare înţelepte nu din punct de vedere al credinţei, în sensul că aceasta are ca temei numai Scriptura, ci din punct de vedere al experienţei naşterii din nou. Astăzi, există mulţi creştini veritabili în toată creştinătatea, şi chiar în afara creştinismului, care se bucură, unii fără să ştie, de experienţa naşterii din nou. Numai Dumnezeu îi cunoaşte. Despre această categorie vorbeşte Pavel, când spune: "Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele". Romani 2,14.15.
Doar în acest sens putem spune despre aceşti creştini veritabili că sunt fecioare înţelepte. Însă, repet, parabola nu-i are în vedere pe aceştia, întrucât Hristos doreşte să ne descopere experienţa bisericii aşteptătorilor, a acelora care au ca învăţătură principală şi preocupare venirea lui Hristos!!
Aşadar, această biserică este caracterizată de fecioare, înţelepte şi nechibzuite, care şi-au luat candelele ca temei al credinţei lor curate. Ce reprezintă candela? Ne spune Cuvântul cel sigur al lui Dumnezeu. "Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea." Psalm 119,105. "Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii." Proverbe 6,23. Deci, candela reprezintă Biblia, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu împreună cu toate sfaturile, îndemnurile şi mustrările lui! Este de aşteptat, deci, ca toate fecioarele să aibă Biblia, să facă apel la ea şi să-şi susţină credinţa cu Biblia, şi asta pentru că Hristos spune că toate fecioarele, cele zece, "şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui". Matei 25,1. Hristos nu poate să mintă şi trebuie să-l credem pe cuvânt. Babilonul nu-şi poate susţine credinţa şi învăţătura numai cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu; nici o biserică creştină de astăzi, care nu face obiectul parabolei profetice din Matei 25, nu poate să-şi susţină învăţătura şi credinţa numai pe temeiul Sfintelor Scripturi!! Hristos o dovedeşte cu prisosinţă prin această parabolă minunată. (Ţinem minte că El are în vedere doar biserica sfârşitului, şi nimic altceva).
Ce reprezintă untdelemnul? Este un lucru uşor de înţeles pentru orice cercetător al Bibliei că uleiul în Scripturi este simbolul Duhului Sfânt, Autorul vieţii, Acela care sădeşte adevărul în suflet. Cea mai frumoasă reprezentarea a Duhului Sfânt prin untdelemn se află în cartea lui Zaharia. "Îngerul care vorbea cu mine s-a întors şi m-a trezit ca pe un om pe care-l trezeşti din somnul lui. El m-a întrebat: >Ce vezi?< Eu am răspuns: >M-am uitat, şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui, un vas cu untdelemn, şi pe el, şapte candele cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului. Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, şi altul, la stânga lui<. Şi, luând iarăşi cuvântul, am zis îngerului care vorbea cu mine: >Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?< Îngerul care vorbea cu mine mi-a răspuns: >Nu ştii ce înseamnă aceste lucruri?< Eu am zis: >Nu, domnul meu<. Atunci el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: >Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu - zice Domnul oştirilor<!... Aceştia şapte sunt ochii Domnului care cutreieră tot pământul." Zaharia 4,1-6.10.
Fecioarele înţelepte şi-au luat candelele, Cuvântul lui Dumnezeu, şi-l înţeleg pentru că au fost transformate prin credinţă şi prin Duhul Sfânt, care rămâne cu ele şi în ele. Pe când fecioarele nechibzuite şi-au luat candelele, primind învăţătura din Cuvânt, dar fără să fie transfomate de acesta, experienţa lor bizuindu-se mai degrabă pe spusele şi interpretările altora din Cuvântul lui Dumnezeu. Cele înţelepte şi-au luat untdelemn în vase, vasul fiind simbolul trupului omenesc, al sufletului care trebuie să beneficieze continuu de prezenţa Duhului Sfânt. Vezi Fapte 9,15; 2Timotei 2,21; Ieremia 22,28. Iar fecioarele nechibzuite nu au luat ulei în vase, nu s-au îngrijit să fie pline de lumina Cuvântului, care trebuie să devină viaţă pentru suflet. Ele se sprijină totdeauna pe alţii, pe pastor, pe prezbiter sau pe alţi creştini versaţi în cunoaşterea Scripturilor. Candela neînsoţită şi nealimentată cu uleiul sfânt nu-şi poate da lumina ei, şi nu poate fi o lumină permanentă pe cărarea care duce înspre cetatea cerească!! Trebuie să existe totdeauna untdelemn de rezervă în vase. Fecioarele înţelepte nu duc niciodată lipsă de aşa ceva. Numai astfel are valoare Cuvântul sacru - Biblia.
"Cele două clase de aşteptători, reprezintă două clase de credincioşi care mărturisesc a aştepta pe Domnul lor. Ei sunt asemănaţi cu fecioarele, pentru că au o credinţă curată. Prin lămpi, este reprezentat Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmistul spune: >Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea<. Psalmul 119,105.
Uleiul este un simbol al Duhului Sfânt...
Din cei doi măslini, untdelemnul auriu se scurgea prin două ţevi de aur, în vasul sfeşnicului, iar de aici în lămpile de aur, care luminau Sanctuarul. Tot astfel, prin cei sfinţi care stau în prezenţa lui Dumnezeu, Duhul Sfânt este împărţit instrumentelor omeneşti care s-au consacrat lucrării Sale. Misiunea celor doi unşi este aceea de a transmite poporului lui Dumnezeu faptul că numai harul ceresc poate face din Cuvântul Său o candelă pentru picioare şi o lumină pe cărare. >Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor<. Zaharia 4,6...
Fără Duhul lui Dumnezeu, numai cunoaşterea Cuvântului Său nu este de nici un folos. Teoria adevărului, neînsoţită însă de Duhul Sfânt, nu poate reînviora sufletul şi nici sfinţi inima. Cineva poate cunoaşte foarte bine poruncile şi făgăduinţele Bibliei, dar dacă Duhul lui Dumnezeu nu întipăreşte adevărul în inima, caracterul nu va fi transformat. Fără iluminarea Duhului Sfânt, oamenii nu vor fi în stare să distingă adevărul de rătăcire, şi vor cădea sub ispitele iscusite ale lui Satana." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 5-7, 9.
Trupurile credincioşilor înţelepţi sunt temple ale Duhului Sfânt, cum spune Scriptura. "Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El... Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe
care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe
Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu." 1Corinteni 6,17.19.20.
Putem conchide, până acum, că biserica aşteptătorilor este plină de fecioare care au o credinţă curată, care cunosc Sfintele Scripturi şi care îl aşteaptă pe Domnul Hristos, Mirele ceresc. Doar unele au Duhul Sfânt şi experienţa reală a cunoaşterii lui Hristos, în timp ce altele, de fapt o majoritate, se sprijină doar pe teoria adevărului creându-le iluzia că sunt creştini veritabili!! În felul acesta, Hristos înfăţişează experienţa bisericii sale cu puţin timp înainte de venirea Sa pe nori. Este de aşteptat ca aici să se întâmple o mare trezire, întrucât toate fecioarele au aţipit, trezire care trebuie să conducă la vestirea marii avertizări mondiale. Dar, vom studia mai în profunzime această parabolă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu