"Eu mor în fiecare zi"

     "Vă asigur, prin bucuria pe care o am pentru voi în Hristos Isus, Domnul nostru, că eu mor în fiecare zi." 1Corinteni 15,31. K.J.V. Bible.

Acest verset, care scoate în evidenţă ideea morţii zilnice, nu-l găsim şi în versiunea Cornilescu. O traducere aproximativă, însă, o găsim în Biblia Ortodoxă Română. "Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Isus, Domnul nostru."

Este absolut necesar să ne ocupăm de acest adevăr, exprimat în versetul de mai sus, întrucât aproape toţi credincioşii susţin că în lupta cu omul cel vechi, (sic!), ei trebuie să moară zilnic pentru a putea fi plăcuţi lui Dumnezeu!! Se crede că există o luptă cu firea cea veche, cea care scoate capul când şi când, care te face să păcătuieşti, să mărturiseşti, ca apoi să te lupţi cu ea, zice-se prin Hristos, ca s-o birui din nou. Cât timp? Dacă-ai şti, ar fi bine, dar pentru că nu ştii trebuie să fii pregătit mereu, deşi eşti absolut conştient că ea scoate din nou capul, ca să te facă să păcătuieşti iarăşi. Aşa că viaţa acestor credincioşi este un suiş şi coborâş continuu, o viaţă de păcătuiri şi mărturisiri, şi iar păcătuiri şi mărturisiri, la nesfârşit. Aşa este aşteptat Hristos, într-o astfel de stare, cu o astfel de mentalitate. Numai că Hristos va lua în cer doar pe aceia al căror caracter se măsoară cu caracterul Lui, pe aceia care sunt plini de neprihănirea lui Hristos şi în a căror inimă nu se mai găsesc păcate, fiind sigilată pe vecie în neprihănire. Hristos îi va duce în templul ceresc doar pe acei credincioşi care sunt desăvârşiţi şi fără păcat. Aşa învaţă Scripturile.

     "Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină." Coloseni 1,21.22.
     "... ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană." Efeseni 5,27.
     "Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui." Romani 6,12.
     "Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos." 1Tesaloniceni 5,23.
     "Nu oricine-Mi zice: >Doamne, Doamne!< va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: >Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?< Atunci le voi spune curat: >Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege<. De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă." Matei 7,21-24.
     "Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!" Apocalipsa 22,14.15.

Problema mentalităţii adânc înrădăcinate subliniate mai sus este credinţa că firea cea veche sau omul cel vechi nu moare, că naşterea din nou înseamnă doar schimbarea convingerilor religioase, a atitudinilor, a multor concepţii greşite despre Dumnezeu! Dar, prin omul cel vechi, firea cea veche, inima de piatră, mintea firească, Scripturile desemnează acea natură rea şi păcătoasă, numită de Pavel pe drept vrăjmăşie, care se află în noi încă de la naştere. Ceea ce ne face răi din fire şi păcătoşi înaintea Cerului şi ceea ce atrage condamnarea noastră de către legea lui Dumnezeu este tocmai această natură veche şi păcătoasă, omul cel vechi din interiorul nostru, şi nicidecum trupul nostru de carne. Corpul nostru biologic, chiar dacă este supus păcatului, nu atrage condamnarea legii lui Dumnezeu întrucât el însuşi nu poate păcătui. "Carnea însăşi nu poate păcătui împotriva lui Dumnezeu". Gânduri despre cartea Apocalipsei, cap. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, subcap. Câteva principii fundamentale ale planului de mântuire, par. 10.

Hristos ne învaţă că ceea ce îl face pe om păcătos înaintea Cerului este ceea ce iese dinăuntrul inimii sau a minţii! Asta înseamnă că dacă inima este rea, atunci lucrurile care ies de acolo întinează întreaga fiinţă, conştiinţa simţindu-se vinovată, în afară de cazul că a ajuns insensibilă la orice formă de rău. Trupul se va întina de păcat din cauza minţii rele, a vrăjmăşiei care locuieşte acolo, pentru că îl conduce la fapte păcătoase!! El însuşi nu poate înfăptui păcatul căci este doar un instrument prin care se exprimă o voinţă, nişte sentimente şi gânduri care se materializează în diverse forme!! În minte sau în inimă, potrivit lui Isus, se află izvorul păcatului iar acest izvor este vrăjmăşia numită şi omul cel vechi, firea sau mintea pământească ori inima de piatră!!! "El le-a mai zis: >Ce iese din om aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om<." Marcu 7,20-23.

Noi ne naştem păcătoşi pentru că suntem aşa ceva în părinţii noştri, din cauza vrăjmăşiei, adică a neascultării şi necredinţei păcătoase, proprii lui Satana, pe care o căpătăm când suntem ţesuţi în pântecele mamei noastre. Această vrăjmăşie a devenit emblema acestui pământ, puterea care stăpâneşte şi subjugă ca un tiran orice om născut în lume, fiind împotriva lui Dumnezeu sub toate aspectele, ea neputând fi supusă niciodată nici măcar de Dumnezeu!! Dacă noi am fi păcătoşi înaintea lui Dumnezeu din cauza trupului, atunci singura alternativă a lui Hristos este să ne dea un trup nou când ne naştem din nou, ceea ce înseamnă că naşterea din nou ar presupune o transformare fizică totală. Dar acest lucru nu se întâmplă, căci naşterea din nou este o experienţă interioară, reală ce survine doar în urma morţii şi îndepărtării vrăjmăşiei, a naturii spirituale rele cu care ne naştem pe acest pământ.

Când are loc această experienţă extraordinară, la modul cel mai sigur cu putinţă putem spune că s-a schimbat doar natura spirituală, nu şi trupul împreună cu voinţa, sentimentele, apetitul şi dorinţele sale. La nivel fizic nu se schimbă absolut nimic. Izvorul păcatului a fost înlăturat şi înlocuit cu natura divină a lui Hristos. De vreme ce vrăjmăşia a fost nimicită şi îndepărtată, atunci ar trebui să fie clar pentru toţi că aceasta nu are cum să se mai manifeste, să-şi scoată capul, pentru că pur şi simplu nu mai există. De acum înainte, ceea ce ne poate atrage la păcat şi ne face să păcătuim, prin lipsa vegherii şi a credinţei, este doar trupul omenesc, natura noastră umană cu toate tendinţele ei îndreptate spre păcat!! Acest trup trebuie să fie supus încontinuu prin credinţă şi eforturi serioase zi de zi, cu ajutorul Duhului Sfânt.

Fiindcă intrusul dinăuntrul nostru, spionul lui Satana, propria lui natură rea şi păcătoasă, adică vrăjmăşia, aşa cum o numeşte Pavel, a fost eliminat, acum singura alternativă a lui Satana pentru nimicirea omului a rămas trupul nostru slab, muritor şi păcătos!!! Toate ispitele sale vor ţinti apetitul, afecţiunile şi pasiunile sau dorinţele naturii omeneşti! Dar nu este numai atât, ci alt domeniu vizat de el este cel al ideilor, teoriilor şi obiceiurilor greşite; cu multe dintre ele rămânem după experienţa naşterii din nou. Ideile şi teoriile noastre greşite formează laolaltă obiceiurile şi capriciile noastre. Individualitatea sau eul nostru reprezintă suma tuturor acestora, exact ceea ce întregeşte natura omenească, ceea ce o face să fie aşa cum este după naşterea din nou, adică trupul nostru biologic.

Acum, omul născut din nou are mintea lui Dumnezeu, caracterul Său sau natura Sa divină într-o natură umană slabă, muritoare şi păcătoasă, natură care defineşte eul său sau individualitatea sa. Eul nu înseamnă numai interes personal, ci întreaga individualitate umană. Nimeni nu poate exista fără să aibă eul lui propriu. Nimeni nu poate fi o persoană fără să aibă o individualitate, care la rândul ei nu poate exista şi nu poate fi ceea ce este fără o minte care gândeşte, doreşte, simte, etc. Dumnezeu însuşi are eul Său divin, după care am fost creaţi, căci suntem chipul şi asemănarea Lui. Din acest motiv, eul în sine nu este ceva păcătos şi nici măcar păcatul ca intrus. Păcatul ca intrus, ca vrăjmăşie, ca putere care ne ţine în robie spirituală, este doar vrăjmăşia!!

Un lucru trebuie să fie clar, şi anume că eul nostru este acelaşi eu şi înainte, şi după naşterea din nou, numai că înainte se afla în totalitate sub puterea vrăjmăşiei, pe când după experienţa naşterii din nou eul nostru a fost eliberat de această putere, însă el nu s-a schimbat. Singurul lucru pe care-l putem primi prin intermediul naşterii din nou, în afara caracterului, este un temperament nou. Dintr-un om care-ţi sărea ţandăra din orice, care te aprindeai numaidecât la cea mai mică împotrivire sau neplăcere, ai devenit un om liniştit, înţelegător şi cu judecată!! Fiindcă ne naştem într-un trup supus tuturor slăbiciunilor, cu toate tendinţele aplecate spre păcat, atunci eul nostru trebuie adus sub stăpânirea voinţei sfinţite prin harul lui Dumnezeu!! Lucrarea naşterii din nou a încheiat sau a rezolvat un singur lucru, şi anume ne-a scăpat de vrăjmăşia interioară.

Urmează şcoala sfinţirii sau a reformei când trebuie să ne modelăm caracterul primit, după toată lumina pe care o primim zi de zi din Cuvântul lui Dumnezeu! Omul născut din nou este chemat astfel să umble şi să crească în harul divin zi de zi exact aşa cum a făcut Maestrul divin, Învăţătorul lui, Isus Hristos. Viaţa care ne stă înainte trebuie şi poate fi o viaţă de continuă biruinţă asupra tuturor ispitelor de care suntem asaltaţi în fiecare zi. Ţinta lui Satana este să ne determine la păcat, să alunge în felul acesta Duhul Sfânt din noi, şi să ne facă să ne fie ruşine să mai cerem iertare lui Dumnezeu. Dar, puternicul şi invincibilul Cuvânt al lui Dumnezeu îi stă împotrivă şi este un adevărat balsam vindecător pentru acela care, din neatenţie sau din lipsă de credinţă, a căzut: "Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi". 1Ioan 2,1.2.

Acest cuvânt, această făgăduinţă este puterea iertării lui Dumnezeu şi a refacerii doar pentru cei născuţi din nou. Pentru ceilalţi credincioşi care se înşeală singuri crezând că au experienţa naşterii din nou, această făgăduinţă nu are efect şi nu este de nici un ajutor, căci într-o viaţă cu suişuri şi coborâşuri, cu păcătuiri şi mărturisiri întruna, ei dovedesc că făgăduinţele lui Dumnezeu, la care fac apel, nu au nici o putere de iertare şi nu aduc nici un fel de mângâiere sufletului, câtă vreme cad în păcat iară şi iară, cu uşurinţă!! Din păcate, realitatea dovedeşte cu prisosinţă această situaţie nedorită, care se întâmplă întruna.

Dar, cum poate rămâne omul născut din nou permanent biruitor asupra păcatului şi a ispitelor? Răspunsul ni-l oferă chiar Pavel, căci de la învăţătura lui am pornit în acest studiu. "Vă asigur, prin bucuria pe care o am pentru voi în Hristos Isus, Domnul nostru, că eu mor în fiecare zi." 1Corinteni 15,31. K.J.V. Bible. Experienţa morţii zilnice a lui Pavel este experienţa creştinului născut din nou, căci Pavel ne vorbeşte aici din perspectiva omului născut din nou, care a fost transformat din temelii. Experienţa de dinaintea naşterii sale din nou este descrisă de el în Romani 7,14-24. Mai mult, experienţa morţii zilnice a lui Pavel este experienţa propriu-zisă a Învăţătorului său, Isus Hristos!! Să luăm aminte la învăţătura sănătoasă a Scripturilor, aşa cum ne-a fost dăruită de apostolul Pavel: "Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos... De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele". 1Corinteni 11,1; 4,16.

Din moment ce Pavel calcă pe urmele lui Hristos înseamnă că Hristos a lăsat creştinului născut din nou un exemplu demn de urmat, pe care numai el îl poate urma dacă doreşte acest lucru, şi anume experienţa zilnică a morţii!! Dar, în ce sens a morţii? Am văzut deja că experienţa naşterii din nou se capătă doar printr-o moarte reală, prin renunţarea la eu, care face loc răstignirii şi înlăturării vrăjmăşiei. Renunţarea sau negarea eului, în acest caz, înseamnă predarea în totalitatea a voinţei împreună cu toată fiinţa lui Hristos, acceptând că noi suntem nimic şi că El este totul pentru mântuirea noastră. În acest fel, căpătăm eliberarea sau izbăvirea de păcatul stăpânitor. Dar, dacă obţinerea naşterii din nou se face printr-o moarte reală, atunci pesemne că dezvoltarea caracterului creştin, al omului născut din nou, trebuie să se facă prin alte morţi succesive în şcoala reformei!!! Aceste morţi înseamnă tăgăduirea eului, sau putem spune în mod corect chiar răstignirea eului prin refuzarea de a satisface pretenţiile cărnii, ale eului nostru, cerute insistent prin înclinaţiile naturii omeneşti.

În tot timpul desfăşurării educaţiei în şcoala reformei voinţa şi dorinţele cărnii intră în conflict cu voinţa lui Dumnezeu, mai bine zis cu cerinţele şi datoria pe care le cere Dumnezeu omului născut din El!!! Carnea sau natura omenească pofteşte împotriva Duhului, a naturii divine pe care o avem în noi, caracterizată numai de sfinţenie şi neprihănire!! Ca să fiu mai precis, am să spun că eul pofteşte împotriva Duhului, şi din acest motiv trebuie supus continuu. Iată mărturia Duhului Sfânt, care face lumină în această problemă fundamentală:

     "Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele cărnii. Căci carnea (natura omenească sau eul) pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva cărnii: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi." Galateni 5,16.17. K.J.V. Bible.

     "Sfinţirea lui Pavel a fost o luptă continuă cu eul. El a spus: >Eu mor în fiecare zi<.
     Voinţa şi dorinţele lui se ciocneau în fiecare zi cu datoria şi voinţa lui Dumnezeu. În loc să urmeze înclinaţia, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât de neplăcută şi chinuitoare era pentru natura lui." Mărturii, vol. 4, cap. Adunări în est, par. 4, 5.

Aşadar, sfinţirea presupune o luptă acerbă între voinţă şi înclinaţiile naturii noastre, şi cerinţele, vrerea sau voinţa lui Dumnezeu! Pentru a câştiga zi de zi în această luptă, atunci trebuie să ne răstignim eul cu pretenţiile lui. Faptul că rămânem cu eul în şcoala sfinţirii nu face din noi nişte păcătoşi înaintea cerului. Acelaşi eu, cu toate tendinţele lui spre păcat, cu apetitul, pasiunile şi afecţiunile lui, l-a avut şi Isus Hristos. El s-a născut din fecioara Maria cu o natură umană exact ca a noastră. Lupta Lui a fost o luptă zi de zi pentru înfrângerea şi supunerea propriei naturi umane în care de altminteri a şi fost ispitit!!! Lupta Lui a fost o luptă cu eul omenesc, care intra în conflict, prin presiunile ispitei, cu natura Lui divină şi cu voinţa lui Dumnezeu!! El şi-a tăgăduit eul zilnic, făcând astfel voia Tatălui din ceruri pentru mântuirea noastră.

     "Trebuie să mori zilnic, să ai experienţa răstignirii zilnice a eului." Mărturii, vol. 5, cap. Către un tânăr pastor şi soţia sa, par. 52.

Cea mai mare bătălie, care s-a dat vreodată în toată istoria umanităţii, este lupta acerbă şi chinuitoare cu propriul eu!!! Aceasta este cea mai mare luptă, şi nu lupta cu păcatul sau cu Satana, întrucât în ambele cazuri, în această luptă cu păcatul şi cu Satana, omul porneşte cu dezavantajul teribil al celui înfrânt, al omului care nu are nimic cu care să distrugă şi să învingă adversarul. Ba până şi Satana nu se poate lupta cu păcatul, căci nu are nicidecum puterea de a-l birui; diavolul este el însuşi un supus al vrăjmăşiei, fără putinţa de a scăpa vreodată de ea!!! El este robul păcatului şi al propriului eu, pe care nu-l mai poate nega niciodată. Singurul care poate distruge păcatul este doar Isus Hristos!!!

Deci, în şcoala sfinţirii, potrivit învăţăturii lui Pavel şi a Duhului Sfânt, omul născut din nou are de dus o luptă crâncenă cu propriul eu, cu înclinaţiile naturii sale omeneşti, cu pasiunile şi afecţiunile acesteia, care trag înspre rău. Corpul nostru va fi schimbat abia la a doua venire a lui Hristos. Până atunci avem de dus o luptă reală pentru supunerea eului nostru. Acum, cu toate că voinţa noastră a fost eliberată de sub puterea vrăjmăşiei, redându-i-se locul de decident în toate alegerile omului, în domeniul spiritual, căci în orice alt domeniu de viaţă decidea ce poftea, această voinţă este liberă să rămână lângă Hristos în orice împrejurare sau să decidă de partea răului pentru a scăpa eul de sacrificii şi dureri, şi chiar de moarte dacă omul născut din nou este adus în faţa morţii. Să nu credem nici pentru o clipă că odată eliberată voinţa, va decide permanent şi cu plăcere pentru Hristos. Acest lucru nu este adevărat. Voinţa poate fi afectată în deciziile ei când eul caută să deţină supremaţia în anumite împrejurări. Când presiunea ispitei asaltează eul, atunci înclinaţia pune presiune asupra voinţei să decidă de partea uşoară a lucrurilor, aceea în care nu implică nici un preţ şi nici un sacrificiu!!

Voinţa poate fi controlată printr-o minte chibzuită şi profund ancorată în adevărul Evangheliei, numai atunci când pur şi simplu aducem la tăcere pretenţiile eului, ale naturii omeneşti, hotărând în acele împrejurări să stăm, prin Hristos, lângă adevăr indiferent de consecinţe! Natura umană fuge de sacrificii şi nu-i place să fie altruistă. Dar, tocmai acesta este şi motivul pentru care Cerul ne oferă un caracter nou şi un temperament pe măsură, al răbdării lui Hristos, ca să putem supune eul cu toate pretenţiile şi fricile lui!! Omul născut din nou, prin credinţă, printr-o minte luminată de Duhul Sfânt, cunoscând voia lui Dumnezeu şi păzind poruncile Lui, are la dispoziţie puterea prin care poate aduce la tăcere pretenţiile cărnii în fiecare zi. Voinţa sa poate rămâne ascunsă în Hristos, iar atunci când ispita de a satisface vrerea eului vine cu putere, voinţa se predă tăriei Duhului Sfânt acceptând că a rămâne cu şi lângă Hristos, chiar şi cu riscul pierderii vieţii pământeşti, este un câştig spre viaţă veşnică. Voinţa care sfidează eul, îngenunchindu-l, devine voinţa lui Dumnezeu, iar faptele vor fi pe măsură. "Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea." Filipeni 2,13.

Viaţa lui Hristos s-a desfăşurat în felul acesta; nu s-a plâns deloc, iar atunci când a fost încolţit bine de ispită în pustie sau în Ghetsimani, ca să amintesc doar două dintre luptele Sale cele mai mari, El a îngenuncheat propriul eu, propria natură umană cu toate înclinaţiile şi pretenţiile ei, alegând să rămână de partea Tatălui Său, cu riscul unei morţi ce se profila la orizont. A acceptat sacrificiul de dragul nostru, căci a trăit doar pentru noi, din moment ce a venit pentru noi, tocmai aici în groapa fără fund a păcatului!!! Lupta Lui a fost lupta cu eul şi cu ispitele care ţinteau chiar în natura Lui omenească slabă şi păcătoasă. Biruinţa Lui este biruinţa noastră. Cum a trăit El, tot astfel putem şi suntem îndemnaţi să trăim şi noi. Viaţa de biruinţă asupra păcatului mărturisit, asupra ispitelor şi asupra eului nostru este posibilă şi înlesnită prin exemplul pe care ni l-a oferit chiar Maiestatea Cerului!! Da, putem să trăim fără păcat. Aceasta este onoarea şi privilegiul la care suntem chemaţi de Dumnezeu, Tatăl nostru.