Convertirea zilnică

Este destul de cunoscută învăţătura potrivit căreia trebuie să aibă loc o convertire zilnică a sufletului, altfel este greu de crezut că ne putem bucura de veşnicie împreună cu Hristos. Dar, ce implică totuşi o astfel de învăţătură? Este înţeleasă ea cu adevărat? Trebuie să fie o realitate practică de zi cu zi? Noi ştim că Isus i-a spus lui Nicodim că trebuie să se nască din apă şi din Duh, dacă doreşte să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, că el are nevoie de experienţa naşterii din nou, adică de acea convertire a inimii care pune întreaga fiinţă în mâinile Răscumpărătorului!

Ceea ce puţini credincioşi ştiu este faptul că există mai multe feluri de convertiri!! De regulă, mintea noastră asociază naşterea din nou cu o convertire, şi este corect acest lucru. Dar, această convertire nu este singura care trebuie să aibă loc. Pentru a înţelege corect învăţătura biblică despre convertire, ar fi bine să o abordăm prin intermediul Evangheliei lui Hristos.

Cel mai mare învăţător al Evangheliei, după Hristos, pe care l-a dăruit Dumnezeu bisericii şi oamenilor, a fost fără doar şi poate apostolul Pavel. El este acela care ne vorbeşte în maniera cea mai desluşită despre învăţătura convertirii, în lumina Evangheliei pe care o cunoştea atât de bine. În primul rând, există o convertire de natură intelectuală, aşa-numita convertire a intelectului. Această convertire nu este şi nu a fost niciodată adevărata convertire care aduce cu sine experienţa extraordinară a naşterii din nou!! Pavel prezintă acest tip de convertire intelectuală în Romani 7,14-24. El arată aici cât se poate de limpede faptul că o convertire intelectuală nu face din cineva un creştin, şi nici nu va fi vreodată dacă rămâne doar în stadiul acesta!!

În cadrul acestui pasaj biblic este înfăţişat tipul credinciosului care cunoaşte toată teoria adevărului, toate cerinţele lui Dumnezeu, toată voia lui Dumnezeu exprimată în legea Sa, dar fără să fie transformat prin harul lui Hristos. Exact acest tip de credincios fusese Pavel înainte de a avea experienţa adevăratei sale convertiri în drumul spre Damasc. El se considera un apărător ar credinţei iudaice, al adevăratei biserici, aşa cum o vedea el, fapt pentru care pornise cu prigoană împotriva oricui devenise opozant al bisericii iudaice şi al învăţăturii rabinice, pe care o considera învăţătura lui Dumnezeu. Spiritul fariseic se îmbină perfect şi este totodată un rezultat dar şi modul de manifestare al convertirii intelectuale!! Trebuie bine înţeles acest lucru.

Mintea unui astfel de credincios este îmbibată cu teoria adevărului, adevăr care poate să nu fie neapărat deformat de tradiţia şi învăţăturile omeneşti. Bunăoară, fecioara nechibzuită este înfăţişată ca având o credinţă curată, deci o credinţă care nu este amestecată cu tradiţia şi învăţăturile omeneşti, căci altfel nu ar mai avea de ce să poarte numele de fecioară. Fecioara presupune prin excelenţă ceva cast, curat din punct de vedere moral. Hristos a căutat să prezinte ambele categorii de credincioşi, prezenţi în etapa laodiceană a istoriei bisericii lui Dumnezeu, ca fiind fecioare. Asta înseamnă că ambele categorii de fecioare se bucură de acelaşi adevăr care le-a separat de toate celelalte biserici!! Numai că unele, fecioarele înţelepte, se bucură de experienţa naşterii din nou, aflându-se în şcoala sfinţirii, căci nu degeaba sunt înfăţişate ca având ulei în candele şi în vasele de rezervă, pe când celelalte, fecioarele nechibzuite, nu cunosc experienţa reală a naşterii din nou, fapt care reiese prin lipsa uleiului de rezervă, căci ele "n-au luat cu ele untdelemn". Matei 25,3.

     "Cele două clase de aşteptători, reprezintă două clase de credincioşi care mărturisesc a aştepta pe Domnul lor. Ei sunt asemănaţi cu fecioarele, pentru că au o credinţă curată. Prin lămpi, este reprezentat Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmistul spune: >Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea<." Psalmul 119,105." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 5.

Din această declaraţie reiese foarte limpede că ambele categorii de aşteptători sunt fecioare pentru că au o credinţă curată. Ambele cunosc acelaşi adevăr din Scripturi, în speţă acela care are de-a face cu vremea sfârşitului, cu solia primilor trei îngeri din Apocalipsa 14, numai că, în timp ce adevărul Evangheliei veşnice a devenit un principiu viu şi activ pentru categoria denumită de Hristos fecioare înţelepte, acelaşi adevăr nu este decât o teorie lipsită de viaţă, chiar de prezenţa Duhului Sfânt, pentru fecioarele nechibzuite. Aşadar, ambele categorii de fecioare cunosc Sfintele Scripturi, reprezentate prin candelele pe care le au. Diferenţa dintre ele este dată de ulei, simbolul Duhului Sfânt şi a prezenţei Sale în inima convertită cu adevărat!!! Lipsa Duhului Sfânt se va dovedi fatală pentru fecioarele nechibzuite, care în cele din urmă se vor uni cu Babilonul cel mare!!

     "Pentru un timp nu s-a observat nici o deosebire între ele. Tot aşa este şi cu Biserica ce trăieşte chiar înaintea revenirii Domnului Hristos. Toţi cunosc Sfintele Scripturi. Toţi au auzit solii despre apropiata revenire a Domnului Hristos şi plini de încredere aşteaptă arătarea Lui. Dar cum s-a ilustrat în parabolă, tot aşa stau lucrurile şi acum. Intervine un timp de aşteptare, credinţa este pusă la probă şi atunci când se aude strigarea: >Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare<, mulţi nu sunt gata. Ei nu au untdelemn în vasele lor şi în lămpile lor. Ei sunt lipsiţi de Duhul Sfânt." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 8.

De aici trebuie să pricepem că în tabloul despre fecioare ne sunt înfăţişate două feluri de convertire. De aceea, Hristos a avut grijă să scoată în evidenţă acest aspect deosebit de important prin pilda nunţii fiului de împărat. Se poate observa că simpla cunoaştere a teoriei adevărului are de-a face cu convertirea intelectuală. Minţii îi place teoria adevărului, numai că ascultarea nu a pătruns în conştiinţă, în inimă, în forul interior al fiinţei umane. Convertirea intelectuală nu este însoţită niciodată de prezenţa sfinţitoare a Duhului Sfânt!!! Trebuie bine întipărit în minte acest adevăr. Convertirea intelectuală înseamnă doar cunoaştere a teoriei adevărului, a învăţăturilor bisericii, pe care credinciosul le poate considera biblice chiar dacă nu sunt neapărat, etc. Sinceritatea poate însoţi şi chiar însoţeşte convertirea intelectuală, dar acest fapt nu aduce cu sine experienţa naşterii din nou.

     "Fără Duhul lui Dumnezeu, numai cunoaşterea Cuvântului Său nu este de nici un folos. Teoria adevărului, neînsoţită însă de Duhul Sfânt, nu poate reînviora sufletul şi nici sfinţi inima. Cineva poate cunoaşte foarte bine poruncile şi făgăduinţele Bibliei, dar dacă Duhul lui Dumnezeu nu întipăreşte adevărul în inima, caracterul nu va fi transformat. Fără iluminarea Duhului Sfânt, oamenii nu vor fi în stare să distingă adevărul de rătăcire, şi vor cădea sub ispitele iscusite ale lui Satana." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 9.

Aşadar, convertirea intelectuală nu produce niciodată înnoirea sufletului şi nici nu poate sfinţi inima, căci ea este lipsită totdeauna de prezenţa Duhului Sfânt în suflet!! Acest adevăr clar este subliniat de Pavel în pasajul biblic amintit ceva mai sus, în Romani 7,14-24. El cunoştea tot adevărul, avea plăcere de el, avea şi voinţa să facă binele subliniat de acel adevăr, numai că nu avea puterea de a-l pune în practică, exact prezenţa blândă şi liniştită a Duhului Sfânt, singurul care poate sfinţi inima prin adevăr, căci El este Autorul adevărului!!! Convertirea intelectuală este experienţa majorităţii credincioşilor din orice biserică. Ei sunt majoritari. Acest tip de convertire este o păcăleală cruntă pentru sinceritatea credinţei lor, fiindcă sunt făcuţi să admită şi să trăiască o minciună!! Este una dintre cele mai perfide arme ale diavolului în adormirea conştiinţei pentru viitoarea nimicire a sufletului, când va trebui să descopere că nu este pregătit pentru venirea lui Hristos. Cel mai crunt dezamăgit şi păcălit dintre toţi aceşti credincioşi este însă laodiceanul, fecioara nechibzuită!!

Nu este suficientă convertirea intelectuală. A fi un credincios care se bucură de această experienţă înseamnă a fi doar amăgit că eşti creştin care este vrednic să poarte numele lui Hristos. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Nu este rău că cineva cunoaşte doar teoria adevărului. În schimb, este rău că preferă o astfel de stare spirituală după ce refuză să primească adevărul descoperit potrivit căii lui Dumnezeu!! Biserica este plină de credincioşi convertiţi intelectual! Babilonul cel mare va fi în cele din urmă o mare adunare alcătuită numai din astfel de credincioşi sincer înşelaţi.

A fi creştin nu înseamnă doar a cunoaşte teoria adevărului, căci mintea, intelectul trebuie să cunoască adevărul, ca să poată analiza dacă acesta este adevărat sau fals. În om trebuie însă să se producă o schimbare reală şi autentică prin lucrarea Duhului Sfânt. El este singurul care poate produce convertirea inimii, transformarea înăuntru a omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Hristos ne vorbeşte despre adevărata convertire, numită de Pavel şi tăierea împrejur a inimii, în cuvintele adresate lui Nicodim: ">Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu<". Ioan 3,5.

De asemenea, Pavel dezvoltă această învăţătură a Evangheliei privitoare la convertirea reală a inimii în Romani 6 şi 8. Adevărata convertire implică o moarte, pe când convertirea intelectuală, care vine totdeauna la început şi de care are parte orice om care se numeşte pe sine creştin, nu implică niciodată aşa ceva!!! "Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat." Romani 6,6.7.

Ideea este că experienţa convertirii intelectuale nu alungă păcatul, nu ne scoate din robia păcatului şi nu face din noi copii ai lui Dumnezeu. Iată dovada acestui lucru: "Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele". Romani 7,18-23.

Acest gen de credincioşi ştiu ce este binele pe care mai şi doresc să-l facă, fiindcă ei cunosc teoria adevărului şi cerinţele legii lui Dumnezeu. Numai că fac exact ceea ce nu vor să facă. De ce? Deoarece sunt încă ţinuţi în robia păcatului!!! După omul dinăuntru, mintea în cazul nostru, le place legea lui Dumnezeu, cum e cazul fecioarelor nechibzuite, dar în natura lor omenească, în carnea lor, se află o putere care îi ţine în continuare în robia păcatului. Această putere este vrăjmăşia sau firea pământească. Convertirea intelectuală, simpla cunoaştere a teoriei adevărului, că aşa stau lucrurile cum zice Dumnezeu, nu produce înlăturarea sau nimicirea vrăjmăşiei.

Fariseii şi cărturarii iudei făceau parte din categoria credincioşilor convertiţi intelectual cu care Hristos a avut atât de mult de furcă. Când Hristos i-a spus lui Nicodim că trebuie să se nască din nou, acesta a rămas mirat, deşi înţelegea cumva ce implicau cuvintele lui Hristos. Nu-i venea să creadă că Hristos îi cunoştea atât de bine viaţa şi sufletul şi că, în pofida cunoştinţelor sale ample, totuşi are nevoie să fie un alt om, un om nou după chipul şi asemănarea lui Hristos. Această expresie de mirare va fi pe chipul tuturor celor care sunt membri ai bisericii, în situaţia în care le spui că trebuie să se nască din nou. Închipuiţi-vă ce ochi ar face prezbiterul cel mai versat în cunoaşterea Scripturilor, sau pastorul, dacă ar auzi că trebuie să se nască din nou pentru a intra în împărăţia cerurilor!!

Convertirea inimii prin care se intră în experienţa naşterii din nou, nu înseamnă numai cunoaşterea adevărului, ci înseamnă predarea voinţei şi a întregii fiinţe lui Hristos. Este o experienţă care aduce în sufletul celui convertit cu adevărat un suflu nou, un principiu viu şi activ, chiar puterea de viaţă a Duhului Sfânt. În interiorul sufletului este nimicită şi înlăturată vrăjmăşia iar locul rămas liber este umplut cu natura divină a lui Hristos, cu caracterul Lui, la care se adaugă prezenţa inestimabilă a Duhului Sfânt!!

     "Religia Domnului Hristos înseamnă mai mult decât numai iertarea păcatelor, ea înseamnă îndepărtarea păcatelor şi umplerea locului rămas liber cu harul Duhului Sfânt. Înseamnă iluminare spirituală şi bucurie în Dumnezeu. Ea înseamnă o inimă eliberată de eu şi binecuvântată de prezenţa continuă a Domnului Hristos. Când Domnul Hristos domneşte în suflet, atunci acolo este curăţie şi eliberare de păcat. Slava, plinătatea şi desăvârşirea planului Evangheliei sunt atunci împlinite în viaţă. Primirea Mântuitorului aduce strălucirea unei păci depline, a unei iubiri desăvârşite şi a unei asigurări perfecte. Frumuseţea şi parfumul caracterului Domnului Hristos, descoperite în viaţă, mărturisesc despre faptul că Dumnezeu a trimis în adevăr pe Fiul Său în lume, ca să fie Mântuitorul ei." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 40.

Prin urmare, putem concluziona că adevărata convertire, care ne introduce în experienţa naşterii din nou, înseamnă o inimă eliberată de eu (de interesul personal subliniat de egoism, de dependenţa de cunoştinţele pe care mă bizui şi despre care cred că mă fac creştin, etc) şi de vrăjmăşia păcătoasă. Când am înţeles că teoria adevărului şi faptul că sunt membru al bisericii nu înseamnă nimic, când am înţeles că Hristos e totul şi eu nimic, abia atunci se deschide calea pentru a renunţa cu totul la eu, pentru a-mi pune voinţa şi întreaga viaţă în mâinile Aceluia care m-a răscumpărat pentru a putea primi viaţa Sa divină, natura Sa divină şi prezenţa mângâietoare a Duhului Sfânt!! Aceasta este convertirea de care avem nevoie, care ne face să ne numim pe drept copii ai lui Dumnezeu. Numai astfel se poate intra în viaţa veşnică.

Convertirea inimii are loc o singură dată în viaţă. Ea nu se poate repeta niciodată. Atunci când cineva pierde darul viaţii veşnice, adică al naşterii din nou, cum a fost cazul lui Saul, primul rege al evreilor, se ajunge în situaţia păcătuirii împotriva Duhului Sfânt din care nu mai există salvare sub nici o formă. Convertirea intelectuală are loc de regulă atunci când cel doritor să-l cunoască pe Hristos este învăţat teoria adevărului sau doctrina bisericii în care urmează să devină membru. Cunoştinţele acumulate pe parcursul anilor vor întări convertirea intelectului său şi îl vor face mai greu de priceput care este adevărata nevoie a sufletului său, o nevoie niciodată satisfăcută. El simte că-i mai lipseşte ceva, în pofida tuturor cunoştinţelor acumulate, a dărniciei sale, a credincioşiei faţă de crezul şi doctrinele bisericii, a lucrării sale misionare, ş.a.m.d.

Mintea sa se va ancora de o teorie ca de Dumnezeu, crezând că în acea teorie este descoperită voia lui Dumnezeu pentru el şi fraţii lui credincioşi. În acest fel, cunoştinţele lui şi încrederea în ele îl vor face să se simtă în siguranţă, deşi simte că golul inimii nu-i este umplut niciodată. Ajunge să creadă că viaţa lui de creştin este cea autentică, că de, omul păcătos este păcătos şi trebuie să păcătuiască; nu este totuşi Isus Hristos. Experienţa lui Pavel, relatată în Romani 7, este atribuită în mod greşit experienţei pe care trebuie să o aibă creştinul născut din nou!! Viaţa de păcătuire şi mărturisire la nesfârşit este viaţa credinciosului care nu cunoaşte decât experienţa convertirii intelectuale. El nu ştie ce înseamnă să cazi pe Stânca mântuirii, nu-l cunoaşte pe Hristosul Domnului şi nu ştie cum să se încreadă în El. Acesta este adevărul.

Acum, când adevăratul creştin se bucură de convertirea inimii, de experienţa naşterii din nou, el este introdus în şcoala sfinţirii vieţii sale. În cadrul acestei şcoli el are de dus lupte crâncene cu natura lui omenească şi chiar cu voinţa care este asaltată puternic de îndemnurile cărnii nesfinţite, căci carnea nu este sfinţită sau curăţită prin naşterea din nou. Trupul nostru de carne rămâne acelaşi ca cel pe care l-am avut şi înainte de această experienţă. Eul sau natura lui omenească doreşte să-şi satisfacă mai departe gusturile, poftele şi simţămintele, iar Satana profită de înclinaţiile naturii umane. Naşterea din nou a adus cu sine prezenţa naturii divine a lui Hristos în suflet împreună cu prezenţa vie a Duhului Sfânt.

Natura umană trebuie supusă, iar pentru a fi supusă este necesară o convertire zilnică, fără de care nu este posibilă creşterea în har. Prin urmare, convertirea zilnică este o nevoie permanentă a sufletului şi are loc numai în şcoala sfinţirii, căci sfinţirea este practic o succesiune de convertiri zilnice!!! Acest tip de convertire nu este nici convertirea intelectuală, nici cea a inimii. Ea înseamnă o reînnoire a vieţii sufletului, adică o creştere în har şi cunoştinţa Evangheliei, prin primirea puterii vitale de la Hristos. Cu alte cuvinte, convertirea zilnică presupune şi este chiar o creştere zilnică, spre desăvârşirea cea mai înaltă, în harul mântuitor al lui Isus Hristos.

     "A fi convertit zi de zi înseamnă a-ţi reînnoi viaţa sufletului prin primirea puterii vitale de la Hristos, după cum mlădiţele îşi primesc hrana de la viţă. Creşterea oricărui creştin este înăuntru şi nu în afară. Noi putem creşte în har şi în cunoaşterea lui Hristos numai atunci când Duhul lui Hristos locuieşte în inimă prin credinţă. Doar prin harul primit zi de zi de la Isus poate fi păzită inima. Nu poate exista nici o siguranţă în înălţarea eului; noi trebuie să ascundem eul în Isus. Hristos locuind înăuntru este viaţa sufletului. Iar noi trebuie să-l primim pe Hristos prin Cuvântul Lui. Adevărul este acela care sfinţeşte sufletul. Noi trebuie să studiem Scripturile pe genunchi, cu seriozitate şi sinceritate. Iubirea lui Isus în inimă va crea o iubire pentru cercetarea Cuvântului Lui." The Review and Herald, 16 februarie 1892.

Concluzia firească în urma celor declarate în paragraful de mai sus este că această convertire zilnică nu implică mărturisire de păcate, ci primirea puterii sau a harului lui Hristos care reînnoieşte viaţa sufletului zi de zi, prin cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu. Viaţa aceasta a sufletului este chiar natura divină a lui Hristos, caracterul Său în care trebuie să creştem şi pe care trebuie să-l dezvoltăm. Ea trebuie reînnoită prin noi puteri zi de zi de la Mântuitorul, prin Duhul Sfânt. Or asta înseamnă hrănirea sufletului cu ce este cel mai de preţ: Cuvântul Scripturilor, Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este şi experienţa pe care a avut-o Hristos încă de când era mic. "Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El... Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor." Luca 2,40,52.

Putem conchide în urma tuturor celor afirmate că există mai multe tipuri de convertire: una, convertirea intelectuală, care implică păcătuiri şi mărturisiri la nesfârşit, fiindcă omul respectiv este încă robul păcatului, al vrăjmăşiei; apoi, convertirea inimii, adevărata convertire care ne face să devenim copii ai lui Dumnezeu, implică renunţarea la eu şi predarea inimii şi a voinţei în întregime lui Hristos, lucru care aduce moartea vrăjmăşiei; şi, în sfârşit, convertirea zilnică ce nu implică mărturisiri ale păcatelor, ci o creştere în har prin primirea puterii vitale de la Hristos, care ne reînnoieşte şi întăreşte viaţa sufletului, chiar caracterul Său.

Biruinţa eului zi de zi înseamnă convertirea zilnică. De aceea, nu trebuie să uităm niciodată că "Atâta vreme cât domneşte Satana va trebui să supunem eul, să biruim atacurile la care suntem supuşi, neexistând loc pentru oprire". The S.D.A. Bible Commentary, vol. 7, pag. 947.