"Ţara cea minunată"

      "Trăim în timpul sfârşitului. Semnele timpului, care se împlinesc cu repeziciune, declară că venirea lui Hristos este aproape. Zilele în care trăim sunt solemne şi importante. Spiritul lui Dumnezeu este retras treptat, dar sigur, de pe pământ. Plăgi şi judecăţi cad deja peste dispreţuitorii harului lui Dumnezeu. Nenorocirile de pe uscat şi de pe ape, starea agitată a societăţii, alarmele de război sunt de rău augur. Ele prezic evenimente în curs de apropiere, de cea mai mare însemnătate. 
     Instrumentele răului îşi unesc forţele şi se consolidează. Ele se fortifică pentru ultima şi marea criză. În curând, urmează să aibă loc mari schimbări în lumea noastră, iar mişcările finale vor fi repezi." Mărturii pentru comunitate, vol. 9, cap. Ultima criză, par. 1, 2.

     "Conflictul ce ne stă în faţă va fi cel mai îngrozitor din câte s-au văzut." Mărturii pentru comunitate, vol. 6, cap. Pregătire pentru criza finală. par. 16.

Timpul de har este pe sfârşite, motiv pentru care evenimentele prezise în profeţiile din Scripturile adevărului se vor împlini într-o succesiune rapidă, şi asta deoarece "mişcările finale vor fi repezi". S-a început de ceva vreme o regrupare a forţelor satanice în vederea reconfigurării finale a societăţii omeneşti, în sensul că totul este pregătit pentru ultima etapă a războiului Armaghedon. După cum am învăţat deja, acest război nu va fi deloc o luptă armată între ţările din Răsărit şi cele din Occident; nu va fi deloc un război mondial. Acest război nu este altceva decât o luptă pentru cucerirea voinţei şi conştiinţei celor credincioşi; va fi un război prin care se urmăreşte câştigarea închinării, a loialităţii şi credinţei sufletului de partea marelui apostat - Lucifer, prinţul întunericului.

O putere politică nu va putea face de una singură un astfel de lucru, mai ales la nivel mondial. Este nevoie de doi jucători importanţi pe scena lumii, locul unde va avea loc această dramă nemaiîntâlnită ca dimensiuni, ca anvergură, ca să poată să înceapă şi să se desfăşoare războiul Armaghedon împotriva lui Dumnezeu. Aceşti doi jucători importanţi sunt puterea politică şi puterea religioasă, ori altfel spus statul şi biserica. Dacă poziţia noastră în era vremii sfârşitului în cadrul statuii din visul lui Nabucodonosor se află în zona labelor picioarelor acestui chip, atunci devine evident faptul că amestecul ciudat dintre fier şi lut trebuie să iasă în relief, la timpul hotărât, în forma unei uniuni, unui pact sau unei înţelegeri între biserică (lutul din profeţie) şi stat (fierul din profeţie).

Este demn de remarcat pentru observatorul atent că biserica nu a făcut până acum un pas înainte, în scopul apropierii de stat pentru a pune mâna pe puterea acestuia. Lucrurile nu a degenerat până acolo, încât să fie necesară ivirea şi amestecul bisericii în treburile statului. Planul ambiţios al lui Satana este să aducă la un numitor comun cele două puteri, iar pentru asta trebuie să pregătească terenul. "Lumea e agitată de duhul războiului. Profeţia capitolului al unsprezecelea din Daniel aproape a ajuns la completa împlinire. În curând, vor avea loc scenele de necaz despre care se vorbeşte în profeţie." Mărturii pentru comunitate, vol. 9, cap. Ultima criză, par. 14.

Suntem chemaţi să înţelegem că, ce nu se poate rezolva pe cale politică şi diplomatică, va fi rezolvat prin violenţă, pe calea războiului. Competiţia dintre împăratul de la miazăzi şi împăratul de la miazănoapte din Daniel 11, trebuie să se încheie cu victoria desăvârşită a împăratului de la miazănoapte sau al nordului. Pur şi simplu aşa declară această profeţie extraordinară, iar noi vom fi martorii împlinirii ei cu desăvârşire. Este declarat limpede că împăratul de la miazănoapte "se va face stăpân pe vistieriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului, (împăratul de la miazăzi)". Daniel 11,43. Mai mult, puterea şi influenţa sa vor acoperi întregul pământ, căci stă scris: "Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt". Daniel 11,45. 

Întrebările pe care trebuie să le punem sunt următoarele: De unde are atâta putere împăratul de la miazănoapte să influenţeze întreaga lume cu deciziile pe care le ia? Cum de tot mapamondul va ajunge să copieze şi să se alinieze la deciziile acestuia şi, pe deasupra, să le mai şi transpună în practică? 

Fără-ndoială că o singură putere politică nu ar fi îndeajuns cu influenţa ei să facă în aşa fel, încât toate ţările lumii să-i urmeze exemplul. Şi nici mai multe puteri politice nu vor avea atâta putere şi influenţă să realizeze aşa ceva, adică să-şi impună voinţa în propria societate, care mai apoi să fie copiată de toate naţiunile de pe glob. De aceea, trebuie că puterea de a ajunge la un asemenea fenomen trebuie să vină de la tatăl minciunii, căci el este artizanul care şi-a propus să câştige prin orice mijloc închinarea oamenilor pentru sine. "Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare." Apocalipsa 13,2. Aici este vorba despre papalitatea care, în Evul Mediu, a primit puteri depline din partea eminenţei cenuşii, diavolul, care era conducătorul de drept al acesteia. 

Acum, dacă papalitatea era în realitate un amestec între biserică şi stat, căci ea reuşise prin această putere satanică formidabilă să controleze puterea politică, adică statul, înseamnă că ceea ce a fost şi făcut ea în trecut trebuie să corespundă unei puteri moderne, deci din timpul de faţă, care să fie şi să facă întocmai ce a fost şi făcut ea în perioada Evului Mediu. Conform principiului biblic că ceea ce a fost, va mai fi, că adică istoria trecutului se va repeta cu desăvârşire în vremea sfârşitului, care este chiar vremea noastră, înseamnă că trebuie să căutăm o putere care să fie un amestec între stat şi biserică, având aceeaşi putere şi influenţă, care să oblige oamenii să se închină potrivit voinţei ei. Or, profeţia chiar despre această putere ne vorbeşte, iar aceasta este, în împlinirea deplină a profeţiei, împăratul de la miazănoapte, nimeni alta decât formidabila icoană a fiarei. 

Puterea acestui împărat de la miazănoapte, o putere extraordinară prin care îşi aruncă influenţa asupra întregului mapamond, trebuie că este aceeaşi putere care a făcut din papalitate spaima oamenilor din acel ev întunecat. Stă scris: "Ea (America protestantă) lucra cu toată puterea (a balaurului, adică a lui Satana) fiarei dintâi (papalitatea) înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi (papalităţii)... Ea (America protestantă prin puterea ei politică şi legislativă) a zis locuitorilor pământului (cetăţenilor americani) să facă o icoană fiarei (o asemănarea exactă a papalităţii medievale) care avea rana de sabie (căpătată în urma loviturii dată de ateismul francez), şi trăia".  Apocalipsa 13,12.14. La momentul acesta, potrivit acestei profeţii uimitoare, când America protestantă vorbeşte locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, practic este scoasă în evidenţă vremea când ea vorbeşte ca un balaur; şi dacă vorbeşte ca un balaur, nu înseamnă altceva decât că are puterea şi influenţa balaurului, adică a prinţului întunericului, aceeaşi putere prin care a adus la existenţă şi i-a dat stăpânire papalităţii. 

Chiar acest aspect este reliefat în profeţie, şi anume că icoana fiarei "vorbea ca un balaur." Apocalipsa 13,11. Acum, când prin puterea ei politică şi legislativă nemaipomenită, America protestantă cere locuitorilor pământului "să facă o icoană fiarei", ne este descoperit de către Inspiraţia divină momentul din timp când America protestantă devine imaginea sau copia fidelă a papalităţii din vechime. (Vorbim strict despre spiritul şi caracterul care au făcut din papalitate taina fărădelegii). Ea va da pe faţă spiritul, caracterul şi metodele care au făcut-o de temut pentru orice om care se închina lui Dumnezeu conform dictatelor propriei conştiinţe. Ea zice locuitorilor pământului (este vorba despre locuitorii "pământului" de unde a ieşit la iveală sau s-a ridicat, cum zice profeţie biblică, această fiară cu două coarne ca ale unui miel), adică cetăţenilor Statelor Unite ale Americii, să facă o icoană papalităţii. Trebuie să știm că aceasta nu este o inițiativă a puterii politice, ci mai degrabă a bisericii apostate de la Legea lui Dumnezeu, care stârneşte masele populare să ceară Congresului american legi care să reglementeze închinarea, căci totul se rezumă la această problemă deosebit de importantă. 

"Ea a zis locuitorilor pământului", adică a luat act de cererea majorităţii de a face ceva în domeniul reclamat de cele mai proeminente biserici protestante de pe teritoriul Statelor Unite. 

     "Demnitarii bisericii şi ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau pentru a constrânge toate clasele de oameni să cinstească duminica. Lipsa autorităţii divine va fi înlocuită cu decretele prigonitoare. Corupţia politică distruge iubirea de dreptate şi respectul pentru adevăr; chiar şi în America cea liberă, conducătorii şi legiuitorii, pentru a-şi asigura favoarea publică, se vor supune cererii populare după o lege care să impună păzirea duminicii. Libertatea de conştiinţă, obţinută cu un sacrificiu atât de mare, nu va mai fi respectată. În lupta care se apropie cu grăbire, vom vedea exemplificate cuvintele profetului: >Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos<" (Apocalipsa 12,17)." Tragedia veacurilor, cap. Conflictul care se apropie, ultimul paragraf.

     "Pentru a-şi asigura popularitate şi putere, legiuitorii vor ceda cererii pentru o lege duminicală". Criza, cap. Legea duminicală naţională, par. 4.

     "Pentru a-şi asigura popularitatea şi dominaţia, legislatorii se vor supune cererii pentru legi duminicale." Profeţi şi regi, cap. În zilele împărătesei Estera, ultimul paragraf.

Aşadar, America protestantă oferă tot cadrul juridic şi legislativ "locuitorilor pământului", adică poporului american, prin care să poată deveni lege cererea pentru o zi de închinare. Este demn de observat pentru cercetătorul serios al Scripturilor că profeţia subliniază faptul că ea, adică fiara despre care se face vorbire în versetele de mai înainte, deci fiara care se ridică din pământ, zice locuitorilor pământului din care a ieşit şi s-a format ea, să facă o icoană fiarei; nu ea face, ci locuitorii fac, şi asta pentru că solicitarea vine din partea acestora către guvernanţi, către cei aflaţi la conducerea ţării. Iar ca cererea lor să prindă chip, Congresul american trebuie să ofere un cadru legislativ în acest sens şi deci o formă juridică prin care să poată fi pusă în aplicare, ca lege, solicitarea lor. În acest sens, trebuie introdus un amendament la Constituţia ţării care să confere putere guvernanţilor să treacă la acţiune conform solicitării; iar asta mai înseamnă că primul amendament al constituţiei americane trebuie să fie modificat în aşa fel încât să nu intre în conflict cu noul amendament. (În primul amendament se vorbeşte despre libertatea cuvântului, a presei şi a religiei). 

     "Dacă poporul poate fi condus să sprijine o lege duminicală, atunci preoţimea intenţionează să exercite influenţa ei unită, pentru a obţine un amendament religios la Constituţie şi să silească naţiunea să ţină duminica." The Review and Herald, 24 decembrie 1889.

Trebuie să înţelegem de ce prinţul întunericului ţine morţiş să lucreze prin împăratul de la miazănoapte în războiul pe care-l va declanşa împotriva lui Isus Hristos, în persoana sfinţilor Săi. El face aceasta fiindcă acest împărat garantează prin legile sale toate libertăţile de care se pot bucura oamenii şi, mai mult, poate da credit bisericii din interiorul lui să-şi ocupe locul în politica sa, atunci când circumstanţele sunt formate pentru aceasta. (Nu poţi să impui constrângeri acolo unde ele deja există; ci trebuie să existe toate libertăţile, mai ales cea a religiei, pe care mai apoi să le limitezi, sau să le excluzi. Or, acest cadru îl oferă doar împăratul de la miazănoapte, care s-a ridicat la viaţă şi există datorită principiilor protestante). Pe când, prin contrast, împăratul de la miazăzi este ateist şi nociv pentru religia creştină, pe care în mare parte o interzis-o ca formă de manifestare prin închinarea supuşilor lui. Deci, Lucifer, heruvimul căzut, are nevoie de o putere politică formidabilă, bine înrădăcinată în principiile protestantismului, singurele de pe mapamond care garantează libertăţile oamenilor, care să aibă o mare influenţă asupra tuturor ţărilor prin politica şi caracterul ei, şi care, totodată, să fie gata să coopteze în cercul puterii ei biserica apostată sau puterea religioasă coruptă a bisericii protestante. 

Putem conchide până acum că, în împlinirea deplină şi definitivă a profeţiei din Daniel 11,40-45, împăratul de la miazănoapte nu este nimeni altcineva decât icoana fiarei din profeţia consemnată în Apocalipsa 13,11-18; că puterea ce o susţine în realizarea ţintei "măreţe" pe care şi-o propune, aceea de a impune închinarea în prima zi a săptămânii, este puterea balaurului, alias diavolul şi Satana; că exemplul pe care-l dă pe propriul teritoriu prin legea ce impune închinarea într-o anumită zi, va fi copiat de absolut toate ţările de pe glob, fără excepţie. Această lucrare de anvergură mondială este posibilă datorită papalităţii. Se cunoaşte influenţa pe care papalitatea o are pe mapamond. Ea este puterea care va saluta cu toată inima tot ce face America protestantă prin legea duminicală. Numai în felul acesta se va ajunge ca toate ţările de pe glob să aibă legi duminicale asemănătoare în caracter, legi care vor fi obligatoriu respectate sub diverse ameninţări, inclusiv cu moartea.

Cum devin Statele Unite o icoană a papalităţii, de vreme ce este tărâmul protestantismului? Prin faptul că impun prin lege tradiţia papalităţii, punctul forte al papalităţii fiind închinarea în ziua duminicii pe care pretinde că a avut autoritatea să o declare drept zi de închinare în locul zilei a şaptea - Sabatul Domnului. "Prin decretul impunând tradiţia papalităţii în violarea legii lui Dumnezeu, naţiunea noastră se va separa pe ea însăşi în întregime de neprihănire." Criza, cap. Legea duminicală naţională, par. 21. "Impunerea păzirii duminicii din partea bisericilor protestante este o impunere a închinării la papalitate - la fiară." Tragedia veacurilor, cap. Legea lui Dumnezeu de neschimbat, par. 4 de la sfârşit.

Deci, astăzi se depun toate eforturile din partea duhurilor răutăţii să scape de împăratul de la miazăzi, pentru a pregăti calea supremaţiei totale a împăratului de la miazănoapte. Apoi, de la acest punct înainte, trebuie să se formeze acele împrejurări favorabile ca principalele biserici din Statele Unite să iasă în evidenţă ca o putere ce stârneşte poporul american să solicite în fapt chiar cererea bisericii, adică reglementarea închinării la nivel de naţiune, spre binele naţiunii, pentru ca în felul acesta să poată fi diminuată infracţionalitatea cu tot cortegiul ei de răutăţi ce copleşesc naţiunea. Statul, prin puterea lui politică, este oprit de constituţia ţării să conceapă legi cu caracter religios, iar pentru a se ajunge totuşi în această situaţie trebuie numaidecât ca poporul american să ceară modificarea constituţiei; lucru care se va face prin puternica influenţă a pastorilor şi preoţilor bisericilor protestante. Când puterea politică decide, din interese meschine, să facă întocmai ce i se cere, atunci America protestantă va fi format o icoană papalităţii, adică va deveni în spirit şi în caracter asemănătoare papalităţii medievale. Legea rezultată are de-a face strict cu închinarea, adică exact cu conştiinţa individuală a fiecărui cetăţean. În acest punct statul devine una cu biserica apostaziată; împăratul de la miazănoapte se transformă şi devine o icoană a papalităţii. 

La acest moment al timpului se face auzită o mare strigare, ce ia amploare şi se întinde la nivel mondial. Această avertizare are ca scop trezirea locuitorilor lumii la realitate. Lor li se va spune că adevărata zi de închinare este Sabatul - ziua a şaptea a săptămânii, nu prima zi a acesteia. Din acest motiv, împăratul de la miazănoapte, transformat în chipul şi asemănarea papalităţii medievale, "va intra şi în ţara cea minunată". Daniel 11,41. Această expresie vrea să ne atragă atenţia la tărâmul înspre care îşi îndreaptă forţele de constrângere icoana fiarei, şi anume biserica marii strigări sau a marii treziri religioase. De ce trebuie să înţelegem această expresie în acest fel? Deoarece o ţară este minunată numai atunci când în mijlocul ei şi în inimile tuturor celor ce o compun locuieşte Tatăl şi Fiul, prin Duhul Sfânt! 

Ţara respectivă nu poate fi o regiune geografică demarcată prin graniţe, şi asta fiindcă puterea care o atacă, la rândul ei, nu este o ţară, o naţiune sau o regiune geografică. Este adevărat că, mai întâi, legea duminicală, o lege strict religioasă, se aplică mai întâi pe teritoriul Statelor Unite, însă numai pentru a fi copiată de toate ţările de pe glob. Profeţia ne vorbeşte despre o unire între stat şi biserică cu o mare influenţă asupra întregii lumi. Aşadar vorbim despre o putere plină de un spirit de influenţă ce răzbate în toate ţările lumii. Apoi, legea duminicală nu este îndreptată împotriva vreunei ţări anume. Ea vizează în schimb conştiinţa, pornind, în mod incredibil, de la cele mai sincere intenţii! 

Acum, dacă împăratul de la miazănoapte reprezintă în profeţie, atunci când ea se va împlini în mod deplin în viitorul imediat, o putere rezultată în urma unirii statului cu biserica apostaziată, atunci e musai să vedem în ţara cea minunată o altă putere, dar opusă puterii opresoare. Dacă puterea care conduce la formarea alianţei dintre biserică şi stat este puterea lui Satana, după cum remarcăm din Scripturile adevărului, atunci înseamnă că puterea care trebuie să i se opună trebuie să îi fie cel puţin pe potrivă pentru a-i putea face faţă, iar această putere nu poate fi decât puterea colosală şi invincibilă a Duhului Sfânt. Cele două puteri care se vor încleşta pe viaţă şi pe moarte veşnică sunt de natură spirituală - puterea lui Satana, ce caracterizează pe împăratul de la miazănoapte, şi puterea lui Hristos, ce caracterizează adevărata Sa biserică, locul unde se găseşte Evanghelia.

Ţara cea minunată nu este adventismul laodicean, ci este biserica marii strigări, în speţă o biserică plină de lumina cu care Dumnezeu va lumina întreaga lume înşelată de prinţul întunericului. Biserica marii strigări deţine Evanghelia, căci numai Evanghelia este puterea lui Dumnezeu de iluminare a sufletului şi inimii, şi de salvare a omului păcătos iertat prin sângele Mielului înjunghiat. Să luăm seama la cuvintele inspirate ale profeţiei biblice: "După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui". Apocalipsa 18,1. 

Aşadar, "ţara cea minunată" reprezintă biserica marii avertizări mondiale sau altfel spus "un alt înger, care avea o mare putere". Trebuie să băgăm de seamă că este vorba despre un alt înger; nu este vorba despre îngerul al treilea, căci este un altul. Îngerul al treilea este un simbol pentru mişcarea adventistă, temelia formării ei fiind cele două solii îngereşti ale primilor doi îngeri. De astă dată, însă, după cum se poate lesne observa în cuvintele profeţiei, este vorba despre "un alt înger" care are o mare putere. Puterea lui trebuie că este puterea Evangheliei, a acelei Evanghelii pierdute de către mişcarea adventistă începând cu sfârşitul anilor 1850 şi concretizată definitiv în 1893. Pierderea acestei Evanghelii i-a adus în starea de a fi laodiceeni, adică creştini lipsiţi de credinţa care lucrează prin iubire sau altfel spus dragostea dintâi, de neprihănirea lui Hristos în inimă şi de prezenţa Duhului Sfânt sub forma unui discernământ spiritual de excepţie, datorat celor trei solii îngereşti.

Iată cum descrie Inspiraţia divină "ţara cea minunată": "Despre cetatea Babilon, la vremea când s-a scos în evidenţă în această profeţie, s-a spus: >Păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirea ei< (Apocalipsa 18,5). Ea a umplut măsura nelegiuirii ei şi distrugerea este gata să cadă peste ea. Dar Dumnezeu are încă un popor în Babilon şi, înainte de căderea judecăţilor Sale, aceşti credincioşi trebuie să fie chemaţi afară din ea, ca să nu ia parte la păcatele ei şi să nu >primească urgiile ei<. De aici mişcarea simbolizată printr-un înger coborând din cer, luminând pământul cu slava lui şi strigând cu un glas puternic, făcând cunoscute păcatele Babilonului. În legătură cu solia lui se aude chemarea: >Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu<. Aceste înştiinţări, unite cu solia îngerului al treilea, constituie avertizarea finală, care va fi dată locuitorilor pământului." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 3.

"Ţara cea minunată", ţinta lui Satana luată în vizor de către icoana fiarei sau împăratul de la miazănoapte, este "mişcarea simbolizată printr-un alt înger coborând din cer". Nu este doar o biserică, ci o mişcare, adică o putere dinamică ce va răscoli lumea cu mesajul ei. Slava acestei mişcări este lumina lui Dumnezeu ce răzbate din Evanghelia pe care o au în inimile lor; şi aici vorbim numai despre fecioarele înţelepte. (Este adevărat că, la început, biserica marii strigări este formată din fecioare înţelepte şi neînţelepte. Cei ce nu au Evanghelia fac o lucrare de vestire doar dintr-o pornire de moment a inimii, repetând practic ceea ce vestesc pline de putere fecioarele înţelepte, îmbrăcate cu slava sau neprihănirea lui Hristos. Când vin încercările mai severe, atunci aceste fecioare se vor pierde în mulţimile Babilonului spiritual - icoana fiarei sau împăratul de la miazănoapte şi papalitatea).

Marea strigare mondială este surprinsă în profeţie în cuvintele "nişte zvonuri venite de la răsărit şi de la miazănoapte", Daniel 11,44. Ele vin de la răsărit şi de la miazănoapte pentru că în realitate ele acoperă întregul mapamond, potrivit acestor cuvinte minunate: "şi pământul s-a luminat de slava" mişcării adevăraţilor adventişti sau aşteptători ai venirii lui Hristos. Apocalipsa 18,1. Evanghelia cu lumina ei nemaipomenită cuprinde întregul pământ. Nimeni dintre oameni nu va fi lipsit de această lumină extraordinară. 

De asemenea, ar mai trebui să ştim că "ţara cea minunată" va deveni în timpul strâmtorării lui Iacov - timpul închiderii harului lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate - după ce-şi va fi încheiat misiunea de vestire a Evangheliei, "muntele cel slăvit şi sfânt". Daniel 11,45. Prin expresia "ţara cea minunată", Inspiraţia divină vrea să surprindă biserica luptătoare, biserica fecioarelor înţelepte şi nechibzuite. Când împăratul de la miazănoapte realizează că are un oponent în persoana unor oameni umili, dar plini de o putere supranaturală, radiind de slava sau neprihănirea lui Dumnezeu, atunci legile care se vor succeda după edictului duminical vor fi îndreptate doar împotriva lor. Vor fi de aşa natură aceste legi de fier că, rând pe rând, toate fecioarele neînţelepte vor părăsi mişcarea plină de lumina şi slava lui Dumnezeu, întrucât nu au prezenţa Duhului Sfânt în inimă. Decretul morţii, ultima încercare îngrozitoare a icoanei fiarei impusă asupra copiilor lui Dumnezeu, va face ca biserica luptătoare, "ţara cea minunată", să devină "frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor", Cântarea cântărilor, 6,10, prin curăţirea ei de ultima rămăşiţă a fecioarelor nechibzuite. Este momentul acela din timp când biserica luptătoare devine biserica triumfătoare, nimeni alta decât biserica celor 144.000.

     "Când furtuna se apropie, o mare grupă de credincioşi care au mărturisit credinţa în solia îngerului al treilea, dar care n-au fost sfinţiţi prin ascultare de adevăr îşi vor părăsi poziţia şi vor trece în rândurile împotrivitorilor. Unindu-se cu lumea şi împărtăşindu-se de spiritul ei, au ajuns să vadă lucrurile aproape în aceeaşi lumină; şi când ajung la încercare, ei sunt pregătiţi să aleagă partea uşoară, populară. Bărbaţi de talent şi cu aspect plăcut, care odinioară se bucuraseră în adevăr, îşi folosesc puterile pentru a amăgi şi a rătăci suflete. Ei devin vrăjmaşii cei mai aprigi ai fraţilor lor de mai înainte." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 14.

Şi astfel, "ţara cea minunată" - biserica luptătoare, ajunge prin judecata de cercetare a celor vii, chiar a lor înşile, "muntele cel slăvit şi sfânt" - biserica triumfătoare, biserica celor 144.000. (Trebuie să ştim că promulgarea decretului de moarte de către autorităţile care au spiritul lui Satana este punctul acela din timp când în ceruri Isus îşi începe ultima etapă a lucrării judecăţii de cercetare, şi anume judecata celor vii, a celor aflaţi în viaţă la ora aceea şi care s-au dovedit credincioşi cu desăvârşire lui Dumnezeu). 

Încercarea din partea împăratului de la miazănoapte, a icoanei fiarei şi papalităţii, de a-şi "întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt", Daniel 11,45, se face prin ultimul act al dramei războiului Armaghedon, şi anume decretul morţii. Prin acest ultim act sfidător la adresa Cerului, împăratul de la miazănoapte îşi semnează definitiv sentinţa de moarte veşnică. Prin acest decret înspăimântător, el încearcă să se interpună între poporul mic şi neînsemnat al lui Dumnezeu de pe pământ - cei 144.000, şi "mare", adică mulţimile pământului care vor mai rămâne în viaţă la vremea aceea, după căderea primele patru plăgi, şi alcătuiesc Babilonul cel mare sau altfel denumit împăratul de la miazănoapte.

În Scripturile adevărului "marea" este simbol folosit pentru mari mulţimi de oameni, în general oameni neconvertiţi, oameni lumeşti. "Apoi mi-a zis: >Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi<". Apocalipsa 17,15. (Aici, "curva" este simbol folosit pentru biserica papală care este maestră în persecutarea cu violenţă de nedescris a sfinţilor lui Dumnezeu. Ea e cea care, în final, la nivel mondial, conduce ostilităţile împotriva copiilor nevinovaţi ai bisericii adevărate. Spiritul şi caracterul ei este identic cu spiritul şi caracterul protestanţilor apostaziaţi). 

În acest război crâncen totul se rezumă la închinare, nu la bogăţie, faimă, renume, etc. Cu toate că împăratul de la miazănoapte deţine toată bogăţia acestei lumi, tot arsenalul şi toate mijlocele de constrângere, el va trebui să se recunoască învins de nişte oameni înarmaţi doar cu credinţa lui Isus. "Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor." Daniel 11,45.