Edomul, Moabul, libienii şi etiopienii

Este foarte important pentru studentul profund al Bibliei să înţeleagă, în contextul zilelor din prezent, că împăratul de la miazănoapte va câştiga definitiv în lupta sa împotriva împăratului de la miazăzi. Cuvântul lui Dumnezeu este sigur şi se împlineşte cu acurateţe desăvârşită. Indiferent ce văd ochii noştri, ce aud urechile noastre şi ce ne spun simţurile noastre, împăratul de la miazănoapte va triumfa, deoarece numai în acest fel se va ajunge la impunerea cu severitate maximă a unei închinări false. El va fi instrumentul pe care Lucifer îl va folosi pentru ruinarea întregului pământ; prin el, alături de papalitate, va fi adus sfârşitul lumii. Nu ar trebui să existe nici o îndoială în astă privinţă.

Noi am înţeles până acum următoarele adevăruri ale profeţiei foarte importante, şi anume: 

1. În contextul prezent, împăratul de la miazăzi este reprezentat de spiritul ateismului în orice formă pe care a îmbrăcat-o acesta de la Revoluţia franceză până astăzi. Comunismul, nazismul, dictaturile de orice fel, precum şi orice ideologie împotrivitoare democraţiei sau principiilor protestante reprezintă împăratul de la miazăzi. Rusia, China, India, Turcia, Iran, Irak, Siria, ţările arabe, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba, etc., sunt pătrunse de spiritul şi puterea împăratului de la miazăzi. Acest spirit şi puterea lui vor fi zdrobite de către împăratul de la miazănoapte, fiindcă pur şi simplu aşa declară Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. Rusia este ultimul bastion al rămăşiţei puterii şi spiritului împăratului de la miazăzi ce trebuie să cadă, şi va cădea cu siguranţă în cel mai scurt timp posibil. 

2. În acelaşi context de astăzi, împăratul de la miazănoapte este un simbol pentru puterea politică zdrobitoare a Statelor Unite ale Americii. Are suficient spirit iscusit, forţă diplomatică şi armată, influenţă şi bogăţie să schimbe faţa întregii planete, şi o va face după ce va isprăvi cu Rusia. Mişcarea pe care a făcut-o Rusia, care din păcate s-a concretizat în invadarea Ucrainei, a fost lucrată cu perseverenţă de către Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică. Nu au fost provocaţi să înceapă un război, ci au fost împinşi să ia o atitudine, în urma lărgirii graniţelor NATO, care să-i aducă pe ruşi în situaţia de fi zdrobiţi ca putere, ca spirit de rezistenţă la democraţia occidentală şi ca influenţă asupra ţărilor care trăgeau nădejde că Rusia nu poate fi îngenuncheată vreodată. Manevrarea cu fermitate a butoanelor economiei şi finanţelor, fluviul puterii Babilonului, a dat lovitura de graţie ursului de la răsărit. Acest fapt face că ţările care se încredeau în Rusia, acele ţări care se împărtăşeau de spiritul ei, să nu îndrăznească vreodată să calce pe urmele Rusiei.

3. Când profeţia pe care am abordat-o împreună, Daniel 11,40-45, îşi va ajunge împlinirea ei deplină, se va întâmpla că nu mai rămâne nici urmă din împăratul de la miazăzi, fiindcă va fi înecat, ca să folosesc termenul biblic în acest sens. La acea vreme împăratul de la miazănoapte se transformă şi devine de o cruzime egală ca echivalent cu cruzimea pe care papalitatea a manifestat-o în Evul Mediu. Împăratul de la miazănoapte va deveni icoana fiarei, adică icoana, imaginea în oglindă sau copia papalităţii medievale. Astfel, Statele Unite ajung o fiară care vorbeşte ca un balaur, şi asta deoarece statul s-a unit cu biserica apostată; puterea politică şi legislativă intră în alianţă cu puterea religioasă decăzută a celor mai proeminente biserici protestante de pe teritoriul american. Acesta va fi cu certitudine profetică pasul următor după anihilarea Rusiei, şi o dată cu aceasta a tot ce înseamnă împăratul de la miazăzi.

4. Când icoana fiarei s-a format, atunci legile date vor avea strict caracter religios. Cererea populară este pentru o lege duminicală şi, ca orice lege, trebuie respectată, ori de nu, va fi impusă pentru toţi cei ce sunt împotriva legii şi, deci, împotriva statului controlat de puterea apostaziată a bisericii. Când edictul duminical va fi promulgat, atunci se poate spune că împăratul de la miazănoapte, cu noua s-a înfăţişare, de icoană a papalităţii, "va intra şi în ţara cea minunată". Daniel 11,41. Asta înseamnă că se atacă direct conştiinţa celor ce nu acceptă închinarea impusă prin lege, căci închinarea nu se impune prin legi. Este de ştiut că nici măcar Dumnezeu nu impune închinarea supuşilor Săi prin lege sau prin constrângeri de orice fel. "Ţara cea minunată" reprezintă biserica marii avertizări mondiale sau biserica luptătoare, alcătuită din fecioare înţelepte, cei care au Duhul lui Dumnezeu, şi fecioare neînţelepte, cei cărora le lipseşte din experienţa vieţii prezenţa Duhului Sfânt. Această biserică este biserica îngerului al patrulea, a acelui înger care va lumina tot pământul cu slava lui. Vezi Apocalipsa 18,1. Marea avertizare sau marea strigare mondială este înfăţişată în profeţie ca "nişte zvonuri, venite de la răsărit şi de la miazănoapte", Daniel 11,44.  Acesta va fi răspunsul lui Dumnezeu la legea duminicală impusă de către icoana fiarei.

5. Când această mişcare iniţiată de Duhul Sfânt va fi nevoită să treacă prin marile teste care pun la probă credinţa şi loialitatea lor faţă de Dumnezeu, se va vedea că doar fecioarele înţelepte vor rezista. Pentru a-şi impune voinţa declarată în legea duminicală, autorităţile, de la măsurile mai blânde, ajung să promulge decretul prin care se interzice vânzarea şi cumpărarea de bunuri de consum necesare existenţei. Vezi Apocalipsa 13,17. Acesta este momentul din timp când se formează numărul 666. Acest număr reprezintă păcatul împotriva Duhului Sfânt. (Păcatul împotriva Duhului Sfânt nu înseamnă la acest moment al timpului încetarea mijlocirii lui Isus în sanctuarul ceresc, întrucât trebuie să urmeze judecata celor vii. Pentru aceasta va fi necesar să se ajungă la decretul morţii). Toţi oamenii care acceptă semnul fiarei, închinarea în prima zi a săptămânii, vor rămâne fără ocrotire divină şi ajung astfel sub controlul total al lui Satana şi al demonilor. Consecinţa acestui pas este că urmează să fie promulgat într-un timp foarte scurt decretul morţii. Vezi Apocalipsa 13,15. Acest decret este încercarea supremă la care va fi supusă biserica marii strigări, sau mai bine spus a acelora care o vor forma la vremea aceea. Este, de asemenea, momentul din timp când ultima rămăşiţă a fecioarelor nechibzuite care au rezistat până la acest test, vor lua calea Babilonului, a lumii lipsite de grija ocrotitoare a lui Dumnezeu. De-acum, biserica luptătoare, "ţara cea minunată", devine "muntele cel slăvit şi sfânt", Daniel 11,45. Trebuie să fie aşa deoarece biserica a ajuns biruitoare prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor. 

6. Biserica marii strigări a ajuns un munte slăvit şi sfânt pentru că este "slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană". Efeseni 5,27. Ea a atins cel mai înalt nivel de desăvârşire posibil, care o face capabilă să trăiască fără mijlocirea lui Isus în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc şi fără har, deoarece timpul când începe să se aplice decretul morţii este timpul când se sfârşeşte harul pentru omenire. Când acest decret este promulgat, fără măsurile de aplicare a lui care se încearcă a fi concretizate în timpul fără har, atunci începe judecata de cercetare a celor vii. Această judecată începe, deci, prin cel mai sever test impus vreodată omului, de la căderea lui Adam în păcat. Această încercare înspăimântătoare obligă fecioarele înţelepte să ia ultima lor decizie: fie rămân cu Hristos şi acceptă să moară, fie se leapădă de El şi primesc semnul fiarei. Deciziile lor până la acel moment au fost doar pentru neprihănire şi Hristos, indiferent de costul personal, dar această încercare este supremă, până la limita când mintea poate ceda din cauza presiunilor martorului ocular al împrejurărilor şi al mijloacelor neomeneşti şi crude prin care se urmăreşte aducerea decretului la îndeplinire. Când ele toate au luat în mod individual ultima decizie, în favoarea lui Hristos, atunci sunt sigilate prin intermediul acestei judecăţi cu sigiliul Marelui Preot, nemaiputând să păcătuiască niciodată, pe vecie. Numai în acest fel se va face că biserica, luptătoare la început, va ajunge un munte slăvit şi sfânt. Doar acesta este sensul acestei expresii sublime. Când această biserică este sigilată, atunci şi numai atunci putem vorbi despre cei 144.000. Ea este doar rezultatul judecăţii de cercetare a celor vii.

7. Un ultim lucru pe care trebuie să-l ştim este acela că, în realitate, adevăratul împărat de la miazănoapte este însuşi Lucifer, heruvimul apostaziat. America protestantă nu este decât mijlocul sau puterea văzută prin care prinţul întunericului îşi exercită toată influenţa şi puterea pentru a impune o închinare pe care oamenii să o aducă pentru persoana lui plină de întuneric şi răutate. Aşa s-au petrecut lucrurile cu toate imperiile mondiale, dar mai ales cu papalitatea. De vreme ce avem scris că "Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare" papalităţii, devine vădit că adevărata putere care a condus papalitatea a fost Lucifer. Vezi Apocalipsa 13,2. Mai trebuie să ştim, de asemenea, că expresia aceasta, "împăratul de la miazănoapte", pe care Inspiraţia i-o atribuie în fapt lui Satana, vrea să scoată în evidenţă dorinţa lui de a ajunge aşa ceva în împărăţia lui Dumnezeu, înainte de a fi fost alungat din Cer. El dorea să deţină locul lui Isus, să primească închinarea, asemenea lui Dumnezeu, din locul scaunului de domnie al lui Dumnezeu, care se află pe muntele Sionului, la capătul miazănopţii, în cetatea lui Dumnezeu, Ierusalimul ceresc. Să citim: "Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat". Psalm 48,2. "Din Sion, care este întruparea frumuseţei desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu." Psalm 50,2. "Cortul Lui este în Salem, şi locuinţa Lui în Sion." Psalm 76,2. (Salem este celălalt nume biblic al Ierusalimului ceresc). Iată cum este surprinsă în scris intenţia lui Lucifer de a fi ca Dumnezeu: "Tu ziceai în inima ta: >Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt<". Isaia 14,13.14. Această intenţie încearcă Satana să o materializeze cumva prin acţiunea de impunere a legilor duminicale la nivel global şi de exterminare, dacă va putea, a adevăratei biserici a lui Dumnezeu. Cuvintele următoare sunt asemănătoare cu cele consemnate în Isaia 14: "Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi Sfânt". Daniel 11,45. Este exact acelaşi gând pe care l-a avut în cer, numai că, dacă în cer era vorba despre persoana Fiului lui Dumnezeu, pe pământ este vorba despre biserica Sa adevărată, care are credinţa şi neprihănirea Fiului lui Dumnezeu.

Este bine de ştiut şi de înţeles toate aceste lucruri pentru toţi cei ce doresc să trăiască în lumina soliei îngerului al treilea, căci peste foarte scurtă vreme aceasta va acoperi întregul pământ printr-o mare strigare. Dacă până acum am scos în evidenţă acţiunile împăratului de la miazănoapte împotriva celui de la miazăzi, dacă am mai văzut că urmează să-şi îndrepte puterea împotriva bisericii adevărate a lui Dumnezeu, "ţara cea minunată", din care fac parte ambele categorii de fecioare, şi dacă am priceput lesne că răspunsul lui Dumnezeu la toate constrângerile şi politica împăratului de la miazănoapte este o mare avertizare mondială, atunci a sosit timpul să aflăm, cu ajutorul Scripturilor desigur, pe cine simbolizează Edomul, Moabul, libienii şi etiopienii. 

Biserica fecioarelor înţelepte şi a celor neînţelepte reprezintă tărâmul celor care se bucură de solia îngerului al treilea în formă scrisă. Cele înţelepte au această solie în inimile lor, iar cele nechibzuite duc lipsă de aşa ceva. Dacă ele sunt mijlocul prin care Dumnezeu lansează marea avertizare mondială, înseamnă că există un scop în aceasta. Iar scopul este declarat în acest cuvinte nemaipomenite: "El a strigat cu glas tare şi a zis: >A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte<;... Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: >Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!<" Apocalipsa 18,2.4. 

Se observă limpede că această strigare declară corupţia şi apostazia totale şi desăvârşite ale Babilonului cel mare, şi că totodată prin ea se face un apel solemn de ieşire din mijlocul acestui Babilon a celor care sunt deja "poporul Meu", poporul credincios al lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă că biserica celor zece fecioare reprezintă minoritatea lui Dumnezeu şi că, deci, poporul Său care se află în Babilonul cel mare este grosul oştirii Lui sau majoritatea celor credincioşi. Ei sunt credincioşi nu prin faptul că au cunoscut solia îngerului al treilea, ci datorită experienţei naşterii din nou de care se bucură, potrivit cu toată lumina Evangheliei, aşa puţină cum a fost ea, care a ajuns la ei şi în inimile lor prin lucrarea autentică a Duhului Sfânt. Prin urmare, rostul acestei mari strigări nu este doar acela de a declara păcatele Babilonului, ci mai degrabă de a chema din mijlocul babiloniei bisericilor apostaziate şi din lume pe adevăraţii copii ai lui Dumnezeu. 

Ieşirea acestor credincioşi din Babilonul cel mare şi adăugarea lor la biserica fecioarelor înţelepte, ne descoperă un adevăr extraordinar de care nu ar trebui să ne îndoim niciodată, şi anume că, dacă biserica celor zece fecioare provine de pe tărâmul adventist, atunci majoritatea poporului lui Dumnezeu nu au cum să fi fost prin experienţă religioasă adventişti, până la lansarea marii strigări mondiale! Aşa declară Scripturile, şi întocmai aşa trebuie să credem. Aceste adevăr este frumos subliniat şi în partea profeţiei pe care am luată în discuţie, cea din Daniel 11,40-45. "Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul, şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui." Daniel 11,41. 

Aceste nume simbolice sunt foarte uşor de descifrat. Astfel, Edom este celălalt nume al lui Esau, din pricina poftei sale nesăbuite de a consuma ciorbă de linte roşie, de pe urmă cărui fapt şi-a vândut dreptul de întâi născut. "Şi Esau i-a zis lui Iacov: >Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă Sunt rupt de oboseală<. De aceea s-a dat lui Esau numele Edom." Geneza 25,30. Moab şi Amon sunt fiii lui Lot rezultaţi în urma incestului cu fiicele sale, ele fiind vinovate de această nelegiuire după ce l-au îmbătat pe tatăl lor cu vin. Să citim: "Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor. Cea mai mare a născut un fiu căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi. Cea mai tânără a născut şi ea un fiu căruia i-a pus numele Ben-Ammi; el este tatăl Amoniţilor din ziua de azi." Geneza 19,36-38.

Aşadar, am aflat că edomiţii, moabiţii şi amoniţii erau rudele trupeşti ale lui Avraam şi, deci ale lui Israel. Ei nu mai făceau parte din poporul israel, dar erau rude. Tot astfel trebuie că stau lucrurile astăzi şi în plan spiritual. Biserica fecioarelor este biserica spirituală a lui Dumnezeu, iar rudele ei spirituale trebuie să fie toţi credincioşii protestanţi, din care s-a născut marea mişcare adventă în anii 1843-1844. Pe acest tărâm protestant, Biblia declară cu cea mai mare siguranţă, fără putinţă de tăgadă, că se află majoritatea adevăratei biserici a lui Dumnezeu, declarat "poporul Meu", acel corp de credincioşi care iau seama la Evanghelia prezentată sub forma marii strigări mondiale şi devin biserica vizibilă luptătoare alături de fecioarele înţelepte. Iată ce avem scris în acest sens în Spiritul profeţiei ca mărturie imposibil de tăgăduit:

     "Cu toată decăderea larg răspândită a credinţei şi a evlaviei, în aceste biserici sunt şi urmaşi adevăraţi ai lui Hristos. Înainte de revărsarea finală a judecăţilor lui Dumnezeu peste pământ, în mijlocul poporului lui Dumnezeu va avea loc o aşa reînviorare a evlaviei de la început, cum nu s-a mai văzut din timpurile apostolice. Duhul şi puterea lui Dumnezeu vor fi revărsate peste copiii Săi. În vremea aceea, mulţi se vor despărţi de bisericile acelea în care dragostea pentru lume a luat locul iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de Cuvântul Său. Mulţi, atât slujitori, cât şi laici, vor primi cu bucurie acele adevăruri mari pe care Dumnezeu le-a rânduit să fie vestite în vremea aceea, pentru a pregăti un popor pentru a doua venire a Domnului." Tragedia veacurilor, cap. 27, par. 8.

     "Cu tot întunericul spiritual şi îndepărtarea de Dumnezeu care există în bisericile care compun Babilonul, majoritatea adevăraţilor urmaşi ai lui Hristos se găsesc încă în ele. Sunt mulţi dintre ei care n-au auzit niciodată adevărurile deosebite pentru acest timp. Nu puţini sunt aceia care sunt nemulţumiţi de starea lor actuală şi doresc după o lumină mai clară. Ei caută în zadar chipul lui Hristos în bisericile din care fac parte. Când aceste biserici se vor depărta din ce în ce mai mult de adevăr şi se vor uni mai strâns cu lumea, deosebirea dintre cele două clase se va mări şi se va încheia în cele din urmă cu despărţirea. Va veni vremea când aceia care îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice nu vor mai putea rămâne în legătură cu unii care sunt >iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu; având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.<" Tragedia veacurilor, cap. 21, paragraful 2 de la sfârşit.

Aşadar, am aflat cu ajutorul Duhului Sfânt pe cine reprezintă sau simbolizează Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon. Ei, laolaltă, constituie grosul oştirii lui Dumnezeu care întregesc biserica marii strigări. Ei vor lua locul tuturor fecioarelor neînţelepte, care s-au bucurat de solia îngerului al treilea, dar pe care au tăgăduit-o prin purtarea şi prin viaţa lor. Nu au avut nici un folos din ea; pentru ele, ea, solia în sine, a rămas doar scrisă pe file de hârtie, nu în inimă. De asemenea, este demn de observat faptul că toţi aceştia, adică Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon, scapă din mâinile împăratului de la miazănoapte. Puterea şi influenţa Evangheliei primite îi desparte de Babilonul cel mare, căci sunt sfinţi pentru Dumnezeu.

Dar, pe cine reprezintă libienii şi etiopienii? Nu-i greu de desluşit. Aceştia sunt simboluri pentru lumea păgână, lume care ajunge sub puterea Babilonului cel mare. "Ci se va face stăpân pe vistieriile din aur şi din argint, şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi etiopienii vor veni în alai după el." Daniel 11,43. Îngenuncherea împăratului de la miazăzi face ca toate ţările, îndeobşte cele din Africa păgână, să treacă de partea împăratului de la miazănoapte. Popoarele păgâne se vor bucura de isprava acestui împărat, fiindcă stă scris: "vor veni în alai după el". Sunt cucerite de puterea lui. Cu toate acestea, cu toată această ispravă realizată de împăratul de la miazănoapte asupra tuturor ţărilor păgâne şi asupra lumii întregi, în interiorul acestor popoare se află stele strălucitoare pe care Dumnezeu le va scoate prin marea strigare mondială. Aceste stele luminoase se vor alipi de biserica adevărată. Acest adevăr este atestat pentru totdeauna în aceste cuvinte inspirate demne de crezare: 

     "Printre locuitorii pământului, răspândiţi pe tot pământul, sunt cei care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal. Asemenea stelelor cerului, care se văd numai noaptea, aceşti credincioşi vor străluci atunci când întunericul acoperă pământul şi negură mare popoarele. În Africa cea păgână, în ţările catolice ale Europei şi Americii de Sud, în China, în Italia, în India, insulele mării în cele mai întunecate colţuri ale pământului, Dumnezeu are în rezervă o constelaţie a celor aleşi, care vor străluci în mijlocul întunericului, făcând cunoscut lămurit unei lumi decăzute puterea transformatoare a ascultării de Legea Sa. Chiar şi acum ei se arată în fiecare popor, în fiecare limbă şi în fiecare naţiune, şi în ceasul celei mai cumplite apostazii, când Satana depune efortul suprem de a face ca >toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi< (Apocalipsa 13,16), să primească, sub pedeapsa cu moartea, semnul de supunere pentru o zi falsă de odihnă, aceşti credincioşi >fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu fără vină< ... vor >străluci ca nişte lumini în lume< (Filipeni 2,15)." Profeţi şi regi, cap. "În duhul şi puterea lui Ilie", paragraful 3 de la sfârşit.

În urma tuturor celor descoperite, putem conchide că biserica celor 144.000, după ce vor fi trecut de toate încercările înspăimântătoare impuse de icoana fiarei împreună cu papalitatea, este o biserică majoritar formată din credincioşi protestanţi, apoi de o mică parte din perlele lumii păgâne şi mai apoi de cealaltă mică parte din credincioşi adventişti vii spiritual. Însă, iniţiatorii marii avertizări mondiale trebuie să fie credincioşii care se bucură de solia îngerului al treilea, adică adventiştii autentici şi sfinţi. Numai un Ioan Botezătorul a putut trezi societatea şi, cu asta, biserica iudaică; adică numai cineva care cunoştea adevărul prezent, aşa cum era el descoperit în timpul său, putea să iniţieze o trezire religioasă de mare anvergură. De asemenea, ziua Cincizecimii se va repeta, dar cu o putere înzecită prin marea avertizare mondială. 

Tot ce declară profeţia luată în discuţie, se va întâmpla la literă. Nimic nu se va pierde, nimic nu va rămâne neîmplinit. Împăratul de la miazăzi va fi zdrobit, cel de la miazănoapte va triumfa, iar în culmea îngâmfării sale, va elabora, promulga şi impune legi de fier cu caracter religios pentru suprimarea libertăţii religioase şi a conştiinţei. Totul se învârte în jurul închinării. Aşadar, după isprăvirea cu împăratul de la miazăzi, este de aşteptat, ca o certitudine, formarea icoanei fiarei şi tot şirul de evenimente prezis în profeţie. Ne aflăm în acest punct al istoriei astăzi din cauza eşecului bisericii lui Dumnezeu de-a lungul timpului de a-şi fi împlinit mandatul. Bunăoară, eşecul bisericii apostolice în misiunea ei a condus la ivirea tainei fărădelegii, a papalităţii, iar eşecul marii mişcări adventiste de a-şi duce la capăt misiunea cu care Dumnezeu a onorat-o, va face să ia naştere icoana fiarei. Apariţia şi formarea papalităţii stă la baza apariţiei şi formării icoanei acesteia în Statele Unite, prin unirea puterii politice a statului american cu puterea coruptă şi apostaziată a bisericilor protestante. Aceste adevăruri sunt de netăgăduit.