miercuri, 17 iunie 2015

Evanghelia bunăvoinţei - patriotismul lui Rahav

Există atâtea semne de întrebare, chiar dacă în mod sincer, cu privire la caracterul lui Dumnezeu în legătură cu multe evenimente şi întâmplări vechi-testamentare, încât pentru mulţi răspunsurile inadecvate găsite sau primite n-au făcut altceva decât să sporească şi mai mult nedumerirea şi neîncrederea într-o Persoană divină, pe care nu reuşesc să o înţeleagă din Scripturi. Cele două imagini despre Dumnezeu, una potrivit Vechiului Testament şi alta potrivit Noului Testament, aproape că nu se pot suprapune întrucât sunt de-a dreptul contrastante. Numai că acest fapt se datorează întru totul omului, nu lui Dumnezeu.

Dacă omul ar fi ascultat permanent după căderea în păcat, atunci să fim absolut convinşi că alta ar fi fost percepţia şi înţelegerea din partea noastră cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Însă, din cauza neascultării şi mai ales din pricina împotrivirii şi încăpăţânării bisericii, de-a lungul timpului, în a urma îndrumările şi poruncile divine ale Celui sfânt, manifestarea lui Dumnezeu în mijlocul bisericii şi printre oameni a avut serios de suferit. Ea nu a fost aşa cum ar fi trebuit să fie, din lipsa oamenilor calificaţi să poarte slava dumnezeiască în trupurile lor păcătoase. Bunăoară, Dumnezeu i se înfăţişează lui Moise şi i se descoperă ca fiind exact ceea ce a fost, este şi va fi în permanenţă, adică dragoste. "Domnul S-a coborât într-un nor, a stat acolo lângă el şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: >Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat<." Exod 34,5-7.

Numai că această imagine clară cu privire la caracterul Său, dăruită tuturor generaţiilor de către Moise, este pusă în umbră în Vechiul Testament din cauza lipsei de bunăvoinţă şi a unor străduinţe serioase din partea poporului lui Dumnezeu pentru a înţelege şi a da pe faţă într-un mod corect acest caracter magnific! Din cauza neascultării au intervenit fel şi fel de situaţii, pe care Dumnezeu a fost nevoit să le permită, dar care nu ilustrează sub nici o formă modul de manifestare a lui Dumnezeu. Faptul că El a îngăduit unele lucruri, nu înseamnă că descoperă caracterul Său sau neprihănirea Sa. Ele nu au nimic de-a face cu Persoana Sa. De pildă, poligamia a început să devină obicei şi pentru unii dintre eroii credinţei, precum Avraam, David, Solomon, etc. Dar, poligamia nu descoperă idealul credinţei şi nici caracterul lui Dumnezeu, aşa cum i-a fost descoperit lui Moise pe munte, în acei eroi ai credinţei! Neprihănirea Sa s-a manifestat prin ei doar în acele lucruri care sunt neprihănire, bunăoară credinţa de a asculta de Dumnezeu chiar cu riscul vieţii, sau de a păzi toate poruncile Lui sfinte, în pofida tuturor ispitelor posibile şi a poligamiei, fiindcă tot am dat-o ca exemplu.

Sau, când evreii au acceptat sabia ca rezolvator de probleme, acest fapt în sine, deşi permis de Dumnezeu, nu descoperă idealul neprihănirii şi nu are absolut nimic de-a face cu modul de manifestare a lui Dumnezeu. Când biserica s-a înarmat, trădând astfel încrederea deplină în Tatăl nostru plin de iubire, atunci sabia avea să devină simbol al viitoarelor sisteme de organizare, al căderii şi implicit al nimicirii bisericii, nu numai a celei iudaice, ci şi a tuturor organizaţiilor religioase până la sfârşitul timpului!

Acest fapt este adeverit de către Scripturi în maniera cea mai grăitoare cu putinţă, pilda celor zece fecioare fiind o dovadă în acest sens. Să nu uităm niciodată că fiara şi icoana fiarei au fost şi vor fi făurite doar de către organizaţii religioase în amestec cu puterea civilă. Adevărata biserică a lui Dumnezeu nu a avut niciodată chipul fiarei, ci al unei fecioare deosebit de frumoase. Ea nu şi-a pierdut niciodată chipul de fecioară. Va deveni cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor pentru fiară şi icoana fiarei, pe care le va pulveriza pentru totdeauna. De asemenea, tabloul cel mai reprezentativ pentru puterea lui Satana pe pământ, femeia desfrânată şi fiara pe care o călăreşte, denotă unirea dintre toate organizaţiile religioase şi puterea statală, civilă şi politică. La aceste lucruri a condus şi va conduce sabia, simbolul neîncrederii în Dumnezeu, al planurilor omeneşti, al decăderii şi nimicirii veşnice, până la urmă.

Să ţinem minte pentru totdeauna că adevărata biserică nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată organizaţie religioasă, căci unde tronează Mielul este neprihănire, desăvârşire, libertate şi viaţă veşnică. Organizaţia religioasă apare numai atunci când s-au pierdut Evanghelia şi prezenţa Duhului Sfânt. Aşadar, nu toate întâmplările din Vechiul Testament descoperă caracterul lui Dumnezeu, ci doar principiul milei a doua, adică a îngăduirii din partea lui Dumnezeu ca o stare de lucruri să se desfăşoare din cauza neascultării şi pentru că sunt unele lecţii preţioase care, dacă s-ar fi luat aminte la ele, atunci poporul lui Dumnezeu nu ar mai fi repetat niciodată greşeala respectivă. Dar, sunt unele întâmplări care ne bulversează şi efectiv nu reuşim să înţelegem de ce Dumnezeu a mai şi binecuvântat, mai degrabă decât să pedepsească după cum ne-am fi aşteptat.

O astfel de întâmplare, deşi nu este singulară ca acţiune şi nici ca răspuns, este fără doar şi poate aceea în care Rahav a fost nevoită să dea informaţii eronate sau mai bine zis să mintă pe trimişii împăratului, care aflaseră că în casa ei se ascund doi spioni evrei. După ce că minte în mod intenţionat, Dumnezeu o binecuvântează fiind adoptată în Israel şi, mai mult, devine stră-stră-străbunica lui Mesia, a Fiului lui Dumnezeu. Cum să înţelegem aşa ceva? De ce Dumnezeu oferă o mare binecuvântare într-o astfel de situaţie, care la prima vedere unui creştin i se pare bizară prin chiar răspunsul pe care Dumnezeu îl dă.

Cum să înţelegem răspunsul "ciudat" al lui Dumnezeu? Mai mult, cum putem să pricepem caracterul Său minunat în această întâmplare, mai ales că Rahav nici măcar nu era evreică! Unii vor spune că Rahav, fiind păgână, a procedat aşa cum fac toţi necredincioşii, adică mint de îngheaţă apele ca să se salveze pe ei înşişi şi, dacă permite conjunctura, şi pe alţii. De fapt, acest fel de gândire este acceptat de mulţi aşa-zişi credincioşi ai multor biserici. Ceea ce atât de puţini ştiu cu privire la Rahav şi acceptă această realitate care se va dovedi incontestabilă, este că răspunsul ei şi felul cum a procedat cu autoritatea imperiului veneau din partea unui om al lui Dumnezeu, convertit pe deplin. Ea era o fiică a lui Dumnezeu în momentul când se desfăşoară acţiunea relatată cu atâta credincioşie de către Iosua în cartea care-i poartă numele.

Dacă este aşa, şi Biblia va dovedi că aşa stau lucrurile cu privire la Rahav, atunci devine şi mai bizară "minciuna" ei bine ticluită şi intenţionată! Cum poate, deci, să mintă un om al lui Dumnezeu şi apoi să fie binecuvântat? Această întâmplare ne tulbură, dar este aşezată în mod intenţionat de Duhul Sfânt în Scripturi tocmai ca să ne pună mintea la contribuţie, pentru că în ea se ascunde principiul care a mânat-o pe Rahav să inducă în eroare autoritatea cetăţii, chiar pe rege, prin trimişii săi! În primul rând, să lăsăm Scripturile să ne lămurească în privinţa stării spirituale, sufleteşti a lui Rahav.

Se cunoaşte faptul că Rahav era prostituată, o îndeletnicire de pe urma căreia probabil îşi câştiga existenţa, de altminteri urma să devină în timp o practică şi în Israel. Aceasta este imaginea pe care fiecare creştin o are în general despre Rahav. Scripturile declară fără echivoc că ea era prostituată, curvă. Dar, nu trebuie să rămânem aici. Este foarte important să înţelegem mesajul pe care ea îl transmite celor doi spioni evrei, înainte ca aceştia să fie sfătuiţi să se ascundă trei zile în munte până vor trece înapoi trimişii regelui cetăţii, care-i căutau. Ea declară că ştia că ţara, nu numai cetatea, urma să intre în posesia poporului evreu. Asta înseamnă că ea în mod personal trebuia să-l cunoască pe Dumnezeul evreilor. Acest fapt reiese din textul următor: "Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roşii şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe care i-aţi nimicit cu desăvârşire". Iosua 2,10.

Vestea despre minunea ieşirii din Egipt, despre secarea Mării Roşii şi despre felul cum au fost biruiţi puternicii regi ai amoriţilor ajunsese la urechile canaaniţilor. Numai că puţini au avut atitudinea acestei femei remarcabile. Ea l-a primit pe Dumnezeul cerului şi pământului ca pe adevăratul Creator. Mintea ei a acceptat adevărul că Dumnezeul lui Israel este o Persoană, comparativ cu zeii lor ciopliţi din cetate, înaintea cărora se dedaseră la cele mai infame ritualuri. Cetatea Ierihon era foarte bogată iar păcatele săvârşite acolo erau o repetare a celor săvârşite de antediluvieni. Rahav recunoaşte cine este Dumnezeul evreilor şi implicit al ei: "Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ". Iosua 2,11. Aceasta este declaraţia ei de credinţă în momentul acela. Este o recunoaştere clară a faptului că în ea avusese loc o mare transfomare; ea devenise un creştin autentic, un copil născut din nou al lui Dumnezeu.

     "Înaintarea oştilor lui Israel a dovedit că lucrările puternice ale Dumnezeului evreilor merseseră înaintea lor şi că unii dintre păgâni îşi însuşeau învăţătura că numai El era Dumnezeul cel adevărat. În Ierihonul cel nelegiuit, mărturia unei femei păgâne a fost: >Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în cer şi jos pe pământ< (Iosua 2,11). Cunoaşterea lui Iehova, care ajunsese astfel la ea, s-a dovedit a fi salvarea ei. Prin credinţă >n-a pierit Rahav împreună cu cei răzvrătiţi< (Evrei 11,31). Iar convertirea ei n-a fost un caz izolat al milei lui Dumnezeu faţă de închinătorii la idoli care au recunoscut autoritatea Sa divină. În mijlocul ţării, un popor numeros - gabaoniţii - a renunţat la păgânismul lor şi s-a unit cu Israel, împărtăşindu-se de binecuvântările legământului." Profeţi şi regi, cap. Nădejde pentru neamuri, par. 7.

Slava minunată a lui Dumnezeu a lucrat neprihănirea în inima acestei prostituate, care, la momentul sosirii celor doi spioni evrei, era deja evreică în inima sa, un adevărat copil născut din nou prin lucrarea miraculoasă a Duhului Sfânt, care o pregătise pentru scoaterea din cetatea infamă şi nelegiuită pe ea şi toată casa ei! Cunoaşterea lui Dumnezeu devenise salvarea ei. Nici un om păgân care nu se bucură cu adevărat de experienţa naşterii din nou, nu poate vorbi atât de direct despre Dumnezeul cerului aşa cum a făcut această femeie extraordinară. Cuvintele lui Rahav exprimă pur şi simplu credinţa ei în adevăratul Dumnezeu ca Persoană divină. Din această pricină, prin credinţa ei vie "n-a pierit Rahav împreună cu cei răzvrătiţi". Evrei 11,31.

În urma tuturor celor afirmate, putem spune cu siguranţă deplină că Rahav nu mai era practicantă a prostituţiei când cei doi spioni evrei fuseseră găzduiţi la ea în casă. Această găzduire a fost una providenţială. Ştim că Iosua trimisese în ascuns aceşti doi spioni cu scopul să iscodească ţara şi cetatea, pentru a strânge cât mai multe şi exacte informaţii cu privire la organizarea şi sistemul de apărare al cetăţii. Această trimitere a lor a fost providenţială, întrucât scopul urmărit de Dumnezeu era salvarea lui Rahav şi a casei ei. Cu toate informaţiile lor exacte, cetatea Ierihon nu avea cum să fie cucerită niciodată de către evrei, deoarece nu deţineau un arsenal de luptă adecvat pentru dărâmarea zidurilor, care oricum erau enorme. Ierihonul era o cetate inexpugnabilă din punct de vedere omenesc.

Numai aşa se explică beneficiul şi marea binecuvântare a trimiterii iscoadelor evreieşti în cetatea Ierihon, dacă privim din perspectiva lui Dumnezeu. Aşadar, când aceşti spioni au găzduit la Rahav, aceasta nu mai practica prostituţia pentru că ea era un copil născut din nou al lui Dumnezeu. A fost providenţă, dar şi precauţie şi înţelepciune din partea lor că au găzduit în casa unei cunoscute femei uşoare pentru locuitorii cetăţii. În acest fel, ei nu atrăgeau atenţia la adevăratul scop al misiunii lor, mizând pe faptul că pot fi luaţi drept nişte simpli trecători care au nevoie de adăpost. Numai că lucrurile nu au stat aşa. Serviciile secrete ale contraspionajului cetăţii Ierihon i-au dibuit şi au aflat şi unde se adăpostesc.

Acum urmează ceva ce atât de puţini credincioşi înţeleg. Rahav minte de îngheaţă apele pe trimişii regelui cetăţii, dându-le informaţii false cu privire la spionii evrei. Cum poate un om născut din nou să mintă, şi încă tocmai pe trimişii regelui? Din punct de vedere omenesc, acţiunea lui Rahav se numeşte trădare, întrucât ascunde spioni periculoşi care lucrează evident împotriva cetăţii şi pe care înadins nu caută să-i deconspire! Trădarea se pedepsea întotdeauna cu moartea. Nu exista clemenţă pentru nimeni. Rahav ştia la ce se expune, şi totuşi minte cu nonşalanţă. Cum să înţelegem răspunsul ei? Oare chiar a fost privit ca minciună răspunsul ei de către Dumnezeu? Nu de alta, dar chiar o binecuvântează într-un mod deosebit pe această femeie. Asta provoacă nedumerirea multor creştini, care chiar nu înţeleg, într-un mod sincer şi deschis, fenomenul Rahav.

Această întâmplare nu poate fi înţeleasă decât din perspectiva lui Dumnezeu, nu din perspectivă umană. Omeneşte, vedem doar minciuna lui Rahav, fapt care răstoarnă totul cu privire la principiile legii lui Dumnezeu, care ne spune să nu dăm mărturie mincinoasă împotriva aproapelui nostru. Dar, din perspectivă divină lucrurile stau cu totul altfel. Cum ar putea, bunăoară, Dumnezeu să binecuvânteze mincinoşi? Dacă înţelegem că Dumnezeu nu se schimbă niciodată şi că nu-şi încalcă în nici o împrejurare principiile legii Sale, lege care este etalonul adevărului şi expresia propriului Său caracter, atunci devine clar că binecuvântarea de care a avut parte Rahav a vizat doar un om neprihănit, după cum este şi cazul!

Principiul care ne ajută să înţelegem acest tip de întâmplări, şi vom vedea că-s trei la număr tocmai pentru a avea încă doi martori în plus la întâmplarea cu Rahav, este frumos enunţat în Noul Testament de către apostolul Petru. Enunţul său este următorul: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!" Fapte 5,29. Pur şi simplu asta a făcut Rahav în împrejurarea respectivă: a ascultat mai mult de Dumnezeul pe care-l iubea decât de oamenii în mijlocul cărora se născuse probabil, în speţă de regele sau autoritatea cetăţii. Dar, nu este normal să ascultăm de conducătorii ţării, după cum ne învaţă Scripturile prin gura apostolului Pavel? Ba da, în toate împrejurările unde nu se impune violarea principiilor legii lui Dumnezeu şi atunci când statul nu emite legi împotriva conştiinţei şi închinării individuale!! Orice credincios adevărat va respecta constituţia şi toate legile ţării, bune sau slabe, care nu cer încălcarea legii lui Dumnezeu şi deci a conştiinţei. Trebuie să dăm cezarului ce este al cezarului exact aşa cum a spus Hristos.

Rahav a acţionat după toată lumina şi înţelegerea corectă pe care le-a avut în momentul acela. Şi a făcut-o prin credinţă. Astfel, avea să se salveze pe sine şi toată casa ei. Acţiunea lui Rahav s-a numit bunăvoinţă, iar în ochii Cerului ea a dat dovadă de adevăratul patriotism creştin. Ea n-a acţionat mânată de impuls, ci a făcut-o prin credinţă. Să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu care nu poate să mintă: "Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?" Iacov 2,25. La credinţa ei a adaugat şi fapta, dovedind că chiar îl cunoaşte pe Dumnezeu, dând pe faţă o reală şi vie neprihănire care-i umplea inima!! Care a fost fapta sa? I-a găzduit pe soli şi, pe deasupra, i-a scăpat din cetate scoţându-i pe altă parte, ca să nu-i prindă contraspionajul cetăţii.

Va rog să observaţi că în toată Scriptura nu se pomeneşte absolut nimic despre minciună în dreptul acestei neprihănite! Se vorbeşte doar despre credinţa ei, despre fapta ei nemaipomenit de curajoasă şi despre bunăvoinţa ei îndrăzneaţă, prin care a scăpat cu viaţă multe persoane apropiate, pe cei doi mesageri ai lui Dumnezeu şi inclusiv pe ea. Ea a acţionat aşa cum ar trebui să acţioneze orice om născut din nou în astfel de împrejurări. Nu a simţit că este datoria ei să divulge adevărul despre cei doi trimişi evrei. Acea realitate, a prezenţei celor doi spioni evrei în casa ei, ar fi trimis-o la moarte sigură dacă ar fi acţionat potrivit spiritului legilor cetăţii, care erau omeneşti. Ea nu şi-a încălcat conştiinţa ca să vândă sânge nevinovat!!

Cetatea era oricum sortită pieirii şi nu s-ar fi câştigat nimic dacă regele ar fi omorât intruşii. Legea omenească, în acel caz, cerea moartea unor nevinovaţi, chiar dacă ei nu veniseră cu scopul să ucidă, să fure, etc., adică să încalce legea lui Dumnezeu. Ei doar adunau informaţii, deşi scopul urmărit de Dumnezeu nu era acesta cu cei doi spioni, ci să o salveze pe Rahav, copilul adevărat al lui Dumnezeu, din mijlocul cetăţii şi a păcatului de care se despărţise! Iosua îi trimisese cu un scop, însă Dumnezeu avea alt scop, pentru că oricum cetatea nu putea fi nimicită decât cu ajutor supranatural, divin! Dacă Rahav ar fi deconspirat pe cei doi trimişi ai Domnului, ar fi încălcat legea lui Dumnezeu, fiindcă ar fi trimis la moarte doi oameni nevinovaţi, care mai făceau parte şi din poporul lui Dumnezeu. Scripturile ne învaţă că oricine se atinge de vreunul dintre copiii Săi, se atinge de lumina ochilor Săi! "Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: >După slavă M-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui<." Zaharia 2,8.

     "Dumnezeu hotărâse ca cetatea Ierihonului să fie blestemată şi că toţi trebuiau să piară, în afară de Rahav şi cei din casa ei. Aceştia trebuia să fie salvaţi datorită atitudinii binevoitoare pe care o avusese Rahav faţă de trimişii Domnului." Mărturii, vol. 3, cap. Biserica laodiceană, subcap. Păcatul şi pedepsirea lui Acan, par. 2.

Nu suntem obligaţi niciodată să deconspirăm prezenţa trimişilor sau adevăraţilor copii ai lui Dumnezeu autorităţilor care caută să le ia viaţa, mai ales când misiunea lor este una a păcii! Când legea omenească este vădit împotriva vieţii copiilor lui Dumnezeu, oricine ar fi ei, a conştiinţei şi închinării individuale, care încalcă flagrant marea lege a iubirii lui Dumnezeu, atunci ea nu trebuie respectată sub nici o formă. Aşa ne învaţă Scripturile, şi aşa trebuie procedat, întocmai ca Rahav. Adevăratul ucenic al lui Hristos nu va uita niciodată că "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!" Fapte 5,29. Mai avem încă doi martori în acest sens, care confirmă tot ceea ce am spus. Primul este cel al bunăvoinţei şi, deci, al patriotismului creştin arătat de moaşele egiptence, care au lăsat în viaţă pe toţi nou-născuţii de parte bărbătească ai evreilor. Ele nu au vrut să încalce legea lui Dumnezeu, luând viaţa celor nevinovaţi. Ca atare, au ascultat mai mult de Dumnezeu decât de faraon şi legea demonică prin care li se dădea liber şi chiar le obliga să îi ucidă numaidecât la naştere pe bieţii prunci.

     "Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra, şi cealaltă Pua, şi le-a zis: >Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască<. Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască. Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe şi le-a zis: >Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?< Moaşele au răspuns lui faraon: >Pentru că femeile evreilor nu sunt ca egiptencele; ele sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei<. Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr. Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case." Exod 1,15-21.

Asemenea lui Rahav, moaşele egiptence au fost binecuvântate de Dumnezeu cu case. Ele s-au temut de Dumnezeu, adică au preferat să respecte legea lui Dumnezeu, prin faptul că nu au vrut să ucidă, alegând să spună cu curaj cuvinte pe care noi le catalogăm minciună, din punct de vedere omenesc. Moaşele au acţionat prin credinţă şi au reuşit să salveze vieţi nevinovate, fără să încalce legea lui Dumnezeu. Astfel de legi sau porunci omeneşti nu poartă girul divin şi nu au nimic de-a face cu adevărul. Ele nu trebuie niciodată respectate.

Ultimul martor este acela al femeii care a protejat viaţa celor doi tineri care dădeau de ştire regelui David totul cu privire la planurile fiului său, Absalom, care dorea să-i ia viaţa. Întâmplarea este consemnată în 2Samuel 17. Această femeie a ascuns pe cei doi într-o fântână şi, asemenea lui Rahav, le dă informaţii eronate, cu bună ştiinţă, slujitorilor lui Absalom, care voiau să-i prindă şi eventual săi omoare. În toate aceste trei cazuri vedem cum cei implicaţi, asemenea lui Rahav, a moaşelor sau a femeii loiale lui David, au oferit informaţii false autorităţii sau celor ce reprezentau ori aveau legătură cu autoritatea timpului, care căutau să ia viaţa unor oameni absolut nevinovaţi sau chiar a pruncilor născuţi în Egipt.

A acţiona ca Rahav sau ca moaşele egiptence, în astfel de situaţii, înseamnă a da dovadă de bunăvoinţă şi de patriotism creştin. Ele au trăit pe viu principiul Evangheliei enunţat de Isus în predica de pe muntele fericirilor: "Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!" Matei 5,7. Din punct de vedere uman, ele au încălcat nişte legi omeneşti, ori nişte interdicţii sau porunci exprese autoritare. Dar, aceste legi, pe nedrept numite astfel, sunt în afara adevărului exprimat în legea celor zece porunci divine. Din moment ce sunt mincinoase şi sfidătoare la adresa lui Dumnezeu, atunci aceste femei extraordinare nu aveau cum să îşi permită să încalce adevărul, care spune: "Să nu ucizi!" Adevărul trebuie pus mai întâi şi de toate în relaţie cu marea lege a iubirii, care este sau ar trebui să fie izvorul tuturor legilor omeneşti drepte. Această lege este norma după care ştim ce este adevăr şi ce este minciună.

Rahav, ca şi celelalte femei, şi este interesant că protagonistele noastre în toate cele trei cazuri sunt doar femei, prin răspunsul său nu avea cum să încalce o lege omenească dreaptă, pentru că pur şi simplu aceasta nu exista în momentul desfăşurării acţiunii. Ea nu a săvârşit nici un sacrilegiu şi nici o încălcare de lege divină sau de lege omenească dreaptă fiindcă adevărul este subliniat doar de legea lui Dumnezeu şi, prin împrumut, de legi omeneşti drepte!! În momentul desfăşurării acţiunii, în toate cele trei cazuri, se urmărea nimicirea unor vieţi nevinovate, după standardul divin. Pentru Rahav, cei doi trimişi ai lui Iosua erau de fapt trimişii lui Iahweh pentru salvarea ei. Era oportunitatea ei, singura de altfel, prin care se putea salva. Inducerea în eroare a agenţilor contraspionajului cetăţii nu constituie încălcarea legii lui Dumnezeu, întrucât deconspirarea mesagerilor lui Dumnezeu ar fi însemnat trimiterea lor la moarte, dar şi posibila condamnare la moarte a lui Rahav pentru că a adăpostit în casa ei intruşi străini. Legea cetăţii condamnate deja la pieire chiar de către propriile lor fapte păcătoase, intra în conflict cu legea cea mare a libertăţii care ne spune să nu ucidem şi să nu dăm mărturie mincinoasă împotriva aproapelui nostru. Această mărturie mincinoasă ar fi însemnat pentru Rahav deconspirarea sau trădarea solilor Domnului în mâinile nelegiuiţilor! Ea ar fi dovedit astfel că este împotriva lui Dumnezeu. Recunoaşterea unei realităţi care conduce la moartea certă a celui sau a celor nevinovaţi, doar pentru că noi credem că astfel nu încălcăm legea lui Dumnezeu, care ne porunceşte să nu minţim, înseamnă pur şi simplu a da o mărturie mincinoasă împotriva aproapelui şi a-l ucide! Înseamnă a încălca chiar legea slobozeniei, legea celor zece precepte divine!

Toţi cei ce sunt ucenicii adevăraţi ai lui Hristos nu vor vinde niciodată pe fraţii Domnului, nu-i vor trăda în mâinile celor nelegiuiţi şi criminali care caută să le ia viaţa pe nedrept. Astfel de fapte sunt socotite în Scripturi neprihănire. "Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?" Iacov 2,25. Fapta ei trebuie înţeleasă în ansamblu, fiindcă dacă nu ar fi dat informaţii greşite trimişilor regelui cetăţii, atunci cum ar fi putut ea să-i scoată în siguranţă pe cei doi spioni evrei "pe altă cale"? Ceea ce doresc să reţinem este că ori de câte ori legea, porunca sau interdicţia omenească intră în conflict cu legea divină, adică atunci când acestea cer moartea unui nevinovat din mâinile noastre, sau sunt împotriva conştiinţei şi închinării individuale, acestea sunt întru totul nule şi neavenite. Nici un copil al lui Dumnezeu nu trebuie să dea ascultare unor astfel de norme aberante şi imorale. Ei pur şi simplu nu intră sub incidenţa lor fiindcă ascultă de legea mai mare a lui Dumnezeu, care nu se schimbă niciodată.

Ar trebui să devină clar că fapta lui Rahav a fost făcută prin credinţă, şi aceasta i-a fost socotită neprihănire. De asemenea, fapta moaşelor a fost făcută prin credinţă, iar Dumnezeu le-a binecuvântat din plin, la fel şi fapta femeii care i-a ascuns pe cei doi mesageri care erau de partea lui David, a condus la binecuvântarea ei şi a regelui David, care nu şi-a pierdut viaţa. În toate cele trei cazuri, intenţia premeditată a autorităţii, indiferent de cine era reprezentată, era să prindă şi să omoare pe cel sau cei nevinovaţi, sau să-i ucidă de îndată ce au fost născuţi! Răspunsul celor trei femei, în acest gen de situaţii, ar trebui să fie un exemplu pentru orice copil adevărat al lui Dumnezeu, care nu doreşte să încalce niciodată legea lui Dumnezeu. Legea şi poruncile omeneşti care fac obiectul unor astfel de situaţii trebuie eludate, încălcate sau ignorate cu intenţie, căci sunt împotriva legii morale a marelui nostru Dumnezeu.

Că aşa stau lucrurile este dovedit în Scripturi cu prisosinţă. Bunăoară, Petru formulează sub inspiraţie divină principiul călăuzitor în astfel de situaţii, spunând: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!" Prin acest răspuns apostolii au arătat că sfidează, cu înţelepciune şi plini de demnitate morală şi creştină, cea mai mare autoritate a acelei vremi în materie de religie, şi anume Sanhedrinul sau Sinedriul iudaic. A nu te fi supus autorităţii lui în domeniul religios însemna să ajungi un paria al societăţii, care nu mai are acces la mântuire. Era ceva înfricoşător pentru bieţii enoriaşi ai sinagogilor să nu dea scultare de toate poruncile Sinedriului. Unii care ajunseseră să creadă că nu le poate ţine pe toate, fiindcă erau atât de împovărătoare, au renunţat şi au fost socotiţi de această autoritate drept pierduţi. Aceasta era situaţia în timpul Domnului Hristos.

Dar, Hristos a arătat că în materie de conştiinţă şi închinare individuală omul trebuie să se supună numai lui Dumnezeu, indiferent cine şi ce autoritate îşi arogă! După revărsarea Duhului Sfânt, ucenicii au înţeles clar că nimeni nu le poate interzice să vorbească despre Mesia. Astfel, pe baza acestui principiu divin, nici o poruncă şi nici o lege omenească, statală sau bisericească, nu poate obliga pe cineva să trădeze pe fraţii lui Hristos, conducându-i pe drumul morţii. Nici un creştin adevărat nu va da curs unor astfel de legi. Acest lucru înseamnă patriotism creştin şi a arăta bunăvoinţă şi milă faţă de fratele în Hristos ameninţat pe nedrept. Nu trebuie să participăm niciodată la lucrări ale fărădelegii susţinute de legi omeneşti nedrepte şi neavenite, de altminteri pe nedrept numite legi în această privinţă. (Cei care au ascuns şi au tăinuit cu bună ştiinţă prezenţa evreilor sau a altor nevinovaţi în timpul celui de al doilea război mondial, dând informaţii cu totul eronate şi intenţionat autorităţilor criminale, nu au săvârşit fărădelege, ci dimpotrivă au dat dovadă de patriotism creştin. Binecuvântarea lui Dumnezeu a fost asupra lor.)

În curând va fi emis edictul duminical, ultima lege barbară prin care se caută violarea conştiinţei, a închinării individuale şi mai ales a legii lui Dumnezeu. Unii vor fi puşi în situaţia lui Rahav, constrânşi fiind să deconspire sau să trădeze pe fraţii lor în Hristos şi, deci, să respecte astfel legea omenească nedreaptă. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem astăzi este aceasta: Vom asculta mai mult de Dumnezeu, sau de oameni? Trebuie să înţelegem că informaţiile eronate date în scopul salvării unei vieţi omeneşti nevinovate, în contextul despre care am discutat, deşi acest lucru poate însemna încălcarea unor legi omeneşti injuste şi neavenite, nu înseamnă niciodată încălcarea legii lui Dumnezeu, nu înseamnă deloc fărădelege ori păcat, ci înseamnă patriotism creştin şi bunăvoinţă plină de milă şi de înţelepciune! Cine citeşte, să înţeleagă!

     "Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă." Evrei 11,31.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu