Integritatea lui Iov în suferinţă

Cel mai cert lucru cu putinţă referitor la suferinţă este că ea nu constituie o formă de pedepsire căutată înadins de Dumnezeu pentru corectarea sau năpăstuirea omului păcătos! Ea pur şi simplu nu face parte din arsenalul lui Dumnezeu câtă vreme guvernarea Sa şi principiile împărăţiei Sale sunt de natură morală. Cum ar putea suferinţa să ne facă umani, demni de numele de om sau buni, înţelegători, respectuoşi, amabili, ori creştini dedicaţi trup şi suflet lui Dumnezeu, etc.? Dacă suferinţa ar avea acest rol nemaipomenit, atunci putem spune că este un principiu moral care stă la baza guvernării divine. Dar, suferinţa şi orice formă de nenorocire nu sunt principii morale, ci un rezultat sigur al prezenţei păcatului, cel mai odios lucru din câte există pe pământ, şi al manifestării sale în oameni şi în lume.

Suferinţa nu are nimic de a face cu moralitatea, care are la bază doar două lucruri de prim rang ce constituie esenţa caracterului lui Dumnezeu, şi anume adevărul şi neprihănirea sau iubirea plină de abnegaţie. Din păcate, prea mulţi creştini privesc suferinţa ca fiind un mijloc de pedepsire a păcătosului din partea lui Dumnezeu, când acesta nu vrea să asculte de El. Mai mult, unii merg şi mai departe şi cred că ea vine ca urmare a vreunei fapte rele săvârşite de suferind, de familia lui sau de cineva apropiat. Cu alte cuvinte, dacă faci rău, atunci Dumnezeu te pedepseşte; nu scapi, mai devreme sau mai târziu o păţeşti sigur, fiindcă nu poţi evita mânia lui Dumnezeu. Acesta este tipul de raţionament care caracterizează în fapt majoritatea creştinilor.

Dar, el este absolut eronat, după cum ne dovedesc Scripturile adevărului. Ceea ce trebuie să fie clar pentru toţi este că suferinţa, urmările ei şi moartea îl au ca autor pe Satana. Din această pricină, putem spune cu siguranţă deplină că suferinţa este biciul pe care-l foloseşte Satana şi prin care urmăreşte să-i facă pe oameni să creadă că Dumnezeu îi pedepseşte în mod arbitrar pentru faptele lor păcătoase. Dumnezeu nu-i poate pedepsi pe oameni pentru că pur şi simplu au păcătuit, în încercarea de a-i îndrepta cumva, din moment ce în marea Sa iubire l-a trimis pe Isus să ne salveze din păcat, El însuşi luând pedeapsa care se cuvenea omului asupra Sa. Omul păcătos nu poate fi îndreptat spre mântuire prin suferinţă, ci doar prin iubire. Dragostea e singura care poate salva omenirea de suferinţă, dacă aceasta doreşte!

A pedepsi pe cineva în mod arbitrar pentru a-l învăţa minte să asculte, înseamnă a proceda imoral şi imatur, căci mintea inteligentă sau inima, potrivit Scripturilor, este câştigată doar prin iubire şi bunătate. Este contrar raţiunii şi caracterului lui Dumnezeu folosirea unui astfel de procedeu satanic pentru îndreptarea omului. Acum, pentru a înţelege corect suferinţa ca dramă umană, Dumnezeu ne-a lăsat în Scripturi singura carte prin care ne descoperă cine este autorul real şi moral al suferinţei umane pe pământ. Această carte este Iov. Aici Dumnezeu ne înfăţişează adevăratul tablou, adevărata realitate cu privire la cine aduce suferinţa pe pământ printre oameni, indiferent că sunt sfinţi sau păcătoşi.

Ceea ce e interesant este faptul că suferinţa este adusă asupra unui om al lui Dumnezeu, neprihănit, curat la suflet, deci fără păcat. Iov era la vremea aceea, din punct de vedere moral şi spiritual, desăvârşit, întruchiparea sau reprezentarea corectă a caracterului lui Dumnezeu pe pământ! "Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău." Iov 1,1.

Pentru că Dumnezeu a ştiut că suferinţa va constitui o problemă serioasă pentru toate generaţiile de oameni după căderea lui Adam în păcat, a considerat că este înţelept şi drept să ne ofere un răspuns clar şi direct pentru ca noi să înţelegem corect cine aduce suferinţa printre noi şi ce rol joacă Dumnezeu în această situaţie. În marea Sa înţelepciune i-a descoperit lui Moise originile creaţiei pământului şi geneza omului, precum şi tot ce trebuie să ştim cu privire la suferinţa omenească şi, mai mult, cum trebuie privită şi înţeleasă aceasta. Moise a scris în pustiul Madian atât cartea Geneza, cât şi cartea Iov, spre binele omenirii. Aici, în cărţile amintite, se află răspunul clar, fără echivoc cu privire la existenţa noastră şi la suferinţa de care avem parte. "Anii îndelungaţi din mijlocul deşertului nu au fost irosiţi. Nu numai că Moise a obţinut o pregătire pentru marea lucrarea ce-i stătea înainte, dar pe durata acestui timp, sub inspiraţia Duhului Sfânt, el a scris cartea Genezei şi de asemenea cartea lui Iov, care vor fi citite cu cel mai adânc interes de poporul lui Dumnezeu până la încheierea timpului." The SDA Bible Commentary, vol. 3, pag. 1140.

Putem observa şi singuri ce plan minunat a avut Dumnezeu pentru noi, prin faptul că ne descoperă laolaltă geneza creaţiei, a omului, cine este iniţiatorul suferinţei, dar şi cum trebuie să privim în mod corect suferinţa, ca mod de manifestare printre oameni. Desăvârşirea creaţiei a fost umbrită de păcat şi de suferinţă. În noile condiţii pe care singuri ni le-am creat, prin neascultare, era absolut necesar să înţelegem rostul suferinţei, dar nu ca pe ceva trimis în mod special de Dumnezeu ca mijloc de pedepsire spre îndreptare, ci ca pe ceva specific condiţiilor păcatului şi neascultării, al cărui singur autor moral este Satana.

Singura problemă de care ne izbim când citim cartea lui Iov este de ce Dumnezeu i-a permis lui Satana să-l lovească pe Iov atât de crunt; de ce a îngăduit un supliciu atât de nefiresc faţă de un om pe care, culmea, îl iubea şi îl preţuia ca pe propriul Său Fiu. Imaginea unui Dumnezeu care permite astfel de manifestări chiar ale lui Satana, este comună fiecări minţi omeneşti, fapt pentru care Dumnezeu este perceput ca fiind lipsit de milă, răzbunător şi capricios. În felul acesta, oamenii au ajuns să asocieze caracterul lui Dumnezeu cu cel al lui Satana. Degeaba ne spune că este plin de iubire, dacă îngăduie şi urmăreşte intenţionat să ne pedepsească în mod arbitrar pentru te miri ce nimicuri, ca să nu mai pomenim păcatele grosolane, ori pentru păcate ascunse ştiute doar de noi. Bunăoară, Iov, cu toate că era considerat chiar de Dumnezeu curat la suflet, totuşi El permite să vină asupra lui suferinţe greu de închipuit, într-un timp extrem de scurt!

Primul lucru pe care trebuie să-l înţelegem este că această carte va fi înţeleasă corect doar de o minte spirituală călăuzită de Duhul Sfânt. Biblia nu-i o simplă carte care abundă în informaţii şi povestiri istorice. Dumnezeu trage cortina care desparte lumea vizibilă de cea invizibilă şi ne prezintă adevărata realitate care se ascunde în spatele tuturor manifestărilor păcatului în lumea noastră. Ne înfăţişează un caz concret petrecut cu foarte mult timp în urmă, pentru ca noi să înţelegem de ce suferim şi cine este de fapt iniţiatorul suferinţei omeneşti. Această carte extraordinară nu poate fi înţeleasă dacă mai întâi nu pricepem miezul disputei, al cărei protagonist a fost Iov. Miezul acestei lupte a fost fără doar şi poate altruismul reflectat în viaţa lui Iov, care a înfăţişat cel mai fidel cu putinţă caracterul lui Dumnezeu într-o lume chinuită de păcat. Da, Iov trăia mai presus de ispite şi de orice păcat. Viaţa sa era o mărturie continuă despre ce înseamnă să fii biruitor permanent, zi de zi, asupra oricărui păcat mărturisit.

Acest fapt în sine l-a adus pe Iov în situaţia de a fi obiectul mâniei lui Satana, fiindcă el constituia întruchiparea vie a altruismului în inima împărăţiei întunericului, a stăpânirii lui Satana. Nici unui alt om nu i se putea întâmpla ceea ce i s-a întâmplat lui Iov, deoarece Scripturile dau mărturie fără putinţă de tăgadă, prin vocea lui Dumnezeu, că Iov era, cel puţin la vremea aceea, singurul om de pe pământ care trăia o viaţă morală şi spirituală desăvârşită. Era neprihănit, fără păcat, imaginea fidelă a caracterului lui Dumnezeu aşa cum peste veacuri avea să se reflecte mai strălucitor în viaţa inegalabilă a Mântuitorului. Iată cuvintele lui Dumnezeu, aşa cum sunt surprinse de Moise în cartea pe care a scris-o împreună cu Geneza: "Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău... Domnul a zis Satanei: >Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău<... El se ţine tare în neprihănirea lui." Iov 1,1.8; 2.3.

Dumnezeu afirmă de două ori că nu este nimeni ca Iov pe pământ, concluzionând că el se ţine tare în neprihănirea lui în pofida primelor calamităţi care au fost aduse asupra lui de către Satana. Acum, de ce a permis Dumnezeu să vină aşa nenorocire asupra Iov din moment ce era un om al lui Dumnezeu desăvârşit, neprihănit? Nu ar fi fost cazul să-l ocrotească într-un mod special de furia lui Satana? În cazul lui Iov, permiterea suferinţei de către Dumnezeu nu poate fi înţeleasă decât prin prisma altruismului care-i caracteriza viaţa, principiu de altminteri care reprezintă obiectul urii supreme pentru Satana! Iov era ţinta principală a lui Satana de pe întregul pământ, la timpul când se desfăşoară acţiunea. Iov era pur şi simplu întruchiparea lui Hristos pe un pământ aflat sub blestemul păcatului. El manifesta principiile cerului în familie şi în societatea vremii aceleia, lucru pe care Satana îl ura, fiind o ofensă la adresa egoismului, mândriei şi păcatului, a tuturor principiilor răutăţii care brăzdează împărăţia lui Satana de pe pământ.

     "Altruismul, principiul Împărăţiei lui Dumnezeu, este principiul pe care-l urăşte Satana; el îi tăgăduieşte însăşi existenţa. De la începutul marii controverse, el s-a străduit să dovedească faptul că principiile după care acţionează Dumnezeu sunt egoiste; şi el procedează la fel cu cei care-i slujesc lui Dumnezeu. Lucrarea lui Hristos şi a tuturor celor ce-i poartă Numele este aceea de a dovedi falsitatea pretenţiei lui Satana.
     Isus a venit în chip de om în scopul de a ilustra altruismul în propria Sa viaţă. Şi toţi aceia care acceptă acest principiu trebuie să fie împreună lucrători cu El, demonstrându-l în viaţa practică. Să aleagă ceea ce este drept, pentru că aşa este drept, să ia poziţie pentru adevăr cu preţul suferinţei şi sacrificiului - >Aceasta este moştenirea robilor Domnului, iar neprihănirea lor  vine de la Mine, zice Domnul.< Isaia 54,17." Educaţie, cap. Biografii biblice, subcap. Punerea la probă a lui Iov, par. 2, 3.

Aşadar, controversa iscată de către Satana s-a dat în jurul altruismului pe care-l manifesta Iov în viaţa practică, zi de zi. Altruismul înseamnă acea manifestare a bunătăţii şi iubirii fără să ţii seama de interesul personal. Înseamnă a trăi pentru binecuvântarea altora, aşa cum o demonstrează viaţa lui Iov, în chiar cuvintele pe care le rosteşte el la un moment dat. "Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda. Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin. Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei. Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban. Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior. Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina celui necunoscut. Rupeam falca celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi... Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară. Când li se muia inima, le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. Îmi plăcea să mă duc la ei şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi." Iov 29,11-17.23-25.

Viaţa lui Iov reprezintă idealul lui Dumnezeu în cel mai înalt grad cu privire la desăvârşire, desigur potrivit luminii şi înţelegerii pe care el le avea la data aceea. Ca să înţelegem corect de ce Dumnezeu a permis suferinţa adusă de Satana asupra lui Iov, trebuie să pricepem corect primele două capitole, unde ni se înfăţizează două tablouri, unul terestru privitor la Iov, iar altul ceresc privitor la adunarea tuturor reprezentanţilor lumilor necăzute în păcat, printre care şi Satana ca reprezentant al pământului. Iov este prototipul adevăratului creştin care poate şi trebuie să trăiască viaţa cerului pe pământ; un om fără pată, neprihănit şi deci desăvârşit din punct de vedere moral şi spiritual. Este introdus mai întâi Iov pentru că el urmează să fie obiectul disputei iscate de Satana înaintea lui Dumnezeu.

Apoi este prezentată scena adunării fiilor lui Dumnezeu, ca reprezentanţi ai planetelor locuite din toate sistemele solare, înaintea lui Dumnezeu. Acest tip de adunări este ceva obişnuit pentru cer întrucât Hristos împarte în acest fel toate binecuvântările posibile acestora, care la rândul lor le dăruiesc semenilor lor şi implicit a planetelor lor. Satana se prezintă cu calitatea de reprezentant al Terrei, deoarece pământul devenise stăpânirea lui prin uzurparea autorităţii lui Adam, pe care-l ademeneşte la păcat făcându-l rob al acestuia. Dumnezeu nu a intrat în dispută şi nici nu s-a luat la harţă vreodată cu Satana pe tema aceasta, întrucât planul mântuirii avea să rezolve problema şi să-i redea lui Adam moştenirea pierdută.

Până la răstignirea lui Hristos pe cruce, Satana a avut acces în cer la astfel de adunări ţinute din timp în timp. După evenimentul Golgota, Satana nu a mai fost primit în cer la solicitarea expresă a îngerilor, care l-au dezrădăcinat din simpatiile lor pe vecie fiindcă se descoperise ca ucigaş mârşav. El este duhul de minciună care iese de la această adunare, în vremea lui Iosafat, şi amăgeşte toţi profeţii mincinoşi ai împăratului lui Israel ca să se lupte împotriva Ramotului din Galaad. Vezi 1Împăraţi 22 şi 1Cronici 18.

Aici, în cadrul acestei adunări scopul lui Satana este să-l provoace pe Dumnezeu de faţă cu toţi ceilalţi reprezentanţi ai lumilor necăzute în păcat, care încă nu desluşeau bine principiile care stăteau şi stau încă la baza împărăţiei propuse de Satana, fără legea lui Dumnezeu, şi nici nu înţelegeau în profunzime modul de manifestare al lui Dumnezeu în timpul Vechiului Testament sau cum se poate împleti perfect mila şi bunătatea cu dreptatea fără egal a lui Dumnezeu. Dumnezeu îl prezintă pe Iov ca mărturie vie în favoarea principiilor neprihănirii ce rezistă pe baza propriilor ei merite în mijlocul tuturor provocărilor păcatului. Dar, Satana începe să insinueze că Iov este neprihănit pentru că Dumnezeu i-a dat tot ce i-a poftit inima.

     "Domnul a zis Satanei: >Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău<. Şi Satana a răspuns Domnului: >Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara<." Iov 1,8-10.

Insinuarea lui Satana era perfidă întrucât prin ea căuta să arunce o umbră asupra conduitei lui Dumnezeu cu oamenii, în sensul că pe unii îi favorizează şi-i ocroteşte în schimbul loialităţii lor, încercând să dovedească justeţea principiilor neprihănirii în condiţiile păcatului! De fapt, ţinta lui Satana era să semene multă îndoială şi semne de întrebare serioase în mintea celorlalţi participanţi la adunarea respectivă, cu scopul precis de a pune în umbră chiar caracterul şi corectitudinea lui Dumnezeu în felul cum tratează oamenii păcătoşi. Cu alte cuvinte, Iov este o excepţie de om desăvârşit în lumea păcatului pentru că Dumnezeu îl ocroteşte într-un mod special, pe el şi casa lui, favorizându-l într-un fel aparte, dându-i averi peste averi şi mulţi copii. Cum să nu fii loial lui Dumnezeu în astfel de condiţii?

Deci, Satana înfăţişa lucrurile în aşa fel, încât Iov să pară că este o excepţie din cauza lui Dumnezeu. Satana voia să spună că în condiţiile păcatului este absurd să fii neprihănit dacă Dumnezeu nu te ocroteşte în mod cu totul excepţional, prin faptul că îşi pune la adăpost omul loial împotriva ispitelor lui Satana. N-ai cum să fii excepţie şi desăvârşit moral în mijlocul păcatului decât printr-un plan ascuns şi bine ticluit al lui Dumnezeu în sensul unei ocrotiri speciale şi a unor favoruri mari de tot. Tocmai de aceea Satana vine cu cuvintele acestea sfidătoare şi perfide la o altă adunare, după ce face una cu ţărâna toată averea familiei lui Iov şi-i prăpădeşte şi copiii: "Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui." Iov 2,4.

Pentru a înlătura orice urmă se suspiciune şi orice semn de întrebare, Dumnezeu permite lui Satana să-l pună pe Iov la probă. Această îngăduire era necesară în contextul despre care am discutat. Era singura alternativă pentru eliminarea oricăror urme de suspiciune cu privire la caracterul Său. Dumnezeu trebuia să dovedească, la cerere, că Iov nu este ocrotit pentru ca să-i fie loial Lui, dar că neprihănirea lui Iov va rezista la absolut orice probă la care este supusă de diavolul. Iov a ales, pentru că a dorit, să fie neprihănit pentru că îl iubea pe Dumnezeu necondiţionat. Dacă Dumnezeu l-ar fi ocrotit pe Iov în condiţiile provocării lansate de Satana de faţă cu fiii lui Dumnezeu, interzicându-i diavolului să-l pună la probă, atunci ar fi putut arunca o umbră de îndoială în mintea reprezentanţilor de seamă ai celorlalte lumi, participanţi la acea reuniune cerească, cu privire la motivaţia Lui de a-l feri pe Iov de suferinţă. Din acest motiv, bine întemeiat, Dumnezeu permite punerea la încercare a lui Iov de către Satana deoarece ştia că neprihănirea şi credinţa lui Iov vor face faţă tuturor vicisitudinilor vieţii, în speţă a suferinţei.

Dumnezeu permite această desfăşurare de lucruri din raţiuni bine cumpănite; nu o face pentru Sine, ci pentru celelalte fiinţe cereşti, care trebuie să se dumirească asupra faptului că altruismul şi neprihănirea rezistă singure la orice, dacă vreun om este plin de ele, fără ca Dumnezeu să le susţină pe ascuns şi prin planuri ticluite, pompând energie şi vitalitate cerească în cei încercaţi. El o face pentru a demonstra fiilor Săi participanţi la acea adunare că El nu-l ocroteşte pe Iov din motive meschine, că l-a îndesat cu daruri doar pentru ca să-i poată păstra loialitatea faţă de Sine. Încercarea lui Iov este de fapt încercarea lui Dumnezeu, fiindcă ceea ce este pus la probă e tocmai caracterul lui Dumnezeu în Iov.

Suferinţa lui Iov se datorează întru totul lui Satana, descoperindu-se ca fiind autorul de drept al întregii suferinţe omeneşti, prin care încearcă să aducă un blam asupra lui Dumnezeu făcându-i pe oameni să creadă că El e vinovatul. Nu trebuie să generalizăm permiterea suferinţei din partea lui Dumnezeu, fiindcă acest fapt nu este adevărat. El a permis suferinţa lui Iov pentru că în contextul respectiv nu se putea altfel. Cartea lui Iov ne este dată pentru a înţelege caracterul şi motivaţia lui Dumnezeu când este determinat să procedeze astfel. "Istoria vieţii lui Iov arătase că suferinţa este adusă de Satana, dar că, prin ea, Dumnezeu îşi aduce la îndeplinire planurile harului Său." Hristos Lumina Lumii, cap. Lumina vieţii, par. 38.

Ceea ce trebuie să învăţăm din cartea lui Iov, referitor la suferinţă, este că Dumnezeu îngăduie suferinţa din acelaşi motiv pentru care a îngăduit desfăşurarea păcatului pe pământul nostru şi păstrarea vieţii lui Satana! El nu trimite suferinţă nimănui şi nu se foloseşte de ea ca să ne îndrepte spre mântuire sau ca să ne pedepsească pentru fărădelegile noastre. Iov rămâne un exemplu de om credincios în condiţii deosebit de grele, un ilustru exemplu a ceea ce vor fi cei 144.000 în timpul lipsit de har, când Satana le va pune la grea încercare credinţa şi viaţa cu mult mai mult decât a făcut-o cu Iov. Dacă pricepem că Dumnezeu este pus la încercare în cei ce deţin ca pe o comoară nepreţuită caracterul Său, atunci vom înţelege şi de ce îi este îngăduit lui Satana să aducă atâta mizerie. Credincioşii adevăraţi nu se tem de astfel de manifestări, pentru că ştiu în cine cred şi înţeleg caracterul Aceluia care nu se poate schimba niciodată.

Ceea ce trebuie să înţelegem este că insinuările lui Satana trebuie demontate una câte una până la edificarea completă a minţii angelice sau omeneşti în privinţa lor, iar acest lucru nu se poate face în condiţiile păcatului decât prin demonstraţie! Oamenii neprihăniţi sunt cei mai capabili să ofere demonstraţia cea mai vie în favoarea altruismului şi neprihănirii care nu cedează la nici o presiune. Aici, credinţa în Dumnezeu şi cunoaşterea caracterului Său joacă un rol determinant în obţinerea biruinţei! Integritatea unor astfel de credincioşi rămâne intactă sub presiunea suferinţei şi a nenorocirilor, Dumnezeu nefiind blamat pentru aşa ceva, întocmai ca în cazul lui Iov. Dumnezeu nu caută să expună pe nimeni suferinţei, dar atitudinea lui Satana conduce lucrurile astfel încât devine necesară o demonstraţie în suferinţă, dar numai de către cei neprihăniţi, aşa cum va fi cazul tuturor celor 144.000. De aceea, va fi absolut necesar şi benefic să discutăm despre neprihănirea şi desăvârşirea lui Iov, ca reprezentare a neprihănirii şi desăvârşirii impecabile a bisericii celor 144.000 în contextul timpului lipsit de har. Păstrarea integrităţii şi loialităţii lui Iov în suferinţă va fi repetată prin cei 144.000 de biruitori într-un context mult mai îngrozitor, ceva cu care nici un om de pe faţa pământului nu s-a întâlnit vreodată!