"Străjerule, cât mai este din noapte?"

Aşa sună o parte a binecunoscutei profeţii vechi-testamentare, care este pusă în contextul căderii Babilonului antic. Stăpânitorul lumii antice din acea vreme era Babilonul sau "Asupritorul", cum îl numeşte Inspiraţia divină. Din perspectiva vizionarului, de astă dată ca străjer sau santinelă credincioasă, Isaia este pus în situaţia de a vedea cu ochii lui căderea Babilonului îngâmfat. Toate cele ce se petreceau sub ochii săi urmau să devină realitate abia peste o sută de ani!! Profeţia din Isaia 21,1-10 prevesteşte în mod exact cum avea să se prăbuşească cetatea Babilon, şi o dată cu aceasta şi imperiul, într-o singură noapte. Această noapte fatidică este scoasă în evidenţă ca fiind "noaptea plăcerilor" ce se transformă rapid într-o noapte de "spaimă". "Cu mai mult de un veac înainte, inspiraţia prevestise că >noaptea plăcerilor<, în timpul căreia împăratul şi sfetnicii lui se întreceau în hulă împotriva lui Dumnezeu, avea să fie schimbată deodată în groază şi distrugere. Iar acum, într-o succesiune rapidă, evenimentele importante veneau unul după altul, exact aşa cum fuseseră descrise în Scripturile profetice cu mulţi ani înainte ca personajele principale ale dramei să se fi născut." Profeţi şi regi, cap. Veghetorul nevăzut, par. 18.

Aşadar, această parte a profeţiei ne vorbeşte în mod anume despre noaptea de desfrău, de plăceri şi orgii al căror cap era tocmai Belşaţar, unul din urmaşii la tronul marelui imperiu al lui Nabucodonosor al II-lea. "În acea ultimă noapte de nebunie, Belşaţar împreună cu căpeteniile umpluseră măsura vinovăţiei lor şi a vinovăţiei împărăţiei caldeene. Mâna înfrânătoare a lui Dumnezeu nu mai putea îndepărta nenorocirea care era gata să vină. Prin nenumărate providenţe Dumnezeu căutase să-i înveţe respectul faţă de Legea Sa. >Am voit să vindecăm Babilonul<, a spus El despre aceia a căror judecată ajungea acum până la cer; >dar nu s-a vindecat!< (Ieremia 51,9). Datorită unei pervertiri ciudate a inimii omeneşti, Dumnezeu a socotit în cele din urmă necesar să dea sentinţa irevocabilă. Belşaţar avea să cadă, iar împărăţia lui urma să treacă în alte mâini." Profeţi şi regi, cap. Veghetorul nevăzut, par. 16.

Dintr-o dată asupritorul, marele şi falnicul Babilon, devine asuprit. Media şi Elamul dau lovitura de graţie în noaptea profetică despre care vorbim. Ulterior Elamul va ajunge satrapie persană. "Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor - zice Domnul." Isaia 21,2. Se ştie cum a căzut Babilonul. Apele râului Eufrat au fost deviate de destoinicii soldaţi persani ai lui Cirus cel Mare, care mai apoi intră cu oştirea sa prin porţile nezăvorâte al cetăţii, în aparenţă inexpugnabilă.

Babilonul se afla la apogeul puterii sale, însă din punct de vedere moral se poate spune că era plin de întuneric. Străjerii vigilenţi au fost luaţi prin surprindere chiar în noaptea în care se aşteptau cel mai puţin! Nu şi-au făcut datoria. Aşadar, avem tabloul următor al timpului aceluia: Babilonul, ca stăpân al lumii; întunericul moral care predomina în lumea acelui timp; şi străjerii care nu au cunoscut timpul cercetării cetăţii păcătoase. Pentru că principiul de bază în înţelegerea profeţiilor din timpul prezent este acela care ne spune că istoria trecutului se va repeta fără putinţă de tăgadă, atunci ar trebui ca Hristos să folosească în ilustraţiile sau parabolele Sale frumoase o astfel de imagine, care să arunce lumină cu privire la timpul din imediata apropiere a venirii Sale.

Să nu uităm niciodată că spiritul şi metodele lui Satana din trecut se vor da pe faţă cu putere în cadrul timpului sfârşitului, şi mai ales în imediata apropiere a venirii lui Hristos pe norii cerului. Numai că protagoniştii vor fi alţii, întrucât marile imperii ale trecutului s-au stins din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, nu lipsesc din tabloul profetic al Noului Testament, care aruncă lumină asupra timpului în care trăim, Babilonul, Eufratul, întunericul moral şi spiritual, străjerii timpului modern şi poporul lui Dumnezeu!!

Ultimele noastre studii s-au ocupat în mod deosebit cu profeţia fecioarelor înţelepte şi nechibzuite. Aţipirea a devenit o caracteristică a acestei biserici, care este înfăţişată în profeţie ca fiind biserica Laodicea. La această concluzie corectă se ajunge doar dacă ţinem seama de faptul că Isus enunţă această parabolă extraordinară în contextul descrierii evenimentelor prin care avea să treacă biserica, de la distrugerea Ierusalimului şi până la a doua Sa venire. Apoi, în final, Hristos ne îndeamnă la o veghere foarte serioasă pentru ca să putem fi pregătiţi corespunzător pentru revenirea Sa în glorie şi mărire. El spune astfel: "Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea". Marcu 13,32.33.

Din păcate, traducerea Cornilescu a versetului 32, de altminteri ca majoritatea traducerilor, lasă să se înţeleagă în mod absolut eronat că nici îngerii şi nici măcar Isus nu ştiu când va fi ceasul venirii Sale!! Dacă ei înşişi nu ştiu, atunci cu atât mai mult oamenii păcătoşi. Însă, o veche versiune engleză a Bibliei face lumină în privinţa acestui verset, fiind în ton cu gândul lui Dumnezeu. Ea glăsuie astfel: "Dar ziua şi ora aceea nici un om nu le poate face cunoscute, nici îngerii care sunt în ceruri, nici Fiul, ci Tatăl". Această traducere face lumină în privinţa a ceea ce a spus de fapt Isus. Aflăm, deci, că cel ce va face cunoscute, la timpul cuvenit, ziua şi ora venirii lui Isus este doar Tatăl din ceruri. Cu alte cuvinte, în planul mântuirii anunţarea solemnă a zilei şi chiar a orei când Isus îşi face apariţia a doua oară pe pământ cade în grija Tatălui.

De altminteri, ar fi absurd să credem că Tatăl ar ţine ceva ascuns de Fiul Său chiar până cu puţin timp înainte să se întâmple evenimentul, oricare ar fi el. Tot ceea ce ştie Tatăl, ştie de bună seamă şi Fiul, întrucât amândoi sunt una. Tot ce trebuie să ştie îngerii, ajung să cunoască prin Fiul, fără să fie ceva ascuns de ei. La fel, tot ceea ce trebuie să cunoască ucenicii adevăraţi ai lui Hristos, vor cunoaşte tot prin Fiul, de la care şi prin care vine orice cunoştinţă de la Tatăl, în aceeaşi măsură ca şi îngerii. De fapt, la o observare atentă, textul vorbeşte explicit despre o anunţare solemnă din partea Tatălui a zilei şi orei apariţiei lui Isus, şi nu despre o tăinuire a ceva despre care nu are habar nici măcar Fiul lui Dumnezeu.

Ar trebui să fim de acord cu faptul că Isus a ştiut dintotdeauna, din momentul făuririi planului mântuirii, din veşnicie, şi ziua şi ora când El urma să-şi facă apariţia pentru înălţarea oamenilor mântuiţi chiar pe scaunul de domnie al Mielului, din moment cel El împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt au pus la cale salvarea neamului omenesc! De altfel, principiul angajării din partea lui Dumnezeu de a descoperi tot ceea ce trebuie ştiut de către copiii Săi, indiferent că-s îngeri sau oameni, este clar stabilit chiar de către Isus în Sfintele Scripturi. El spune astfel: "Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci". Amos 3,7. De aceea, în virtutea celor spuse ar trebui să fie clar pentru totdeauna că ziua şi ceasul venirii lui Hristos vor fi descoperite doar de Tatăl, potrivit planului mântuirii, tuturor copiilor Săi credincioşi la vremea hotărâtă!! Cu alte cuvinte, venirea lui Isus pe pământ în slavă nu poate avea loc, fără ca mai înainte de aceasta Tatăl să descopere copiilor Lui iubiţi marele eveniment atât de mult aşteptat după înălţarea Domnului Isus, generaţie după generaţie!

Acum, atât Isus cât şi îngerii nu au nici un fel de problemă cu acest aspect legat de ziua venirii lui Hristos întrucât ei o ştiu deja, pentru că Dumnezeu Tatăl nu ascunde niciodată nimic din ceea ce este necesar ca îngerii să cunoască, la fel ca şi oamenii, prin Isus, deşi orizontul înţelegerii adevărului divin este limitat pentru cei din urmă din cauza naturii omeneşti degenerate de păcat şi a unui creier pipernicit. Îngerii fac tot ce pot mai bine pentru ca adevăraţii ucenici ai lui Hristos de pe pământ, fecioarele înţelepte, să se familiarizeze bine cu profeţiile, să trăiască în neprihănirea lui Hristos, gata fiind astfel pentru a li se descoperi la momentul oportun chiar ziua şi ora venirii lui Hristos. Profeţia care vorbeşte despre aşa ceva, pe care Isus a cunoscut-o foarte bine în calitate de om pe pământ, se găseşte în Ezechiel 12,22-28, din care voi cita doar versetele 25 şi 28: "Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini şi nu va mai fi amânat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvânt şi-l voi împlini, zice Domnul Dumnezeu... De aceea spune-le: >Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul pe care-l voi rosti se va împlini, zice Domnul Dumnezeu<".

     "Glasul lui Dumnezeu se aude din cer, făcând cunoscute ziua şi ceasul venirii lui Hristos şi vestind legământul veşnic cu poporul Său. Cuvintele Sale se rostogolesc pe pământ ca bubuitul celui mai puternic tunet. Israelul lui Dumnezeu ascultă cu ochii pironiţi în sus. Feţele sunt luminate de slava Sa şi strălucesc aşa cum strălucea faţa lui Moise când a coborât de pe muntele Sinai. Nelegiuiţii nu-i pot privi. Iar când se rosteşte binecuvântarea asupra acelora care l-au cinstit pe Dumnezeu prin păzirea Sabatului Său sfânt, se aude un strigăt puternic de biruinţă.
     Îndată se arată de la răsărit un nor mic, negru, cam cât o jumătate de palmă. Este norul care îl înconjoară pe Mântuitorul şi care din depărtare pare înconjurat de întuneric. Poporul lui Dumnezeu ştie că acesta este semnul Fiului omului." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 15, 16.

     "Iar când Dumnezeu a rostit ziua şi ceasul venirii lui Isus şi a enunţat legământul cel veşnic pentru poporul Său, a rostit o singură frază şi apoi a făcut o pauză, în timp ce cuvintele Sale făceau pământul să vibreze. Cei din Israelul lui Dumnezeu stăteau cu ochii aţintiţi în sus şi ascultau cuvintele pe măsură ce ieşeau din gura lui Iahweh şi zguduiau pământul ca bubuiturile celui mai puternic tunet. Totul era de o solemnitate înfricoşătoare." Scrieri timpurii, cap. Izbăvirea sfinţilor, par. 2.

Ziua şi ceasul venirii lui Hristos sunt descoperite în auzul celor 144.000 după ce se isprăvesc toate cele şapte plăgi. Până la acel moment nimeni dintre oameni nu va şti când vine exact Isus, întrucât în Scripturi nu există nici un loc, nimic în care ziua şi ora celei de a doua veniri să se afle ascunse în formă de simbol sau în vreo profeţie referitoare la timp. Toate profeţiile referitoare la timpul profetic au fost deja dezvăluite, şi se află conţinute în frumoasa solie a îngerului al treilea. Dar, potrivit spuselor lui Isus, care nu are cum să mintă, ziua şi ora venirii Sale sunt anunţate oficial doar de către Tatăl după ce se isprăvesc toate cele şapte plăgi!!

Profeţia clară din Ezechiel menţionată mai sus are în vedere viziunile false şi cele adevărate, iar subiectul este timpul. Se declară că Dumnezeu va vorbi din ceruri şi va oferi poporului Său adevărul despre timpul împlinirii profeţiei ce include timp profetic, fapt realizat prin descoperirea mesajului celor trei îngeri din Apocalipsa 14, dar şi despre timpul exact al celei de a doua veniri a lui Isus, fiindcă Isus spune fără putinţă de tăgadă că: "...ziua şi ora aceea nici un om nu le poate face cunoscute, nici îngerii care sunt în ceruri, nici Fiul, ci Tatăl". Marcu 13,32. Că aşa stau cu adevărat lucrurile şi că totul este în armonie cu gândul care era şi în Hristos Isus, avem îndemnul din partea Dascălului neprihănirii, care ne spune să veghem şi să ne rugăm pentru ca vremea aceea, adică timpul când Isus vine în slava Sa, să nu ne prindă pe nepregătite. Dacă nu veghem şi nu ne rugăm atunci nu vom şti "când va veni vremea aceea". Marcu 13.33. Şi asta pentru că Hristos va veni ca un hoţ. "Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine." Apocalipsa 3,3.

Hristos nu are cum să mintă, aşa că dacă veghem, atunci ne vom număra între cei 144.000 care se vor bucura când glasul Tatălui le va spune când vine Isus, pentru ca ei să-l întâmpine gata să fie luaţi la cer.

Vorbeam mai la început despre importanţa profeţiei din Isaia 21, referitoare la străjerul care trebuie să fie vigilent. Ei bine, când Isus le descrie ucenicilor aflaţi pe muntele Măslinilor evenimentele prin care avea să treacă biserica Sa, şi ajunge să puncteze a doua Sa venire, El se foloseşte de profeţia aceasta minunată punând-o în acest cadru al celei de a doua Sa veniri, prin care urmăreşte să îndemne la o veghere permanentă şi inteligentă, subliniată de rugăciune plină de putere!! "Se va întâmpla ca şi cu un om plecat în altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: >Vegheaţi!<" Marcu 13,34-37.

Noi am învăţat din profeţie că toate fecioarele au aţipit, şi, cu toate acestea, Isus îndeamnă la veghere tocmai biserica fecioarelor, biserica sfârşitului. Contextul parabolei de mai sus este cel al importanţei atitudinii pe care trebuie să o aibă cei ce aşteaptă a doua venire a lui Mesia. Se spune că fiecăruia i s-a arătat care este datoria lui, adică ambele categorii de fecioare ştiu care trebuie să fie datoria lor. Din moment ce au candele, înseamnă că ele cunosc Sfintele Scripturi şi datoria descoperită prin intermediul mesajului plin de putere al îngerului al treilea! Aceste fecioare sunt robii în seama cărora a fost lăsată biserica de către Cel plecat la Tatăl pentru nuntă ca să-şi primească împărăţia, după ce se va fi unit în mod deplin şi desăvârşit cu biserica de pe pământ!! Cum îşi fac datoria fecioarele înţelepte în acest timp de veghere? Iată cum: "Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale". Matei 24,45-47.

Dar, cum îşi fac datoria fecioarele nechibzuite sau robii cei răi în timpul de veghere? Tot Scripturile ne ajută să înţelegem; ele declară: "Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: >Stăpânul meu zăboveşte să vină!< Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor". Matei 24,48-51.

În timpul de veghere, care este totodată şi timpul de aţipire pentru fecioarele înţelepte, acestea îşi fac datoria pe care o înţeleg, deşi nu cu mult zel, din solia îngerului al treilea. Aceşti credincioşi nobili vor să-l cunoască mai mult pe Isus şi neprihănirea Sa, împărtăşind cunoştinţele cu mult har şi înţelepciune celor ce vor să asculte şi să înţeleagă! Caută după o lumină mai clară în Scripturi şi se roagă să fie gata pentru evenimentele care bat la uşă, potrivit profeţiilor din Apocalipsa. În aceeaşi perioadă a timpului de veghere, care este şi timp de aţipire pentru fecioarele nechibzuite, acestea din urmă, din cauza amânării venirii Mirelui, au ajuns îmbibate de grijile lumeşti şi s-au lăsat ispitite de prosperitatea vremelnică, legându-şi sentimentele de bogăţiile pământeşti!! Ele cu adevărat mănâncă şi beau cu beţivii, simbolul oamenilor lumeşti, al oamenilor nepăsători faţă de Dumnezeu, de sănătate şi de viaţă! Preocuparea lor este materialismul, al cărui fundament este egoismul. Cu buzele doar declară că iubesc pe Isus, şi chiar pot fi sinceri, dar cu faptele sunt departe de aşa ceva.

Portarul sau străjerul vigilent este oricine care veghează cu atenţie sporită pentru a cunoaşte semnele timpului în care trăim şi mai cu seamă Evanghelia din profeţiile biblice. Când străjerul este întrebat cât mai este din noapte, el trebuie să răspundă într-o manieră foarte clară şi precisă, ca unul care înţelege ce implică postul datoriei sale, precum şi datoria uriaşă care apasă pe umerii săi. Un astfel de portar sau străjer va şti când vine stăpânul casei, fiindcă veghează tocmai în vederea acestui fapt! El nu va fi surprins de venirea stăpânului casei, aşa cum ar veni un hoţ pe nepusă masă. De aceea spune Isus să veghem, tocmai pentru ca venirea Sa să nu fie ca un hoţ pentru cei aşteptători şi vigilenţi. "Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa." Matei 24,42.43.

Acum, trebuie să descoperim un amănunt deosebit de important în parabola rostită de Isus cu privire la veghere, din Marcu 13. Vegherea aceasta nu presupune numai aşteptarea Domnului pe norii cerului, căci este şi aşa ceva. Ci ea în primul rând implică o pregătire corespunzătoare pe baza căreia să putem trece cu bine de scrutinul judecăţii de cercetare, pentru a intra în timpul strâmtorării lui Iacov sau timpul lipsit de har, astfel încât să putem trăi fără Mijlocitor divin, perspectivă care ne oferă posibilitatea de a auzi cu urechile noastre ziua şi ceasul venirii lui Hristos, anunţate solemn de vocea clară a Tatălui nostru din cer!!!

În timp ce Isus ne îndeamnă la veghere, pentru că nu ne este descoperit deloc ziua când va veni stăpânul casei, El rosteşte următoarele cuvinte pline de înţeles: "Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind". Marcu 13,36. Despre ambele categorii de fecioare se spune că dorm, iar Isus ne avertizează să ne temem ca nu cumva El să vină fără veste peste cei ce dorm. La ce anume se referă Isus aici? Ce doreşte să ne facă să înţelegem de fapt? Noi ştim că atunci când Isus vine pe nori fecioarele înţelepte nu dorm, ba mai mult, am învăţat că acestea aud când se vesteşte chiar ziua şi ora venirii Mântuitorului. Cum ar putea să fie venirea lui Isus fără veste peste cei ce dorm, dacă fecioarele înţelepte sunt pregătite tocmai pentru un asemenea eveniment măreţ?

Ei bine, timpul la care se face referire aici nu este a doua venire a lui Hristos pe norii cerului, întrucât pe picior greşit vor fi prinse toate fecioarele nechibzuite şi lumea în general, sau Babilonul cel mare!!! De vreme ce strigătul de la miezul nopţii aduce cu sine trezirea ambelor categorii de fecioare, şi chiar şi Babilonul cel mare va fi înştiinţat cu privire la păcatele sale, atunci devine clar că venirea fără veste despre care vorbeşte Isus trebuie să fie încetarea mijlocirii Mântuitorului în sfânta sfintelor şi încheierea timpului de har. Acesta este timpul încetării judecăţii de cercetare, când Isus este nevoit, ca să folosesc limbajul profeţiei, să dezbrace haina preoţească şi să îmbrace pe cea împărătească, gata fiind pentru revenirea Sa pe pământ. Acest lucru ne arată că Isus este pregătit să vină cu răsplata Sa pe pământ, pentru unii fiind un miros de moarte spre moarte, iar pentru alţii fiind un miros de viaţă spre viaţă veşnică!

Aşadar, punerea la probă şi încetarea mijlocirii lui Hristos în ceruri înseamnă timpul venirii fără veste, pe neaşteptate pentru toţi oamenii de pe pământ, pentru fecioarele înţelepte şi pentru cele nechibzuite!! Dar, spre deosebire de toţi ceilalţi, fecioarele înţelepte, deşi nu ştiu când va avea loc în mod precis acest eveniment şi nu cunosc timpul când se va încheia harul şi lucrarea lui Hristos din sanctuarul ceresc, sunt totuşi găsite veghind, având sufletele curăţite prin ascultare de adevăr, motiv pentru care vor fi sigilate în neprihănire pe vecie, cu sigiliul Marelui nostru Preot!!

Vegherea nu implică numai o aşteptare pentru venirea lui Hristos, ci implică în primul rând o pregătire conştiincioasă zi de zi pentru a fi găsit corespunzător la judecată, în vederea primirii sigiliul al doilea, al lui Hristos în calitate de Mare Preot, în virtutea căruia se poate trece prin timpul strâmtorării lui Iacov ca să întâmpinăm pe Domnul chiar în ziua şi ceasul descoperite de către bunul nostru Tată din ceruri. Prin urmare, putem conchide că, dacă în parabola celor zece fecioare acestea trebuie trezite prin strigătul de la miezul nopţii, în parabola referitoare la veghere, din Marcu 13, Isus are în vedere pregătirea pe care de bună seamă toate fecioarele au posibilitatea şi timpul, chiar dacă este de aţipire, să o facă în vederea întâmpinării aşa cum trebuie a judecăţii de cercetare şi a primirii sigiliului lui Hristos. "Ce vă zic vouă, zic tuturor: >Vegheaţi!<" Marcu 13,37.

Acum putem înţelege mai bine de ce este imperios necesar ca fecioarele să aibă ulei de rezervă!! Din păcate, vegherea nu o poate efectua în mod corect decât categoria fecioarelor înţelepte, care ştiu să se roage în Duh sau prin Duhul Sfânt şi în adevăr!!! Cei care nu se bucură de lucrarea Duhului Sfânt în suflet, nu ştiu să se roage şi nici nu ştiu să vegheze, câtă vreme adevărul nu le-a sfinţit inima şi viaţa!! Aceasta este starea reală a laodiceanului.

Venirea lui Hristos va avea loc la a patra strajă, adică dimineaţa. Este socotită a fi dimineaţa fiindcă acest eveniment aduce cu adevărat zorii unui nou început, în slavă, pentru neprihăniţii cei vii, cei 144.000, cât şi pentru neprihăniţii înviaţi după ce se face auzit glasul Tatălui care anunţă ora venirii lui Isus. "Străjerul răspunde: >Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă şi veniţi iarăşi<." Isaia 21,12. (Este încă noapte deoarece trăim în noaptea cea mai întunecată din istoria acestei lumi, o noapte a întunericului spiritual şi moral, pe fondul căruia va avea loc cea mai mare vestire a Evangheliei, strigătul de la miezul nopţii în parabola fecioarelor, din Ziua Cincizecimii încoace). Numai străjerul credincios poate da un astfel de răspuns. Acum, să luăm aminte la cuvintele inspirate ale Duhului Sfânt:

     "Isus ne-a lăsat cuvântul: >Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: 'Vegheaţi!'<" Marcu 13,35-37. Noi veghem şi aşteptăm revenirea Stăpânului, care trebuie să aducă dimineaţa, ca nu cumva, venind pe neaşteptate, să ne găsească dormind. La ce timp se face referire aici? Nu la arătarea lui Hristos pe norii cerului spre a găsi pe poporul Lui adormit. Nu, ci la revenirea Lui de la slujirea în locul preasfânt al sanctuarului ceresc, când se dezbracă de îmbrăcămintea preoţească şi se îmbracă cu hainele răzbunării, şi când se dă porunca: >Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!< Apocalipsa 22,11.
     Când Isus încetează să mai mijlocească pentru om, cazurile tuturor sunt hotărâte pentru totdeauna. Acesta este timpul socotelii cu slujitorii Săi. Pentru cei care au neglijat pregătirea curăţiei şi sfinţeniei, care-i fac în stare să fie cei care aşteaptă să spună bun-venit Domnului lor, soarele apune mohorât în întuneric şi nu mai răsare din nou. Punerea la probă se încheie; mijlocirea lui Hristos din ceruri încetează. În final, timpul acesta vine pe neaşteptate asupra tuturor, iar cei care au neglijat să-şi cureţe sufletele, prin ascultare de adevăr, sunt găsiţi dormind. Ei au obosit aşteptând şi veghind, au ajuns nepăsători cu privire la venirea Stăpânului lor. Ei nu mai doreau arătarea Lui şi credeau că nu mai era nevoie de o astfel de continuă şi stăruitoare veghere. Au fost dezamăgiţi în aşteptările lor şi ar putea să fie din nou. Ei au conchis că mai era suficient timp spre a se trezi. Voiau să fie siguri că nu pierd ocazia spre a-şi asigura o comoară pământească. Ar fi mai uşor să se obţină tot ce se poate de la această lume. Şi, asigurându-şi acest obiectiv, ei au pierdut orice dorinţă fierbinte şi interes faţă de arătarea Stăpânului lor. Au devenit indiferenţi şi fără grijă, ca şi cum venirea Lui ar fi încă departe. Dar, în timp ce interesul lor este adâncit în câştigurile lor lumeşti, lucrarea din sanctuarul ceresc este încheiată, şi ei sunt nepregătiţi.
     Dacă aceştia ar fi ştiut că lucrarea lui Hristos din sanctuarul ceresc se va încheia în curând, cât de diferit s-ar fi comportat şi cât de serios ar fi vegheat. Stăpânul, anticipând toate acestea, le dă la timp avertizarea, poruncindu-le să vegheze. El vorbeşte desluşit despre caracterul neaşteptat al revenirii Sale. El nu măsoară timpul, ca nu cumva noi să neglijăm pregătirea de fiecare clipă şi, în indolenţa noastră, să privim înainte spre timpul când credem că El va veni şi să amânăm pregătirea. >Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi...< Marcu 13,35. Totuşi, această nesiguranţă şi neaşteptare prezisă nu reuşeşte să ne trezească, în sfârşit, din amorţeală la veghere serioasă şi să stimuleze vegherea, pentru Stăpânul cel aşteptat. Cei care n-au fost găsiţi aşteptând şi veghind, în cele din urmă, sunt surprinşi în necredincioşia lor. Stăpânul vine şi, în loc ca ei să fie gata să-i deschidă imediat, sunt surprinşi de aţipeala lumească şi, în cele din urmă, sunt pierduţi.
     Mi-a fost prezentată o grupă în contrast cu cea descrisă. Ei aşteptau şi vegheau. Privirea lor era îndreptată spre ceruri şi cuvintele Stăpânului erau pe buzele lor: >Ce vă zic vouă, zic tuturor: 'Vegheaţi!'<" Marcu 13,37. >Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: 'Vegheaţi!'<" Marcu 13,35-37. Domnul sugerează o amânare înainte ca, în cele din urmă, să se arate zorii dimineţii. Dar, El n-avea să le dea cale liberă pentru oboseală, nici să slăbească în vegherea lor serioasă, pentru că dimineaţa nu s-a arătat aşa de curând cum o aşteptau ei. Unii dintre aşteptători mi-au fost arătaţi ca privind în sus. Ei se încurajau unul pe altul, repetând aceste cuvinte: >Prima şi a doua strajă au trecut. Suntem în straja a treia, aşteptând şi veghind pentru revenirea Stăpânului. Acum mai rămâne doar o mică perioadă de veghere<. Pe unii i-am văzut că oboseau; privirea lor era îndreptată în jos şi erau absorbiţi de lucrurile pământeşti, fiind necredincioşi în veghere. Ei spuneau: >Am aşteptat Stăpânul în prima strajă, dar am fost dezamăgiţi. Am crezut că El va veni cu siguranţă în straja a doua, dar ea a trecut şi El nu a venit. Noi putem fi dezamăgiţi din nou. Nu trebuie să fim atât de meticuloşi. El poate să nu vină în straja următoare. Noi suntem în straja a treia, şi acum credem că cel mai bine este să strângem comoara noastră pe pământ, ca să putem fi siguri în caz de lipsă<. Mulţi dormeau, amorţiţi de îngrijorările acestei vieţi şi ademeniţi de înşelăciunea bogăţiilor din poziţia lor de aşteptare şi veghere.
     Mi-au fost prezentaţi îngeri care priveau cu deosebit interes să observe cu grijă înfăţişarea celor obosiţi, dar veghetori credincioşi, ca nu cumva să fie prea greu încercaţi şi să se prăpădească sub povara greutăţilor dublate puternic din cauză că fraţii lor s-au abătut de la vegherea lor şi au ajuns îmbibaţi de grijile lumeşti şi ispitiţi de prosperitatea lumească. Îngerii cereşti sunt îndureraţi de faptul că cei care mai înainte vegheau, prin indolenţa şi necredincioşia lor, măreau necazul şi poverile celor care se străduiau, în mod serios şi stăruitor, să-şi păstreze poziţia de aşteptare şi veghere." Mărturii, vol. 2, cap. Spiritul lumesc în biserică, par. 16-20.