Isus, Exemplul demn de urmat pentru cei 144.000

Întrucât despre cei 144.000 este scris că "urmează pe Miel oriunde merge El", Apocalipsa 14,4, şi întrucât atât Isus cât şi grupul celor 144.000 sunt văzuţi stând împreună pe muntele Sionului, atunci este uşor de priceput că au foarte multe lucruri în comun! Din moment ce aceştia au învăţat pe pământ să-l urmeze pe Isus pretutindeni, înseamnă că ei cunosc caracterul şi învăţăturile Lui într-un fel care-i deosebeşte de toţi ceilalţi oameni, creştini cu numele! Ceea ce-i face unici pe cei 144.000 este faptul că înţeleg, trăind potrivit acestei înţelegeri, să nu se întineze cu "femei", deci cu învăţăturile fiicelor Babilonului, preferând starea de virginitate sau de curăţie morală, caracteristică Exemplului pe care ei hotărâsc să-l urmeze permanent. Hristos este Exemplul lor, ceea ce înseamnă că, prin ascultarea şi credinţa lor, Duhul Sfânt îi aduce în situaţia de a imita viaţa Mântuitorului, potrivit personalităţii şi a tuturor aptitudinilor pe care fiecare dintre cei 144.000 le au, dezvoltându-le în armonie cu tot ceea ce Dumnezeu le descoperă din Cuvântul inspiraţiei.

Ei vor ajunge atât de mult în armonie cu Dumnezeu, încât se califică a fi cele dintâi roade în baza cărora Dumnezeu poate efectua învierea tuturor morţilor adormiţi din toate timpurile! Potenţialul care se află în fiecare, prin binecuvântarea prezenţei Duhului Sfânt, îi face capabili să treacă prin toate marile încercări impuse de fiară şi de icoana fiarei şi, în cele din urmă, să înfrângă pe vecie Babilonul cel mare. Caracteristica lor principală este că sunt plini de credinţa lui Isus prin care păzesc poruncile lui Dumnezeu!! Aceeaşi credinţă pe care Hristos a exprimat-o pe pământ şi prin care a biruit toate forţele unite ale iadului, va fi întocmai credinţa care le asigură izbânda finală în lupta cu aceleaşi forţe diabolice manifestate de astă dată prin cea mai mare confederaţie mondială gândită vreodată de oameni sub inspiraţia tatălui minciunii.

Despre Isus putem spune cu cea mai mare siguranţă faptul că, în timpul Său, când s-a întrupat, El nu s-a "întinat cu femei" căci era "virgin" sau curat din punct de vedere moral şi spiritual. Trebuie să observăm că şi pe tărâmul spiritual, la fel ca şi în cel fizic, neîntinarea cu "femei" se însoţeşte cu "virginitatea" şi are ca rezultat păstrarea şi întărirea acesteia din urmă, virginitate ce trebuie înţeleasă ca fiind, evident, curăţia morală sau sufletească!!! Din nefericire, puţini creştini înţeleg în mod real această legătură. Este musai să băgăm de seamă faptul că a-l urma pe Isus presupune în mod real, cu toată siguranţa posibilă, a nu te întina cu "femei" tocmai pentru că eşti "virgin"!!! "Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El." Apocalipsa 14,4.

Curăţia morală se capătă o dată cu experienţa naşterii din nou, iar acela care înţelege valoarea extraordinară a acestei experienţe unice, trebuie să înţeleagă totodată că ţelul său este acela de a nu se întina cu învăţăturile şi tradiţiile oamenilor. Orice învăţătură religioasă eronată, definită de oameni ca fiind învăţătura Bibliei, potrivit interpretărilor venite din partea unor minţi nespirituale sau doar convertite intelectual, trebuie dezvăţată şi eliminată cu totul în şcoala sfinţirii sau a reformei! Nu va exista niciodată o înaintare reală în şcoala reformei câtă vreme mintea este dornică mai departe de a păstra idei şi teorii ce caracterizează învăţăturile nesănătoase ale oamenilor!!!

Dar, să privim la Isus, căci El este singurul Exemplu demn de urmat şi în această privinţă. Este adevărat că El s-a născut fără păcat, însă nu este adevărat când se susţine că nu putem fi ca El, sau nu putem ajunge ca El, sau nu putem trăi o viaţă de biruinţă aşa cum El a trăit în sfera Lui umană, doar pentru faptul că legăm acest aspect de naşterea Lui fără păcat!? De fapt, chiar Isus spune: "Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit". Matei 5,48. Desăvârşirea avută în vedere aici de către Hristos este desăvârşirea caracterului Tatălui, aşa cum era reflectată în chiar viaţa Mântuitorului. Este o desăvârşire de natură practică, pe care orice copil născut din Dumnezeu o primeşte în dar sub formă de sămânţă mai întâi, o desăvârşire personalizată dacă vreţi, care mai apoi trebuie să crească de la un stadiu la altul până se ajunge la plinătatea chipului lui Hristos în sufletul celui credincios!!! Este o desăvârşire personalizată fiindcă este dezvoltată până la maturitatea finală, asemenea bobului de grâu, prin intermediul personalităţii, a particularităţilor naturii omeneşti şi a tuturor darurilor şi aptitudinilor cu care acea fiinţă umană s-a născut, căpătate fiind de la părinţii lui. Nu are nici cea mai mică importanţă dacă unii primesc mai mult ereditar sau mai puţin, căci toţi se pot bucura de această desăvârşire în care chiar Hristos a trăit!!

Să nu uităm cel mai important lucru, şi anume că în Hristos erau împletite în mod tainic două naturi distincte: natura divină, proprietatea Lui din veşnicie, fără să o capete în vreun fel de la Tatăl, şi natura omenească, fragilă, degenerată, slabă şi păcătoasă, pe care fiecare dintre noi o capătă de la părinţii săi! În aceasta constă de fapt şi taina lui Dumnezeu, care va fi înţeleasă şi mai mult, atât de mult încât slava luminii ei va acoperi întregul pământ!! Acum, bazaţi pe această realitate, putem spune că toţi cei care sunt născuţi din nou intră în experienţa acestei taine uimitoare. Aici se află puterea biruinţei asupra păcatului mărturisit şi părăsit, dar mai ales asupra tiranului vrăjmăşie cu care ne naştem. Când Hristos a rostit acele faimoase cuvinte, aşa cum le-am redat puţin mai sus, din Matei 5,48, El a avut în vedere această taină care face posibilă trăirea unei vieţi normale divine pe acest pământ blestemat de păcat.

Trebuie să fie foarte clar, atunci, când Dumnezeu, prin apostolul inspirat, ne spune: "Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiţi ai Mei". Levitic 20,26. "Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: >Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt<." 1Petru 1,15.16, că sfinţenia sau desăvârşirea caracterului lui Dumnezeu este sfera în care se bucură şi trăiesc cei 144.000. Acesta este idealul lui Dumnezeu pentru fiecare copil născut din Dumnezeu! Această sfinţenie în care trebuie să ne desăvârşim are de-a face doar cu latura morală, cu caracterul sau natura noastră spirituală, căci atunci când ne referim la trup sau la corpul nostru biologic, trebuie să devină limpede că nu vom putea vorbi cu nici un chip de desăvârşire sau sfinţenie până la transformarea acestuia într-un trup de slavă şi nemuritor!!! Prin urmare, sfinţenia nu trebuie atribuită şi asociată cu nici un chip cu trupul nostru biologic. Acesta are defectele lui, înclinaţiile lui, care tind mereu spre păcat şi care toate trebuie aduse sub stăpânirea voinţei, cu ajutorul Duhului Sfânt; este mai apoi degenerat din cauza păcatului, fiind deci un trup păcătos. În această privinţă nu putem vorbi şi nu trebuie să ne aşteptăm la sfinţenie şi desăvârşire nicicum până la căpătarea altor trupuri nemuritoare!! Nu trebuie înţeles că trebuie să ne neglijăm corpurile, ci, dimpotrivă, trebuie să le îngrijim potrivit luminii Evangheliei, astfel încât să le păstrăm sănătoase şi într-o stare de slujire pentru Dumnezeu, cumpătarea având un rol esenţial în acest sens. "Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti... Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: >Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?< Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!" 1Corinteni 15,40.51-57.

Hristos, Exemplul nostru a trăit o viaţă curată într-un trup păcătos la fel ca al nostru. El ne cheamă să facem la fel potrivit cu toată lumina şi înţelegerea pe care le avem în privinţa Evangheliei!! Toată puterea care i-a stat Lui la dispoziţie ne stă şi nouă în aceeaşi măsură!!! Dar, cum a putut Hristos să se păstreze curat într-o lume în care ispita şi păcatul abundă şi sunt la ele acasă? Primul lucru ce trebuie bine întipărit în mintea noastră este acela că Isus a gândit şi s-a manifestat ca om pe acest pământ, fără să-şi folosească atotputernicia Sa creatoare. Toate minunile săvârşite de El au fost făcute prin intermediul puterii Duhului Sfânt prin slujirea îngerilor!!! Garanţia unei minuni consta întru totul în exercitarea unei credinţe vii, pline de încredere, din partea sufletului nevoiaş, în Acela care are puterea de a face exact ce a spus că poată să facă!!!

     "De bună voie şi-a asumat natura omenească. A fost propria Lui voinţă şi propriul Lui consimţământ. El a îmbrăcat divinitatea Sa cu umanitatea. A fost tot timpul Dumnezeu, dar nu s-a manifestat ca Dumnezeu... El a umblat pe pământ ca un om...
     El ar fi putut să îşi ajute natura Sa omenească, pentru a se împotrivi slăbiciunilor prin revărsarea vitalităţii şi vigorii nepieritoare din natura Sa divină. Dar El s-a umilit pe Sine în natura omenească." Gânduri despre cartea Apocalipsei, cap. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, subcap. Isus ca om, par. 2, 4.

     "Minunile lui Hristos pentru nenorociţi şi suferinzi au fost lucrate de puterea lui Dumnezeu prin intermediul îngerilor." Gânduri despre cartea Apocalipsei, cap. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, subcap. Minunile lui Hristos au fost lucrarea îngerilor sfinţi realizate prin Duhul Sfânt, par. 1.

O dată stabilit acest fapt, atunci este uşor de găsit răspunsul la întrebarea de mai sus. Hristos a putut să se păstreze curat în mijlocul ispitelor păcatului nu pentru că era Dumnezeu, căci e limpede că trebuia să se manifeste ca mine şi ca tine pe acest pământ, ci pentru că a înţeles puterea şi valoarea adevărată a Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa Sa! De înţelegerea lui, a acestui magnific Cuvânt plin de putere, depindea şi modul cum Isus urma să trăiască, să gândească, să se manifeste şi să răspundă tuturor provocărilor care-l aşteptau!!! Aceasta înseamnă că a priceput încă din primii ani că trebuie să se ţină departe de învăţăturile religioase, de tradiţia şi filozofia care caracterizau societatea iudaică şi mai ales şcolile rabinice! La baza curăţiei Sale sufleteşti sau morale de excepţie se aflau învăţăturile pline de putere ale Cuvântului scris.

Pentru dezvoltarea armonioasă a minţii şi a trupului, Dumnezeu i-a pus la dispoziţie cei mai buni profesori: mama, munca folositoare, natura, sulurile Vechiului Testament şi experienţele vieţii. Ochiul Lui ager, încă de mic, a văzut cât de contradictorii erau învăţăturile rabinilor în raport cu învăţătura cea clară a Sfintelor Scripturi. Pretenţiile aproape impuse ale cărturarilor iudei nu aveau nimic de a face cu sfinţenia cerută de Dumnezeu. Viaţa lor religioasă consta doar într-un lung şir de forme lipsite de putere, de viaţă, de pacea minţii şi de siguranţa mântuirii din păcat. Religia lor era pur şi simplu una exterioară, intelectuală, însă foarte rigidă, rece şi moartă, căci nu avea nici un fel de putere de a schimba inima celui nevoiaş. Fiindcă era ager şi extrem de isteţ, Isus a decis să nu calce în nici una din şcolile timpului. Cu această decizie, practic El a refuzat să fie modelat de sistemul de gândire ebraic în care erau întrunite tradiţia ebraică şi filozofia timpului, în speţă cea specifică şcolilor babiloniene. Pur şi simplu şi-a dat seama că îi poate fi afectată în mod grav curăţia morală, a caracterului, de care avea atâta nevoie pentru ducerea la îndeplinire a misiunii sale sfinte!!! A observat corect că învăţăturile omeneşti şi tradiţia specifică gândirii ebraice aveau capacitatea de a deforma înţelegerea clară a Cuvântului scris, riscul grozav fiind acela că-şi putea periclita definitiv "virginitatea" morală, curăţia sufletului Său. Tocmai pentru că era curat moral a ales să nu se întineze cu "femei"!!! Dumnezeu era totul totului tot în şi pentru viaţa Sa. Putea izbândi în misiunea salvării întregului neam omenesc doar dacă se ţinea departe de aceste "femei" diabolice, adică de învăţăturile întortocheate şi confuze şi de tradiţiile timpului Său.

     "Hristos a venit pentru a demonstra valoarea principiilor divine, descoperind puterea lor pentru regenerarea omului. A venit pentru a-i învăţa pe oameni cum pot fi dezvoltate şi aplicate aceste principii.
     Pentru oamenii acelui veac, valoarea tuturor lucrurilor era determinată de modul de prezentare exterioară. În timp ce religia scăzuse ca putere, crescuse ca pompă. Educatorii acelui timp căutau să inspire respect prin etalare şi ostentaţie. Viaţa lui Isus se afla în contrast izbitor cu toate acestea. Viaţa Lui demonstra lipsa de valoare a ceea ce era privit de către oameni ca fiind lucruri de căpetenie ale vieţii. Născut în mediul social al celor mai needucaţi, locuind în casa unui ţăran, folosind mâncarea pe care o mânca un ţăran, cu ocupaţia unui meşteşugar, ducând o viaţă obscură, identificându-se cu truditorii neştiuţi ai lumii - în mijlocul acestor condiţii şi în acest mediu, Isus a urmat planul divin de educaţie. El nu căuta şcolile din timpul Său, cu obiceiurile acestora de a mări proporţiile lucrurilor mici şi de a micşora lucrurile mari. Educaţia Sa era dobândită direct de la sursele aprobate de cer; din muncă folositoare, din studiul Scripturilor şi al naturii şi din experienţele vieţii - manualele lui Dumnezeu, pline de învăţături pentru toţi aceia care sunt gata să le ofere o mână neşovăitoare, un ochi atent şi o inimă deschisă pentru pricepere." Educaţie, cap. Învăţătorul trimis de la Dumnezeu, par. 16, 17.

Isus a înţeles aşa cum nimeni altul nu o putea face în timpul Său că există o foarte strânsă legătură între înţelegerea corectă a Cuvântului şi curăţia morală. Pentru a te păstra curat într-o lume păcătoasă este absolut necesar să fii plin de Cuvântul lui Dumnezeu, mai precis de principiile vii cu care este impregnat. Însă, pentru acest lucru trebuie să înţelegi Cuvântul, iar ca să-l înţelegi trebuie să fii legat permanent la Sursa puterii creatoare - Dumnezeu! Din moment ce Cuvântul scris este opera Inspiraţiei divine, a Duhului Sfânt, atunci ar trebui să fie lesne de înţeles că numai Duhul Sfânt este în măsură să ofere minţii şi sufletului înţelegerea corectă a acestui cuvânt viu şi lucrător. Adevărul este că numai o minte spirituală poate pricepe cu adevărat semnificaţia gândului lui Dumnezeu aşternut în scris prin pleiada de profeţi sau oameni simpli care au contribuit la făurirea nemuritoarei Biblii!!! Adevărul din Cuvânt, sub forma principiilor vii şi active presărate peste tot în toate cărţile Bibliei, are toată forţa necesară pentru salvarea omului din păcat şi pentru sfinţirea sufletului.

Nu este nevoie niciodată să se apeleze la teoriile speculative şi interpretabile ale învăţăturilor omeneşti, care încearcă să explice şi să definească adevărul Scripturii, câtă vreme puterea cea mare a creaţiei, Duhul Sfânt, este la îndemâna oricărui suflet nevoiaş ce doreşte să-l cunoască pe Dumnezeu. Predicile sunt atât de sărace şi lipsite de putere, încât e de mirare că mintea încărcată cu fel şi fel de teorii şi erori omeneşti mai poate când şi când să dibuiască adevărul, să-l vadă în toată splendoarea sa ca necesitate vitală pentru hrănirea sufletului său împovărat de păcat! Oamenii sfinţi, bărbaţi, femei, tineri şi adolescenţi, care în cele din urmă vor alcătui ilustra grupă a celor 144.000, se deprind continuu cu călăuzirea Duhului Sfânt, cu felul de a gândi al lui Dumnezeu, aşa cum este reflectat în paginile Sfintelor Scripturi, făcând din Scripturi singurul izvor al cunoaşterii ştiinţei mântuirii, după cum şi este!

Creştinii autentici nu vor apela niciodată la operele teologilor, care încearcă să explice din punct de vedere intelectual Scripturile. Este adevărat că ici şi colo, în operele lor, sunt prezente câteva adevăruri frumoase, biblice, dar pentru ce să-ţi hrăneşti sufletul adunând firimituri când ai la dispoziţie tot izvorul vieţii în persoana Scripturilor şi a Spiritului profeţiei? Adevărul este că fără cunoaşterea, aprofundarea şi trăirea Evangheliei veşnice consemnată în paginile mărturiilor Duhului Sfânt, mărturii care sunt darul lui Dumnezeu pentru generaţiile din urmă tocmai pentru a le ajuta să înţeleagă Scripturile Vechiului şi Noului Testament, nu va fi cu putinţă niciodată înţelegerea Cuvântului scris. Ignorarea sau lepădarea darului lui Dumnezeu, a Spiritului profeţiei adresat ultimelor generaţii, prin care a urmărit să vină în ajutorul omului pentru a înţelege corect gândul lui Dumnezeu din Scripturi, înseamnă a te pune singur în situaţia de a cunoaşte, de a înţelege adevărul inspirat fără prezenţa Duhului Sfânt. Înseamnă că încerci să cunoşti adevărul pe o altă cale decât cea pe care Dumnezeu a pus-o la dispoziţie! În acest caz, vei avea parte din belşug de o înţelegere a teoriei adevărului, dar niciodată a adevărului transformator, plin de puterea creatoare a lui Dumnezeu!

Hristos a evitat cu bună ştiinţa teoriile speculative ale timpului Său, susţinute de teologii din acea vreme, angajându-se doar în aprofundarea Scripturii. Aici a găsit sursa puterii Sale intelectuale, spirituale şi morale! Nimeni şi nimic nu l-au făcut să se abată de la statornicia principiilor adevărului, aşa cum sunt ele presărate peste tot în Scripturi. Adevărul întrupat s-a întâlnit cu adevărul scris, hrănindu-se El însuşi din acest Cuvânt inestimabil. În acest caz, Adevărul nu putea rosti decât adevărul fiindcă era plin de el, în calitate de om. Omul Isus Hristos a avut nevoie să înveţe şi să îşi însuşească propriul adevăr divin din paginile Scripturilor, pentru că numai în felul acesta putea obţine biruinţa asupra oricărei ispite!

Orice cuvânt pe care-l rostea El era plin de putere, în aşa fel încât orice inimă, orice suflet erau mişcate până în străfunduri, având un efect extraordinar asupra minţii şi conştiinţei. El nu vorbea despre teoria adevărului, aşa cum fac majoritatea predicatorilor, ci rostea viaţă şi putere, ce aveau un efect viu şi de dorit asupra intelectului, conştiinţei şi mai ales asupra sufletului. Dumnezeu era văzut în lumina Lui adevărată, ca un Tată care-şi preţuieştii copiii slabi şi păcătoşi, dornic să-i vadă mântuiţi.

     "Biblia cuprinde toate principiile pe care oamenii au nevoie să le înţeleagă pentru a fi pregătiţi fie pentru această viaţă, fie pentru cea viitoare. Şi aceste principii pot fi înţelese de către toţi. Nici un om care are spiritul de a-i aprecia învăţăturile nu poate citi un singur pasaj din Biblie fără a câştiga din acesta vreun gând folositor. Dar cea mai valoroasă învăţătură a Bibliei nu trebuie câştigată prin studiu ocazional sau întrerupt. Marele său sistem al adevărului nu este prezentat în aşa fel, încât să poată fi înţeles de cititorul grăbit sau neatent. Multe din comorile sale stau îngropate la o adâncime mare faţă de suprafaţă şi nu pot fi obţinute decât prin cercetare sârguincioasă şi efort neîncetat. Adevărurile care compun marele întreg trebuie căutate şi adunate, >puţin aici, puţin acolo<. Isaia 28,10...
     Iar valoarea mintală a studiului biblic nu rezidă numai în cercetarea adevărului şi ordonarea lui. Ea constă şi în efortul cerut pentru a pătrunde temele prezentate. Mintea ocupată numai cu chestiunile comune se piperniceşte şi slăbeşte. Dacă nu i se dă niciodată însărcinarea de a înţelege marile şi pătrunzătoarele adevăruri, îşi pierde după un timp puterea de creştere. Ca o apărare împotriva acestei degenerări şi ca un stimulent pentru dezvoltare, nimic nu poate egala studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Ca mijloc de educaţie intelectuală, Biblia este mai eficientă decât oricare altă carte sau oricare alte cărţi luate laolaltă. Măreţia temelor ei, simplitatea plină de demnitate a afirmaţiilor sale, frumuseţea imaginilor ei înviorează şi înalţă gândirea aşa cum nimic altceva nu o poate face. Nici un alt studiu nu poate oferi o asemenea putere minţii, precum efortul de a prinde adevărurile formidabile ale revelaţiei divine. Mintea astfel adusă în contact cu gândurile Celui Infinit nu poate avea un alt curs decât acela al creşterii şi întăririi...

     Energia creatoare, care a chemat lumile la viaţă, există în Cuvântul lui Dumnezeu. Acest Cuvânt oferă putere; naşte viaţă. Fiecare poruncă este o făgăduinţă; acceptată de către voinţă, primită în suflet, aduce cu ea viaţa Celui Infinit. Transformă firea şi reface sufletul după chipul lui Dumnezeu." Educaţie, cap. Educaţia spirituală şi cultivarea minţii, par. 2, 5, 12.

Isus era plin de adevărul sacru şi, din acest motiv, trăia exact ceea ce spunea. Tot aşa poate fi cu oricine este născut din Dumnezeu în fiecare etapă de creştere spre desăvârşirea creştină. "Ceea ce-i învăţa pe alţii, El trăia. >Pentru că Eu v-am dat o pildă<, a spus El ucenicilor, >ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu<. >Eu am păzit poruncile Tatălui Meu.< Ioan 13,15; 15,10. Astfel, în viaţa lui Hristos, cuvintele Sale aveau un sprijin şi o ilustrare perfectă. Şi mai mult de-atât: ceea ce-i învăţa pe alţii, El era. Cuvintele Lui nu reprezentau doar expresia experienţei vieţii Sale, ci şi a propriului Său caracter. Nu numai că propovăduia adevărul, dar El era adevărul. Acest lucru dădea putere învăţăturii Sale." Educaţie, cap. Învăţătorul trimis de la Dumnezeu, par. 23.

Ei bine, toţi cei ce doresc să-şi făurească mântuirea cu frică şi cutremur, care vor deveni cei 144.000, înţeleg toate aceste lucruri legate de viaţa şi învăţăturile Mântuitorului, şi pricep că, pentru a oferi lumii lumină, ei înşişi trebuie să fie plini de lumina care va lumina întregul pământ. Hristos Isus este Exemplul lor într-un fel în care îi ajută să-l imite, trăind o viaţă asemenea Lui pentru că au caracterul Lui, exercitând credinţa Lui şi păzind poruncile lui Dumnezeu. Ei privesc Sfintele Scripturi ca fiind singurul izvor al ştiinţei mântuirii, aprofundându-le pentru cunoaşterea şi trăirea principiilor ei. Despre ei vorbeşte Cuvântul profeţiei când spune: "Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci". Daniel 12,3. Neprihănirea lui Dumnezeu se găseşte numai în Dumnezeul Scripturilor, singurul care te poate învăţa să gândeşti şi să acţionezi ca El!!! Pentru a aprecia la justa lor valoare Scripturile, ai nevoie să le cunoşti aşa cum sunt cu ajutorul celuilalt instrument pe care Dumnezeu l-a pus la dispoziţie celor înţelepţi, potrivit profeţiei, şi anume mărturiile Duhului Sfânt. 

Singura posibilitate ca toate teoriile speculative, învăţăturile eronate şi tradiţiile oamenilor să fie date la o parte este să existe un grup de oameni plini de lumina adevărului divin care să redea lumii cunoaşterea adevărată a Evangheliei. Aceştia vor fi fecioarele înţelepte ce ulterior vor alcătui grupul celor 144.000! Aceşti creştini plini de putere vor repeta lucrarea Mântuitorului, nu în sensul mântuirii, ci în sensul trăirii adevărului, şi vor descoperi caracterul lui Dumnezeu aşa cum a făcut Hristos când a venit pe pământ. În ei se va oglindi pur şi simplu chipul lui Hristos, de aceea îl vor însoţi pe Hristos pretutindeni toată veşnicia.

Mai mult decât atât, ei ştiu să intoneze o cântare nouă pe care nimeni nu o va putea învăţa. Doar ei şi Isus o vor putea cânta. Asta înseamnă că ceilalţi mântuiţi şi îngerii care aud cuvintele cântării nu le vor înţelege? Ei le vor înţelege dar niciodată nu vor putea să cânte acea cântare în felul în care o cântă cei 144.000!!! De ce această cântare nouă nu poate fi cântată decât de cei 144.000? Deoarece este cântarea experienţei lor, ei fiind singurii oameni de pe pământ care se luptă cu fiara şi icoana fiarei şi pe care o înfrâng, care trec prin judecata de cercetare când sunt deja în viaţă, care astfel primesc al doilea sigiliu, al lui Hristos, şi care trebuie să treacă prin timpul strâmtorării lui Iacov, un timp lipsit de har. 

     "Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu lăuta, şi cântau din lăutele lor. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ." Apocalipsa 14,2.3. 

     "Pe marea de cristal, înaintea tronului, acea mare ca de sticlă amestecată cu foc - atât de mult strălucind de slava lui Dumnezeu -, este adunată mulţimea care a >câştigat biruinţa asupra fiarei, a chipului ei, a semnului ei şi a numărului numelui ei<. Împreună cu Mielul pe Muntele Sionului, >cu harpele lui Dumnezeu în mână<, stau cei o sută patruzeci şi patru de mii care au fost răscumpăraţi dintre oameni; şi se aude ca sunetul multor ape şi ca sunetul unui tunet puternic >glasul cântăreţilor care cântau din harpele lor<. Ei cântau >o cântare nouă<, înaintea tronului, o cântare pe care nici un om n-o poate cânta afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii. Este cântarea lui Moise şi a Mielului - cântarea eliberării. Nimeni în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii nu poate învăţa cântarea aceasta; căci este cântarea experienţei lor - o experienţă pe care nici o altă generaţie n-a avut-o până atunci. >Aceştia urmează pe Miel oriunde merge El.< Fiind înălţaţi de pe pământ, dintre cei vii, sunt socotiţi ca >primele roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel< (Apocalipsa 15,2-3; 14,1-5). >Aceştia sunt cei care au venit din strâmtorarea cea mare<; au trecut printr-un timp de strâmtorare cum nu a fost niciodată pe pământ. Ei au rezistat groazei din timpul strâmtorării lui Iacov, au stat fără mijlocitor în timpul revărsării finale a judecăţilor lui Dumnezeu. Dar au fost eliberaţi, căci >şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului<. >În gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără pată< înaintea lui Dumnezeu. >De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său. Şi cel care şede pe tron va locui în mijlocul lor.< Ei au văzut pământul devastat de foamete şi de boli, soarele având puterea să-i dogorească pe oameni cu o arşiţă mare şi ei înşişi au suportat necazuri, foame şi sete. Dar >nu vor mai fi flămânzi, nici nu le va mai fi sete; nici nu-i va mai dogori soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul care este în mijlocul tronului îi va hrăni, şi-i va aduce la izvoarele de apă vie; şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.< (Apocalipsa 7,14-17)." Tragedia veacurilor, cap. Poporul lui Dumnezeu salvat, par. 39.

De vreme ce nici o altă generaţie de pe pământ nu a mai avut experienţa şi nu a mai beneficiat în vreun fel de eliberarea de care se vor bucura doar cei 144,000, atunci se înţelege că nimeni nu poate cânta cântarea lor. Este unică şi va rămâne unică pe vecie. Este asemănată cu cântarea lui Moise, cântată şi probabil compusă de Maria, deoarece acea cântare era cântarea eliberării poporului evreu din ţara robiei Egiptului. Cântarea aceasta nouă este şi a Mielului deoarece face referire la întreaga experienţă a Lui Isus pe pământ, la care trebuie adăugată eliberarea Lui din mormânt şi eliberarea noastră din robia păcatului şi a morţii, în baza jertfei şi a învierii Mântuitorului! Mai este ceva, biruinţa definitivă a lui Isus, în calitate de Mântuitor al neamului omenesc, nu se putea face decât dacă se califica să fie cel dintâi rod mai întâi. Abia atunci când El s-a calificat în acest fel, ceea ce presupunea reuşita completă a descoperirii caracterului lui Dumnezeu aşa cum este, în contrast vădit cu cel al lui Satana şi al păcatului, fapt care a condus îngerii din cer să rupă orice verigă de simpatie pentru Satana, avea cale liberă să se aducă jertfă, putând astfel sfârşi planul răscumpărării noastre.

Astfel, putem descoperi asemănările izbitoare între experienţa lui Isus şi a celor 144.000, cu atât mai mult cu cât şi Isus şi cei 144.000 s-au calificat să devină cel dintâi rod pentru Dumnezeu. Numai în felul acesta putea avea loc şi era asigurată definitiv posibilitatea învierii tuturor oamenilor sfinţi!! Prin urmare, cântarea cea nouă nu poate fi cântată decât de Isus şi cei 144.000, în calitate de cel dintâi rod. Ceea ce a început Hristos prin învierea Sa, ca cel dintâi rod, va fi definitivat, terminat, isprăvit prin cei 144.000, tot în calitate de cel dintâi rod!! Moise nu poate cânta această cântare, chiar dacă se face o asemănare cu cântarea lui, deoarece el nu a avut niciodată experienţa celor 144.000. Asemănarea este doar în ce priveşte eliberarea din robie, una din ţara Egiptului, cealaltă de pe pământul blestemat de păcat! El s-a calificat să fie Gabriel, cel care ocupă locul lui Lucifer în cer.

Când vorbim despre cântarea Mielului şi a celor 144.000 trebuie să ţinem seama de natura primelor roade, că atât Isus cât şi cei 144.000 au devenit cel dintâi rod pentru Dumnezeu, prin care se face posibil secerişul sau învierea! Nu s-a mai calificat nimeni altcineva pe pământ ca să fie cel dintâi rod, în afara celor menţionaţi. Acest fapt este îndestulător pentru a arăta că această cântare fabuloasă nu poate fi cântată decât de cei ce sunt şi ştiu ce înseamnă a fi cel dintâi rod; cei care au descoperit în şi prin vieţile lor caracterul lui Dumnezeu aşa cum este. Temelia acestei descoperiri este însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Sfintele Scripturi! De aceea, este absolut imperios să înţelegem că, pentru a ajunge cel dintâi rod, e necesar şi chiar vital ca cei ce văd în aceasta idealul lui Dumnezeu pentru terminarea lucrării să nu se întineze cu "femei", pentru a putea rămâne astfel "virgini", curaţi moraliceşte, căci numai astfel pot să-l urmeze pe Miel oriunde merge El. A-l urma pe Miel cu consecvenţă, înseamnă a nu te întina cu nimic!