Când se sfârşesc cei patru mii de ani de la căderea lui Adam în păcat?

Există oareşice preocupare pentru o temă ca cea impusă de titlul acestui studiu, şi am fost solicitat să cuget asupra ei în urma unor gânduri primite de la un prieten de adevăr. În primul rând, aflarea adevărului cu privire la subiectul de faţă, sau mai bine zis în legătură cu întrebarea din titlu, nu este un adevăr mântuitor, deci fără de care să ne punem în pericol mântuirea doar pentru că nu ştim ce presupune un răspuns corect la această problematică.

Printre altele, există un material video în care prezentatorul îşi expune punctul de vedere cu privire la faptul că cei patru mii de ani de la căderea lui Adam în păcat s-ar sfârşi în anul 27, anul botezului lui Isus în apele Iordanului de către vărul Său, Ioan Botezătorul. Îşi argumentează vederea prin faptul că, în opinia dumnealui, venirea Mântuitorului înseamnă începerea lucrării publice a Mântuitorului, început care coincide cu anul 27 al erei noastre.

Lăsând la o parte persoana prezentatorului, mă voi concentra asupra ideii prezentate de el. Contează foarte mult cum gândim în astfel de probleme sau dileme. De obicei se întâmplă că însuşirea teoriei adevărului ne determină să ne formăm propriile opinii personale şi apoi să gândim exact în linia acestora. Dar, înţelegerea teoriei adevărului nu înseamnă şi înţelegerea adecvată a luminii conţinute în teoria adevărului. Cu alte cuvinte, ne lipseşte acel discernământ care să ne facă în stare să facem deosebirea între o teorie şi puterea adevărului inerent acelei teorii. (Puterea adevărului înseamnă viaţa şi lumina lui Dumnezeu în omul renăscut). Bunăoară, modul cum Ioan Botezătorul sau Isus din Nazaret înţelegeau Scripturile adevărului era total diferit de felul cum le înţelegeau fariseii sau clasele de sus ale societăţii iudaice. Asimilarea adevărului pentru cei doi însemna umplerea cu putere divină, cu acea energie divină care fixa adevărul în inimă în aşa fel, încât acesta devenea parte integrantă din viaţa, purtarea şi gândirea primitorului. Lumina adevărului dădea un tonus aparte raţiunii, făcând-o capabilă să discearnă cele mai subtile ispite ale lui Satana. Acest lucru îl poate săvârşi în om doar puterea şi prezenţa duioasă a Duhului Sfânt. Pe când teoria adevărului înseamnă doar o asimilare de idei, ce devin o teorie pentru minte, o normă după care te poţi îndreptăţi în faţa altora care nu cunosc teoria ta. Partea gravă este că această teorie te face orb cu privire la nevoia de transformare a inimii tale reci; tu nu primeşti puterea Cuvântului, ci doar ideea despre Cineva sau ceva, adică acea informaţie care se ataşează, se alipeşte de logică şi pe care o cucereşte. Nu-i uşor să primeşti ceva care este logic şi frumos?

Astfel, este de aşteptat ca în mintea lui Dumnezeu să se afle răspunsul corect şi descoperit la întrebarea cu care am pus un debut acestui studiu. Să lăsăm, deci, ca mintea lui Dumnezeu să se exprime liber şi să ne arate cum stau lucrurile. Mai întâi, trebuie avut în vedere contextele în care se face vorbire despre cei patru mii de ani de păcătuire, la sfârşitul cărora trebuia să vină Mesia. Cu această ocazie noi vom înţelege şi ce presupune venirea lui Isus: naşterea Sa sau botezul Său în Iordan. Fragmentele de mai jos ne vor înfăţişa adevărul aşa cum este el în Isus în ambele privinţe: cei patru mii de ani şi venirea lui Isus.

     "Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea." Galateni 4,4. 

Ce înseamnă "împlinirea vremii"? Iată răspunsul: "Tot astfel fusese hotărât în sfatul ceresc ceasul primei veniri a Domnului Hristos. Când marele orologiu al vremii a indicat ceasul acela, Isus S-a născut în Betleem." Hristos Lumina Lumii, cap. "Împlinirea vremii", par. 1, 3.

Deci, "împlinirea vremii" şi "ceasul primei veniri  a Domnului Hristos" sunt unul şi acelaşi lucru. Amândouă mai înseamnă naşterea Mântuitorului în ieslea Betleemului. "Împlinirea vremii" era de fapt un ceas precis din marele orologiu al vremii, adică naşterea lui Isus în Betleem. Cu toate acestea, acest adevăr este pus în contextul mai larg al profeţiei lui Daniel care face trimitere precisă la anul botezului Său, de către Ioan Botezătorul. "Profeţia lui Daniel descoperea timpul venirii Sale, dar nu toţi au interpretat corect solia." Hristos Lumina Lumii, cap. "Împlinirea vremii", par. 2.

Aşadar, profeţia lui Daniel ne descoperea timpul venirii Sale, nu neapărat anul naşterii Mântuitorului. Locul naşterii este descoperit în profetul Mica. Prin aceasta noi trebuie să înţelegem că Mesia trebuia să se prezinte sau mai bine zis să fie indicat ca Mesia, Purtătorul de păcate, de către Ioan Botezătorul, chiar în anul când urmau să se sfârşească cele 69 de săptămâni profetice sau 483 de ani literali, care încep în 457 î.Hr. şi se sfârşesc în anul 27 d.Hr. Când Hristos a spus: "S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie", Marcu 1,15, El făcea referire la împlinirea părţii profeţiei lui Daniel referitoare la cele şaizeci şi nouă de săptămâni profetice, la sfârşitul cărora El trebuia să fie uns cu Duhul Sfânt. Adică El trebuie să fie înfăţişat poporului ca Cel uns, exact aşa cum glăsuia profeţia, şi nu trebuia să fie vestit ca Cel abia de curând născut, aşa cum îngerul Gabriel o făcuse cu 30 de ani îndărăt înaintea păstorilor betleemiţi.

Ceea ce vreau să subliniez cu aceasta este că există într-un mod vădit o deosebire de înţelegere între expresiile asemănătoare: "împlinirea vremii" şi "s-a împlinit vremea". Prima face referire strict la ceasul precis al naşterii lui Isus, pe când a doua face referire la o vestire a împlinirii literale a profeţiei lui Daniel din cap. 9, vestire pe care chiar Isus o face în calitatea Sa de Unsul, fiindcă exact aşa glăsuia profeţia. Să luăm aminte la acest adevăr divin: "Să ştii, deci, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare". Daniel 9,25.

Depinde, deci, foarte mult cum înţelegem mesajul lui Dumnezeu pentru noi. Vreau să mai spun că ambele expresii de mai sus sunt complementare, sunt un tot, numai că ne vorbesc despre momente diferite de timp, cu toate că ambele sunt bazate pe aceeaşi profeţie!

     "Venirea lui Mesia se vestise mai întâi în Iudeea. În Templul din Ierusalim, naşterea înainte-mergătorului îi fusese prevestită lui Zaharia, pe când slujea în faţa altarului. Pe dealurile Betleemului, îngerii au vestit naşterea lui Isus. La Ierusalim, magii au venit să-L caute. În templu, Ana şi Simeon au mărturisit despre dumnezeirea Lui…

     Tema predicării lui Hristos era: >S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie<. În felul acesta, solia Evangheliei, aşa cum era prezentată de Mântuitorul Însuşi, se întemeia pe profeţii. >Timpul< despre care El spunea că s-a împlinit era perioada făcută cunoscută lui Daniel de către îngerul Gabriel. >Şaptezeci de săptămâni<, zicea îngerul, >au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor< (Daniel 9,24). În profeţie, o zi reprezintă un an (Numeri 14,34; Ezechiel 4,6). Cele şaptezeci de săptămâni, sau patru sute nouăzeci de zile, reprezintă patru sute nouăzeci de ani. Se dă un punct de plecare pentru această perioadă: >Să ştii dar, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi, timp de şaizeci şi două de săptămâni< (Daniel 9,25), adică patru sute optzeci şi trei de ani. Porunca pentru rezidirea Ierusalimului, aşa cum a fost completată prin decretul lui Artaxerxe Longimanus (vezi Ezra 6,14; 7,1.9), a fost pusă în aplicare în toamna anului 457 î.Hr. De la data aceasta, patru sute optzeci şi trei de ani se întind până în toamna anului 27 d.Hr. După cele spuse în profeţie, această perioadă trebuia să ajungă la Mesia, Cel Uns. În anul 27 d.Hr., Isus a primit, la botezul Său, ungerea Duhului Sfânt şi curând după aceea şi-a început lucrarea. Atunci s-a vestit solia: >S-a împlinit vremea<…

     Timpul venirii lui Hristos, ungerea Lui prin Duhul Sfânt, moartea Lui şi vestirea Evangheliei la neamuri erau arătate cu precizie." Hristos Lumina Lumii, cap. "Împărăţia lui Dumnezeu este aproape", par. 2, 8, 11. 

Putem conchide cu maximă siguranţă că timpul venirii lui Hristos şi ungerea Lui prin Duhul Sfânt sunt două momente de timp diferite, dar care fac parte din marea profeţie a lui Daniel referitoare la Unsul, Mesia, şi la lucrarea Sa. Aici includem, după cum ne spune textul inspirat de mai sus, şi moartea Sa.

După acest adevăr, ce cred ar trebuie să fie limpede, să observăm în ce context aşează Inspiraţia divină perioada celor patru mii de ani.

     "Satana i-a dus pe oameni la păcat şi Planul de Mântuire a fost pus în aplicare. Timp de patru mii de ani, Hristos a lucrat pentru ridicarea omului, iar Satana, pentru ruina şi degradarea lui. Universul ceresc a privit toate acestea.

     Când Domnul Isus a venit în lumea aceasta, puterea lui Satana a fost îndreptată împotriva Sa. Da la data când El S-a arătat ca prunc la Betleem, uzurpatorul s-a străduit să-L nimicească. El a căutat pe toate căile posibile să-L împiedice pe Isus să aibă o copilărie desăvârşită, o vârstă a bărbăţiei nepătată, o slujire sfântă şi un sacrificiu fără cusur." Hristos Lumina Lumii, cap. "S-a isprăvit!", par. 7, 8.

Aici ni se descoperă ce au făcut în paralel Isus şi Satana timp de patru mii de ani; în vreme ce Mântuitorul s-a străduit să ridice omul, Satana s-a muncit să-l ruineze. În fraza de început din paragraful următor se înţelege clar că după ce au luat sfârşit aceşti patru mii de ani, "Domnul Isus a venit în lumea aceasta". Trebuie să înţelegem în felul acesta deoarece aşa declară contextul. Mai întâi se subliniază ce au făcut cei doi oponenţi, unul în Cer şi celălalt pe pământ, iar după aceea, ce a făcut Cel din cer când a venit pe pământ ca să se lupte pe terenul lui Satana. Reiese clar că venirea lui Isus "în lumea aceasta" are loc doar după ce se isprăvesc cei patru mii de ani despre care se face vorbire în primul paragraf citat.

Acum vom merge la un alt paragraf spre a înţelege mai mult din acest aspect al punctului legat de cei patru mii de ani, şi anume cu ce eveniment se sfârşesc ei practic, cu naşterea Mântuitorului sau cu botezarea lui Isus în anul 27? În contextul versetului 4 din Galateni 4, împlinirea vremii este asociată în mod exact cu naşterea Mântuitorului. Să vedem dacă acelaşi context ne permite să înţelegem intervalul celor patru mii de ani.

     "Împlinirea vremii venise. Omenirea, decăzând tot mai mult în decursul veacurilor de neascultare, striga după venirea Mântuitorului. Satana se străduia să adâncească şi să facă de netrecut prăpastia dintre pământ şi cer. Prin neadevărurile lui, el îi încurajase pe oameni la păcat. Intenţia lui era de a face să înceteze răbdarea lui Dumnezeu şi de a stinge iubirea Sa faţă de om, aşa încât El să abandoneze lumea, lăsând-o sub jurisdicţia satanică." Hristos Lumina Lumii, cap. "Împlinirea vremii", par. 13.

     "Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura omului chiar şi atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat corp omenesc atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El şi-a asumat consecinţele acţiunii legii eredităţii. Care erau consecinţele acestea, se poate vedea în istoria strămoşilor Săi pământeşti. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca să împartă cu noi grijile şi ispitele şi să ne dea o pildă de o viaţă fără păcat." Hristos Lumina Lumii, cap. "Vi s-a născut un Mântuitor", paragraful al treilea de la sfârşit. 

Putem observa că în contextul împlinirii vremii, care sosise, este pusă "venirea Mântuitorului", cât şi în ce corp avea să vină, atunci când, în punctul ei culminant, "rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat". Prin urmare, venirea Mântuitorului în lumea noastră trebuia să aibă loc la împlinirea vremii, deci chiar atunci când se sfârşeau cei patru mii de ani de hărţuire neîncetată din partea diavolului de a aduce la ruină omul. Din textele prezentate nu se poate trage altă concluzie, dacă dorim să înţelegem gândul sau mintea care era şi în Hristos Isus.

Totuşi avem şi alte contexte care vorbesc, la prima vedere, în mod diferit despre cei patru mii de ani. De exemplu, în paragraful de mai jos s-ar da de înţeles că cei patru mii de ani s-ar sfârşi o dată cu ispitirea lui Isus în pustie, deci după momentul botezului Său.

     "Satana arătase spre păcatul lui Adam ca o dovadă că Legea lui Dumnezeu este nedreaptă şi nu poate fi ascultată. Hristos avea să îndrepte greşeala lui Adam în corp omenesc. Dar, atunci când Adam fusese asaltat de ispititorul, asupra lui nu era nici unul dintre efectele păcatului. El se găsea în tăria bărbăţiei desăvârşite, plin de vigoare la spirit şi la trup. El era înconjurat de slava Edenului şi era zilnic în legătură cu fiinţele cereşti. Nu tot astfel era Isus când a intrat în pustie, să se lupte cu Satana. Timp de patru mii de ani, neamul omenesc pierduse din tăria fizică, din puterea mintală şi din valoarea morală, iar Hristos a luat asupra Sa slăbiciunile unei omeniri degenerate. Numai aşa putea să-l răscumpere pe om din adâncurile decăderii în care se afla." Hristos Lumina Lumii, cap. Ispitirea lui Isus, par. 10. 

În contextul paragrafelor de dinaintea celui citat aici, Duhul Sfânt face referire la două momente de timp din viaţa Mântuitorului, şi anume "la naşterea lui Isus" şi "la botezul Mântuitorului", după care este menţionat momentul ispitirii lui Isus şi referirea la cei patru mii de ani. Potrivit minţii lui Dumnezeu, în paragraful citat mai sus, neamul omenesc fusese degradat de păcat într-un interval de timp de patru mii de ani, adică din momentul căderii lui Adam. Apoi ne specifică ce s-a întâmplat la finalul acestei perioade, şi anume că "Hristos a luat asupra Sa slăbiciunile unei omeniri degenerate". Asta înseamnă că luarea acestor slăbiciuni asupra Sa nu are cum să fie momentul ispitirii în pustie, ci chiar momentul zămislirii şi al naşterii Sale. Aşadar, El a intrat în lumea noastră exact atunci când, ca împlinire a vremii, neamul omenesc fusese slăbit prin păcat şi pierduse din tăria fizică şi din valoarea morală. Acest moment al timpului nu poate fi ispitirea în pustie, ci naşterea în ieslea Betleemului. Dacă am admite în mod absurd că Isus a luat asupra Sa toate slăbiciunile noastre la botezul Său sau la ispitirea Sa în pustie, atunci trebuie să acceptăm că s-a născut într-un corp omenesc perfect, ca al lui Adam înainte ca acesta să cadă în păcat.

Cei patru mii de ani mai sunt plasaţi în contextul morţii Mântuitorului, când se arată că toate simbolurile din ceremoniile iudaice indicau spre El.

     "Hristos Se afla la trecerea dintre cele două sisteme şi cele două mari sărbători ale lor. El, Mielul fără cusur al lui Dumnezeu, era gata să Se ofere ca jertfă pentru păcat, urmând ca, în felul acesta, să pună capăt sistemului de simboluri şi ceremonii care, de patru mii de ani, arătau spre moartea Lui." Hristos Lumina Lumii, cap. În amintirea Mea, par. 2. 

Acest context este simplu de înţeles. În el este menţionată perioada celor patru mii de ani, în intervalul căreia a existat un sistem de ceremonii şi simboluri, chiar de la căderea lui Adam în păcat până la moartea Mântuitorului pe cruce. Cuvântul cheie aici este "arătau", adică acele ceremonii "arătau" sau au indicat spre Mesia timp de patru mii de ani, când la moartea Sa El le-a desfiinţat. Aici trebuie să înţelegem că, practic, din momentul întrupării Sale, în Hristos se împlinea absolut tot sistemul de ceremonii care îl arătau sau indicau pe Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu promis, chiar dacă El a desfiinţat la propriu acest sistem o dată cu moartea şi învierea Sa. Patru mii de ani sistemul de ceremonii vorbea despre întruparea, lucrarea, moartea şi învierea unui Mântuitor, dar la finalul acestei perioade de timp, o dată cu naşterea lui Mesia, întregul sistem nu mai avea nici o semnificaţie, chiar dacă, repet, desfiinţarea lui a avut loc la mai bine treizeci de ani de la întruparea Sa pe pământ. Cei patru mii de ani nu se sfârşesc la moartea Mântuitorului, cum greşit am putea trage concluzia, ci la naşterea Sa.

Mai avem un ultim context asupra căruia doresc să mă opresc, care se referă la botezul lui Isus.

     "Pe malurile Iordanului, glasul din cer, însoţit de manifestarea din slava minunată, L-a proclamat pe Hristos ca fiind Fiul Celui veşnic. Satana urma să îl întâlnească personal pe Capul împărăţiei care venise să îl răstoarne. Dacă nu reuşea, ştia că este pierdut. De aceea, puterea ispitelor sale era în acord cu măreţia obiectului pe care el avea să-l piardă sau să îl câştige. Timp de patru mii de ani de când i s-a făcut lui Adam declaraţia că sămânţa femeii trebuia să zdrobească capul şarpelui, el îşi plănuise modul său de atac." Confrontation, pag. 78. 

La o citire atentă şi profundă se poate constata de către orice student profund al Scripturilor că Duhul Sfânt nu ne spune că patru mii de ani au trecut de la declaraţia făcută lui Adam, despre isprava nemaipomenită a seminţei femeii, până la botezul lui Isus. Ci declaraţia are în atenţie doar intervalul de timp, patru mii de ani, în care Satana şi-a pus la punct strategia de atac, când urma să îl întâlnească în mod personal pe marele său rival, Fiul lui Dumnezeu, faţă în faţă. La Iordan nu a avut loc această luptă acerbă, faţă în faţă, ci doar în pustia ispitirii. Modul său de atac, al marelui rebel, s-a descoperit pe faţă şi în mod direct doar în pustia ispitirii. Aici a avut loc confruntarea directă, fizică, între cele două persoane, Prinţul lumini şi prinţul întunericului. De aceea ne spune Inspiraţia divină că "Satana urma să îl întâlnească personal pe Capul împărăţiei care venise să îl răstoarne". Numai după botezul lui Isus, Satana "urma" să-şi întâlnească rivalul de moarte, iar acest singur moment este în pustia ispitirii.

Putem conchide, pe baza celor prezentate, lăsând pe Dumnezeu să ne arate cum trebuie să gândim şi să înţelegem cele privitoare la această problematică a momentului din timp când sfârşesc cei patru mii de ani, că naşterea lui Hristos pe pământ are loc la finalul primilor patru mii de ani din istoria tumultoasă a acestui pământ. El a trebuit să vină chiar la "împlinirea vremii", adică atunci când neamul omenesc fusese degenerat şi slăbit după patru mii de ani de păcătuire încontinuu. Naşterea lui Isus, şi nu botezul Său, are loc după patru mii de ani.