Ultimele şapte plăgi - mânia lui Dumnezeu

Este un fapt ştiut deja de mulţi creştini că istoria pământului, conform profeţiei biblice, se va încheia cu şapte plăgi, la finalul cărora îşi va face apariţia literală, pe norii cerului, Isus Hristos, pentru a-i lua pe cei credincioşi, simbolizaţi prin numărul 144.000, acasă, în cetatea lui Dumnezeu. Cele şapte plăgi sunt zugrăvite în profeţiile lui Ioan cel iubit, în cartea Apocalipsa, ca fiind vărsate de şapte îngeri care ies din templul ceresc. "Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri care ţineau cele şapte urgii." Apocalipsa 15,6. "Şi am auzit un glas tare care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: >Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!<" Apocalipsa 16,1. 

Faptul că se spune că aceste şapte urgii sunt vărsate pe pământ de îngeri, ne trimite cu gândul că ele sunt o creaţie a lui Dumnezeu, întrucât îngerii trebuie să execute o comandă divină, reprezentată de acel glas care aparţine templului ceresc. Într-un cuvânt, plăgile sunt trimise de Dumnezeu prin îngerii Săi. Acesta este tabloul profeţiei despre cele şapte plăgi. În alte parte a profeţiei biblice, această manifestare a lui Dumnezeu, exprimată în acest fel extrem de nimicitor, este numită "vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui", Apocalipsa 14,10, sau "mânia lui Dumnezeu", Apocalipsa 15,1. Din punct de vedere omenesc, potrivit înţelegerii profeţiilor referitoare la cele şapte plăgi, acestea sunt cu desăvârşire opera lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai puternică impresie asupra tabloului general al celor şapte plăgi, ce caracterizează în general mintea sau felul de gândire comun creştinilor nefamiliarizaţi cu mintea lui Dumnezeu şi nici cu interpretarea pe care o deţine Duhul Sfânt, o interpretare ascunsă în chiar profeţiile referitoare la aceste plăgi nimicitoare.

Să studiem pe îndelete adevărul cu privire la cele şapte plăgi în lumina Evangheliei veşnice, adică a soliei celor trei îngeri, solia special destinată vremii sfârşitului, în care ne aflăm, deci chiar nouă celor de astăzi, şi care provine din sfânta sfintelor a templului ceresc, adică exact de acolo de unde se aude glasul că e timpul pentru revărsarea a şapte plăgi şi de unde ies şi îngerii care le deţin. Scopul acestui studiu este să aflăm cum se produc aceste plăgi, care sunt cauzele producerii lor, ce legătură au îngerii lui Dumnezeu cu ele şi, de asemenea, care ar putea fi partea lui Satana în distrugerea finală a pământului, deoarece prin aceste şapte plăgi întreg pământul va fi devastat.

Primul lucru ce trebuie avut în vedere este acela că trebuie desluşită legătura plăgilor cu templul ceresc. Este ca şi cum aici s-ar afla originea lor. Dacă au legătură cu templul de sus, înseamnă că originea plăgilor trebuie legată de acest templu ceresc. Asta ne transmite în mod corect profeţia biblică. Acum, întrebarea pe care trebuie să o punem este aceasta: Originea lor este o dovadă că sunt create de Dumnezeu sau că în templul ceresc se întâmplă ceva în legătură cu lucrarea de mijlocire a lui Isus, iar din acest motiv temeinic apariţia plăgilor vine doar ca o consecinţă firească a încetării lucrării pe care Hristos încă o desfăşoară acolo în momentul de faţă? Aşadar, prima impresie a unei minţi nespirituale, este că, de vreme ce plăgile sunt puse în contextul templului din cer, înseamnă că ele sunt trimise de Dumnezeu, deci cel care le produce, le face să existe, ar fi Dumnezeu.

Numai că, o minte spirituală, binecuvântată de prezenţa iluminatoare şi călăuzitoare a Duhului adevărului, este ajutată să treacă peste această impresie strict omenească, până ajunge în punctul unde este făcută să priceapă în mod corect legătura dintre plăgi si templul lui Dumnezeu din cer. Când ajungem să înţelegem farmecul Evangheliei în descoperirea originii acestor plăgi, atunci ne este descoperită slava caracterului lui Hristos într-un fel aparte. Cele şapte plăgi îşi au originea în templu, este adevărat, dar nu ca fiind produse de Dumnezeu, sau gândite de Dumnezeu ca să-i lovească pe cei răi de pe pământ, ci doar ca rezultat al încetării mijlocirii definitive a harului lui Dumnezeu pentru oameni, prin lucrarea extraordinară a Mântuitorului desfășurată în favoarea acestora. Profeţia biblică ne spune astfel în acest sens: "Şi Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri". Apocalipsa 15,8.

Ni se spune limpede că pe durata revărsării celor şapte plăgi "nimeni nu putea să intre în Templu", ceea ce înseamnă fără echivoc că Isus însuşi nu se mai află acolo, şi nici îngerii cereşti. Acest lucru se traduce cu încetarea mijlocirii harului divin, adică a puterii ocrotitoare a lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, fie sfinţi, fie păcătoşi, care mai există la ora aceea pe pământ. Când acest har, de care omenirea s-a bucurat imediat după ce Adam a păcătuit, va înceta definitiv, atunci Isus nu mai mijloceşte pentru nici un om. Numai în acest context trebuie să punem şi să înţelegem originea celor şapte plăgi, altminteri le punem în seama lui Dumnezeu ca unuia care le produce ca să distrugă pe locuitorii păcătoşi ai pământului care mai trăiesc în vremea respectivă. 

Profeţiile în care este descris întregul tablou al celor şapte plăgi trebuie înţelese ţinând seama de evenimentul care are loc în templu la momentul acela, şi nu că plăgile sunt opera lui Dumnezeu. Una dintre profeţii ne spune limpede că "cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu". Apocalipsa 15,1. Cu alte cuvinte, plăgile acestea reprezintă mânia lui Dumnezeu, ele nu sunt nicidecum o creaţie a puterii colosale a lui Dumnezeu, pe care le varsă peste nenorociţii de păcătoşi ce nu pot cu nici un chip să se apere, fiindcă nici nu au cum. Ceea ce este interesant îl constituie faptul că plăgile sunt numite mânia lui Dumnezeu. De ce astfel? Potrivit omului, a modului nostru obişnuit de a gândi, atunci când cineva exprimă sau manifestă mânie, acea persoană trebuie să întreprindă ceva, o acţiune împotriva altei sau altor persoane. La unii se exprimă prin cuvinte infame, la alţii cu pumnul, sau pur şi simplu prin omor pentru ca obiectul urii lor să fie făcut să dispară. Adică mânia omului înseamnă întotdeauna o acţiune de ură îndreptată împotriva cuiva. Aceasta este mânia omului. Dar profeţia biblică ne vorbeşte despre mânia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu este om. Ca atare, trebuie că avem două feluri cu totul diferite de mânie.

Mânia lui Dumnezeu, la sfârşitul timpului, adică atunci când harul s-a încheiat pentru om, indiferent de starea lui spirituală sau sufletească, este descoperită prin intermediul a şapte plăgi. Avem de-a face, la prima vedere, cu o acţiune a lui Dumnezeu îndreptată împotriva muritorilor păcătoşi. Nu-şi trimite El oare îngerii ca să prăpădească pe păcătoşii care s-au împotrivit apelurilor Sale de har? "Şi am auzit un glas tare care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: >Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!<" Apocalipsa 16,1. La o vedere superficială, aşa stau lucrurile; cuvintele spun ce spun, iar noi ni le traducem conform înţelesului pe care ele îl au. Cu toate acestea, noi suntem chemaţi de Dumnezeu să înţelegem acţiunea Lui prin revărsarea plăgilor, potrivit minţii Sale, nu a omului, căci până la urmă mânia Sa nu este şi nu se aseamănă câtuşi de puţin cu mânia omului. Dacă înţelegem ce are loc în templul ceresc la ora aceea, atunci vom fi făcuţi în stare de către Duhul Sfânt să pricepem bine rolul şi legătura pe care îngerii le au cu aceste plăgi devastatoare.

Importantă este imaginea de ansamblu, nu cuvintele; ce doreşte să ne înveţe Dumnezeu prin intermediul unor tablouri profetice aşternute în cuvinte omeneşti. Plăgile au sens doar dacă înţelegem lucrarea din templul ceresc, altfel totul va fi înţeles în mod eronat. În acest templu de sus, locul locuinţei lui Dumnezeu, harul, mila sau altfel spus puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu în favoarea omului păcătos, a fost pus numaidecât în aplicare de îndată de Adam şi Eva au păcătuit. Asta înseamnă că vreme de şase mii de ani, socotiţi de la căderea lui Adam şi până la apariţia lui Hristos pe norii cerului, Isus a desfăşurat neîncetat, deci neîntrerupt, o lucrare specială de administrare a puterii Sale, sau a harului Său, numită mijlocire sau mediere. Ea se mai numeşte în alţi termeni ispăşire; iar aceasta se face doar prin sângele vărsat de Hristos pe Golgota. 

Când avem în vedere aceasta realitate, atunci cuvintele profeţiei referitoare la revărsarea plăgilor peste locuitorii păcătoşi ai pământului îşi au sensul dorit de Inspiraţia divină. Pământul nostru este înconjurat de puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu, să-i zicem fără să greşim o atmosferă de har, tot atâta vreme cât în templul ceresc continuă lucrarea de mijlocire a Mântuitorului. Dar, va veni timpul când această lucrare încetează, iar momentul când ea se încheie este descris în mod profetic în felul următor: "Şi Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri. Şi am auzit un glas tare care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: >Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!<" Apocalipsa 15,8; 16,1.

Este vădit pentru oricine faptul că, din moment ce templul s-a umplut de fum şi nimeni nu mai putea să intre, înseamnă că acolo, în interiorul lui, Isus a isprăvit pur şi simplu lucrarea pe care o desfăşura în favoarea omului. Asta înseamnă că omenirea a rămas fără harul protector al lui Dumnezeu, deci fără ispăşire, fără putinţa ca oamenii să se mai poată întoarce vreodată la Dumnezeu. Mă refer strict la oamenii răi care au ales pentru totdeauna să rămână în păcat. Acest moment înfricoşător este redat de Duhul Sfânt în altă parte a profeţiei în felul următor: "Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!" Apocalipsa 22,11. 

Dar, de ce se spune că îngerii, cei şapte, sunt trimişi să facă o lucrare de distrugere pe pământ? Aceşti îngeri, de fapt, sunt ajutoarele lui Hristos care menţin bariera ocrotitoare a harului asupra pământului şi în dreptul fiecărui om, bun sau rău, care a trăit şi mai trăieşte pe planeta aceasta, până la momentul când li se spune să săvârşească această lucrare îngrozitoare. În ce constă lucrarea lor? Vărsarea urgiilor este doar un limbaj simbolic menit să ne descopere acţiunea reală a îngerilor în cadrul încetării mijlocirii Mântuitorului în templul ceresc. Ar fi absurd să credem că în templul ceresc s-ar afla un butoi plin de urgii din care îşi umplu potirele aceşti îngeri, ca mai apoi să se ducă şi să le verse pe pământ. Limbajul acesta este menit să descopere realitatea îngrozitoare a încetării lucrării de protecţie a îngerilor pentru oameni, pentru totdeauna. Câtă vreme Hristos mijloceşte, îngerii îşi fac datoria de a ne proteja de puterea îngrozitoare a demonilor, a lui Satana şi a forţelor naturii, care, forţe ale naturii, sunt ţinute sub control special de Dumnezeu prin puterea Sa creatoare de la potop încoace.

Însă, când Isus îşi încetează lucrarea în templul ceresc, atunci şi misiunea de salvare şi de ocrotire a îngerilor se încheie pe vecie pentru om, fie sfânt, fie păcătos. În profeţia biblică, misiunea sau lucrarea de ocrotire a îngerilor este descoperită în următoarele cuvinte: "După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac". Apocalipsa 7,1. Aceştia sunt patru îngeri simbolici şi reprezintă întreaga oaste cerească angajată în protejarea specială a pământului de puterea de nimicire a demonilor lui Satana. Sunt patru fiindcă pământul are patru puncte cardinale: răsărit, apus, miazănoapte şi miazăzi, adică Est, Vest, Nord şi Sud. Deci, puterea restrictivă a îngerilor lui Dumnezeu are în vedere întregul pământ, nu numai o parte din el. 

Prin intermediul întreitei solii îngereşti, aşa cum este ea consemnată în Apocalipsa 14,6-12, Dumnezeu ne oferă interpretarea corectă a misiunii îngerilor, la sfârşitul timpului, când au loc sau încep să se manifeste cele şapte plăgi, precum şi a încetării mijlocirii Domnului Hristos. Să luăm seama dar la modul cum Duhul Sfânt descifrează profeţiile din Apocalipsa, referitoare la aceşti îngeri protectori.

     "În curând, pământul va fi părăsit de îngerul îndurării şi ultimele şapte plăgi urmează să fie revărsate... 

     Patru îngeri puternici reţin cele patru vânturi ale pământului, până când servii lui Dumnezeu vor primi sigiliul pe frunte...

     Acum, îngerii reţin vânturile războaielor, astfel încât să nu poată sufla, până când lumea va fi avertizată cu privire la soarta ce o aşteaptă, dar o furtună se pregăteşte, gata să izbucnească asupra pământului, iar, când Dumnezeu le va porunci îngerilor Săi să elibereze vânturile, atunci va fi o asemenea scenă de luptă, încât nici un condei nu o va putea descrie." Evenimentele ultimelor zile, cap. Cele şapte plăgi finale şi cei păcătoşi, subcap. Timpul marii strâmtorări - partea I, par. 2, 3, 4.

     "Am văzut că cei patru îngeri vor ţine cele patru vânturi până când Domnul Isus îşi va fi încheiat lucrarea din sanctuar şi, apoi, vor veni cele şapte plăgi finale." Evenimentele ultimelor zile, cap. Cele şapte plăgi finale şi cei drepţi, subcap. Timpul marii strâmtorări - partea II, par. 9.

     "Când Domnul Hristos va înceta lucrarea Sa de mijlocire în favoarea omului, atunci va începe acest timp de strâmtorare. Atunci, cazul fiecărui suflet va fi fost hotărât şi nu va mai fi nici un sânge ispăşitor, care să-l cureţe de păcat. Când Domnul Isus îşi părăseşte poziţia de Mijlocitor pentru om înaintea lui Dumnezeu, este făcut anunţul solemn: >Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!< Apocalipsa 22,11. Atunci, Duhul ocrotitor al lui Dumnezeu va fi retras de pe pământ.

     Când se încheie solia îngerului al treilea, harul nu va mai pleda pentru locuitorii vinovaţi ai pământului." Evenimentele ultimelor zile, cap. Cele şapte plăgi finale şi cei drepţi, subcap. Timpul marii strâmtorări - partea II, par. 1, 2.

Aşadar, este lămurit pe deplin faptul că cele şapte plăgi vin pe pământ numai după ce a încetat lucrarea de ispăşire a lui Isus în templul ceresc, iar îngerilor Săi li s-a poruncit să nu mai păzească deloc pe locuitorii vinovaţi ai pământului. Asta înseamnă că nu mai există har şi grijă dumnezeiască pentru oameni. Templul se umple de fumul simbolic al încetării misiunii de mijlocire a harului lui Dumnezeu de către Mântuitorul, iar îngerii lui Dumnezeu îşi întrerup activitatea de ocrotire, drept rezultat luând naştere şapte urgii severe la număr. Ei ies din templu să verse urgiile doar în sens simbolic, fiindcă de fapt ei nu săvârşesc în realitate această lucrare de distrugere în sens fizic, ci doar ni se descoperă că încetarea slujirii îngerilor, în sanctuar, înseamnă nimicire pentru omul rămas nepocăit. Plăgile sunt doar rezultatul firesc al faptului că aceşti îngeri nu mai reţin cele patru vânturi ale pământului, acestea, vânturile, însemnând război, pasiuni nestăpânite ale oamenilor păcătoşi şi puterile colosale ale naturii, care îi distrug realmente pe oameni.

Astfel, cele şapte urgii din urmă reprezintă şi sunt mânia lui Dumnezeu doar în sensul retragerii protecţiei divine de la planeta pământ. Mânia lui Dumnezeu înseamnă întotdeauna retragerea ocrotirii sau a puterii Sale restrictive de la un om, de la o biserică, de la un popor sau de la întreaga planeta. Mânia lui Dumnezeu nu este ceea ce înţelegem noi prin mânie, ci este starea şi poziţia în care Dumnezeu a ajuns să fie silit, din pricina încăpăţânării unei voinţe stricate, să lase sufletul care s-a agăţat de păcat în seama păcatului şi a stăpânirii lui Satana, care îl revendică pentru totdeauna. Cele şapte plăgi descoperă în cel mai grăitor mod în ce fel mânia lui Dumnezeu înseamnă retragerea harului Său ocrotitor de la oameni. 

Asta înseamnă că urgiile respective, pe care le avem în atenţie, nu sunt produsul puterii creatoare a lui Dumnezeu, din moment ce El nu mai intervine, prin Hristos, în favoarea omului păcătos! Adică ele nu vin direct de la El, ci mai degrabă sunt urmarea noilor împrejurări formate o dată cu retragerea milei divine. Concluzia firească este că adversarul înverşunat al lui Dumnezeu, Satana, trebuie că le stârneşte împotriva pământului, atât cât îi stă în putere. El se află în situaţia acelui duşman care, o dată ce are în stăpânirea sa victimele neajutorate, distruge totul după buna sa plăcere, după cum voieşte. Poate că unora le vine greu a crede că Satana este iniţiatorul de facto al acestor urgii, chiar dacă nu toate neapărat sunt create de el, dar majoritatea îi definesc caracterul de nimicitor, fiindcă sunt pur şi simplu opera lui. 

Spun că nu toate plăgile pot fi create de el, deoarece sunt şi forţe ale naturii care se declanşează singure, când puterea restrictivă a lui Dumnezeu nu le mai păstrează în starea lor de slujire pentru oameni, şi pe care Satana nu este în stare să le manipuleze după bunul plac, dar se poate folosi de pe urma rezultatului disfuncţionalităţii lor. De exemplu, întunericul plăgii a cincea acoperă tot pământul. Este un întuneric total, fără nici o urmă de lumină. Este mai negru decât smoala. Ei bine, acest întuneric este rezultatul stingerii definitive, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, până la plaga a şaptea, a soarelui, pe care Dumnezeu nu îl m-ai susţine. Satana nu poate produce acest întuneric unic prin puterea sa, ci se foloseşte de starea în care se află soarele care nu mai primeşte lumină de la Dumnezeu, fiindcă Duhul Sfânt este retras de la toţi oamenii vinovaţi care se află în viaţă la ora aceea, şi care au încercat din răsputeri să ia viaţa sfinţilor lui Dumnezeu, care îşi găsesc adăpostul, în mod paradoxal, exact în acel întuneric.

     "Când Domnul părăseşte sanctuarul, peste locuitorii pământului se lasă întunericul." Evenimentele ultimelor zile, cap. Cele şapte plăgi finale şi cei drepţi, subcap. Timpul marii strâmtorări - partea II, par. 39. "

     La miezul nopţii a ales Dumnezeu să-i izbăvească pe cei din poporul Său. În timp ce nelegiuiţii îşi băteau joc în jurul lor, soarele se arătă dintr-o dată, strălucind în puterea sa, iar luna rămase nemişcată." Experienţe şi viziuni, cap.Izbăvirea sfinţilor, par. 1.

Dacă soarele se arată dintr-o dată pe cer, înseamnă că el nu avea cum să lumineze până la momentul acela. Ar fi absurd să spunem cuiva că soarele se arată pe cer, câtă vreme el deja se află pe cer. Spunem că soarele se arată dintr-o dată pe cer, numai în cazul vădit când el nu străluceşte. În cazul nostru el nici nu mai luminează de fapt, fiindcă tocmai lipsa luminii solare conduce la apariţia unui întuneric înfricoşător. Se subliniază clar în fraza de dinaintea celei referitoare la soare, că Dumnezeu a ales să-i scape pe copiii Săi credincioşi la miezul nopţii. Profeţiile care vorbesc lămurit despre acest eveniment sunt redate mai jos.

     "Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Apocalipsa 16,10.

     "În ziua aceea, nu va fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde. Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte, dar spre seară se va arăta lumina." Zaharia 14,6.7.

Acum, să vedem ce se întâmplă în termeni practici după ce Dumnezeu îşi retrage harul, iar îngerii nu mai protejează deloc Terra, cu excepţia celor 144.000 de credincioşi, numărul acesta fiind un număr simbolic, ce descoperă caracterul lor în vremea lipsei harului divin. Caracterul lor este reprezentat prin numărul respectiv pentru că Dumnezeu doreşte să scoată în evidenţă capacitatea credinţei lor de a trăi fără harul protector al lui Dumnezeu şi fără Mijlocitor divin. Apropo, ei nu mai pot fi ucişi de către Satana; nu i se permite, în schimb i se îngăduie să probeze credinţa lor la maximum posibil, atât cât este în stare să suporte natura umană aflată în condiţia degradării păcatului. Satana nu-i poate omorî din simplul motiv că au fost sigilaţi. 

Solia îngerului al treilea ne prezintă şi lucrarea îngerilor răi după ce aceştia nu mai sunt opriţi de Dumnezeu în lucrarea lor de nimicire a sufletelor omeneşti şi a planetei noastre. Puterea lui Satana este lăsată liberă să se manifeste după cum voieşte, căci pur şi simplu harul s-a încheiat, iar Isus nu mai intervine pentru cei păcătoşi şi nici măcar pentru planeta noastră, până la apariţia Sa pe norii cerului. 

     "Mi s-a arătat că judecăţile divine nu vor veni asupra lor direct de la Dumnezeu, ci ei se situează în afara ocrotirii Sale. Dumnezeu îi avertizează, îi pedepseşte, îi mustră şi le arată singura cale pe care pot merge în siguranţă. apoi, dacă aceia care au fost obiectul grijii Sale deosebite vor urma cursul vieţii lor, independenţi de Duhul lui Dumnezeu, după repetate avertismente, dacă ei îşi aleg singuri calea, El nu-i mai împuterniceşte pe îngerii Săi să împiedice atacurile hotărâte de Satana asupra lor.

     Puterea lui Satana este cea care acţionează pe mare şi pe uscat, care aduce nenorocire şi suferinţă şi care atrage mulţimile, pentru a fi sigur de prada sa...

     Duhul lui Dumnezeu, deja insultat, respins, ponegrit, a fost retras de pe pământ. Lucrarea nemiloasă a lui Satana va fi îndeplinită pe mare şi pe uscat, cu aceeaşi rapiditate cu care este retras Duhul lui Dumnezeu.

     Nelegiuiţii au depăşit graniţele încercării lor. Duhul lui Dumnezeu, refuzat continuu, a fost în cele din urmă retras. Nemaifiind la adăpostul harului divin, ei nu mai au nici o ocrotire împotriva celui rău."

Evenimentele ultimelor zile, cap. Cele şapte plăgi finale şi cei păcătoşi, subcap. Timpul marii strâmtorări - partea I, par. 15, 16, 18, 19.

Aşadar, avem descoperit într-o manieră lămurită, fără putinţă de tăgadă, că judecăţile lui Dumnezeu nu vin niciodată direct de la Dumnezeu, şi asta deoarece ele constituie în fapt retragerea harului protector, când Duhul Sfânt nu mai mijloceşte pe lângă sufletul care îl respinge şi îi refuză tot ajutorul. Urmarea respingerii hotărâte a lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt este o lucrare de nimicire prin puterea lui Satana a celor rămaşi fără scutul ocrotirii divine. În lipsa ocrotirii divine, Satana îşi foloseşte cât poate puterea lui distrugătoare, provocând suferinţe inimaginabile. 

Dumnezeu face chiar mai mult decât ne-am imaginat noi, iar prin intermediul Duhului Sfânt, aşa cum se descoperă cu ajutorul întreitei solii îngereşti generaţiilor din urmă, El declară pe faţă că cel care aduce sau creează plăgile, pe care Dumnezeu îi permite să le producă împotriva oamenilor nelegiuiţi, este însuşi Satana. Iată dovada: 

     "Singura noastră siguranţă este aceea de a fi pe de-a-ntregul de partea Domnului. Nu putem să dăm loc vrăjmaşului, deoarece dacă suntem găsiţi de partea inamicului, vom pieri împreună cu cei răi în plăgile pe care Dumnezeu îi va permite lui Satana să le creeze pe pământ împotriva oamenilor şi animalelor." Letter 54, 1889. (Este vorba despre ultimul paragraf al scrisorii menţionate). 

Este, deci, lămurit faptul că Satana este nimicitorul în tot Vechiul Testament, aşa cum este el descoperit cel mai bine prin solia celor trei îngeri extraordinari din Apocalipsa 14,6-12, dar mai ales în perioada Noului Testament, atunci când avem în atenţie persecuţia bisericii lui Dumnezeu, până la vremea sfârşitului, care începe cu anul 1844 când se încheie cea mai lungă profeţie a Bibliei, cea referitoare la cele 2300 de seri şi dimineţi profetice, şi bineînţeles în producerea celor şapte plăgi, căci paragraful citat mai sus face referire expresă la ultimele şapte urgii distrugătoare. Este şi logic să gândim că, de vreme ce Dumnezeu nu mai intervine în favoarea omului, Satana nu poate sta cu mâinile în sân, ci îşi pune la lucru, fără frâu, toată puterea diabolică pentru a produce suferinţă maximă oamenilor şi animalelor. 

Tot acest adevăr minunat este de asemenea descoperit de Duhul Sfânt în limbajul cel mai limpede tuturor celor ce caută cu tot dinadinsul adevărul, aşa cum este el în Isus descoperit în întreita solie îngerească. Este practic interpretarea divină pe care Dumnezeu ne-o oferă spre înţelegere, pentru profeţia referitoare la fumul din templu şi porunca adresată îngerilor, care ies din acel loc preasfânt, de a se duce şi a vărsa pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu. 

     "Când Isus a ieşit din sfânta sfintelor, am auzit clopoţeii veşmântului Său; şi, în acel moment al ieşirii Sale, un nor de întuneric i-a acoperit pe locuitorii pământului. Atunci nu a mai fost nici un mijlocitor între omul vinovat şi un Dumnezeu jignit. Câtă vreme Isus stătuse între Dumnezeu şi omul vinovat, oamenii avuseseră o protecţie asupra lor; dar când El a încetat să mai stea între om şi Tatăl, aceasta a fost îndepărtată şi Satana a avut controlul deplin asupra celor nepocăiţi de la sfârşitul timpului. Era imposibil ca plăgile să fie revărsate în timp ce Isus slujea în sanctuar; dar când lucrarea Sa de acolo ia sfârşit şi mijlocirea Sa se încheie, nu mai există nimic care să stăvilească mânia lui Dumnezeu, şi aceasta se dezlănţuie cu furie asupra capului neprotejat al păcătosului vinovat, care a dispreţuit mântuirea şi a urât mustrarea. În acel timp înfricoşător, la încheierea mijlocirii lui Isus, sfinţii trăiau fără Mijlocitor înaintea unui Dumnezeu sfânt. Fiecare caz în parte era hotărât, fiecare mărgăritar numărat." Experienţe şi viziuni, cap. Încheierea vestirii celei de-a treia solii îngereşti, par. 4.

Trebuie să observăm că maniera acestei descrieri a evenimentelor care se petrec la sfârşitul timpului de har, este asemănător de izbitoare cu felul în care sunt scrise profeţiile biblice. Doar că interpretarea, prin solia îngerului al treilea, vine cu lămuriri, fiindcă tocmai acesta îi este scopul. Putem vedea singuri că, după ce Isus încetează să mai mijlocească pentru oamenii vinovaţi, Satana are permisiunea de a deţine total controlul asupra acestora. În pofida acestui fapt clar, totuşi Inspiraţia divină ne provocă susţinând în aparenţă că, de fapt, plăgile sunt produsul puterii divine, acestea fiind mânia divină care "se dezlănţuie cu furie asupra capului neprotejat al păcătosului vinovat". Este ca şi cum Dumnezeu ar trimite plăgile. Dar, asta înseamnă să nu înţelegem solia lui Dumnezeu pentru noi. 

Plăgile reprezintă mânia lui Dumnezeu numai în sensul retragerii efectiv a harului Său ocrotitor, când Isus şi îngerii nu mai intervin în favoarea omului vinovat. Furia dezlănţuită a lui Dumnezeu este o expresie umană pentru descrierea unei stări ce trebuie înţeleasă potrivit minţii sau gândului lui Dumnezeu. "Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre." Isaia 55,8.9. 

Putem să citim clar mai sus unde se spune limpede că Dumnezeu îi permite lui Satana să creeze plăgile, ceea ce înseamnă că furia lui Dumnezeu trebuie să o punem în legătură cu această permisiune sau îngăduinţă din partea Lui pentru diavolul de a intra cu totul în stăpânirea omului rămas nepocăit, căci atâta vreme cât nu mai există har, tot atâta vreme este lipsă şi de puterea lui Dumnezeu care ocrotea pământul şi pe locuitorii lui. Prin urmare, furia dezlănţuită a lui Dumnezeu asupra capului neocrotit al omului vinovat înseamnă permisiunea din partea lui Isus ca Satana să-şi folosească puterea distructivă împotriva celor asupra cărora are control deplin. Nu este o furie omenească, ci divină, adică o stare de lucruri unde harul şi Dumnezeu ca persoană nu mai au nimic de-a face cu omul care a ales să rămână în păcatele lui. Furia divină înseamnă pur şi simplu acceptarea din partea lui Dumnezeu că omul vinovat a rămas pentru totdeauna fără posibilitatea mântuirii, la cheremul Satanei, până la distrugerea acestuia prin diferite cataclisme sau de mâna altor semeni răi; că omul lipsit de harul lui Dumnezeu i-a luat lui Dumnezeu orice posibilitate de a-l mântui. Dumnezeul nostru are bun simţ pe potriva sfinţeniei Sale, El nu-şi propune să rămână niciodată acolo unde nu este dorit şi, ca atare, este nevoit să respecte definitiv decizia omului care a ales să rămână fără Dumnezeu.

     "Puterea şi răutatea lui Satana şi a oştirii lui ne-ar putea îngrozi cu adevărat, dacă n-am găsi ocrotire şi scăpare în puterea cu mult mai mare a Răscumpărătorului nostru. Ne asigurăm cu încuietori şi zăvoare, pentru a ne apăra proprietatea şi viaţa de oameni nelegiuiţi; dar rareori ne gândim la îngerii cei răi care caută continuu intrare la noi şi împotriva atacurilor cărora în puterea noastră nu avem nici o metodă de apărare. Dacă le îngăduim, ei ne pot lua minţile, pot produce dezordine şi suferinţă în trupurile noastre, ne pot distruge proprietăţile şi viaţa. Singura lor bucurie este în nenorocire şi distrugere. Grozavă este starea acelora care se împotrivesc cerinţelor divine şi se supun ispitelor lui Satana, până când Dumnezeu îi lasă sub stăpânirea duhurilor rele." Tragedia veacurilor, cap. Lucrarea duhurilor rele, ultimul paragraf.

Prin urmare, în urma analizei celor şapte plăgi, a caracterului lui Dumnezeu şi al lui Satana în legătură cu aceste urgii înfiorătoare, putem conchide, fără cea mai mică greşeală, că "Dumnezeu nu nimiceşte pe nimeni. Păcătosul se nimiceşte pe sine prin lipsa lui de căinţă." Mărturii, vol. 5, cap. Mustrări şi avertizări, par.17.