Biblia nu lasă niciunde loc de înţeles că omul de rând, obişnuit, nedeclarat creştin, indiferent de religia, cultura şi de educaţia sa, ar putea trăi o viaţă normală creştină, adică o viaţă în care păcatul a devenit ceva străin pentru gândirea sa şi modul său de manifestare. Biblia este categorică în privinţa acestui lucru. În schimb, declară cu cea mai mare putere posibilă că o viaţă de biruinţă asupra păcatului mărturisit, o viaţă în care să ajungi să nu mai păcătuieşti printr-o permanentă legătură cu Cerul, asemenea Mântuitorului, este nu numai un ideal, ci este chiar binecuvântarea supremă, idealul strălucit al lui Dumnezeu pentru fiecare om salvat prin sângele Mielului, o realitate ce nu poate fi pusă la îndoială, căci altfel creştinul ar trebui să se îndoiască de însuşi adevărul inspirat al Scripturilor!
"Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită;
prin aceasta ştim că suntem în El. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a
trăit Isus... Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire
este născut din El... Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu
L-a cunoscut. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în
neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul
păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicească
lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că
sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii
diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine
nu iubeşte pe fratele său... Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu
sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi
ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră... Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din
Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el. Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel
rău. Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să
cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică
în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică." 1Ioan 2,5.6.29; 3,6-10; 5,3.4.18-20.
"Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu,
în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi
să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre,
ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii,
din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte
ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu
sunteţi sub Lege, ci sub har." Romani 6,11-14.
"Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul
vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului
nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta." 1Tesaloniceni 5,23.24.
"Treziţi-vă la neprihănire, şi nu păcătuiţi; căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun." 1Corinteni 15,34. K.J.V. Bible.
Declaraţiile inspirate ale Cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum sunt redate mai sus, spun fără putinţă de tăgadă, chiar dacă aproape toţi creştinii le interpretează ca şi cum n-ar vrea să spună tocmai ce spun într-un mod indubitabil, neîndoios, că idealul lui Dumnezeu pentru orice om născut din Dumnezeu, care a devenit, deci, prin naşterea din nou ucenic adevărat al lui Hristos, este o viaţă fără păcat, virtuoasă, deplină, plină de bucuria împlinirii desăvârşirii Evangheliei în sufletul său!
"Religia Domnului Hristos înseamnă mai mult decât numai iertarea păcatelor, ea înseamnă îndepărtarea păcatelor şi umplerea locului rămas liber cu
harul Duhului Sfânt. Înseamnă iluminare spirituală şi bucurie în Dumnezeu. Ea
însemnează o inimă eliberată de eu şi binecuvântată de prezenţa continuă a
Domnului Hristos. Când Domnul Hristos domneşte în suflet, atunci acolo este
curăţie şi eliberare de păcat. Slava, plinătatea şi desăvârşirea planului
Evangheliei sunt atunci împlinite în viaţă. Primirea Mântuitorului aduce
strălucirea unei păci depline, a unei iubiri desăvârşite şi a unei asigurări
perfecte. Frumuseţea şi parfumul caracterului Domnului Hristos, descoperite în
viaţă, mărturisesc despre faptul că Dumnezeu a trimis în adevăr pe Fiul Său în
lume, ca să fie Mântuitorul ei." Parabolele Domnului Hristos, cap. În întâmpinarea Mirelui, par. 41.
Observaţi, vă rog, cum apostolii inspiraţi de Duhul Sfânt se adresează doar acelor credincioşi, acelor creştini care formau biserica apostolică. Biblia este cartea care se adresează tuturor oamenilor, este adevărat, dar ea îi are în centrul atenţiei pe creştinii declaraţi, pe aceia care zic că-l urmează pe Hristos. Problema deosebit de gravă este că împlinirea planului Evangheliei este departe de realizarea lui, pentru că majoritatea covârşitoare a creştinilor nu cred că viaţa de creştin trebuie să fie, potrivit mărturisirii prin experienţă şi practică din partea lui Hristos, o viaţă cu totul străină de păcat şi puternică în faţa ispitelor! Declararea unei realităţi, care pesemne pare contradictorie pentru mintea omului păcătos, cum că creştinul declarat poate să nu mai păcătuiască dacă vrea, că poate şi trebuie să-şi păstreze întregi şi curate, fără păcat, spiritul, sufletul şi trupul, nu este crezută pe motiv că nici o fiinţă păcătoasă şi muritoare, născută în păcat, nu poate să asculte de Dumnezeu în toate împrejurările, că de fapt este de-a dreptul imposibil să nu mai păcătuieşti într-o lume a fărădelegii.
Acest argument este întărit de un altul prin enumerarea unor eroi biblici care, deşi oameni sfinţi, au mai păcătuit de-a lungul timpului. Bunăoară, Avraam, Moise, Samson, David, Solomon, Ilie, Iona, Petru, etc. Viaţa creştină este percepută şi trăită astăzi ca şi odinioară, sau ca întotdeauna, adică o viaţă de continuă înfrângere în faţa păcatului şi a ispitelor; o viaţă cu suişuri şi coborâşuri prin păcătuiri continue şi aceleaşi mărturisiri repetate a aceloraşi păcate care se dau pe faţă în viaţa presupusului creştin lună de lună sau an de an. O astfel de viaţă a ajuns un fel de standard creştin despre care se crede că ar fi ceea ce Dumnezeu ne cere în funcţie de puterile noastre. Se trăieşte cu convingerea deplină că Dumnezeu înţelege slăbiciunile credinciosului când cade în păcat şi, pentru că îl iubeşte, îl va izbăvi de acea slăbiciune, de acel păcat abia la arătarea Lui în slavă, la a doua venire.
Însă, adevărul Evangheliei este cu totul altul, e unul singur care nu s-a schimbat niciodată, şi anume mântuirea fiecăruia care crede că poate fi izbăvit, smuls cu totul din păcat şi că poate trăi în mod deplin deasupra puterii ispitelor şi a păcatului mărturisit. Să ne gândim un pic: dacă noi am ajuns la concluzia că viaţa noastră creştină, deşi se vede de la o poştă că nu este ceea ce cere Dumnezeu, în care păcatul ne învinge aproape în fiecare zi, este viaţa normală creştină fiindcă după închipuirea noastră chiar Scripturile mărturisesc prin gura apostolului Pavel că nu facem ce vrem, ci facem exact ceea ce urâm, adică păcătuim, potrivit Romani 7,14.15, aşa cum mi-a scris nu demult un aşa-zis creştin, atunci prin chiar acest fapt declarăm că păcatul este mai puternic decât neprihănirea, că Dumnezeu este mai slab decât Satana, şi că chiar jertfa lui Hristos nu are în ea suficientă putere care să ne facă în stare, prin credinţă, să trăim fără păcat!
Numai gândiţi-vă în ce situaţie ne aflăm când declarăm răspicat de la amvon şi prin viaţa personală că viaţa de biruinţă asupra oricărui păcat mărturisit este o imposibilitate pe un pământ plin de păcat! Ce fel de şi a cui evanghelie este aceasta? Dacă Dumnezeu ştia că nu este posibil ca jertfa lui Hristos să ne izbăvească cu totul de sub puterea păcatului şi să ne ofere în dar toate resursele Cerului prin care să ne facă în stare să trăim neprihăniţi şi sfinţi, curaţi şi fără păcat pe pământ, chiar în mijlocul păcatului, atunci ce rost avea să îl trimită pe pământ? Pentru ce a murit Hristos? Ca să demonstreze ce? Că putem trăi laolaltă cu păcatul biruiţi continuu de acesta?
Ei bine, adevărul gol-goluţ este că toţi creştinii din prezent, ca să mă refer doar la ei, nu şi la cei din alte vremuri de mult apuse, care trăiesc cu convingerea deplină că viaţa lor creştină deşi plină de slăbiciuni şi de păcate pe care încă nu sunt în stare să le biruiască, aşteptând în viitor să se petreacă acest lucru, este oarecum în regulă, declară cu putere că jertfa lui Hristos este insuficientă pentru mântuirea deplină a omului din şi de păcatul stăpânitor şi de toată influenţa lui Satana pe un pământ blestemat de păcat! Acesta este adevărul şi din acest motiv creştinismul este aproape ajuns în stadiul de Babilonul cel mare. Da, Babilonul cel mare este numele de apostazie al creştinismului unit cu puterea civilă în ruinarea definitivă a pământului.
Credinţa că este imposibil pentru creştin să respecte poruncile lui Dumnezeu pe acest pământ, în condiţiile păcatului, este credinţa inspirată şi împământenită chiar de către maestrul minciunii, diavolul. "Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a
făcut?" Iov 4,17. "Satana înfăţişează legea iubirii lui Dumnezeu ca pe o lege a egoismului. El
susţine că este imposibil să ascultăm de preceptele ei." Hristos Lumina Lumii, cap. Dumnezeu cu noi, par. 15. Din acest punct de vedere, se poate spune fără să greşim că majoritatea covârşitoare a creştinilor nu îl urmează pe Isus Hristos şi nu sunt ucenicii Lui. Acesta este un adevăr care poate supăra, dar nu poate fi contestat cu nici un chip, întrucât Scripturile nu mint.
A fost dintotdeauna scopul lui Satana să îi determine pe oameni, mai ales şi în primul rând pe creştini, să creadă marea lui minciună cum că este nu neputinţă de păzit marea lege a iubirii lui Dumnezeu în condiţiile mizerabile ale păcatului. Creştinul păcătuieşte fiindcă a îmbrăţişat o doctrină omenească sau bisericească ce vorbeşte doar despre o evanghelie căreia i s-a dat numele de Evanghelia din Scripturi, a lui Isus Hristos. Dar dacă este aşa, atunci de ce viaţa fără păcat a Aceluia care ne-a adus Evanghelia mântuirii din păcat contrastează în mod vădit cu cea a creştinului biruit de păcatele mărturisite săptămânal? Dacă este una şi aceeaşi Evanghelie, de ce un contrast atât de mare şi de vădit între viaţa lui Hristos, pe care trebuie să o urmăm, şi viaţa personală creştină pe care încercăm într-un mod chinuit să o ducem între oameni pe acest pământ?
Adevărata problemă cu care se confruntă toţi creştinii în majoritatea lor este legată de credinţă şi de ascultare! Fiecare biserică îşi are doctrina ei, de la care nu e chip să se abată, ca să nu-i supere pe străbunii lor. Aceste doctrine sunt diferite una de alta în toate cazurile, deşi toate declară că în doctrina lor se găseşte interpretarea corectă a Evangheliei lui Isus Hristos. Creştinul care ajunge să înveţe oricare dintre aceste doctrine, devenind membrul acelei biserici, crede că înţelege învăţătura sănătoasă a Evangheliei şi că are calea deschisă pentru a asculta de Dumnezeu în felul în care doctrina bisericii lui îl descrie şi îl interpretează pe Cel veşnic. În felul acesta, credinţa şi ascultarea acelui credincios sunt strâns legate de o doctrină care vorbeşte despre o evanghelie străină de cea a Scripturii, care ea singură este puterea creatoare a lui Dumnezeu ce îl aduce pe om să poată sta pe scaunul de domnie al Tatălui şi al Mielului, dar doar în starea de desăvârşire, fără păcat, căpătată mai întâi aici pe pământ.
Izbăvirea din păcat este doar o teorie frumoasă după cum se dovedeşte cazul cu toate doctrinele bisericii creştine. Se consideră că recunoaşterea faptului că eşti păcătos şi o mărturisire a păcatelor tale te aruncă direct în braţele lui Dumnezeu. Oricum Dumnezeu este prea bun şi prea milos ca să nu te primească. Aşadar, ajungi să crezi că eşti un creştin născut din nou. Poate că te-ai lăsat de fumat, de băut şi de alte plăceri vinovate şi distrugătoare de sănătate; dar ceea ce nu ştii este că viaţa creştină nu e o modificare sau o îmbunătăţire a celei vechi! Viaţa creştină adevărată înseamnă asemănare cu Hristos în mod real, înseamnă o inimă nouă plină de desăvârşirea planului Evangheliei şi de prezenţa de dorit a Duhului Sfânt.
Adevărata viaţă creştină înseamnă putere, putere asupra oricărui păcat mărturisit şi părăsit, prin mărturisire corectă, deoarece o astfel de viaţă este darul direct al lui Dumnezeu oferit prin reprezentantul Său personal pe pământ, Duhul Sfânt! Teoriile, dogmele şi argumentele despre Evanghelia din Scripturi nu sunt putere, chiar dacă ne învaţă să fim morali. Creştinul autentic nu este numai moral, ci în primul rând este viu spiritual, căci numai în felul acesta moralitatea are valoare. Adevărata viaţă creştină este un dar care vine de sus şi este căpătată numai printr-o credinţă vie, mântuitoare, care îl crede pe Dumnezeu pe cuvânt, fără să vadă şi fără să simtă nimic.
Omul cel nou, născut din Dumnezeu, adevăratul creştin este eliberat de puterea păcatului stăpânitor din interiorul fiinţei lui, care este o entitate, o putere reală în sufletul omului, ce îl ţine în stăpânire în mod deplin. Ea nu poate fi modificată sau îmbunătăţită prin cunoaşterea nu ştiu cărei doctrine religioase, ci ea se poate doar preface că este aşa ca să-ţi creeze senzaţia că ai devenit creştin. Aceasta este marea înşelăciune a lui Satana cu majoritatea creştinilor, iar ei nici măcar nu au băgat de seamă acest lucru, cea mai perfidă lucrare a sa fiind capodopera amăgirii sale satanice de la vremea sfârşitului numită laodiceanism. Da, poţi să te laşi de fumat, de băut, de alte mii de forme ale nelegiuirii, dar fără să ştii că în realitate eşti acelaşi om în ochii cerului - un păcătos care are nevoie de Hristos, căci în tine locuieşte mai departe vrăjmăşia pe care nici Dumnezeu nu o poate converti sau transforma într-un lucru veritabil, în neprihănire!
Acceptarea vieţii tale de creştin biruit tot timpul de aceleaşi păcate mărturisite periodic te-a condus implicit la credinţa că este o imposibilitate viaţa normală creştină, de trăire în neprihănire, curat şi virtuos în fiecare zi. Ai ajuns să crezi că ceea ce trăieşti tu este cu adevărat viaţa creştină pe care Pavel o descrie în Romani 7, fără să ştii că el vorbeşte acolo doar despre omul sau creştinul convertit intelectual; adică exact despre creştinul declarat care nu crede în ruptul capului, fiindcă nu poate, în experienţa reală sau în realitatea vieţii de biruinţă asupra tuturor păcatelor mărturisite.
Creştinismul, astăzi, este sărac fiindcă îi lipseşte tocmai Evanghelia lui Isus Hristos şi prezenţa Duhului Sfânt. Fiind lipsit de o astfel de putere extraordinară, de dorit, pe care Dumnezeu arde de nerăbdare să o ofere fără plată tuturor celor ce cred şi o acceptă prin credinţa lui Isus Hristos, nu este de mirare şi concepţia unanim universală cum că nu se poate trăi neprihănit. A trăi o viaţă de biruinţă nu este o opţiune, ci o realitate obiectivă, pusă la dispoziţie de Maiestatea cerului, fiindcă tocmai în acest scop a venit pe pământ ca să moară! Ea este un dar pe care îl poate primi orice om din lumea asta.
Când Dumnezeu a promis ceva, atunci acea promisiune este totodată şi o împuternicire. Adică în ea se află atâta putere creatoare şi mântuitoare, încât poate alunga pe dată, instantaneu puterea păcatului sau vrăjmăşia din orice suflet omenesc. A crede pe Dumnezeu în mod real înseamnă a primi exact ceea ce El a promis în mod real, chiar dacă darul biruinţei asupra păcatului nu este ceva palpabil ca pâinea pe care o mâncăm zilnic. Este aşa pentru că orice dar care vine de sus de la Tatăl luminii e de natură spirituală, nu materială. Lucrurile materiale ne vin doar de pe pământ, dar lucrurile spirituale, adevăratele binecuvântări pentru suflet, vin doar de sus.
Iată ce declară Tatăl nostru tuturor celor ce cred: "Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi
Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile
voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o
puteţi răbda." 1Corinteni 10,13. Deci, absolut toate ispitele pe care le poate inventa Satana, absolut toate, sunt pe potriva puterii omeneşti şi chiar a celui mai slab dintre cei slabi. Nici o ispită nu a fost, nu este şi nici nu va fi vreodată, până la încheierea istoriei păcatului, mai presus de puterile omului, fie el şi cel mai slab de pe pământ! Iar dacă, totuşi, ispita ar fi prea grea pentru cel mai slab dintre oameni, i se pare că ar fi mai presus de puterea lui, atunci este scris, şi aici este putere desăvârşită şi adevăr ce trebuie crezut şi însuşit ca atare: "Dumnezeu... nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre".
Asta înseamnă că orice om care îşi însuşeşte prin credinţă Evanghelia lui Hristos nu poate fi biruit de absolut nici o ispită. Acest text are în vedere omul care se declară credincios lui Dumnezeu, fiindcă această putere care nu îngăduie ispitei să fie peste puterile lui îi este dată doar celui ce crede şi nu se îndoieşte nici un pic. Observăm că textul nu vorbeşte despre păcat, ci despre ispită. Ispita nu este păcat şi nu a fost niciodată, ci e doar invitaţia sau mijlocul care ne conduce la păcat. Din acest motiv, ea trebuie să poarte un chip frumos, ademenitor, de dorit pentru simţurile, plăcerile şi gusturile omului, indiferent cine este el. Dacă ispita este învinsă, atunci păcatul nu se mai iveşte fiindcă nu are cine să-l mai producă, să-l cauzeze, întrucât ispita a fost înfrântă.
Acum, promisiunea lui Dumnezeu este că împreună cu ispita, adică atunci când ea apare şi este nespus de ademenitoare, a pregătit, adică a pus la dispoziţia credinciosului, şi mijlocul ca să iasă din ea, deci să nu mai păcătuiască. Care este acest mijloc? Este unul singur, şi anume puterea harului divin, puterea iluminatoare şi transformatoare a Duhului Sfânt! Da, harul divin este chiar puterea colosală, invincibilă şi atotputernică a Duhului Sfânt. Să ascultăm ce ne învaţă Petru în această privinţă: "Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!" 1Petru 1,5. Numai omul născut din nou cunoaşte pe Dumnezeu şi această putere colosală. Din această perspectivă au scris scriitorii Bibliei.
Acest om este ucenicul adevărat al lui Hristos păzit de puterea lui Dumnezeu, prin credinţa lui, zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună şi an de an. Acesta este biruitorul asupra tuturor ispitelor şi deci al păcatului, care nu mai poate apărea în viaţa lui dacă voieşte şi păstrează o legătură vie şi permanentă cu Tatăl ceresc, aşa cum au făcut Isus Hristos, Daniel, Iosif, Ioan Botezătorul, Ieremia, Pavel, etc. Cuvântul lui Dumnezeu, care este şi împuternicire, deci plin de puterea care ne dă biruinţa deplină asupra ispitelor, declară fără echivoc ceea ce majoritatea covârşitoare a creştinilor de-a lungul timpului nu a crezut niciodată: "Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el." 1Ioan 5,18.
Numai din această perspectivă trebuie înţelese aceste cuvinte geniale, care descoperă o realitate cerească indubitabilă transpusă sau adusă pe pământ cu adevărat prin copiii adevăraţi ai lui Isus Hristos. Ele nu au nimic de-a face cu creştinii convertiţi intelectual ce nu pot crede în realitatea lor tocmai fiindcă viaţa lor de credinţă este slabă şi plină de eşecuri lamentabile, fiind înfrânţi ani la rând de aceleaşi păcate pe care le mărturisesc periodic, afară de cazul că nu o mai fac şi nu vor să mai aibă de-a face cu Dumnezeu. Realitatea este că nu au avut niciodată de a face cu Tatăl cel iubitor şi iertător, fiindcă nu l-au cunoscut. El nu este descoperit în doctrina bisericii, ci doar în Scripturile adevărului şi în Isus Hristos despre care mărturisesc cu putere Scripturile adevărului!
Omul născut din nou nu este omul descris de Pavel în Romani 7, ci este biruitorul în Isus Hristos asupra tuturor ispitelor, potrivit Cuvântului fabulos al lui Dumnezeu redat mai sus, biruitor descris de Pavel în Romani 8. Trebuie să ţinem minte că orice făgăduinţă a lui Dumnezeu din Cuvântul inspirat este totodată o împuternicire uriaşă ce aduce cu sine biruinţa deplină, în condiţiile păcatului, asupra tuturor ispitelor şi deci asupra păcatului. Însă, făgăduinţa trebuie crezută, luată ca atare, însuşită cu toată puterea ei nemaipomenită, iar pentru ca acest fapt să devină realitate este nevoie de credinţă, credinţă vie, goală, nimic mai mult. "Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd." Evrei 1,1.
A-l cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a păzi poruncile Sale şi a fi biruitor asupra lumii, ispitelor ei şi păcatului. Teologia, doctrina bisericească, argumentele de tot felul, religioase sau filozofice, nu-l descoperă niciodată pe Dumnezeu, niciodată. Dumnezeu nu se află în ele, ci în Scripturile adevărului, care trebuie studiate cu alţi ochi, pentru a putea căpăta pricepe şi înţelepciune în lucrurile veşnice. Dumnezeu ne cheamă să trăim în sfera noastră umană aşa cum trăieşte El în sfera lui cerească. El ne chemă să trăim o viaţă deplină, fericită şi sănătoasă, de biruinţă asupra ispitelor şi păcatului, aşa cum a trăit şi Fiul Său preaiubit pe acest pământ în aceleaşi condiţii nenorocite. Chemarea Lui este o promisiune, iar promisiunea Lui este împuternicire, o putere în care se află toate resursele Cerului. În această situaţie, cum ar putea să mai înfrângă Satana pe cel mai slab dintre credincioşii adevăraţi, cu atâta putere care-i stă la dispoziţie? Hristos şi Duhul Sfânt îţi zic: Trezeşte-te la neprihănire, şi nu mai păcătui!
Viaţa creştină adevărată nu este deloc cu suişuri şi coborâşuri, ci este o viaţă asemănătoare vieţii trăite de îngerii cereşti în sfera lor cerească, de Tatăl ceresc şi de Fiul Său preaiubit în mediul nepătat al cerului. Ea este pur şi simplu un dar, cel mai mare pe care ar trebui să-l dorească fiecare om de pe pământ. Datorită acestui nemaipomenit dar a spus Pavel că toate lucrurile le socoteşte ca pe un gunoi, căci ce poate fi omul fără Hristos? În Hristos se ascund toate comorile înţelepciunii, dintre care cea mai mare este viaţa nepătată şi desăvârşită care se pogoară de sus şi umple sufletul celui ce crede pe Dumnezeu pe cuvânt, însoţită fiind de puterea Duhului Sfânt care-l face în stare să fie biruitor asupra ispitelor şi păcatului, fericit şi bucuros în Hristos, liber de păcat pe acest pământ, chiar dacă este necăjit prin mici suferinţe, neplăceri, pierderi sau alte asemenea "ciupituri" d-ale Satanei. De aceea, zic:
TREZIŢI-VĂ LA NEPRIHĂNIRE
Asta înseamnă că orice om care îşi însuşeşte prin credinţă Evanghelia lui Hristos nu poate fi biruit de absolut nici o ispită. Acest text are în vedere omul care se declară credincios lui Dumnezeu, fiindcă această putere care nu îngăduie ispitei să fie peste puterile lui îi este dată doar celui ce crede şi nu se îndoieşte nici un pic. Observăm că textul nu vorbeşte despre păcat, ci despre ispită. Ispita nu este păcat şi nu a fost niciodată, ci e doar invitaţia sau mijlocul care ne conduce la păcat. Din acest motiv, ea trebuie să poarte un chip frumos, ademenitor, de dorit pentru simţurile, plăcerile şi gusturile omului, indiferent cine este el. Dacă ispita este învinsă, atunci păcatul nu se mai iveşte fiindcă nu are cine să-l mai producă, să-l cauzeze, întrucât ispita a fost înfrântă.
Acum, promisiunea lui Dumnezeu este că împreună cu ispita, adică atunci când ea apare şi este nespus de ademenitoare, a pregătit, adică a pus la dispoziţia credinciosului, şi mijlocul ca să iasă din ea, deci să nu mai păcătuiască. Care este acest mijloc? Este unul singur, şi anume puterea harului divin, puterea iluminatoare şi transformatoare a Duhului Sfânt! Da, harul divin este chiar puterea colosală, invincibilă şi atotputernică a Duhului Sfânt. Să ascultăm ce ne învaţă Petru în această privinţă: "Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!" 1Petru 1,5. Numai omul născut din nou cunoaşte pe Dumnezeu şi această putere colosală. Din această perspectivă au scris scriitorii Bibliei.
Acest om este ucenicul adevărat al lui Hristos păzit de puterea lui Dumnezeu, prin credinţa lui, zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună şi an de an. Acesta este biruitorul asupra tuturor ispitelor şi deci al păcatului, care nu mai poate apărea în viaţa lui dacă voieşte şi păstrează o legătură vie şi permanentă cu Tatăl ceresc, aşa cum au făcut Isus Hristos, Daniel, Iosif, Ioan Botezătorul, Ieremia, Pavel, etc. Cuvântul lui Dumnezeu, care este şi împuternicire, deci plin de puterea care ne dă biruinţa deplină asupra ispitelor, declară fără echivoc ceea ce majoritatea covârşitoare a creştinilor de-a lungul timpului nu a crezut niciodată: "Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el." 1Ioan 5,18.
Numai din această perspectivă trebuie înţelese aceste cuvinte geniale, care descoperă o realitate cerească indubitabilă transpusă sau adusă pe pământ cu adevărat prin copiii adevăraţi ai lui Isus Hristos. Ele nu au nimic de-a face cu creştinii convertiţi intelectual ce nu pot crede în realitatea lor tocmai fiindcă viaţa lor de credinţă este slabă şi plină de eşecuri lamentabile, fiind înfrânţi ani la rând de aceleaşi păcate pe care le mărturisesc periodic, afară de cazul că nu o mai fac şi nu vor să mai aibă de-a face cu Dumnezeu. Realitatea este că nu au avut niciodată de a face cu Tatăl cel iubitor şi iertător, fiindcă nu l-au cunoscut. El nu este descoperit în doctrina bisericii, ci doar în Scripturile adevărului şi în Isus Hristos despre care mărturisesc cu putere Scripturile adevărului!
Omul născut din nou nu este omul descris de Pavel în Romani 7, ci este biruitorul în Isus Hristos asupra tuturor ispitelor, potrivit Cuvântului fabulos al lui Dumnezeu redat mai sus, biruitor descris de Pavel în Romani 8. Trebuie să ţinem minte că orice făgăduinţă a lui Dumnezeu din Cuvântul inspirat este totodată o împuternicire uriaşă ce aduce cu sine biruinţa deplină, în condiţiile păcatului, asupra tuturor ispitelor şi deci asupra păcatului. Însă, făgăduinţa trebuie crezută, luată ca atare, însuşită cu toată puterea ei nemaipomenită, iar pentru ca acest fapt să devină realitate este nevoie de credinţă, credinţă vie, goală, nimic mai mult. "Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd." Evrei 1,1.
A-l cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a păzi poruncile Sale şi a fi biruitor asupra lumii, ispitelor ei şi păcatului. Teologia, doctrina bisericească, argumentele de tot felul, religioase sau filozofice, nu-l descoperă niciodată pe Dumnezeu, niciodată. Dumnezeu nu se află în ele, ci în Scripturile adevărului, care trebuie studiate cu alţi ochi, pentru a putea căpăta pricepe şi înţelepciune în lucrurile veşnice. Dumnezeu ne cheamă să trăim în sfera noastră umană aşa cum trăieşte El în sfera lui cerească. El ne chemă să trăim o viaţă deplină, fericită şi sănătoasă, de biruinţă asupra ispitelor şi păcatului, aşa cum a trăit şi Fiul Său preaiubit pe acest pământ în aceleaşi condiţii nenorocite. Chemarea Lui este o promisiune, iar promisiunea Lui este împuternicire, o putere în care se află toate resursele Cerului. În această situaţie, cum ar putea să mai înfrângă Satana pe cel mai slab dintre credincioşii adevăraţi, cu atâta putere care-i stă la dispoziţie? Hristos şi Duhul Sfânt îţi zic: Trezeşte-te la neprihănire, şi nu mai păcătui!
Viaţa creştină adevărată nu este deloc cu suişuri şi coborâşuri, ci este o viaţă asemănătoare vieţii trăite de îngerii cereşti în sfera lor cerească, de Tatăl ceresc şi de Fiul Său preaiubit în mediul nepătat al cerului. Ea este pur şi simplu un dar, cel mai mare pe care ar trebui să-l dorească fiecare om de pe pământ. Datorită acestui nemaipomenit dar a spus Pavel că toate lucrurile le socoteşte ca pe un gunoi, căci ce poate fi omul fără Hristos? În Hristos se ascund toate comorile înţelepciunii, dintre care cea mai mare este viaţa nepătată şi desăvârşită care se pogoară de sus şi umple sufletul celui ce crede pe Dumnezeu pe cuvânt, însoţită fiind de puterea Duhului Sfânt care-l face în stare să fie biruitor asupra ispitelor şi păcatului, fericit şi bucuros în Hristos, liber de păcat pe acest pământ, chiar dacă este necăjit prin mici suferinţe, neplăceri, pierderi sau alte asemenea "ciupituri" d-ale Satanei. De aceea, zic:
TREZIŢI-VĂ LA NEPRIHĂNIRE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu