"Evanghelia aceasta a Împărăţiei"

Fără îndoială că misiunea bisericii de-a lungul timpului a fost să propovăduiască Evanghelia oricărui popor de pe pământ. Ea a găsit că acesta este mandatul ei, căci chiar Hristos ne învaţă astfel: "Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură." Marcu 16,15. Cu toate acestea, sfârşitul mult aşteptat nu a venit niciodată, iar istoria păcatului pare că se lungeşte la nesfârşit. Profeţia Mântuitorului, însă, este foarte clară în pofida tuturor aparenţelor şi mai ales a eşecului bisericii: "Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul". Matei 24,12-14.

Ce anume va aduce sfârşitul? Profeţia de mai sus declară fără echivoc că sfârşitul va fi adus de Evanghelia Împărăţiei şi de nimic altceva! Iar această Evanghelie trebuie propovăduită în toată lumea ca să fie mărturie împotriva ei. Este aşa pentru că nu toţi oamenii vor primi această Evanghelie, majoritatea lor respingând-o cu hotărâre. Profeţia Mântuitorului nu ne spune şi nici măcar nu lasă loc să se înţeleagă că lumea va fi convertită prin propovăduirea Evangheliei Împărăţiei! Scopul principal al acestei vestiri trebuie că este acela ca Evanghelia auzită "să slujească de mărturie tuturor neamurilor", fiindcă majoritatea omenirii o va respinge potrivit altor profeţii clare în acest sens. "Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi." Matei 22,14. "A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei." Apocalipsa 18,2.3.

Aproape întreaga lume, cu excepţia adevăratului popor al lui Dumnezeu, cei puţini aleşi, formează chipul Babilonului cel mare, indiferent de religie, cultură, obiceiuri sau educaţie. Aşadar, Evanghelia Împărăţiei trebuie să ajungă o mărturie puternică pentru toţi oamenii de pe pământ, cu privire la singura cale a mântuirii oferită de Dumnezeu, adică Isus Hristos. De fapt, după cum vom vedea tocmai propovăduirea acestei Evanghelii pline de putere va învrăjbi oamenii păcătoşi împotriva lui Dumnezeu.

Acum, dacă această Evanghelie a Împărăţiei este menită să aducă sfârşitul cu siguranţă, atunci ce anume a predicat biserica de nu a venit acest sfârşit binecuvântat, poarta de intrare în veşnicia viitorului? Este bine ştiut faptul că orice grupare religioasă susţine că ea deţine cunoştinţa Evangheliei lui Isus Hristos, lucru care o face să declare cu emfază că este adevărata biserică a lui Dumnezeu. Printr-un program de evanghelizare sau de misiune bine pus la punct, oricare dintre aceste organizaţii religioase încearcă să vestească Evanghelia tuturor celor ce voiesc să o audă, scopul final fiind ducerea Evangheliei la orice naţiune pentru ca să vină sfârşitul. Deşi creştinismul este aproape în majoritate pe acest pământ, deşi Biblia este cea mai tipărită carte din toate timpurile, fiind prezentă pe aproape întregul pământ, totuşi sfârşitul nu se face văzut, lumea continuă mai departe în fărădelegi văzându-şi de drumul ei parcă de neoprit.

Întrebarea corectă în acest tablou arhicunoscut este aceasta: Ce anume predică biserica? A cui este Evanghelia pe care o predică? Este ea Evanghelia Împărţiei sau este doar doctrina bisericii?

Hristos punctează foarte clar ce anume va aduce în mod sigur sfârşitul, iar aceasta este doar Evanghelia Împărăţiei! Această Evanghelie aparţine Împărăţiei şi o defineşte; ea nu are nimic în comun cu doctrinele oamenilor, învăţăturile bisericilor sau organizaţiilor religioase, căci ea vine de sus de la Tatăl luminii! Împărăţia pe care o defineşte această Evanghelie puternică este fără doar şi poate împărăţia harului, care are ca temei sângele vărsat al lui Hristos ca preţ de răscumpărare pentru orice om de pe acest pământ. Această Evanghelie este puterea creatoare a lui Dumnezeu care face dintr-un om păcătos şi plin de fărădelegi un sfânt adevărat, un biruitor neprihănit asupra oricărui păcat mărturisit, care poate trăi o viaţă desăvârşită prin Acela pe care îl reprezintă şi din Împărăţia căruia face parte, căci îi este frate adevărat.

Această Evanghelie fabuloasă, care aduce neprihănirea, deci sfinţenia fără pată a lui Dumnezeu, într-un templu omenesc păcătos, în omul păcătos, muritor şi slab care o primeşte cu toată inima, nu este o doctrină, nici a bisericii, nici a oamenilor, ci ea este puterea de viaţă a lui Isus Hristos devenită un principiu viu şi activ în sufletul păcătosului care acceptă preţul răscumpărării pentru sine! Despre ea vorbea Pavel, când spunea: "Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: >Cel neprihănit va trăi prin credinţă<." Romani 1,16.17.

Orice învăţătură care nu descoperă neprihănirea lui Hristos prin puterea lui Dumnezeu şi manifestarea Duhului Sfânt, nu poate fi, nu este şi nu va fi niciodată Evanghelia aceasta a Împărăţiei! Este singura Evanghelie care îl face pe omul păcătos şi slab un biruitor adevărat, în toată puterea cuvântului, asupra tuturor păcatelor şi ispitelor. Prin ea, el devine un martor pentru Dumnezeu şi pentru realitatea incontestabilă a lucrării magnifice a lui Hristos în sanctuarul ceresc, care împarte în mod real darul unei vieţi de biruinţă, invincibilă asupra păcatului stăpânitor. Aceasta este singura învăţătură sănătoasă care va aduce cu sine sfârşitul lumii şi revenirea lui Hristos pe norii cerului. Este singura învăţătură prin care se poate pune sfârşit păcatului pentru totdeauna. Prin urmare, ea defineşte foarte bine împărăţia pe care o reprezintă, cea a harului. Aceasta este Evanghelia Împărăţiei pe care Dumnezeu aşteaptă cu atâta dor să o întemeieze pentru totdeauna pe întregul pământ, pentru toţi aceia care vor să intre în ea şi să se împărtăşească de această putere, de această Evanghelie nemaipomenită.

Realitatea tristă este că această Evanghelie nu este prezentă nicicum în vreuna dintre organizaţiile religioase de astăzi, motiv pentru care misiunea oricăreia dintre ele este doar un eşec lamentabil, căci cei ce intră în aceste organizaţii, prin misiunile de evanghelizare sau alte programe de acest gen, devin aproape totdeauna doar oameni religioşi pe dinafară, alţii doar păgâni travestiţi în aşa-zişi creştini. Cum să vină sfârşitul când bisericii sau mai bine zis creştinismului de astăzi îi lipseşte tocmai puterea care poate transforma un păcătos într-un sfânt veritabil, într-un adevărat ucenic al lui Hristos!

Adevărul este că profeţia rostită de Mântuitorul, aşa cum am redat-o mai sus, nu s-a împlinit niciodată în toată deplinătatea ei. Cu toate acestea, Evanghelia a putut fi propovăduită de ucenicii lui Hristos, după revărsarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, oricărei fiinţe de sub cer. Aşa declară Pavel. "... negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel." Coloseni 1,23. Dacă este aşa, atunci de ce nu a venit sfârşitul în timpul lui? Urmarea propovăduirii Evangheliei Împărăţiei trebuie să fie neapărat sfârşitul lumii.

Răspunsul la această întrebare va fi unul crud şi dureros. Chiar dacă biserica apostolică, mai ales ucenicii adevăraţi ai lui Hristos, a vestit Evanghelia oricărei făpturi de sub cer, sfârşitul nu avea cum să vină câtă vreme această biserică şi-a pierdut între timp curăţia şi dragostea dintâi! Cei care vestesc Evanghelia împărăţiei harului, deci biserica în întregul ei, trebuie să fie şi să se păstreze sfinţi. Abia atunci va veni sfârşitul. După cum ştim biserica apostolică avea să devină taina fărădelegii, iar în momentul când Pavel a scris acest adevăr despre vestirea Evangheliei care ajunsese la orice om de pe pământ, în biserica respectivă deja se strecuraseră lupii răpitori, iar membrii mai tineri se săturaseră de deasa repetare a adevărurilor extraordinare ale acestei Evanghelii. "Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor." Fapte 20,29.

     "Dar, după o vreme, zelul credincioşilor a început să scadă, iar iubirea lor pentru Dumnezeu şi unul faţă de altul a scăzut tot mai mult. Răceala s-a furişat în biserică. Unii au uitat chipul minunat în care au primit adevărul. Unul câte unul, vechii stegari au căzut la postul lor. Unii dintre lucrătorii mai tineri, care ar fi putut să ia parte la ducerea poverilor acestor pionieri şi astfel să fie pregătiţi pentru a fi conducători înţelepţi, se plictisiseră de atât de deasa repetare a adevărurilor. În dorinţa lor după ceva nou şi senzaţional, ei au încercat să introducă vederi noi în doctrină, mai plăcute multor minţi, dar care nu erau în armonie cu principiile fundamentale ale Evangheliei. În încrederea lor de sine, cum şi în orbirea lor spirituală, ei nu au observat că aceste sofistării aveau să-i facă pe mulţi să se îndoiască de experienţele trecutului şi să ducă astfel la nedumerire şi necredinţă.
     Cum se insista asupra acestor învăţături false, au apărut deosebiri şi ochii multora au fost abătuţi să mai privească la Isus ca la Începătorul şi Desăvârşitorul credinţei lor. Discutarea punctelor neimportante de doctrină şi contemplarea basmelor plăcute, născocite de om, le ocupa timpul care ar fi trebuit să fie petrecut în vestirea Evangheliei. Mulţimile de oameni care ar fi putut fi convinse şi convertite printr-o credincioasă prezentare a adevărului erau lăsate neavertizate. Spiritualitatea scădea tot mai mult, şi Satana părea să câştige ascendenţă asupra celor care susţineau a fi urmaşi ai lui Hristos." Faptele apostolilor, cap. Descoperirea, par. 7, 8.

Chiar şi pe fondul acesta Evanghelia s-a făcut auzită prin puterea lui Dumnezeu în tot cuprinsul lumii cunoscute la vremea aceea, numai că această putere însoţea doar pe cei sfinţi şi credincioşi, cum erau Pavel, Petru, ori Ioan cel iubit. Majoritatea bisericii apostolice pierduse dragostea dintâi, adică exact Evanghelia Împărăţiei. Ea nu este orice fel de Evanghelie, ci este totdeauna Evanghelia aceasta a Împărăţiei! Când biserica pierde curăţia morală şi spirituală, deşi Evanghelia poate cuprinde tot pământul, atunci sfârşitul nu va veni, iar profeţia Mântuitorului nu se împlineşte. 

Biserica ce va împlini această profeţie cu privire la propovăduirea Evangheliei împărăţiei în toată lumea trebuie să fie neapărat o biserică pătrunsă de puterea acestei Evanghelii în ansamblul ei, ca întreg, nu unul ici, altul colo. Trebuie să fie o biserică fără pată sau zbârcitură, curată ca luna şi strălucitoare ca soarele, o biserică fără păcat şi plină cu plinătatea Celui care a murit ca să ne-o împărtăşească, prin credinţă. 

     "Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană." Efeseni 5,25-27. 

     "Cine este aceea care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor?" Cântarea cântărilor 6,10. 

     "În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap... Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu." Apocalipsa 12,1; 14,4.5. 

     "Domnul Hristos aşteaptă cu mult dor să se manifeste în Biserica Sa. Când caracterul Domnului Hristos va fi în mod desăvârşit reprodus în poporul Său, atunci El va veni să-i ia la Sine ca fiind ai Săi. 

     Este privilegiul fiecărui creştin nu numai de a aştepta, ci şi de a grăbi venirea Domnului Isus Hristos. 2Petru 3,12. Dacă toţi aceia care mărturisesc numele Său ar aduce roade spre slava Sa, cât de repede ar putea fi lumea întreagă semănată cu sămânţă Evangheliei. În curând, marele seceriş final va fi copt, şi Domnul Hristos va veni ca să strângă grâul cel preţios." Parabolele Domnului Hristos, cap. Întâi un fir verde, apoi spic, ultimele doua paragrafe.

Biserica trebuie să fie reflectarea Evangheliei Împărăţiei harului, căci ea însăşi, biserica, trebuie să fie o împărăţie a harului, aşa cum doreşte Hristos. Când ea apostaziază prin pierderea Duhului Sfânt, chiar dacă a ajuns să vestească Evanghelia oricărui locuitor al lumii, atunci sfârşitul nu va veni, căci chipul lui Hristos nu este reprodus în mod perfect în cei ce o compun! Până astăzi biserica nu a ajuns niciodată imaginea desăvârşită a chipului moral a lui Dumnezeu. Este obligatoriu ca ea să aducă "roade spre slava Sa". 

În legătură cu profeţia Mântuitorului, mai trebuie să ştim că ea, în realitate, nu va fi rezultatul lucrării bisericii prin planuri de evanghelizare sau prin lucrarea de colportaj, deşi acestea pot aduce unele beneficii mari numai sub binecuvântata prezenţă directă a Duhului Sfânt. Această profeţie minunată ne vorbeşte în primul rând despre lucrarea Duhului Sfânt prin adevăraţii ucenici ai lui Hristos la vremea sfârşitului, ce vor vesti comorile Evangheliei împărăţiei harului printr-o mare strigare, printr-o mare avertizare mondială! Aşadar, profeţia "Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul" din Matei 24,14, ne descoperă marea lucrare mondială săvârşită sub bogata revărsare a Duhului Sfânt sub asemănarea ploii târzii în preajma promulgării edictului duminical.

Că aşa stau lucrurile ne este descoperit prin întâia împlinire parţială a acestei profeţii. Am văzut că Pavel ne învaţă că, în timpul său, Evanghelia împărăţiei fusese dusă oricărui locuitor din lumea cunoscută, ea ajunsese practic la urechile fiecăruia, dar sfârşitul nu a venit din cauze despre care am vorbit mai sus. Ei bine, această lucrare fusese realizată în timpul şi după revărsarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. Deci, a fost împlinită doar sub auspiciile şi puterea Duhului Sfânt printr-o revărsare specială, nu una oarecare, prin ucenicii adevăraţi ai lui Hristos, ce urmau să se despartă de majoritatea celor ce se declarau creştini în biserica din care făceau şi ei parte. Care a fost consecinţa propovăduirii Evangheliei împărăţiei harului la orice fiinţă de sub cer în timpul lui Pavel? S-a convertit lumea? Cu siguranţă, nu. Mai mult, ca semn al acestui adevăr rostit de Pavel, Ierusalimul a căzut în mâinile romane, care l-au pulverizat. Iudeii sunt primii care s-au împotrivit cu toată puterea acestei Evanghelii mântuitoare! 

Deci, căderea Ierusalimului şi împrăştierea evreilor printre neamuri a constituit semnul după care ştim că Evanghelia fusese auzită de orice făptură de sub cer în vremea apostolilor, căci căderea acestei cetăţi constituie consecinţa propovăduirii Evangheliei printre iudeii care au respins-o cu violenţă! După cum vestirea acestei Evanghelii s-a făcut doar prin puterea Duhului Sfânt, care s-a revărsat abundent asupra ucenicilor la Ierusalim, tot astfel trebuie să se repete această lucrare care va împlini în mod deplin profeţia despre care vorbim. A doua împlinire a acesteia va avea loc la revărsarea Duhului Sfânt a doua oară, dar cu mai multă putere, în apropierea venirii lui Hristos, deci în zilele noastre. Aşa declară Scripturile. Se va împlini în mod deplin profeţia din Apocalipsa 14, care se va repeta cu adăugarea că acum se va vesti şi solia îngerului al treilea despre mânia lui Dumnezeu ce se va abate asupra tuturor închinătorilor fiarei şi ai icoanei fiarei! 

     "Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: >Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!< Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!< Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: >Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!<" Apocalipsa 14,6-11. 

Numai prin împlinirea acestei profeţii din Apocalipsa 14 se va împlini în mod deplin şi profeţia Mântuitorului, rostită pe muntele Măslinilor. Observăm că primul înger, simbolul bisericii celor ce vor deveni cei 144.000, zboară prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, aceeaşi Evanghelie a Împărăţiei despre care pomeneşte Isus, ca să fie vestită "locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod". Acesta este adevărul. Iar această lucrare de mare anvergură se desfăşoară doar prin puterea şi prezenţa Duhului Sfânt care umple inimile celor credincioşi, ce în sfârşit îşi vor păstra sfinţenia şi curăţia, deşi atât de puţini la număr, până la capăt, fapt care va aduce cu sine sfârşitul lumii. 

Care va fi consecinţa acestei ultime vestiri mondiale a adevăratei Evanghelii a împărăţiei harului? Prăbuşirea lumii şi revenirea Mântuitorului pe norii cerului. Să nu uităm niciodată că prăbuşirea Ierusalimului este în realitate un simbol al viitoarei distrugeri a lumii şi a pământului până la refacerea lui completă. 

     "Distrugerea Ierusalimului este o avertizare înfricoşată şi solemnă pentru toţi aceia care glumesc cu posibilităţile harului divin şi se împotrivesc chemărilor milei dumnezeieşti. Niciodată n-a existat o mărturie mai hotărâtă cu privire la ura lui Dumnezeu faţă de păcat şi la pedeapsa sigură care va cădea peste cel vinovat. 

     Profeţia Mântuitorului cu privire la căderea judecăţilor lui Dumnezeu peste Ierusalim trebuie să aibă o altă împlinire, faţă de care acea distrugere teribilă era doar o umbră slabă. În soarta cetăţii alese putem vedea soarta unei lumi care a respins mila lui Dumnezeu şi a călcat în picioare Legea Sa. Întunecate sunt rapoartele decăderii omeneşti, la care pământul a fost martor în decursul lungilor lui veacuri de crimă. Inima slăbeşte şi mintea se pierde privind toate acestea. Teribile au fost rezultatele lepădării autorităţii Cerului. Însă o scenă şi mai întunecată este prezentată în descoperirea viitorului. Rapoartele trecutului - procesiunea lungă a conflictelor, a agitaţiilor şi a răscoalelor, >învălmăşeala luptei şi haina de război tăvălită în sânge< (Isaia 9,5) - ce sunt toate acestea în contrast cu grozăviile zilei aceleia, când Duhul înfrânător al lui Dumnezeu va fi retras cu totul de la cei nelegiuiţi şi nu va mai ţine în frâu răbufnirea patimilor omeneşti şi mânia satanică? Lumea va vedea atunci, ca niciodată mai înainte, rezultatele conducerii lui Satana.

     Dar în ziua aceea, ca şi în zilele distrugerii Ierusalimului, poporul lui Dumnezeu va fi eliberat - toţi aceia care >vor fi găsiţi scrişi printre cei vii<. (Isaia 4,3). Hristos a declarat că va veni a doua oară pentru a-i strânge la Sine pe cei credincioşi: >Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerului până la cealaltă<. (Matei 24,30.31). Atunci cei care nu ascultă de Evanghelie vor fi nimiciţi >de suflarea gurii Sale şi vor fi prăpădiţi cu arătarea venirii Sale<. (2Tesaloniceni 2,8). Ca şi Israelul din vechime, cei nelegiuiţi se pierd singuri; ei cad prin nelegiuirea lor. Printr-o viaţă de păcat s-au aşezat atât de departe de armonia cu Dumnezeu, starea lor a devenit atât de degradată de păcat, încât manifestarea slavei Sale este pentru ei un foc nimicitor." Tragedia veacurilor, cap. Distrugerea Ierusalimului par. 3-5 de la sfârşit.

Reţinem asemănarea între aceste două evenimente, dintre care ultimul pe cale de a se întâmpla în viitorul extrem de apropiat, viitor la care vom fi martori. Aşadar, propovăduirea Evangheliei Împărăţiei întregii lumi, ca împlinire ultimă şi deplină, descoperă faptul că este unul şi acelaşi lucru cu vestirea Evangheliei veşnice, potrivit Apocalipsei 14, în apropierea venirii lui Hristos, printr-o mare strigare, sub revărsarea şi prin puterea colosală a Duhului Sfânt, asemenea revărsării Lui în ziua Cincizecimii. După cum căderea Ierusalimului a fost indiciul că această lucrare a fost realizată prin puterea Duhului Sfânt şi totodată consecinţa propovăduirii Evangheliei, tot astfel distrugerea lumii, pentru care prăbuşirea Ierusalimului a fost doar un simbol, va fi semnul că profeţia Mântuitorului s-a împlinit definitiv şi pentru totdeauna, căci aduce cu sine sfârşitul lumii.

     "În profeţia despre distrugerea Ierusalimului, Hristos a spus: >Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul<. Profeţia aceasta se va împlini din nou. Nelegiuirea copleşitoare din zilele acelea îşi găseşte corespondentul în această generaţie. La fel stau lucrurile şi cu profeţia privitoare la predicarea Evangheliei. Înainte de căderea Ierusalimului, Pavel, scriind inspirat de Duhul Sfânt, a declarat că Evanghelia se predicase >oricărei fiinţe de sub cer< (Coloseni 1,23). Tot astfel şi acum, înainte de venirea Fiului omului, Evanghelia veşnică se va predica >oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod< (Apocalipsa 14,6.14). Dumnezeu >a rânduit o zi în care să judece lumea< (Fapte 17,31). Domnul Hristos ne spune cum vom putea recunoaşte apropierea acelei zile. El nu ne spune că toată lumea va fi convertită, ci că >Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul<. Stă în puterea noastră să grăbim venirea Domnului, vestind lumii Evanghelia. Noi nu trebuie numai să aşteptăm, dar să şi grăbim venirea zilei Domnului (2Petru 3,12). Dacă biserica lui Hristos şi-ar fi făcut lucrarea rânduită de Domnul, lumea ar fi fost deja avertizată, iar Domnul Isus ar fi venit pe pământ cu putere şi slavă mare." Hristos Lumina Lumii, cap. Pe Muntele Măslinilor, par. 20.

În încheiere putem conchide că Evanghelia aceasta a Împărăţiei nu poate fi propovăduită în toată lumea decât prin puterea Duhului Sfânt, care pune în mişcare inimile celor sfinţiţi prin harul lui Dumnezeu ca să facă o astfel de lucrare, pentru care sunt împuterniciţi. Nu va fi lucrarea unor programe de evanghelizare sau de colportaj, ci va fi doar lucrarea Duhului Sfânt, Mângâietorul promis tuturor celor ce ascultă de Dumnezeu.

     "Însărcinarea de a predica Evanghelia este dată tuturor acelora care au simţit chemarea cerească. Toţi cei care primesc viaţa lui Hristos sunt sfinţiţi pentru lucrarea de mântuire a semenilor lor. Biserica a fost întemeiată pentru lucrarea aceasta, şi toţi aceia care iau asupra lor sfânta ei răspundere se leagă prin aceasta să fie conlucrători cu Hristos...

     Evanghelia trebuie să fie vestită nu ca o teorie lipsită de viaţă, ci ca o putere vie, care schimbă viaţa. Dumnezeu doreşte ca primitorii harului Său să fie martori ai puterii Lui. El îi primeşte cu plăcere chiar pe aceia a căror purtare L-a supărat mai mult; dacă se pocăiesc, El le dă Duhul Său cel Sfânt, îi pune în locurile de încredere cele mai însemnate şi-i trimite în tabăra celor necredincioşi, pentru a vesti mila Lui nemărginită. El ar vrea ca servii Săi să dea mărturie despre faptul că, prin harul Său, oamenii pot avea un caracter asemenea cu al lui Hristos şi se pot bucura de asigurarea marii Lui iubiri. Ar vrea ca noi să dăm mărturie despre faptul că El nu poate să fie mulţumit până când neamul omenesc nu este recâştigat şi repus în sfintele drepturi de copii ai Lui." Hristos Lumina Lumii, cap. Duceţi-vă şi învăţaţi toate neamurile, par. 17, 35.