Adevărata independenţă benefică a minţii

Evanghelia din cartea Apocalipsei devine frumoasă şi străluceşte în razele ei cele mai strălucitoare doar dacă mintea celui ce studiază Scripturile este plină de neprihănirea lui Hristos. Un adevărat om al lui Dumnezeu este acela care nu consideră că ideile lui sunt infailibile, este acela care face din Scripturi călăuza vieţii sale, învăţând să respecte punctul de vedere al celuilalt, chiar dacă nu-l poate împărtăşi. A rămâne la Scripturi, potrivit înţelegerii pe care acestea o dau adevărurilor proprii ei, nu înseamnă încăpăţânare, ci statornicie, integritate şi principiu. Mai mult decât atât, un om al lui Dumnezeu nu se bizuie pe nici un alt om, chiar dacă şi acesta este omul lui Dumnezeu, în ce priveşte credinţa personală, nu se bizuie niciodată pe învăţăturile învăţătorilor religiei şi nici măcar pe cele ale bisericii din care face parte!

Adevăratul om al lui Dumnezeu se bizuie doar pe Hristos şi neprihănirea Sa, Cuvântul scris devenind reperul vieţii sale. Numai în lumina neprihănirii lui Hristos şi a soliei îngerului al treilea se poate căpăta adevărata cunoaştere a libertăţii şi a caracterului Dumnezeului cel atotputernic! Orice altceva în afara Cuvântului scris şi a mărturiilor Duhului Sfânt, frumos definite în Scripturi ca fiind duhul prorociei, nu este Evanghelia lui Hristos şi nu conduce la adevărata Lumină a lumii. Una dintre problemele majore cu care se confruntă credincioşii în biserici este că sunt învăţaţi să trăiască în lumina crezului bisericii lor. Nu este rău dacă, în acest caz, biserica este mântuitorul sufletului celui credincios. Crezul şi explicaţiile bisericii, şi implicit ale conducătorilor ei, sunt "adevărata Evanghelie" pentru enoriaşi.

Dacă cineva îşi pune mintea la contribuţie, studiind în mod personal Scripturile, în lumina mărturiilor Duhului Sfânt, şi ajunge să înţeleagă adevărul privitor la împărăţia harului şi neprihănirea lui Hristos, altfel decât conceptul şi crezul bisericii, şi vorbesc aici despre unul care înţelege cu adevărat cine este Isus Hristos şi Evanghelia Sa, (ne putem gândi, bunăoară, la Luther, ca să ne fie mai uşor), nu pentru că aşa şi-a propus, ci pentru că a dorit din tot sufletul după lumina libertăţii şi mântuirii lui Isus Hristos, atunci, dintr-o dată, descoperă că biserica devine locul unde nu-şi poate practica credinţa fundamentată exclusiv în Isus Hristos şi neprihănirea Sa. Descoperă în mod incredibil că propria biserică ajunge să-l privească drept un paria. Credinţa lui nu mai este crezul bisericii, părerile lui nu mai sunt părerile şi explicaţiile conducătorilor spirituali!

Cu timpul ajunge să realizeze că este privit ca un lup în mijlocul oilor. "Iubirea frăţească" de mai înainte îşi dă arama pe faţă şi devine exact ceea ce este: laodiceanism, sau altfel spus fariseism. Probabil că voi deschide un subiect despre fariseism, unde am să arăt într-un mod clar că acesta este o formă de demonizare bine deghizată, de o perfidie nemaipomenită!! Acest fapt îl subliniază chiar Duhul lui Dumnezeu. Nu este propria mea părere. A studia într-un mod aprofundat Scripturile, aduce cu sine cele mai mari beneficii sufletului şi minţii, contribuind în egală măsură la sănătatea minţii, a spiritului şi a trupului. Nu are egal în lume un studiu de tipul acesta. Nici o minte nu poate fi fortificată pe deplin şi nu poate fi cu adevărat plină de discernământ spiritual, reuşind să înţeleagă întru totul valoarea sufletului uman în ochii lui Dumnezeu, fără un asemenea studiu inegalabil!

Ceea ce caut să subliniez şi să atrag atenţia este că, a cunoaşte adevărul lui Hristos, acela pe care l-a trăit chiar Mântuitorul, care transformă din temelii fiinţa umană, nu-i totuna cu a cunoaşte teoria adevărului, chiar dacă această teorie poate defini foarte bine crezul bisericii tale!! Un astfel de om ştie ce spune Dumnezeu pentru el însuşi, ştie pe ce clădeşte, indiferent ce s-ar năpusti asupra lui. El este liber în Hristos, liber de autoritatea arbitrară a oricărui om, a oricărui grup şi a oricărei biserici din această lume, chiar dacă umblă printre oameni şi este încă membrul bisericii pentru o perioadă nedefinită de timp!!! Aşa s-au ivit marii reformatori în lume, marii profeţi, dintre care cel mai mare este Isus Hristos. Ce s-ar fi întâmplat dacă Isus s-ar fi împărtăşit cu ideile inerte ale doctrinei bisericii iudaice? Vă puteţi da singuri răspunsul! Ar mai fi putut să ne fie Răscumpărător? Ce s-ar fi întâmplat dacă Luther ar fi cerut părerea Romei papale cu privire la îndreptăţirea numai prin credinţă, aşa cum i-o împărtăşise Duhul Sfânt prin studiul sârguincios al Scripturilor? Ar mai fi apărut Reforma? Dacă ei nu ar fi avut o gândire independentă, care să se bizuie întru totul şi care să fie fortificată numai prin Cuvânt, atunci nu am fi vorbit niciodată de Isus şi nici de Luther. Studierea corectă a Scripturilor, înţelegerea şi trăirea Evangheliei pun mintea în situaţia de a fi prinsă numai de Dumnezeu, o minte care nu depinde de nici un om de pe pământ, o minte care nu atârnă de credinţa sau părerile altora. Ea este independentă de oameni şi de biserici, dar, în schimb, este dependentă de Hristos. Aici este adevărata libertate. Ea poate fi manifestată numai în acest cadru. Isus ne este exemplu. Studierea corectă a Bibliei produce aşa ceva; acesta este ţelul divin pentru fiecare om venit în lume!! Din păcate, puţini oameni înţeleg acest adevăr.

Apoi, şi mai puţini creştini înţeleg cu adevărat ce înfăptuieşte Evanghelia într-un om! Prea puţini dintre ei sunt dispuşi să renunţe la tot pentru Hristos! Când le este trimis adevărul cel viu pe o cale la care ei se aşteaptă prea puţin, sau nici măcar nu şi-au imaginat-o, arată prin atitudine şi reţinere că nu sunt dispuşi să-l primească. De ce? Pentru că nu recunosc calea, nici glasul Păstorului divin! Sunt atât de strâns legaţi de biserică, încât consideră că ar fi drept ca Dumnezeu să vorbească numai prin conducătorii autorizaţi ai bisericii, cei care au autoritatea interpretării Scripturilor. Sunt învăţaţi că biserica lor este singura biserică adevărată din lume, că este staulul lui Hristos! Acesta este motivul pentru care cred că biserica lor are şi va avea întotdeauna ultimul cuvânt de spus în materie de credinţă şi chiar de conştiinţă, pentru cei slabi. Mare amăgire!!! Aceşti oameni cu autoritate, conducătorii bisericii, pot fi sinceri în adâncul sufletului lor, pot trăi cât mai bine după toată lumina pe care o au, dar acest lucru nu-i face neapărat glasul lui Dumnezeu pe pământ. Atitudinea credinciosului care ajunge să creadă că biserica are întotdeauna ultimul cuvânt de spus în materie de credinţă, este atitudinea care a condus la apariţia papalităţii!!

Să luăm aminte la următoarele cuvinte pline de adevăr:

     "După cum Hristos, lumina şi viaţa oamenilor, a fost lepădat de autorităţile ecleziastice în zilele Lui, la fel a fost lepădat şi în generaţiile următoare. Iarăşi şi iarăşi s-a repetat istoria retragerii lui Hristos din Iudea. Atunci când au predicat Cuvântul lui Dumnezeu, reformatorii nu se gândiseră să se despartă de biserica existentă; dar conducătorii religioşi n-au vrut să tolereze lumina, iar aceia care o purtau au fost siliţi să caute pe alţii care tânjeau după adevăr. În zilele noastre, puţini dintre cei care susţin că sunt urmaşii reformatorilor sunt mânaţi de spiritul lor. Puţini ascultă de glasul lui Dumnezeu şi sunt gata să primească adevărul fără să ţină seama de modul în care el poate fi prezentat. Adesea, aceia care merg pe urmele reformatorilor sunt obligaţi să se îndepărteze de bisericile pe care le iubesc, pentru ca să poată vesti învăţătura lămurită a Cuvântului lui Dumnezeu. Şi, de multe ori, aceia care caută lumina sunt obligaţi de către aceeaşi învăţătură să părăsească biserica părinţilor lor, ca să-i poată da ascultare." Hristos Lumina Lumii, cap. Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, par. 5.

Nu ţintesc spre ideea că este bine ca enoriaşul să părăsească propria biserică, chiar dacă legătura cu Dumnezeu îl poate conduce la aşa ceva, după cum se remarcă în paragraful de mai sus! Nu acesta este scopul acestui studiu, nu acest lucru doresc să-l subliniez, oricât ar părea de izbitor în tot ceea ce am scris până acum. (Despre felul cum se formează o biserică am scris deja). Ideea fundamentală este aceea de a arăta că, cel mai adesea, dacă nu chiar permanent, credinţa membrului bisericii nu este deloc credinţa lui Isus Hristos, pentru că el este învăţat să depindă numai de crezul bisericii sale pe care-l consideră adevărul Evangheliei!!! Reazemul său în ce priveşte modul său de a gândi şi de a crede este propriul crez al bisericii şi, desigur, ideile şi opiniile conducătorilor religioşi, despre care este făcut să creadă că aceştia sunt glasul lui Dumnezeu pentru biserică! Ei bine, apariţia papalităţii tocmai acestui lucru i se datorează. La fel, icoana fiarei va fi formată tocmai pentru că enoriaşii cred în toate întreprinderile liderilor lor religioşi, considerând că aceştia fac întocmai voia lui Dumnezeu!!!

În loc ca cel credincios să fie stimulat să studieze Scripturile cu spiritul cel mai umil şi plin de rugăciune, pentru a se familiariza cu puterea creatoare a lui Dumnezeu din Cuvânt, lui i se spune doar să creadă în Hristos, lăsând astfel cercetarea profundă a Scripturii în seama "cunoscătorilor", a pastorilor şi a conducătorilor lor spirituali, care de cele mai multe ori nici măcar nu cunosc Evanghelia pentru ei înşişi, căci una este să cunoşti conţinutul Scripturii şi versete pe dinafară, şi cu totul altceva este să fii plin de Evanghelia lui Isus Hristos, în acest caz Cuvântul cel viu devenind viaţă, pur şi simplu!! Parcursul bisericii lui Dumnezeu, aşa cum este reliefat în Apocalipsa 2 şi 3, se datorează tocmai acestei atitudini absolut greşite. Când credincioşii au ajuns să facă din conducătorul lor spiritual minte pentru ei, atunci avea să fie pavat şi drumul spre decădere şi apostazie. Cât de puţini creştini înţeleg ce înseamnă să exerciţi credinţa personală într-un Mântuitor viu, credinţă care este ancorată numai în Hristosul lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Biblie, şi în nimic altceva! Hristos a biruit deoarece credinţa Lui era ancorată numai în Cuvântul cel sigur al lui Dumnezeu, (atârna la fiecare pas, prin încredere neclintită, de Tatăl Său ceresc), şi nicidecum fiindcă era înrădăcinată în crezul şi tradiţia iudaică! Hristos nu a depins de oameni, de conducătorii bisericii iudaice şi nici de crezul şi tradiţiile vremii. Nu a avut nimic de-a face cu aşa ceva, motiv pentru care a şi putut recunoaşte glasul lui Dumnezeu în glasul celui ce striga în pustie: Ioan Botezătorul!!

     "Studiul Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să înceapă într-un spirit de rugăciune şi cu o inimă umilă, dornică de a se lăsa învăţată. Nu trebuie să gândim, asemenea iudeilor, că propriile idei şi opinii sunt infailibile, nici asemenea papistaşilor care spun că anumiţi oameni sunt singurii păzitori ai adevărului şi cunoaşterii şi că mulţimea nu are nici un drept să cerceteze Scripturile în mod personal, ci trebuie să accepte explicaţiile date de părinţii bisericii. Nu trebuie să studiem Biblia cu scopul de a ne susţine opiniile preconcepute, ci cu dorinţa unică de a învăţa ce ne-a spus Dumnezeu...
     Cei care îngăduie ca prejudecata să le baricadeze mintea împotriva primirii adevărului nu pot primi iluminare divină. Totuşi, când este prezentată o idee din Scriptură, puţini întreabă: Este adevărată? Este în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu? Majoritatea întreabă: De cine este susţinută ideea? Şi dacă nu vine pe calea preferată de ei, nu o acceptă. Asemenea oameni sunt atât de mulţumiţi de ideile personale, încât nu vor să examineze dovezile biblice cu dorinţa de a învăţa, ci refuză să fie interesaţi, pur şi simplu, din cauza prejudecăţilor pe care le au.
     Adesea, Domnul lucrează acolo unde ne aşteptăm mai puţin. Domnul ne surprinde prin faptul că îşi descoperă puterea prin slujitorii aleşi de El, în timp ce trece pe lângă unii dintre oamenii pe care i-am considerat ca fiind cei prin care ar fi trebuit să vină lumina. Dumnezeu doreşte să primim adevărul pe temeiul meritelor lui, pentru că este adevăr.
     Biblia nu trebuie să fie interpretată aşa încât să se potrivească ideilor omeneşti, indiferent cât de mult timp ar fi fost susţinute aceste idei ca fiind adevăr. Noi nu trebuie să acceptăm opiniile comentatorilor ca fiind glasul lui Dumnezeu. Ei au fost nişte muritori supuşi greşelii, asemenea nouă. Dumnezeu ne-a dat şi nouă capacitatea de a gândi, aşa cum le-a dat-o şi lor. Să facem din Biblie propriul lor interpret." Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, cap. Sfintele Scripturi, subcap. Cum să cercetăm Scripturile, par. 1, 3-5.

A depinde numai de Dumnezeu în ce priveşte credinţa, a avea o legătură strânsă cu Autorul adevărului este un lucru atât de puţin cunoscut în lumea creştină. Motivul principal pentru care Hristos a fost lepădat şi răstignit de către un popor care până la urmă şi-a dorit cu tot înadinsul să rămână orb, a fost acela că tocmai el, poporul, enoriaşii, fuseseră învăţaţi până la saturaţie cum să-l respingă pe Mesia!!! Mintea lor ajunsese înlănţuită de cea a gânditorilor, a învăţătorilor, a fariseilor evrei! Ei nu mai gândeau pentru ei înşişi, ci se mulţumeau cu ceea ce primeau de la rabini şi preoţi. În aşa fel au ajuns să modeleze gândirea poporului, încât acesta din urmă ajunsese sclavul tradiţiei şi filozofiei rabinice! Nu se mai puteau desprinde de acest mod de gândire. Până şi ucenicii lui Isus erau incapabili să înţeleagă faptul că Mesia urma să fie răstignit tocmai de către acest popor minţit şi înşelat de conducătorii evrei corupţi!! "Căci învăţa pe ucenicii Săi şi zicea: >Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei îl vor omorî, şi a treia zi după ce-L vor omorî, va învia<. Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea şi se temeau să-L întrebe." Marcu 9,31.32.

Dacă în distrugerea Ierusalimului trebuie să vedem distrugerea întregului pământ, atunci înseamnă că starea spirituală a naţiunii iudaice reprezintă starea spirituală a întregului creştinism în zilele din urmă. Or, acest fapt ne conduce mai departe şi ne arată că dependenţa minţii creştinilor de învăţaţii religioşi ai timpului din urmă şi de un sistem doctrinar, va fi exact aceeaşi dependenţă a poporului iudeu de mintea, gândirea şi crezul preoţilor şi cărturarilor evrei! Ceea ce trebuie să ştim este că adevărata libertate a gândirii nu înseamnă să-ţi însuşeşti modul de gândire şi crezul unei biserici!!! Acest lucru trebuie ţinut minte. Ci adevărata libertate înseamnă Hristos în tine nădejdea slavei! Orice biserică, orice grupare religioasă care nu este plină de neprihănirea şi sfinţenia lui Dumnezeu, nu se poate bucura şi nu are libertatea lui Hristos şi nici pe Dătătorul libertăţii!!

Prea mulţi, atât de mulţi oameni confundă Evanghelia neprihănirii lui Hristos cu crezul propriei biserici sau cu credinţa personală. Dragii mei, Scripturile sunt foarte clare în privinţa stării spirituale a întregului creştinism, a tuturor bisericilor care vor respinge glasul marii avertizări mondiale, întocmai cum a făcut şi naţiunea iudaică, prin conducătorii ei. Să luăm aminte la aceste cuvinte care se vor împlini cu certitudine: "El a strigat cu glas tare şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte<". Apocalipsa 18,2.

Faptul că mintea credinciosului este dependentă de pastor, de conducătorii lui spirituali sau de biserică este o certitudine care nu poate fi pusă la îndoială. Când un adevăr al Scripturii este dezvăluit de Dumnezeu şi pus într-un cadru nou, cu toate că poate fi un adevăr vechi, atunci mintea dependentă a credinciosului de ceea ce ştie el că este adevărul, de fapt de crezul personal sau al bisericii, nu este capabilă să numească ceea ce aude drept adevăr. Trebuie ca altcineva să-i definească adevărul, altă minte mai "bine pregătită". O astfel de reticenţă faţă de cele auzite, în primul rând din cauza faptului că adevărul oferit de Dumnezeu vine pe altă cale, mai puţin aşteptată de credincioşi, naşte un spirit combativ, de opoziţie chiar faţă de adevărul Evangheliei. Gândiţi-vă numai la situaţia bisericii iudaice, când a trebuit să fie confruntată cu glasul celui ce striga în pustie. Ceea ce spunea Ioan Botezătorul nu se asemăna deloc cu ceea ce ştia naţiunea. Dovadă este şi faptul că învăţătorii şi preoţii neamului au trimis o delegaţie la el să-l întrebe cine este!!

Felul de gândire al lui Ioan demonstra dependenţa lui de Duhul Sfânt, de mintea lui Dumnezeu, fiindcă Scripturile aveau altă însemnătate pentru el. Fusese învăţat în mod direct de Dumnezeu, prin Cuvântul scris şi prin natură, aşa cum oricine poate fi învăţat astăzi, şi-n orice vreme, să depindă în lucrurile spirituale numai de Dumnezeu, nicidecum de felul de gândire rabinic. De aceea, cu toate că Ioan era membrul societăţii iudaice, el era rupt de tradiţia iudaică, chiar dacă mai împărtăşea eroarea cu privire la felul împărăţiei lui Hristos. Ioan avea o legătură vie cu Dumnezeu, credinţa lui se sprijinea întotdeauna şi în orice circumstanţă numai pe un "Aşa zice Domnul!" Dependenţa minţii lui de Dumnezeu şi nu de ideile şi crezul bisericii iudaice nu-l făceau lipsit de respect sau încăpăţânat faţă de semeni sau faţă de conducătorii iudei. El le acorda toată stima cuvenită unor oameni care ar fi trebuit să înveţe poporul cum se cuvine cuvintele şi înţelesul Scripturilor. Dar, statornicia sa faţă de principiile adevărului arăta de ce putere este condus. A-l avea pe Hristos înseamnă a fi plin de respect, integru, consecvent, bun şi înţelegător faţă de toţi, chiar dacă integritatea şi rămânerea la principiu pot fi socotite încăpăţânare!

Credincioşii prin care Dumnezeu va lansa marea avertizare mondială vor avea o minte independentă de oameni şi de biserici, de orice crez, fie bun, fie rău. Ei vor fi, aşa după cum spune Cuvântul scris, poporul Ilie, vor fi asemenea lui Ion Botezătorul: "Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată." Maleahi 4,5. Istoria propovăduirii lui Ioan se va repeta în ultimele zile ale istoriei pământului. Felul cum a reacţionat biserica iudaică va fi întocmai felul cum vor reacţiona credincioşii lumii, care, atunci când aud Evanghelia lui Hristos, pe care nu sunt capabili să o numească astfel, deoarece mintea lor a fost modelată doar de un crez sau de un sistem de doctrine definite de teologi, se duc la învăţătorii religiei, la preoţi şi pastori şi-i întreabă dacă ceea ce se vesteşte este chiar adevărul lui Isus Hristos! Dacă aceşti oameni ar avea o minte independentă de orice crez şi doctrină bisericească, dar dependentă de Dumnezeu, conectată permanent la Sursa vieţii, atunci niciodată n-ar proceda în felul acesta, căci pur şi simplu ar şti că ceea ce aud este Evanghelia lui Hristos în razele ei cele mai strălucitoare, o Evanghelie plină de toată tăria Cerului.

     "Tot astfel va fi vestită şi solia îngerului al treilea. Când vine timpul ca ea să fie proclamată cu cea mai mare putere, Dumnezeu va lucra prin unelte umile, conducând minţile acelora care se consacră slujirii Sale. Lucrătorii vor fi calificaţi mai mult prin ungerea Duhului Său decât prin educaţia dată de instituţiile de învăţământ. Bărbaţi ai credinţei şi ai rugăciunii vor fi constrânşi să meargă cu zel sfânt, făcând cunoscute cuvintele pe care Dumnezeu li le dă. Păcatele Babilonului vor fi descoperite. Urmările dezastruoase ale impunerii rânduielilor bisericii de către autoritatea civilă, amăgirile spiritismului, înaintarea neobservată, dar rapidă a puterii papale, toate vor fi demascate. Pin aceste avertizări solemne, oamenii vor fi treziţi. Mii şi mii vor auzi cuvinte pe care nu le-au mai auzit niciodată. Cu uimire vor asculta mărturia că Babilonul este biserica decăzută din cauza rătăcirilor şi păcatelor ei, din cauza lepădării adevărului trimis pentru ea din cer. Când oamenii merg la învăţătorii lor de mai înainte, cu întrebarea răscolitoare: "Sunt aceste lucruri aşa?", slujitorii le prezintă fabule, proorocesc lucruri plăcute pentru a le potoli temerile şi pentru a linişti conştiinţa trezită. Dar în timp ce mulţi refuză să se mulţumească doar cu autoritatea oamenilor şi cer un "Aşa zice Domnul", slujitorii populari, asemenea fariseilor din vechime, plini de mânie că autoritatea lor este pusă la îndoială, vor denunţa solia ca fiind de la Satana şi vor provoca mulţimile iubitoare de păcat să-i insulte şi să-i prigonească pe aceia care o vestesc." Tragedia veacurilor, cap. Ultima avertizare, par. 11.

Observaţi, vă rog, care este atitudinea învăţătorilor şi conducătorilor religioşi ai lumii. Ei vor denunţa solia ca fiind de la Satana, aceasta fiind exact atitudinea conducătorilor iudei, care până la urmă l-au răstignit pe Mântuitorul. În primele ei stadii, prigoana începe la îndemnurile acestor oameni care vor plăti scump pentru atitudinea lor. Numai astfel persecuţia va ajunge să fie încorporată în lege! Dacă mintea credinciosului ar fi fost educată să depindă numai de Dumnezeu, atunci adevărul oferit de Dumnezeu, pe calea aleasă de El, va fi primit indiferent cine-l aduce!! Nu are nici o importanţă persoana celui care îl rosteşte, indiferent cât este de cunoscut sau necunoscut, ci cel mai important este ceea ce spune. Un astfel de om, care coboară Cerul pe pământ prin ceea ce i s-a dat să spună, va rosti adevărul lui Dumnezeu cu calm, cu siguranţă deplină, plin de o înaltă stăpânire de sine, fără patima profeţilor falşi, făcând apel la raţiune, nu la simţăminte, adevărul rostit de el recomandându-se de la sine, pe baza propriilor lui merite!!! El va lăsa pur şi simplu ca adevărul să se recomande singur, neîngrădindu-l cu o mulţime de comentarii inutile şi neavenite!!

Dumnezeu numai oameni de felul acesta a folosit. În tot ceea ce am studiat din Scripturi şi spiritul profeţiei, nu am găsit nicăieri ca El să fi procedat altfel. Unealta omenească poate fi slabă, chiar cu unele defecte de caracter, dar, când este înzestrat cu Duhul Său, atunci adevărul rostit este curat, neartificial, viu şi lucrător, exact aşa cum se cuvine să fie adevărul sfânt. Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie pus la îndoială doar pentru că este oferit prin Ioan Botezătorul, prin Petru cel umil, prin profetul necunoscut, sau prin Waggoner şi Jones! Da, Dumnezeu va trece pe lângă oamenii care se încred în crezul lor, în învăţăturile lor, socotindu-le adevărul lui Dumnezeu, şi va folosi oameni umili care s-au deprins să-şi folosească mintea în libertatea oferită de Hristos. Ei sunt dependenţi întru totul de Dumnezeu, iubind principiile adevărului sfânt.

Toate eforturile trebuie depuse pentru ca mintea să fie dependentă de Dumnezeu şi independentă de oameni şi crezuri. Dacă este necesar să puneţi deoparte totul, tot ceea ce ştiţi, pentru ca astfel să puteţi fi plini cu neprihănirea şi cunoştinţa lui Dumnezeu, atunci nu ezitaţi. Eu ştiu ce spun. Numai astfel de oameni vor fi în stare să recunoască glasul mustrător care se va auzi în curând, şi care va străbate tot pământul, umplându-l cu slava lui Dumnezeu!! Ei nu se vor duce la marii învăţaţi şi teologi să întrebe dacă ceea ce aud este aşa, pentru că ei deja ştiu că este aşa, şi asta fiindcă au ulei de rezervă. Ei sunt fecioare înţelepte. Când glasul mustrător se va auzi, glasul leviţilor spirituali, asemenea lui Ioan Botezătorul, atunci toate fecioarele îşi vor lua lămpile şi vor lumina fiecare ungher din această lume.

     "Dumnezeu doreşte ca omul să trăiască într-o legătură directă cu Sine şi recunoaşte principiul responsabilităţii personale a acestuia în toate aspectele relaţiei Sale cu fiinţele umane. Dumnezeu caută să încurajeze un simţ al dependenţei şi să inspire nevoia unei călăuziri personale. El doreşte ca asocierea umanului cu divinul să producă în oameni o transformare care să-i aducă la asemănarea cu chipul divin. Satana luptă împotriva acestui deziderat. El caută să încurajeze dependenţa de oameni. Când mintea îl pierde din atenţie pe Dumnezeu, ispititorul o poate aduce sub influenţa sa. Satana are puterea de a domina omul.
     Depindeţi în exclusivitate de Dumnezeu. Dacă aveţi tendinţa de a proceda altfel, este timpul să încetaţi. Opriţi-vă exact în locul în care vă aflaţi şi schimbaţi ordinea lucrurilor... În sinceritate şi cu sufletul însetat, strigaţi către Dumnezeu. Luptaţi cu mesagerii cereşti până când veţi câştiga biruinţa. Încredinţaţi-vă întreaga fiinţă în mâna Domnului - suflet, trup şi spirit - şi hotărâţi-vă să deveniţi agenţii Lui iubitori şi consacraţi, motivaţi de voinţa Sa, conduşi de gândirea Sa şi inspiraţi de Duhul Său; atunci, veţi înţelege mai clar lucrurile cereşti." Minte, caracter şi personalitate, vol. 1, cap. Dependenţă şi independenţă, par. 2, 3.

     "Dumnezeu doreşte ca fiecare suflet pentru care a murit Hristos să devină o mlădiţă a viţei, aflată într-o legătură strânsă cu butucul divin din care îşi primeşte seva. Dependenţa noastră de Dumnezeu este o cerinţă absolută şi trebuie să ne inspire o atitudine umilită; dar, datorită dependenţei noastre de El, cunoaşterea Lui trebuie să crească fără încetare. Dumnezeu doreşte să înlăturăm orice gen de egoism şi să venim la El nu ca nişte proprietari ai fiinţelor noastre, ci ca o proprietate răscumpărată a lui Hristos...
     Trebuie să depinzi numai de Dumnezeu. Nu îngădui ca mintea ta să fie dominată de ideile altora. Nu trebuie să permiţi ca insistenţele persuasive ale altora să te conducă pe cărări greşite. Pune-ţi toată încrederea în Cel care zice: >Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi<." Minte, caracter şi personalitate, vol. 1, cap. Dependenţă şi independenţă, par. 1, 8.