Taina femeii şi a fiarei care era şi nu mai este

Este extrem de important să înţelegem corect pe cine simbolizează femeia desfrânată din Apocalipsa 17. Este pesemne cel mai important lucru, întrucât ne oferă posibilitatea de a înţelege armonia dintre femeie şi fiară. Dacă vedem în această femeie numai creştinismul apostaziat, riscăm să pierdem din vedere intenţia divină, întrucât această femeie nu simbolizează în termeni generali biserica creştină apostată, chiar dacă este adevărat şi acest lucru. În primul rând, Dumnezeu doreşte să vedem în această femeie din Apocalipsa 17 cumulul tuturor bisericilor lui Dumnezeu, care s-au bucurat în trecut, fiecare la timpul ei, de lumina preţioasă a Evangheliei şi chiar de prezenţa Duhului Sfânt. Această femeie este pur şi simplu personificarea a ceea ce au ajuns toate bisericile lui Dumnezeu, în decursul timpului, prin lepădarea adevărului!!! Din acest motiv, această femeie simbolică nu este doar creştinismul general, ci este pur şi simplu imaginea decadenţei bisericilor care au fost ale lui Dumnezeu, dar care au lepădat lumina Evangheliei într-o formă sau alta.

În ea, în tabloul acestei femei, se găsesc deopotrivă spiritul şi caracterul acestor biserici care au devenit, prin cădere, instrumentul lui Satana în prigonirea adevăratei biserici a lui Hristos!!! Astfel, găsim acolo spiritul bisericii iudaice, al bisericii apostolice apostaziate, care a devenit papalitatea, spiritul tuturor bisericilor protestante, care au refuzat lumina Evangheliei la jumătatea sec. al XIX-lea şi, bineînţeles, spiritul laodiceanismului, care caracterizează mediul adventist, iar acest fapt se va contura mai bine în apropierea marii strigări mondiale. Chipul acestei femei diabolice este întregit deopotrivă de toate aceste biserici, în primul rând, care vor trage după ele restul tuturor formelor de religie false din lume!! A nu se înţelege că ele vor forma mai întâi un club aparte. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că spiritul acestora, aşa cum s-a manifestat după ce au decăzut, în primul rând prin prigoană şi vărsare de sânge, dacă ne gândim la papalitate, se va da pe faţă în forma cea mai cruntă, atunci când vor repeta respingerea Evangheliei, când aceasta va fi proclamată la nivel mondial prin intermediul mişcării îngerului al patrulea sau al mişcării marii avertizări mondiale.

Spiritul persecuţiei nu s-a stins niciodată. Ceea ce a făcut ca acesta să se estompeze şi să pară că a dispărut, este libertatea de care oamenii se bucură, încă se bucură astăzi, chiar dacă nu este deplină, iar acest lucru se datorează Reformei din sec. al XVI-lea şi îndeosebi marii mişcări de trezire religioasă, a aşteptătorilor, din sec. al XIX-lea! Dar, curând nu va mai fi aşa. Spiritul persecuţiei, cumulat de-a lungul căderilor bisericilor lui Dumnezeu, începând cu cea iudaică, se va da pe faţă în forma lui cea mai puternică, mai ales prin faptul că este susţinut cu o putere înfiorătoare de fiara călărită de această femeie.

Că aşa stau lucrurile, referitor la această femeie şi pe cine întruchipează în realitate, este confirmat în Scripturi în cartea Apocalipsei capitolele 2, 3 şi 6. Mai întâi, biserica este înfăţişată printr-un cal alb, simbolul curăţiei sale spirituale şi morale. În acest stadiu, biserica este asemenea unei femei curate sau a unei fecioare pregătită pentru mirele ei, dar, prin pierderea dragostei dintâi, adică a Evangheliei, ea ajunge roşie, simbolul păcatului, roşul fiind premergător negrului, un simbol care defineşte întunericul în care a ajuns nu numai biserica, ci şi lumea din care face parte, căci cine luminează lumea, dacă nu biserica? Apoi, prefacerile stării ei, de la alb la negru, ajung la culoarea cea mai urâtă, gălbuiul, simbolul palorii morţii şi chiar al morţii. Asta înseamnă că biserica, ce odinioară era plină de slava senină a cerului, de neprihănirea lui Hristos, ajunge persecutoarea celor ce n-au vrut să se împărtăşească de spiritul şi de căderea ei, precum şi a tuturor oamenilor care nu se supun edictelor ei!!

În Apocalipsa 2 şi 3 putem vedea cursul istoriei bisericii lui Dumnezeu. Dintr-o femeie curată ajunge una desfrânată, prin pierderea dragostei faţă de Soţul ei ceresc, fapt care a condus-o implicit la spiritul persecuţiei. A mai existat un singur moment în istoria periplului ei pământesc când este înfăţişată cu spiritul unei femei curate, dar, ce păcat, pentru o scurtă perioadă de timp. Este vorba despre biserica filadelfiană, întruchiparea marii mişcări a aşteptătorilor, de la jumătatea sec. al XIX-lea. Ei aveau la început spiritul bisericii apostolice. Dar căderea ei, o trimite în starea laodiceană, una dintre cele mai mari amăgiri satanice, prin care a pregătit terenul în vederea făuririi icoanei fiarei.

În istoria căderii bisericii lui Dumnezeu, aşa cum este consemnată în Apocalipsa 2, 3 şi 6, trebuie observat un lucru demn de toată atenţia, restul capitolelor din Apocalipsa întărindu-l. Când o biserică se bucură de o lumină extraordinară şi de manifestarea prezenţei Duhului Sfânt într-o formă nemaiîntâlnită înainte, în afara unor cazuri sporadice în interiorul biserici iudaice de-a lungul timpului, căderea ei, prin apostazie, atrage după sine nişte fapte şi consecinţe extrem de grave, atât de grave şi de înfiorătoare, încât întreaga lume suferă din cauza lor. Astfel, când biserica apostolică a căzut, acest lucru a condus la formarea papalităţii, cel mai mare persecutor al tuturor timpurilor. Când biserica filadelfiană a căzut şi ea, pierzând Evanghelia, acest lucru a condus implicit la starea laodiceană, ceva în genul: nici pe jos, nici în căruţă. Starea loadiceană este premergătoare făuririi icoanei fiarei. Acest lucru trebuie foarte bine întipărit în memorie. Astfel, când biserica filadelfiană a căzut, această cădere neremediată până în ziua de astăzi, a pus bazele pentru formarea tuturor evenimentelor care au lovit lumea de atunci încoace, (primele două războaie mondiale, comunismul, etc.), evenimente ce vor culmina cu formarea icoanei fiare!! (A se observa că după biserica laodiceană nu mai urmează o alta, pentru că aici se frânge cursul istoriei tuturor bisericilor lui Dumnezeu care s-au bucurat de lumina Evangheliei sfinte. Toate au căzut, iar Apocalipsa 17 ne vorbeşte despre toate aceste biserici, întruchipate printr-o femeie desfrânată!! Ce urmează după Laodicea? Apocalipsa 18 este răspunsul deplin la această întrebare: "După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui". Apocalipsa 18,1. Împotriva cui dă el avertizarea? Chiar împotriva Babilonului cel mare, adică a bisericii creştine, formată în speţă din tot ceea ce a constituit vreodată biserica lui Dumnezeu, dar care a apostaziat!!! "El a strigat cu glas tare şi a zis: >A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei<." Apocalipsa 18,2.3. Or, femeia din Apocalipsa 17 este chiar Babilonul cel mare!!! Minunează-te cerule şi rămâi încremenit pământule!)

Principiul călăuzitor în înţelegerea acestei realităţi îl găsim în faptul că o femeie desfrânată nu poate fi sau ajunge desfrânată dacă mai întâi nu a fost curată!! Nici o femeie de pe acest pământ nu s-a născut într-o astfel de stare, fiindcă practic este o imposibilitate. Desfrâul este o stare în care se ajunge prin vrere sau prin siluire permanentă. După cum se întâmplă în domeniul fizic uman, tot astfel se întâmplă şi în domeniul spiritual cu biserica. Biserica nu poate ajunge niciodată o desfrânată sau nu poate fi înfăţişată niciodată printr-o femeie desfrânată, dacă mai întâi nu a fost o femeie curată!! La starea de desfrânare se ajunge doar prin cădere de la curăţie morală!!! Acest fapt ne conduce la adevărul că femeia desfrânată din Biblie, pentru a ilustra condiţia ei păcătoasă, starea ei spirituală, trebuie să fi fost mai înainte biserica lui Dumnezeu în care se manifesta prezenţa Lui!!! Altfel cum ar putea fi numită o biserică prostituată, dacă mai întâi nu a fost curată şi nu a aparţinut Bărbatului ei, Isus Hristos!!!

     "În Biblie, caracterul sfânt şi durabil al legăturii care există între Hristos şi biserica Sa este reprezentat prin unirea căsătoriei. Domnul S-a unit cu poporul Său printr-un legământ solemn, El făgăduind să fie Dumnezeul lor, iar ei legându-se să fie ai Lui şi numai ai Lui. El declară: >Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare< (Osea 2,19). Şi iarăşi: >Eu sunt Stăpânul vostru< (Ieremia 3,14). Iar Pavel întrebuinţează acelaşi tablou în Noul Testament când zice: >V-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată<. (2Corinteni 11,2).
     Necredincioşia bisericii faţă de Hristos, îngăduind ca încrederea şi dragostea ei să se îndepărteze de la El şi făcând ca iubirea faţă de lucrurile pământeşti să ocupe sufletul, este asemenea călcării jurământului căsătoriei. Păcatul prin care Israel s-a depărtat de Domnul este prezentat prin această comparaţie; iar iubirea minunată a lui Dumnezeu, pe care ei au dispreţuit-o în felul acesta, este descrisă în mod mişcător astfel: >Ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea! Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunseseşi chiar împărăteasă. Ţi s-a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţea ta, căci erai desăvârşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, dar te-ai încrezut în frumuseţea ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău cel mare<. >Ai fost femeia prea curvă, care primeşte pe străini în locul bărbatului ei.< >Cum este necredincioasă iubitului său o femeie, aşa Mi-aţi fost necredincioşi voi, casa lui Israel, zice Domnul!< (Ezechiel 16,8.13-15.32; Ieremia 3,20).

     În Noul Testament, o vorbire asemănătoare este adresată celor care se numesc creştini, dar care caută prietenia lumii mai presus de favoarea lui Dumnezeu. Apostolul Iacov spune: "Suflete preacurvare, nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu." Tragedia veacurilor, cap. Avertizarea respinsă, par. 18-20.

Trebuie să remarcăm că necredincioşia bisericii faţă de Hristos o face să devină o curvă în sens spiritul. Textul nu subliniază faptul că păgânismul sau vreo altă formă de religie apostată devin caracterizate de necredincioşie, ci ne spune limpede că biserica, cei care se numesc creştini, care caută prietenia lumii, deci alt soţ, ajung, devin stricaţi, desfrânaţi!!! Aşadar, în textele de mai sus se arată limpede cine este simbolizată în mod corect printr-o femeie stricată, iar aceasta este nimeni alta decât biserica ce a aparţinut lui Hristos şi nicidecum păgânismul sau alte forme apostaziate!!! În virtutea acestui principiu călăuzitor, am putut descoperi împreună că femeia stricată din Apocalipsa 17 este de fapt imaginea îngrozitoare a ceea ce a fost cândva biserica lui Hristos, soţia lui Hristos, indiferent de numele ei, dar care a căzut prin apostazie!!! În realitate, ea este suma, întruchiparea a tot ceea ce a însemnat şi înseamnă biserica lui Hristos apostaziată, mai întâi în forma bisericii iudaice, apoi în forma papalităţii, în forma bisericilor protestante şi, în ultimă instanţă, în forma laodiceanismului, o biserică întoarsă împotriva Soţului ei - Isus Hristos, decisă să distrugă adevărata biserică a lui Hristos, pe cei 144.000!!! Această femeie însumează sau este chipul apostaziei trecutului, prezentului şi viitorului apropiat, chip alcătuit în primul rând din bisericile care odinioară s-au bucurat de prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor!

O dată stabilit adevărul privitor la identitatea acestei femei, a sosit timpul să înţelegem în mod deplin puterea colosală a fiarei şi fiara însăşi. Profetul este uluit de ceea ce vede, din cauza imaginilor care i se perindă în cap, apogeul atingându-l acea imagine în care a văzut că femeia era "îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus", Apocalipsa 18,6, aici descoperindu-i-se femeia în faza crimelor săvârşite de papalitate. Este faza Evului Mediu, a celor 1260 de ani de supremaţie papală. În acest punct al viziunii, profetul s-a "mirat minune mare". Numaidecât îngerul însoţitor intervine şi astâmpără uluirea profetului, descoperindu-i cine este femeia şi cine este fiara. 

Despre identitatea femeii deja am discutat, îngerul spunându-i profetului că ea este "cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului". Apocalipsa 17,18. Prin lipsa Evangheliei, a puterii sfinţitoare a lui Dumnezeu, biserica creştină este plină se puterea spiritismului, puterea făcătoare de minuni a lui Satana, prin care are stăpânire deplină asupra fiarei, adică a împăraţilor pământului tuturor naţiunilor. Numai în felul acesta îşi poate însuşi puterea statului! Acum, îngerul îi descoperă profetului identitatea fiarei şi, pentru acest lucru, aruncă un ochi profetic în trecut. "Şi îngerul mi-a zis: >De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne<." Apocalipsa 18,7. De fapt, pentru a înţelege exact imaginea fioroasă a fiarei, care cuprinde trecutul, prezentul şi viitorul, îngerul formulează două mari principii călăuzitoare. Primul este principiul tipului şi antetipului sau principiul repetării istoriei trecutului în viitor. Al doilea principiu, care ne arată punctul de început al principalelor puteri prin care a lucrat Satana la distrugerea poporului lui Dumnezeu, este acela prin care ni se arată de unde iese fiara!!!

Primul principiu în identificarea corectă a fiarei este enunţat în aceste cuvinte: "Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este". Apocalipsa 18,8. Aici este descoperit faptul că această fiară aparţine trecutului, începe în trecut ca şi existenţă. Din acest motiv, ea nu mai este; dar asta nu înseamnă că nu va reînvia!! Cu alte cuvinte, punctul formării ei, al începutului ei, prin care se pun bazele formării imaginii fiarei fioroase din Apocalipsa 17, se află departe în trecut. Tot ceea ce a stat la baza trecutului în formarea acestei fiare, se va regăsi în viitor în persoana femeii desfrânate din Apocalipsa 17. Al doilea principiu care ne ajută să înţelegem cu cine începe de fapt tabloul fiarei, care va fi completat peste veacuri până acolo încât se ajunge la imaginea de ansamblu a fiarei din Apocalipsa 17, este enunţat în cuvintele următoare. "Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare". Apocalipsa 18,8. 

Deci, potrivit acestor două mari principii, fiara îşi găseşte începutul în trecut şi, pe deasupra, se ridică din adânc!!! Faptul că se ridică sau apare din adânc are o însemnătate deosebită, fiindcă ne indică spiritul care o caracterizează. Adâncul prin excelenţă este un loc caracterizat numai de întuneric. Nu poate fi şi nici nu va fi vreodată tărâmul luminii. Din acest motiv, acest loc trebuie că este ceea ce caracterizează domeniul sau stăpânirea lui Satana, spiritul, metodele şi caracterul lui!!! Moartea şi mormântul se află în stăpânirea lui, de aceea spunea apostolul Pavel: "Cine se va cobărî în Adânc (Să scoale adică pe Hristos din morţi)". Romani 10,7. Despre demoni se spune: "Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată". 2Petru 2,4. (Aici adâncul este împărăţia întunericului, aşa cum caracterizează ea în cea mai mare parte pământul nostru, iar lanţurile sunt simbolul sclaviei demonilor faţă de păcatul stăpânitor, păcatul care-i ţine în robia propriei neascultări de Dumnezeu. Vezi şi Apocalipsa 20,1-3).

Aşadar, termenul "adânc" face referire şi este totodată simbolul împărăţiei întunericului, al cărei stăpân este diavolul însuşi!!! Acest adevăr reiese foarte clar din acest text biblic: "Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului şi a deschis fântâna Adâncului". Apocalipsa 9,1.2. Steaua care a căzut din cer este însuşi Satana, potrivit spuselor lui Hristos: "Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer". Luca 10,18. El deţine cheile fântânii adâncului sau abisului, făcând referire expresă la împărăţia sa plină de întuneric, aşezată chiar pe pământul nostru. El încă se dă stăpânul şi dumnezeul acestei lumi. Dar, termenul "adânc" nu înseamnă numai întuneric, ci şi apostazia cea mai întunecată, precum şi spiritul cel mai acut al ateismului!! Acest fapt reiese din următoarea profeţie biblică: "Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî". Apocalipsa 11,7.

Mărturisirea vine din partea celor doi martori, potrivit contextului, iar aceştia sunt simbolul Scripturilor Vechiului şi Noului Testament, care aveau să fie interzise şi arse în timpul domniei terorii din Franţa revoluţionară. Fiara, în acest caz, care se ridică din adânc, este ateismul francez. Prin urmare, prin acest text biblic aflăm că spiritul adâncului este spiritul ateismului sau spiritul înrăit, pe faţă al lui Satana, necamuflat de straiele creştine!! Deci, adâncul înseamnă întuneric şi ateism, care ambele însumează întreg spiritul, metodele şi caracterul lui Satana!!!

Ne întoarcem acum la fiara din Apocalipsa 17. Despre ea, îngerul spune în mod clar că se ridică din adânc. Prin asta trebuie să înţelegem că este creaţia lui Lucifer, o creaţie plină de întuneric şi de spiritul ateismului, al luptei pe faţă împotriva lui Dumnezeu!!! Cu alte cuvinte, caracteristica ei dominantă este lupta sau războiul împotriva lui Dumnezeu! Îngerul mai strecoară încă amănunte pe care trebuie să le luăm în atenţie. El ne spune că această fiară va provoca mirarea locuitorilor pământului. Însă îngerul este şi mai specific. Ne descoperă că nu este vorba despre orice locuitor al Terrei, ci că este vorba despre toţi locuitorii pământului ale căror nume nu se află în cartea vieţii Mielului. "Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni." Apocalipsa 17,8. Asta înseamnă că principala caracteristică a acestor locuitori este mai întâi faptul că sunt amăgiţi, şi apoi că sunt răzvrătiţi împotriva Cerului, din moment ce numele lor nu se află în cartea vieţii chiar de când s-au pus temeliile pământului!!!

Ei se miră, adică rămân uluiţi de această fiară, care se întinde din trecut, cuprinde prezentul şi ajunge până în viitorul apropiat, întocmai ca şi femeia blestemată. Dacă Lucifer a reuşit să atragă de partea sa, rând pe rând, fiecare biserică ce a aparţinut lui Dumnezeu, prin care dorea atât de mult să inunde pământul cu lumina slavei Sale, acum îngerul ne descoperă cum a lucrat Satana pe tărâmul politic!! Femeia prostituată întruchipează reuşita lui Satana pe tărâmul religios, de-a lungul timpului, iar fiara de asemenea reuşita lui dar pe tărâmul civil, politic, tot de-a lungul timpului. Pur şi simplu acesta este adevărul.

Fiara era şi nu mai este, pentru că acele puteri care au reprezentat-o în trecut au apus demult, nu mai au cum să fie. Dar, fiara va veni, se va ridica din adânc din nou mânată de acelaşi spirit de care au fost îmbibate acele puteri care i-au dat viaţă în trecut. Spiritul lor de luptă împotriva Cerului va da chip fiarei moderne. Satana o va crea după modelul trecutului şi va forma imaginea unei fiare care va însuma, va îngloba întregul spirit, toate metodele şi caracterul tuturor puterilor prin care a lucrat Satana în trecut, în domeniul civil, pentru distrugerea bisericii lui Dumnezeu. Aşadar, Satana a avut întotdeauna la dispoziţie două mari puteri din două mari tărâmuri, pentru înăbuşirea adevărului şi anihilarea bisericii adevărate, pline de neprihănire, iar acestea au fost: biserica decăzută şi puterea statului. Ambele unite au făcut prăpăd de nedescris, mai întâi prin răstignirea lui Hristos, apoi în Evul Mediu prin persecuţia papală şi, în cele din urmă, vor face prăpăd în viitorul extrem de apropiat, căci fiara şade pe fiara fioroasă.