"I s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni"

      "Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea." 1Tesaloniceni 5,1.2

Este bine cunoscut faptul că Satana va face uz de toate mijloacele de amăgire, născocite de mintea sa diabolică timp de şase mii de ani, şi va arunca în joc toată experienţa sa pentru a manipula minţile oamenilor ca să creadă o minciună, în zilele din urmă. Dar, dincolo de aceasta, pervertirea învăţăturilor şi principiilor adevărului biblic şi, mai cu seamă, punerea la îndoială şi desconsiderarea Mărturiilor Duhului Sfânt, care conţin întreita solie îngerească, a adus adventismul în pragul unui colaps ireparabil. Una dintre gravele erori care circulă în sânul adventismului contemporan este şi aceea care propagă ideea că cei trei ani şi jumătate, adică cele patruzeci şi două de luni sau altminteri spus o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme, sunt o perioadă literală şi vor debuta o dată cu legiferarea decretului duminical. În felul acesta, adepţii acestei teorii nimicitoare cred că de la darea decretului duminical şi până la venirea lui Hristos vor trebui să treacă trei ani şi jumătate, conform interpretării lor personale.

Duhul Sfânt este Mângâietorul care a inspirat întreaga Scriptură şi ne-a oferit cheia interpretării corecte prin intermediul soliei îngerului al treilea. Să studiem în lumina aceasta ce are de spus Mângâietorul în legătură cu cei trei ani şi jumătate. "Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji." 1Tesaloniceni 5,4-6. Cine trăieşte sub binecuvântarea luminii soliei îngerului al treilea este un fiu al luminii, dacă aceasta a devenit un principiu de viaţă pentru el, şi nu al întunericului. Aşadar, profeţiile care fac referire la această perioadă de trei ani şi jumătate sunt unele dintre cele mai fascinante din întreaga Scriptură. Să permitem atunci Duhului adevărului să ne călăuzească în tot adevărul descoperit în legătură cu aceste profeţii deosebite.

În primul rând, cei trei ani şi jumătate nu pot şi nu trebuie a fi înţeleşi ca ani literali întrucât profeţiile nu permit o astfel de înţelegere, dacă ne lăsăm purtaţi şi călăuziţi de interpretare corectă a Scripturilor cu ajutorul Aceluia care le-a inspirat, şi anume Duhul Sfânt. Zilele şi lunile care fac obiectul unor durate de timp, în profeţiile biblice, şi mai ales dacă marchează era timpului sfârşitului, sunt de natură profetică, nicidecum literală. De exemplu, cele 2300 de seri şi dimineţi sunt de fapt 2300 de zile profetice întrucât se întind dinaintea erai noastre şi până în anul 1844. Cele patruzeci de zile pe care iscoadele iudeilor le-au alocat pentru spionarea Canaanului devin, prin raport fals despre ţară şi rebeliune, patruzeci de ani de peregrinare a lui Israel prin pustia dogoritoare în care avea să piară generaţia celor ce au ieşit din Egipt, de la vârsta de douăzeci de ani în sus. Vezi Daniel 8,14; 9,24-27; Numeri 14,34; Ezechiel 4,4-6.

Deci, Duhul adevărului ne învaţă ferm că o zi profetică este echivalentul unui an literal, ceea ce înseamnă mai departe că zilele profetice trebuie socotite ca fiind nişte ani literali. Dacă avem, de pildă, 1260 de zile profetice, ele nu trebuie calculate ca fiind trei ani şi jumătate literali, fiindcă sunt zile profetice, adică o zi profetică este echivalentul unui an literal; iar un an în profeţia biblică însumează 360 de zile literale. De ce trebuie să înţelegem că o zi în profeţia biblică înseamnă un an literal sau 360 de zile? Pentru că aşa ne învaţă Scripturile şi Duhul adevărului. Toate profeţiile până la debutul vremii sfârşitului, care este anul 1844, ce conţin durate de timp se calculează conform principiului o zi este echivalentul unui an literal. Să analizăm acum, în lumina Cerului, perioada celor trei ani şi jumătate. 

Există trei mai profeţii care includ această durată de timp, cu menţiunea că sunt folosite alt expresii pentru perioada respectivă. După cum vom vedea, acest timp de trei ani şi jumătate nu este un timp literal, ci unul profetic, motiv pentru care nu are nici un fel de legătură cu timpul sfârşitului, cu precădere intervalul cuprins între publicarea decretului duminical şi a doua venire a lui Hristos. A încerca să definim şi să delimităm timpul dintre aceste două evenimente, în zile, luni sau ani literali, înseamnă a nu cunoaşte Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu. Cuvintele Scripturilor sunt lămurite în acest sens, după cum stă scris: "Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nici un om, nu, nici îngerii din ceruri, ci numai Tatăl Meu." Matei 24,36 (KJV Bible) 

     "Am fost avertizată din nou şi din nou cu privire la stabilirea de date. Nu va mai fi niciodată o solie adresată poporului lui Dumnezeu, care să se bazeze pe o dată anume. Nu trebuie să cunoaştem o dată precisă nici pentru revărsarea Duhului Sfânt, nici pentru venirea Domnului Hristos." Solii alese, vol. 1, cap. Feriţi-vă de orice stabilire a datelor, subcap. Avertizare cu privire la stabilirea datelor, par. 1.

Prima menţionare profetică a duratei celor trei ani şi jumătate o găsim în cartea lui Daniel, în capitolul al şaptelea. Aici se spune următoarele: "El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui preaînalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme". Daniel 7,25. Cel care avea să se încumete să rostească vorbe de hulă şi să schimbe conţinutul Legii lui Dumnezeu a fost cornul cel mic, ajuns la puterea lumii după ce a distrus trei dintre cele zece coarne simbolice care au fărâmiţat Imperiul Roman de Apus sau Roma păgână. Cornul cel mic este simbol pentru Roma ecleziastică sau papalitatea. Iar cele zece coarne sunt simboluri pentru cele zece popoare barbare care au dezintegrat Roma imperială. Profeţia ne spune lămurit că acest corn mic avea să îşi bată joc de sfinţii lui Dumnezeu, care au fost biserica Sa pe pământ, adevăraţii credincioşi urâţi de lume şi de papalitate, timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme. Cât înseamnă ca lungime în timp această perioadă? Tot Scripturile ne vor răspunde precis la această întrebare. Ceea ce doresc să se remarce aici este faptul că această durată este pusă în legătură cu un corn mic, simbolul Romei papale. 

În Apocalipsa 12 trebuie că găsim răspunsul la această întrebare. Aici ne întâlnim iară cu această expresie, dar, mai mult, şi cu definirea sau interpretarea ei corectă. Spiritul inspiraţiei ne spune astfel: "Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi, şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui". Apocalipsa 12,14. Trebuie să remarcăm faptul că, citind cu maximă atenţie Apocalipsa 12, vom observa că nu ne mai întâlnim cu cornul cel mic, locul acestuia fiind luat de către balaur, simbolul lui Satana. De asemenea, nu se spune nimic despre sfinţii lui Dumnezeu, dar se vorbeşte despre o femeie simbolică fugărită de balaur pentru a o ucide, nu mai înainte de a încerca "să-i mănânce copilul, când îl va naşte".  Vezi Apocalipsa 12,4.13.14. Tabloul de aici, ca şi cel din Daniel 7, este tot unul simbolic. 

Având în vedere că femeia este reprezentată ca fiind castă, fecioară şi, deci, curată, ea este simbolul potrivit pentru ceea ce sfinţii lui Dumnezeu sunt în Daniel 7. Aici femeia simbolică îi reprezintă tot pe sfinţii lui Dumnezeu sau adevărata biserică menţionată în Daniel 7. Se spune despre această femeie că, de frica balaurului, este silită să îşi scape viaţa fugind "în pustiu, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile". Apocalipsa 12,6. Or, asta înseamnă că durata "o vreme, vremi, şi jumătatea unei vremi" înseamnă ca timp profetic 1260 de zile, fiindcă pur şi simplu aşa declară Duhul adevărului. Întrucât timpul este profetic, atunci zilele rezultate sunt de natură profetică, deci nu literale. Aşadar, expresia o vreme, vremi (două vremi) şi jumătatea unei vremi se traduce în şi trebuie înţeleasă ca 1260 de zile profetice, adică 1260 de ani literali, nicidecum ca trei ani şi jumătate literali. Prin urmare, interpretarea lui Daniel 7,25 şi Apocalipsa 12,14 se găseşte în Apocalipsa 12,6. Aici remarcăm că aceeaşi durată este pusă în legătură cu balaurul, alias Satana.

Ce trebuie să învăţăm din aceste profeţii? Că puterea persecutoare din cale afară simbolizată în Daniel 7 prin cornul cel mic, Daniel 7,8.21.24.25, nu a fost decât instrumentul cel mai odios pe care balaurul cel mare, alias Satana, din Apocalipsa 12,3.4.9.13-17, l-a folosit în încercarea aproape reuşită de a şterge biserica lui Dumnezeu de pe pământ, simbolizată prin sfinţii lui Dumnezeu în Daniel 7,18.21.22.27 și prin femeia învăluită în soare în Apocalipsa 12,1. Mai întâi, în Daniel 7 este descoperită puterea persecutoare și crudă a lui Satana prin simbolul cornului cel mic, și care a fost papalitatea medievală, ea fiind o creație fără putință de tăgadă a lui Satana, prin apostazia bisericii apostolice, iar apoi, în Apocalipsa 12, este scos la iveală chiar balaurul, alias Satana, cel care a urmărit să distrugă biserica de pe eşafod şi din pustie într-un răstimp profetic de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme, echivalentul a 1260 de zile profetice. 

Ce putem observa în legătură cu aceste evenimente referitor la perioada luată în considerare? Că ea este un timp profetic care are în vedere o desfăşurare de evenimente deja împlinite, ai cărui protagonişti sunt biserica lui Dumnezeu şi Satana, manifestat prin braţul său drept - papalitatea medievală. Deci, evenimentele legate de persecuţie şi rostirea vorbelor de hulă se întind pe o perioadă de 1260 de zile profetice sau 1260 de ai literali. Perioada cu pricina începe în anul 538 d.Hr., când se recunoaşte puterea şi autoritatea ecleziastică şi politică a Romei papale asupra tuturor bisericilor creştine din imperiu, prin decretul lui Iustinian, împăratul de la Constantinopol, şi se încheie în anul 1798, când papalităţii i se administrează o rană de moarte prin ateismul francez.

Şi, în felul acesta, marile profeţii  biblice din Daniel 7 şi Apocalipsa 12, şi avem în vedere strict perioada celor 1260 de zile profetice desemnată şi prin expresia o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme, ne trimit la o altă profeţie pe care o găsim în Apocalipsa 13. Este musai să o studiem fiindcă ne descoperă principiul care ne spune că istoria trecutului se va repeta cu cea mai mare certitudine. În prima parte a profeţiei cu tâlc din Apocalipsa 13, Dumnezeu ne face să ne întâlnim iarăşi cu balaurul, cu sfinţii şi cu o fiară deosebită care face război cu biserica lui Dumnezeu. Aşadar, ne întâlnim cu exact aceiaşi protagonişti din profeţiile studiate mai sus. Şi pentru că este aşa, atunci ar fi de înţeles să ne întâlnim şi cu perioada celor 1260 de ani de oprimare şi persecuţie papală. 

Observăm cum cornul cel mic din Daniel 7 este prezentat în Apocalipsa 13 sub forma unei fiare dubioase, care însumează toate caracteristicile fiarelor de dinaintea ei, aşa cum sunt zugrăvite în Daniel 7. Această fiară semăna cu un leopard, cu labe de urs şi gură de leu. Or, acestea sunt simboluri ale marilor imperii care s-au succedat pe rând pe scena istoriei, ele fiind Babilonia, Medo-Persia şi Grecia lui Alexandru cel Mare. Ceea ce trebuie să observăm este faptul că această fiară din Apocalipsa 13 îşi zideşte împărăţia pe ruinele Imperiului Macedonean - care la rândul său a distrus imperiul lui Xerxe cel Mare al Persiei - iar acesta din urmă a domnit în urma distrugerii imperiului babilonian. Putem sesiza intenţia Inspiraţiei divine în felul cum este descrisă fiara odioasă din Apocalipsa 13, prima parte, prin faptul că aducea (se asemăna) cu un leopard, tocmai pentru că Dumnezeu doreşte să înţelegem cum apariţia ei provine din ruinele marelui imperiu al lui Alexandru Macedon. Observăm că asemănarea ei nu este cu un leu, ci cu un leopard, adică exact simbolul descris şi întâlnit în Daniel 7 prin care este descoperită împărăţia macedoneană sau a Greciei din timpul lui Alexandru cel Mare. 

Descrierea şi succesiunea corectă a imperiilor lumii, în cartea lui Daniel, capitolul 7, începe în mod firesc cu leul - Babilonul lui Nabucodonosor al II-lea, cu ursul - Medo-Persia lui Cirus cel Mare şi abia mai apoi cu leopardul - Grecia lui Alexandru cel Mare. Este exact aceeaşi succesiune urmărită de Dumnezeu şi în Daniel 2, numai că simbolurile folosite sunt metale: aur, argint, aramă şi fier. Deci, este cu intenţie precisă din partea Duhului Sfânt să înceapă descrierea fiarei odioase din Apocalipsa 13 în asemănarea cu leopardul, fiindcă tocmai acestuia i-a urmat la putere. Când imperiul lui Alexandru, după moartea lui, a fost împărţit în patru regate elenistice de către cei patru mari generali ai săi, Ptolemeu, Seleucos, Cassandru şi Lisimah, la cârma lumii avea să se ivească Roma păgână. Din acest motiv, fiara din Apocalipsa 13, prima aparte, reprezintă mai întâi Roma păgână, simbolizată prin fier în Daniel 2, dar şi Roma papală totodată, fiindcă se spune limpede că unul din capetele ei părea rănit de moarte. Această expresie ne trimite la înţelegerea corectă că Roma papală nu este decât continuatoarea defunctului Imperiu Roman de Apus. 

Cornul cel mic din Daniel 7,25 devine o fiară în Apocalipsa 13 care ajunge să fie rănită de moarte, rana aceasta fiind semnul distinctiv pentru papalitatea răpusă de către ateismul şi sistemul lui Napoleon Bonaparte, în 1798. Acum, ca să înţelegem precis şi corect că accentul cade mai mult pe papalitate, ca fiară dubioasă şi odioasă, decât pe Roma păgână, Dumnezeu ne-o descrie prin repetarea unor elemente clare pe care le găsim în Daniel 7. Inspiraţia divină insistă asupra acestui aspect foarte important, deoarece doreşte să întipărească în mintea noastră că ceea ce a făcut papalitatea în Evul Mediu, aidoma va face cea de-a doua fiară din acelaşi capitol, dar partea a doua, în viitorul foarte apropiat. Dacă balaurul este acela care s-a aflat îndărătul fiecărui imperiu mondial în încercarea de a distruge biserica lui Dumnezeu, tot el este acela care s-a folosit de papalitate cel mai bine dintre toate imperiile lumii pentru eliminarea sfinţilor lui Dumnezeu, şi tot el va fi acela care va făuri o icoană sau o asemănare cu papalitatea medievală, cu ajutorul fiarei a doua din Apocalipsa 13,11-18. Cu alte cuvinte, ceea ce a făcut prin papalitate în Evul Mediu, îndeosebi Europei sau Lumii Vechi, Satana va face întocmai întregii lumi de astă dată, prin icoana papalităţii, care este America protestantă. Dar nu ne vom ocupa acum de acest aspect al profeţiei deosebit de important, de altminteri, fiindcă urmărim alt scop iar spaţiul şi timpul nu ne permit aceasta.

Despre fiara rănită de moarte ni se spune că primeşte puterea balaurului, deci că Satana i-a pus la dispoziţie toate resursele sale pentru distrugerea sfinţilor lui Dumnezeu, că avea o gură care rostea hule împotriva lui Dumnezeu şi că i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Or, exact această imagine a tabloului este zugrăvită şi în Daniel 7,8,21.25. În ce interval de timp avea să-şi ducă războiul această fiară, care mai întâi este simbolizată printr-un corn mic în Daniel 7,8, şi să-i biruie pe sfinţii lui Dumnezeu? Răspunsul îl găsim în aceste cuvinte: "Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni". Apocalipsa 13,5.

Ştim clar acum că în acest interval papalitatea urma să-şi desăvârşească lucrarea de nimicire a bisericii adevărate a lui Dumnezeu, până acolo că a fost aproape de reuşita de a-şi atinge ţinta. Atunci, înseamnă că durata celor 42 de luni trebuie că este tot intervalul de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme, care înseamnă 1260 de zile profetice sau 1260 de ai literali. Deci, 42 de luni înseamnă, desfăşurate în ani, 3 ani şi jumătate, dar ani profetici, nu literali, fiindcă cele 42 de luni reprezintă un timp profetic, nu literal. De ce trebuie să avem o astfel de înţelegere? Pentru că protagoniştii sunt aceiaşi, iar evenimentele se desfăşoară în interiorul aceleaşi perioade. Aşa ne învaţă Scripturile. Şi mai trebuie să învăţăm ceva foarte important. În partea întâi a Apocalipsei 13, evenimentele descrise sunt amestecate; trecutul se îmbină cu viitorul, exact aşa cum Mântuitorul procedează în descrierea evenimentelor distrugerii Ierusalimului şi a distrugerii lumii, pe care le amestecă înadins, de dragul ucenicilor săi. 

El procedează astfel pentru că scopul urmărit este acela e a ne ajuta să înţelegem, pe cale divină, că distrugerea Ierusalimului este o reprezentare pentru distrugerea lumii noastre. Tot astfel, Mântuitorul doreşte să pricepem, în Apocalipsa 13, că ceea ce papalitatea a făcut în Evul Mediu, America protestantă împreună cu papalitatea vor face în lumea contemporană. America protestantă va deveni cel mai curând posibil o icoană reală a papalităţii medievale prin unirea dintre protestantismul apostat american cu puterea politică a Statelor Unite. 

Vedem cum este prezentată papalitatea în Apocalipsa 13, şi anume ca o fiară rănită, tocmai pentru a înţelege că ea este singurul imperiu, cei drept ecleziastic, care nu a putut fi destrămat definitiv de puterile politice, aşa cum s-a întâmplat cu toate celelalte imperii care au dispărut de pe scena istoriei. Stă scris că rana ei se va vindeca, motiv pentru care "tot pământul se mira după fiară". Apocalipsa 13,3. Mai întâi, pământul care se miră după fiara aceasta este acelaşi pământ care a "dat ajutor femeii" simbolice din Apocalipsa 12,16. Acest pământ unde şi-a găsit adăpost biserica liberă a lui Hristos, reprezentată prin puritani, este tărâmul Lumii Noi sau altfel spus viitoarea ţară a Statelor Unite ale Americii. Acesta este "pământul" care se miră mai întâi după fiară. Este aşa, deoarece din acest pământ se ridică a altă fiară, cu asemănare de miel, dar care vorbeşte ca un balaur, fiindcă şi ea capătă puterile depline ale diavolului, aceleaşi care odinioară au dus la ridicarea papalităţii medievale. Cu aceste puteri demonice ea va amăgi "pe locuitorii pământului", adică mai întâi pe locuitorii Statelor Unite, "pământul" acesta fiind chiar locul unde au fugit până la urmă sfinţii lui Dumnezeu care aproape că au fost biruiţi de fiara papală în Evul Mediu. Acesta este adevăratul motiv pentru care "tot pământul se mira după fiară", întrucât locuitorii pământului acesta (tărâmul Statelor Unite) sunt amăgiţi de către icoana papalităţii, nimeni alta decât fiara cu coarne ca de miel care calcă pe urmele papalităţii medievale.  Iar mai apoi, abia mai apoi, "pământul" este un termen care desemnează întregul glob pământesc. În această închinare capcană vor cădea toate popoarele lumii, cu excepţia celor aleşi. 

     "Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat." Apocalipsa 13,8.

Ceea ce urmăreşte să ne înveţe Duhul Sfânt  în legătură cu cele 42 de luni este că nu trebuie puse în contextul şi intervalul când tot pământul ajunge până la urmă să se închine papalităţii prin icoana acesteia - America protestantă prin puterea ei politică şi religioasă, de altminteri fiind o lucrare care are de-a face cu viitorul, nu cu trecutul. Acest timp este specific perioadei când papalitatea s-a aflat la putere în Europa şi reprezintă durata lucrărilor ei împotriva lui Dumnezeu şi a bisericii Sale adevărate de pe pământ. Este adevărat acest fapt şi este certificat de Dumnezeu când ne spune că "I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruie". Apocalipsa 13,7. Prin urmare, biruinţa cornului cel mic sau a fiarei rănite de moarte, care a primit putere, scaunul de domnie al balaurului şi o stăpânire mare (Apocalipsa 13,2), a fost obţinută în intervalul celor 42 de luni profetice, care se traduc în ani profetici cu 3 ani şi jumătate, şi care înseamnă 1260 de zile profetice, adică 1260 de ani literali (o zi profetică înseamnă un an literal). La capătul sau finele acestor 42 de luni profetice papalitatea avea să primească o rană aproape mortală din partea ateismului francez, adevăr istoric consemnat în Apocalipsa 11.

Ţinem minte că evenimentele descrise în mod profetic în prima parte a Apocalipsei 13 sunt amestecate, exact aşa cum se întâmplă cu profeţiile din Matei 24. Cine nu înţelege acest aspect foarte important al problemei, va ajunge să aibă o înţelegere deformată a adevărului conţinut în aceste profeţii de mare valoare. Bunăoară, când se spune că tot pământul se mira după fiară, există tendinţa firească şi accentuată să se creadă că descrierea ce-i urmează se petrece în intervalul celor 42 de luni, care vor fi considerate literale şi nu profetice, deci cu evenimentele de când rana papalităţii este vindecată deja, altminteri spus de la decretul duminical şi până la a doua venire a Mântuitorului. Acest punct de vedere este fundamental greşit deoarece Dumnezeu, amestecând evenimentele, trecutul cu viitorul, având în vedere acelaşi personaj profetic, este atent să ne spună că papalităţii i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Or, această biruinţă a papalităţii este de domeniul trecutului, şi nu al viitorului. Şi asta pentru că biserica lui Dumnezeu va fi biruitoare şi nu biruită, de când rana de moarte primită de papalitate este vindecată, după cum stă scris: "Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte". Apocalipsa 12,11; "Şi unul din bătrâni a luat cuvântul, şi mi-a zis: >Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?< >Doamne< i-am răspuns eu >Tu ştii<. Şi el mi-a zis: >Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui<." Apocalipsa 7,13-15.

În concluzie, "toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat", numai după ce se vor fi sfârşit demult cele 42 de luni profetice. Orice profeţie bazată pe un timp profetic şi-a găsit cu desăvârşirea împlinirea până în toamna anului 1844. După acest an, nici o profeţie biblică rămasă neîmplinită nu se mai calculează potrivit principiul zi-an, adică o zi profetică este echivalentul unui an literal în profeţia biblică. "Cine are urechi, să audă!" Apocalipsa 13,9.